Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat metafora muntelui sfânt. Am pus în oglindă muntele Moria și muntele Tabor. Despre primul e vorba în Geneză 22, 1-18. Despre al doilea vorbește Marcu 9, 2-10.

Am pus în oglindă acești doi munți. Astfel am aflat cine este Dumnezeu adevărat și ce vrea El de la noi sau pentru noi. Dumnezeul lui Abraham este singurul Dumnezeu adevărat. Nu este la fel ca zeii popoarelor vecine care cereau sacrificii umane. Dumnezeul care își prezintă propriul Fiu pe Tabor este un Dumnezeu al slavei. Vrea să devenim și noi fii ai slavei. Dar, nu putem ajunge aici fără Calvar. Cu alte cuvinte, nu există slavă fără jertfă sau sacrificiu.

Ucenicii pe Tabor au observat la un moment dat că Isus a rămas singur. Același lucru se va întâmpla cu Isus pe Calvar. Doar ucenicii cu privirea limpede, curățată de aerul muntelui sfânt, l-au văzut pe „Isus singur”. „Iesum solum” este firul roșu al unui curent bogat de spiritualitate în creștinism. El motivează eforturile noastre de asceză, de rugăciune, de renunțare. Postul Mare ne învață să-L găsim pe „Isus singur” și să stăm împreună cu El.

Revenind la muntele Moria, în timp ce urcau, Isaac are un dialog interesant cu Abraham. Isaac îl întreabă: „Unde este animalul pentru jertfă?” Abraham îi răspunde: „Dumnezeu va avea grijă!”. Avem aici o profeție a sacrificiului lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Această jertfă se reactulizează ori de câte ori se celebrează Euharistia.

De aceea, am concluzionat cu invitația de a participa personal la sacrificiul lui Isus. Mă refer la o participare vie, deplină, conștientă. Întrebare-temă: ce trebuie să sacrificăm din viața noastră ca să avem privirea curată? Adică să putem vedea sacrificiul lui Isus pe altar?

Ce trebuie să sacrificăm ca să-L vedem pe Isus singur pe Tabor și pe Calvar? Dar, mai ales, pentru a rămâne alături de El singur?

„Splendoarea Adevărului” este titlul unei scrisori enciclice a Sf. Ioan Paul al II-lea. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la publicarea acestei admirabile Scrisori. Tema principală este reînnoirea angajării morale a creștinilor în lumea contemporană. Papa Ioan Paul al II-lea atinge multe subiecte fierbinți ale trăirii morale. De exemplu, libertatea înțeleasă ca libertinaj, viața trăită în mod superficial sau miopia spirituală. De asemenea, se vorbește despre dezgustul pentru învățătura creștină sau ruptura dintre suflet și trup în viața ucenicilor.

Pornind de la această ultimă chestiune am încercat să arăt cum putem participa la „Schimbarea la Față” a lui Isus. Adică, într-un anumit fel, cum putem fi și noi „lumină” din „Lumină”. Da, putem, însă în anumite condiții.

În introducere am subliniat câteva elemente de natură istorică, denumire și de semnificație a sărbătorii. Apoi m-am oprit la condițiile participării la „Transfigurarea” lui Isus pe Tabor.

Primul lucru pe care l-am subliniat a fost unitatea dintre trup și suflet. Ar trebui să se vadă pe Fața noastră ceea ce simțim în interior. Sărbătoarea ne invită să fim sinceri, coerenți. Sau, să trăim întemeiați în Adevăr, nu în minciună sau fake-uri.

Al doilea aspect este legat de faptul că Schimbarea la Față a Domnului a avut loc pe Tabor. Nu s-a întâmplat în viața de zi cu zi sau la locul de muncă, ci deoparte, într-un loc separat. Poate fi Sfânta liturghie de duminică un astfel de loc pentru noi?

În fine, a treia condiție e să stăm de vorbă cu „Sfânta Scriptură”. În evenimentul Transfigurării Domnului Scriptura e reprezentată de Moise și Ilie. Ei dau mărturie despre divinitatea lui Isus sau Mesia. Prin urmare dialogul cu Scriptura ne face părtași la Splendoarea Adevărului sau a Luminii Domnului de pe Tabor.

NB. Am atașat la această postare proclamarea Cuvântul Domnului după Matei 17, 1-9.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În drumul nostru spre Paști am ajuns astăzi pe Tabor. Aici Isus și-a schimbat fața și veșmintele în lumina divină. (Vezi Matei 17, 1-9). Astfel, a dorit să-i încurajeze pe ucenici ca să reziste în fața lui când va fi Răstignit pe Calvar.

Am rezumat mesajul acestui eveniment de rugăciune la îndemnul de a-L asculta pe Isus. El este Cuvântul definitiv al Tatălui. Cum putem actualiza ascultarea lui Christos, astăzi?

Am identificat trei etape.

