Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Sfinții Petru și Paul și apartenența la Biserică, astăzi

Astăzi, 29 iunie 2021, în sărbătoarea „Sfinții Petru și Paul”, am vorbit despre problema apartenenței la Biserică. Suntem chemați prin botez să fim o singură Biserică. Dar, pentru că zidim Biserica pe noi înșine, am devenit bisericuțe. Privind la exemplu sfinților Petru și Paul am subliniat trei condiții pentru a face parte nu dintr-o bisericuță, ci din Biserică.

Mai întâi este vorba despre credincioșie. Calitatea de a fi fidel în viață vine de la credința cunoscută cu ajutorul minții. Credinciosul fidel pune accentul pe coerența vieții exterioare. Astfel, mulți dintre noi au credință, poate, dar nu credincioșie sau fidelitate. Am arătat că fidelitatea este periculoasă. Poate să conducă la martiriu. Sfântul Petru este un exemplu convingător de fidelitate până la moartea de martir.

Apoi, cu ajutorul sfântului Paul, am dezvoltat altă condiție de apartenență la Biserică, și anume zelul evanghelizator. Apostolul neamurilor a ajuns până la marginele lumii cunoscute din vremea lui. Cei care folosesc internetul astăzi au posibilitatea să ajungă până la capătul lumii. Și într-un timp foarte scurt. Dacă ne gândim că aceasta era finalitatea misiuneii apostolice, putem să-l adoptăm pe sfântul Paul ca patron al internetului. Dar nu înainte de a ne lăsa molipsiți de zelul său evanghelizator.

În fine, ambii apostoli sărbătoriți astăzi strălucesc prin iubirea nebună față de Christos. Ea trebuie să aibă prioritate, dacă vrem ca apartenența noastră la Biserică să fie reală și efectivă.

Deoarece astăzi aniversez 35 de ani de preoție vă ofer o imagine de la prima sfântă liturghie celebrată în satul meu natal pe 6 iulie 1986. „Sancti Petri et Pauli, in mente habete!” Sfinților Petru și Paul, amintiți-vă de noi!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 29 iunie 2021
Să împrospătăm cultura creștină printr-o credință gândită

Recent s-a declanșat în Europa un tsunami de cultură toxică. Nu mai este recunoscută prin lege demnitatea și unicitatea ființei umane. Nu mai este recunoscută valoarea ființei umane nenăscute și a identității de gen a copiilor. Au mai fost și vor mai fi asemenea derapaje ale umanismului ateu. Ce putem face? De la cine ne vine ajutorul? Psalmistul spune: „Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerul și pământul” (Ps 121, 2).

De asemenea, ajutorul vine de la Isus, care a promis că va fi cu noi, mereu. „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (Mt 28, 20). De aceea este important în aceste vremuri să rămânem cât mai aproape de Isus.

În evanghelia duminicii de astăzi, 27 iunie 2021, din Mc 5, 21-43, am văzut că Domnul a săvârșit două vindecări miraculoase. Iair, șeful sinagogii din Cafarnaum, i-a solicitat lui Isus vindecarea fiicei lui care era pe moarte. Același lucru i-a cerut femeia bolnavă de hemoragie.

Am subliniat două modalități de apropiere de Isus. Prin „îmbulzire” sau prin relație respectuoasă. Prin întâlnire indirectă sau prin întâlnire directă. Primul fel de întâlnire l-am regăsit în formele culturale creștine. Ele sunt forme de întâlnire indirectă cu Isus. Al doilea fel, întâlnirea directă, se regăsește în credința intențională sau gândită. Am explicat aceste două forme de apropiere de Isus și am pledat pentru cultura creștină autentică. Dar și pentru recuperarea credinței „intenționate”, „gândite”.

Într-adevăr, întâlnirile noastre cu Isus pot fi mijlocite de credința altora. Sau pot fi „intenționate” de noi. Credința autentică dă naștere unei culturi. De exemplu, viețile sfinților, operele de artă sacră, literatura, muzica sacră etc. – sunt produse culturale ale credinței. Astăzi, sunt credincioși care se ascund sau rămân blocați în spatele culturii creștine. Nu trec pe malul celălalt. Nu trec la întâlnirea directă cu Christos.

