Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Discipol rănit de dorul unității creștine

Am identificat tema discipolului rănit de dorul unității în Evanghelia duminicii de astăzi (In 1, 35-42). Suntem în prima duminică după Botezul Domnului. Am rămas pe malurile râului Iordan. Aici, privindu-l pe Isus care trecea, Sfântul Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (v. 36). Andrei și (probabil) Ioan au plecat îndată pe urmele Lui. La sfârșitul Evangheliei Isus, privindu-l pe Petru, îi spune: „Tu ești Simon … tu te vei numi Petr” (v. 42).

Între aceste două priviri, privirea lui Ioan Botezătorul și privirea lui Isus sunt inserate trei verbe: a căuta, a rămâne și a mărturisi. Aceste trei verbe descriu acțiunea ucenicilor lui Ioan care au pornit pe urmele lui Isus. Am comentat aceste trei verbe în contextul octavei de rugăciuni pentru refacerea unității creștine. Octava începe mâine și se termină pe 25 ianuarie.

Am arătat că diviziunile actuale din sânul Bisericii sunt cauzate parțial de discipolii autoreferențiali. Mai sunt cauzate si de lucrarea Diavolului care, așa cum il descrie numele, dezbina. Suntem chemați prin botez să ne fie dor de frații despărțiți. Răspunsul la această chemare este ieșirea din autosuficiență și căutarea fraților. Apoi, dacă i-am găsit, rămânerea împreună cultivând elementele unificatoare. De exemplu, liturgia la frații ortodocși, Cuvântul la frații (neo) protestanți etc.

De asemenea, să dăm mărturie despre dorința lui Christos de unitate. Cum? Trăind adevărul iubirii, care este El. „Caritas in veritate!” Nu există unitate creștină fără iubire și adevăr! Aceste acțiuni susțin frățietatea sacramentală și conduc la unitate. Pentru a avea această conștiință trebuie să ne lăsăm priviți de Christos.

Dacă ne lăsăm priviți de Domnul, atunci riscăm să se schimbe ceva în noi. De exemplu, din discipol autoreferențial riscăm să devenim discipol rănit de dorul fraților. Suntem gata să ne asumăm acest risc? Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 17 ianuarie 2021
Botezul Domnului sărbătoarea convertirii și a frățietății

Duminica „Botezul Domnului” este ultima duminică din Timpul Crăciunului. Am celebrat a doua epifanie specifică sărbătorilor Nașterii Domnului, botezul lui Isus în Iordan (cf. Mc 1, 6-11). Prima a fost arătarea divinității lui Isus în fața magilor. A treia va fi în afara timpului Crăciunului, duminica viitoare. Atunci vom celebra schimbarea apei în vin la nunta din Cana și manifestarea gloriei lui Isus în fața ucenicilor.Botezul Domnului cuprinde două „fanii” sau manifestări ale divinității lui Isus.

Prima este Christofania personală a lui Isus. Se arată ca Mesia, Christos, Cel Uns, Mielul care ridică păcatele lumii. Sfântul Ioan Botezătorul îl recunoaște și mărturisește ca atare. Semnul a fost coborârea Duhului Sfânt sub chip de porumbel asupra lui Isus. Christofania de la Botezul Domnului conține un mesaj direct pentru fiecare dintre noi. Este o invitație la convertire prin baia ființei noastre în lumina lui Christos.

A doua este Teofania lui Dumnezeu, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu ca Sfântă Treime, comuniune de viață. Teofania este o invitație al trăirea frățietății sacramentale care izvorăște din botez. Dincolo de diferențele confesionale dintre noi există o realitate neasumată deplin. Această realitate este condiția noastră de fii iubiți de Dumnezeu începând de la botez și, pe cale de consecință, frați între noi. Cum trăim frățietatea sacramentală? Ca pe un dar neacceptat? Nu știu.

Am propus o cale. Transformarea vieții proprii într-o epifanie a frumuseții iubirii lui Dumnezeu față de semenii noștri. Detalii în omilia postată mai jos.

  • 10 ianuarie 2021
ADU-ȚI AMINTE DE LOCUL UNDE AI PRIMIT BOTEZUL!

În timpul pelerinajului meu în Țara Sfântă am ajuns și la râul Iordan. Acolo mi-am reînnoit făgăduințele de la Botez. Apoi un preot mi-a turnat pe cap apă din Iordan spunând: „Wilhelm, amintește-ți de Botezul primit! În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh! Amin!”. Mi-a făcut mult bine spiritual această comemorare! M-a făcut să simt un sentiment puternic de comuniune cu Domnul Christos botezat în apele Iordanului de către Sf. Ioan Botezătorul. Mi-am zis: AICI a fost botezat Isus! Extraordinar! Poate nu chiar în locul acesta, adică acolo unde mă aflam eu, poate nu chiar în această apă, dar AICI s-a botezat Isus. Experiența este unică! Merită să încercați să o trăiți!