Prima dintre ele e constituită din inspirațiile și propunerile bune. Ele sunt rezultatul participării la liturgia din Postul Mare. Dar, la fel de bine, pot veni după momente de rugăciune personală sau lecturi sfinte. În această etapă au rămas apostolii pe Tabor, deoarece aveau propuneri și sentimente față de Cristos și cam atât.

A doua constă în a trece la fapte. Întrebarea care se pune aici este: ce trebuie să fac? Petru le spune primilor chemați la credință să se boteze. Important e să nu rămânem la prima etapă, ci să facem un pas mai departe. Aici are loc convertirea, schimbarea direcției de mers în viață.

A treia constă în trecerea efectivă de la necredință la credință, de la infedelitate la fidelitate. Christos și Cuvântul său, prezența lui Dumnezeu în noi devin criterii de orientare spirituală și morală.

Pentru a urma acest parcurs avem nevoie de un „Tabor”. Am apelat și la ajutorul lui Lucio Dalla pentru a spune că Dumnezeu este peste tot dar nu se descoperă oricând și oriunde. E nevoie de un loc potrivit și un timp special. Evident, apoi trebuie să trecem la ascultarea Lui, care e prezent în Isus Christos, dar și în noi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am celebrat schimbarea la față a lui Isus pe Tabor. Sărbătoarea se leagă de ispitirile din duminica trecută. Am subliniat trei mesaje spirituale ale legăturii dintre ispită și rugăciune.

Primul, în rugăciune înțelegem voința mântuitoare a lui Dumnezeu cu referire la momentele de încercare. Astfel, când suntem în fața crucii sau pe cruce să nu cedăm ispitei de a fugi. Să nu disperăm și să rămânem fideli voinței Tatălui. Așa cum a făcut Isus, care s-a pregătit pentru îmbrățișarea crucii prin rugăciune. Într-adevăr, s-a rugat înainte de botez, înainte de a-i alege pe apostoli, înaintea mărturisrii lui Petru, în Ghetsmani și chiar pe Cruce.

Al doilea, poi să vedem că a-l urma pe Isus în rugăciune înseamnă să ne lăsăm asimilați de El. Rugăciunea nu e să-L asimilăm noi pe El potrivit iluziilor sau planurilor proprii. Dacă cedăm în fața ispitei ne asimilăm răului, devenim malefici. Dacă îl urmăm pe Isus în rugăciune devenim benefici, răspândim în jur prezența lui Dumnezeu pe care o găzduim în noi prin rugăciune.

Al treilea, rugăciunea transfiguratoare are anumite caracteristici. Care sunte acestea? Le putem descoperi analizând comportamentul lui Petru și al celorlalți ucenici pe Tabor. Astfel, rugăciunea trebuie să fie făcută la umbra norului, adică în prezența Duhului Sfânt sau cu ajutorul Sfintei Scripturi îmbibate de prezența Duhului Sfânt. Apoi, trebuie să fie făcută și cu trupul. Am vorbit despre „gimnastica rugăciunii”. Rugăciunea trebuie făcută într-un spirit de ascultare de Dumnezeu, în singurătate și în liniște. Aceste coordonate ale rugăciunii pregătesc terenul pentru schimbarea noastră la față.

Am făcut două aplicații spirituale. Prima, am spus că sfânta liturghie poate fi luată ca rugăciunea ce îmbracă toate caracteristicile de mai sus. A doua, să căutăm în timpul acestui Post să ne rugăm și cu trupul, nu doar cu mintea sau cu inima.

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Am meditat astăzi Transfigurarea sau Schimbarea la Față a lui Isus pe muntele Tabor. Am început meditația atrăgând atenția credincioșilor prezenți că ucenicii au fost „duși deoparte pe un munte înalt” (Mc 9, 2). Pornind de aici privirea a cuprins întreaga Evanghelie a duminicii.

Am desprins trei verbe care invită la pregătirea Paștelui. Ele structurează spiritualitatea postului mare.

Primul, „a fi dus deoparte”. Înseamnă izolare de ceilalți, dar nu împotriva lor, ci pentru a fi mai mult cu Dumnezeu.

Al doilea, „a sta de vorbă”. Ilie, Moise, Petru, Iacob, Ioan stau de vorbă cu Isus pe muntele Tabor. Rugăciunea este „a sta de vorbă cu Isus”. Prin rugăciune se exprimă comuniunea și căutarea lui Dumnezeu.

Al treilea, „a da mărturie”. După experiența avută pe munte ucenicii s-au întors și, pentru o vreme, nu au avut voie să vorbească despre dialogul lor cu Isus. Dar au dat mărturie mai târziu în timpul agoniei lui Isus pe muntele Măslinilor. Și ceva mai târziu, după Învierea lui Isus, prin sacrificiul vieții lor arătând astfel că doar „per crucem ad lucem”, că doar prin cruce ajungem la lumina învierii.

Aceste trei verbe stau la baza spiritualității ucenicului care se pregătește pentru sărbătoarea Paștelui. Sunt trei verbe pentru un drum activ de pregătire pascală. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.