Având în vedere furtunile culturale care se întrevăd la orizont, să căutăm să împrospătăm cultura noastră creștină printr-o credință intențională sau gândită cu bucurie.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 27 iunie 2021
Căsătoria în biserică. De ce? Irina și Claudiu (s-)au ales

Am celebrat recent căsătoria a doi tineri în biserică. Este vorba despre catedrala „Sfântul Iosif” din București. Astăzi, din păcate, mulți tineri trăiesc necăsătoriți nici la primărie, nici la biserică. De aceea am căutat să prezint câteva motive pentru a alege căsătoria în biserică.

Detalii în articolul postat mai jos.

  • 26 iunie 2021
Încrederea ca remediu la furtunile din Biserică și din viață

Astăzi am meditat la liturghia de la 12.15 despre furtunile din Biserică și din viața proprie. Am căutat remedii la furtunile care vizează învățătura creștină, tradiția ori autoritatea ecleziastică.

Ascultând evanghelia duminicii (Mc 4, 35-41) am constatat contrastul dintre credința adolescentină a ucenicilor și îndemnul lui Isus de a avea o credință matură. Pornind de aici am definit încrederea împreună cu Sfântul Toma de Aquino, adică acceptarea pur și simplu a Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră. Aceasta se traduce printr-o stare sufletească de deschidere față de perspectiva lui Dumnezeu asupra lumii. Încrederea ca rezultat al întâlnirii credinței cu speranța înseamnă relație, viață bazată pe relația cu Cineva.

Am sugerat trei pași pentru educația încrederei personale și colective. În contextul actual marcat de furtună spirituală, eclezială, umană etc., încrederea înseamnă capacitatea de a trece din prezentul furtunii de pe mare pe malul speranței din viitor.

Primul pas pentru a recupera încrederea constă în a vedea „patrimoniul” de bunătate din fiecare om. Atât cât este el. Mai mult sau mai puțin. Să dezvoltăm relația cu viitorul omului/oamenilor pornind de la bunătatea din ei.

Al doilea pas să facem cât mai des experiențe cosmice ale infinitului privind cerul înstelat pe timp de noapte când cerul este senin. Aceste experiențe ne vor scoate din îngustimea prezentului furtunilor existențiale. Se vor constitui în adevărate guri de oxigen pentru credința și speranța noastră.

Al treilea pas se referă la încrederea în noi înșine. Împreună cu sfântul John Henry Newman să medităm asupra faptului că suntem chemați să ne ridicăm deasupra materiei, deasupra naturii și să o stăpânim în folosul nostru. Sau, folosind cuvintele lui Gustave Flaubert, să căutăm să fim nu materie sau ceva, ci să fim Cineva.

Pentru mai multe detalii vă invit să ascultați/vizionați materialul posta mai jos.

  • 20 iunie 2021
Curajul de a nu fi relevant în ochii lumii de azi

Salutare!

Dragi prieteni,

În Biserică a intrat prea mult spirit mundan. A spus lucrul acesta și Papa Benedict al XVI-lea, și Papa Francisc, și în multe rânduri. De aceea am vorbit la omilie despre curajul de a nu fi relevant în ochii lumii de azi. Dar acest curaj nu este la îndemâna oricui. Înseamnă să mergi pe un drum contra curentului dominant. Spiritualitatea tăcerii procesului de creștere a seminței și umilința grăuntelui de muștar din Evanghelia Duminicii (Mc 4, 26-35) sunt temeiuri evanghelice pentru a îndrăzni mai mult.

Am dezvoltat două puncte importante.

Mai întâi am subliniat legătura dintre tăcerea lui Dumnezeu și tăcerea omului. Fiecare dintre noi poate să devină un vitraliu al lui Dumnezeu dacă face liniște în sine. Dumnezeu, care este liniște, nu poate intra decât acolo unde este liniște.

Apoi am invitat la imitarea lui Dumnezeu Semănătorul vieții în cosmos. Am trecut la imitarea lui Christos Semăntorul Cuvântului. În final am vorbit despre lumina și curajul pe care ni-l inspiră sfântul Anton de Padova, un adevărat semănător de „mâna a doua”. De ce de „mâna a doua”? Pentru că prima mână este sau îi aparține lui Christos.

În concluzie am arătat că, dacă principiul catalizator al alegerilor noastre este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu vom fi relevanți în ochii lumii de azi. Dar vom rămâne substanțiali în ochii lui Dumnezeu. De aceea, între modelul creștinului de acord cu spiritul lumii și modelul celui care urmează spiritul divin să-l preferăm pe acesta din urmă. Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat aici.

  • 13 iunie 2021