Am văzut cu această ocazie un bărbat italian îmbrăcat în haină albă de botez care avea intenția să intre în apa Iordanului. Voia să primească botezul prin scufundare sau să rememoreze Botezul primit? Nu știu. A pus un picior în apă, apoi l-a pus pe celălalt, dar cu teamă. Se uita înapoi la confrații lui italieni rămași pe mal care strigau: „Curaj! Mergi mai la adânc!” Săracul de el! Mai făcea un pas, iar se uita înapoi. Și tot așa până când a pus piciorul unde era apa mai adâncă și s-a scufundat cu totul. O dată, de două ori, de trei ori! Botezul în numele persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Mi s-a părut emblematică teama bărbatului italian de a intra în apa Iordanului. Am văzut în comportamentul lui relația noastră obișnuită cu botezul primit. Se întâmplă ca mulți dintre noi de la botez încoace să ne balansăm între dorință și decizie. Pe de o parte dorim să fim purificați de apa de botez, iar pe de alta ne temem și nu ajungem să luăm decizia de a intra în adâncul apei. Ne e teamă să devenim frați cu Isus botezat și solidari cu păcătoșii botezați. Pentru ca Botezul nostru să nu rămână la nivel de dorință de schimbare, să căutăm acel AICI al botezului primit.

Câteva sugestii. Să vizităm biserica unde am fost botezați, dacă se poate. Să încercăm să dăm un telefon nașilor de la botez, de ce nu și părinților, dacă mai trăiesc, dacă nu să ne rugăm pentru ei. Refacerea legăturii cu partea concretă a sacramentului (locul, martorii, amintirea etc.) ne va ajuta să descoperim mai bine ceea ce este în adâncul Botezului. Este vorba de acea chemare de a vesti împreună cu Christos împărăția iubirii îmbinând bunătatea și puterea, calmul și fidelitatea față de valori. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 12 ianuarie 2020
Copilul botezat este altfel decât cel nebotezat

Botezul Domnului este sărbătoarea care încheie timpul Crăciunului în Biserica Catolică de rit latin. Desprinderea acestei sărbători de Epifania din 6 ianuarie are un rost. Într-adevăr, în urmă cu o săptămână am sărbătorit manifestarea divinității lui Isus în fața magilor. Astăzi am celebrat arătarea gloriei divine a lui Christos în fața sfântului Ioan Botezătorul și a poporului care se boteza în Iordan.

Pornind de la botezul lui Isus de acum circa 2000 de ani, Biserica ne invită să medităm asupra botezului nostru. De aceea am încercat să arăt în omilia de astăzi că, primind botezul, noi ne-am născut din nou și am devenit fii ai lui Dumnezeu. Părinții care ne-au dăruit viața pământească ne-au iubit atât de mult încât ne-au oferit și viața spirituală. Pe cale de consecință am fost botezați sau încreștinați. Știau în felul lor că botezul este calea de acces către comuniunea de viață a Sfintei Treimi.

Dar li s-a confirmat lucrul acesta atunci când copilul lor a primit botezul în numele persoanelor Sfintei Treimi. Cu această ocazie au dat copilului lor un nume de sfânt, un patron spiritual care să hrănească credința și iubirea lui creștină. Astfel, prin numele primit, copilul botezat a fost scos din anonimat și prezentat în fața lui Dumnezeu ca discipol al lui Christos. Pentru acest copil apa de la botez a fost un adevărat izvor spiritual. A fost fântâna de iubire sacrificiu de sine a lui Christos. În fine, după ce a fost spălat în iubirea lui Christos, copilul botezat a fost îmbrăca cu demnitatea-putere de a-l imita.

Așadar, botezul este primul și cel mai important sacrament prin care un copil a devenit discipol al lui Christos. Copilul botezat este chemat să-l urmeze când va fi mare prin fapte concrete care să vestească Evanghelia împărăției lui Dumnezeu. Adică, să-și asume angajamentul luat de părinți și nași de a face în așa fel încât prin viața lui vestea cea bună să ajungă la cei săraci. Cei captivi să fie eliberați. Cei orbi să vadă lumina. Cei asupriți să fie mângâiați. Toți oamenii să poată beneficia de Anul de milostivire a Domnului (cfr. Lc 4, 18-19).

Dacă am înțelege cât de mare este cadoul pe care ni l-au făcut părinții și nașii prin cererea botezului în numele nostru, inima ni s-ar umple de recunoștință față de ei. Să ne amintim astăzi de gestul lor cu gratitudine și bucurie! Mai multe detalii despre felul în care să păstrăm darul-lumină al botezului în viața noastră găsiți în omilia postată mai jos.

  • 13 ianuarie 2019