Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Advent plin de zâmbetul Fecioarei neprihănit zămislită

Astăzi, 8 decembrie 2020, Biserica Catolică sărbătorește Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria. Am explicat în cadrul omiliei de ce avem această sărbătoare în timpul Adventului. De asemenea, am dezvoltat mesajul spiritual al Neprihănitei cea plină de har ținând cont de contextul pregătirii spirituale pentru Crăciun. Am atras atenția mai întâi asuprazâmbetului Fecioarei de la Lourdes, din 4 martie 1858. Apoi, am argumentat că starea ei de bine se explică prin privilegiul plinătății harului și al credinței mature. Celebrarea Neprihănitei care zămbește în Advent este o invitație la pregătirea Nașterii Domnului în suflete cu zâmbetul pe buze. Acest zâmbet apare și rămâne pe fețele oamenilor dacă realizează armonie între harul dăruit la botez și natura umană afectată de păcat. Celebrarea este un fel de introducere în estetica vieții spirituale creștine. De aceea, am vorbit despre frumusețe ca deschidere spre Dumnezeu sau transcendență și armonia din interiorul inimii. Contemplând-o pe Maria, Neprihănit Zămislită, suntem invitați să trăim Adventul cu fețe zâmbitoare și senine. Domnul vine! Domnul este aproape! Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Advent binecuvântat!

  • 8 decembrie 2020
Omul cale pregătită pentru venirea Domnului

În duminica a doua din Advent am aprofundat cuvântul „pregătire” și atitudinile existențiale corespunzătoare. Am ascultat Începutul Evangheliei după Marcu (Mc 1, 1-8). Astfel, pentru a deveni om cale pregătită să-l primească pe Domnul, am sugerat trei atitudini. Prima, să cultivăm dorința de început sau începuturi noi în viață. A doua, să celebrăm începutul sau începuturile prin semne clare. De exemplu pentru creștini, începutul vieții noi este botezul. A treia, să maturizăm promisiunile de la botez, fuga de păcat etc., prin participarea la sacramentul cardinal al vieții creștine, și anume spovada. Ca să nu rămânem în pragul începuturilor am spus că trebuie să acordăm mai multă atenție rugăciunii. Am definit rugăciunea ca formă de revoltă împotrivă a ceea ce este ne-esențial în viața umană. De asemenea, rugăciunea este poarta care ne deschide spre logica darului iubirii lui Dumnezeu. Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Advent binecuvântat!

  • 6 decembrie 2020
În Advent se verifică atenția și reziliența spirituală

Am început Adventul. Este vorba despre o perioadă de patru săptămâni în care ne pregătim pentru a celebra Nașterea Domnului. Am început omilia cu tema centrală din Evanghelia duminicii (Mc 13, 33-37) și am tradus vegherea ca act de conștientizare creștină. Astfel, ținând cont de vremurile actuale, am propus trei direcții de trecere de la inconștiență la conștiență spirituală. Mai întâi raportul cu Christos care vine. Va veni a doua oară, negreșit, va veni în sărbătoarea Crăciunului din 25 decembrie, iarăși negreșit. Nu suntem siguri când va veni în sufletele noastre. De aceea, mereu, dar mai ales în Advent, trebuie să veghem, să fim pregătiți, conștienți pentru nașterea lui în suflete.

Apoi raportul just cu noi înșine. Cunoașterea de sine este cea mai grea lucrare. Aici am propus să controlăm cum arată fidelitatea noastră față de Dumnezeu în acțiunile zilnice, de suprafață. Mai exact, am propus ca exercițiu spiritual de Advent să-l descoperim pe Dumnezeu care se găsește în adâncul sufletelor noastre, dincolo de activitățile obișnuite.

În fine, raportul corect cu timpul. Am vorbit despre păcatul „pierderea timpului” sau „irosirea timpului”. Timpul vieții este un timp al mântuirii. Suntem chemați să trăim momente semnificative, sacre, dătătoare de speranță. Am vorbit despre viețile irosite în banalitate și gesturi mecanice, repetitive, fără nimic de valoare în ele. Am îndemnat credincioșii să-și apropie viața cu tot ceea ce este în ea de Dumnezeu prin întărirea disponibilității interioare de a-l întâlni.

La sfârșitul liturghiei am prezentat ultima mea carte „Meditații despre Crăciun”. Cartea este primul dintr-o serie de volume despre misterul lui Christos oglindit în Cuvântul lui Dumnezeu predicat sau meditat în biserică. Am stat afară, lângă catedrală, aproape o oră ca să dau autografe. Foarte frumos gestul credincioșilor care au dorit să intre în posesia volumului! Semn bun! Nu este pierdut totul dacă mai sunt oameni doritori de lectură. E de bine dacă mai sunt credincioși care vor să se pregătească spiritual pentru celebrarea Nașterii Domnului, să-și întărească reziliența spirituală. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 29 noiembrie 2020
Sf. Ioan Botezătorul: Treceți Iordanul, urmați-l pe Isus!

Dacă folosim expresia „Treceți Iordanul!” în lumea germană, să știți că nu e bine. S-ar putea să jignim pe cineva sau să fim considerați ciudați pentru că iubim umorul negru. Într-adevăr, vorbitorii de germană, pentru a spune că cineva a murit, folosesc și această formulare: a trecut Iordanul. Adică, a trecut la cele veșnice. Nu este cazul aici, în contextul duminicii a II-a din Advent. Dimpotrivă. Cine nu trece Iordanul înseamnă că alege să rămână în pustiul Iudeii și acolo să moară în locul de purificare a păcatelor. În același timp refuză să intre în țara promisă a iertării și a milostivirii.

Pentru a-i determina pe cei păcătoși să fac acest gest sfântul Ioan Botezătorul folosea cuvinte dure, aspre, ironice, la granița cu sarcasmul și disprețul. Nu știu dacă această „tehnică de evanghelizare” îi poate convinge pe „saduceii” și „farizeii” din zilele noastre să părăsească pustiul păcatelor și să treacă Iordanul. Faptul că limbajul lui Ioan Botezătorul era disproporționat în raport cu efectul pe care îl urmărea, și anume convertirea, este confirmat de Isus: „nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mt 11, 11).

Pornind de la evanghelia duminicii (Mt 3, 1-12), am propus două căi pentru a-i determina pe cei indeciși să iasă din pustiul purificator al păcatelor. Prima este umorul. Starea psihologică a celui care trăiește în păcat este confuză. Se amestecă în interiorul lui tot felul de sentimente: rușine, slăbiciune, dorință de schimbare, lehamite de propriul sine, neîncredere, disprețuirea sinelui sau orgoliu etc. O glumă bună poate deveni un colac de salvare pentru omul care se ia prea mult în serios.

A doua cale este exemplul viu al milostivirii pe care îl putem da față de cel păcătos, neputincios, neajutorat, indecis. Astfel, după ce a făcut experiența iubirii gratuite și dezinteresate, omul conștient de păcatele sale poate să-l vadă dincolo de Iordan pe Domnul Isus Christos, iubirea milostivă întrupată pentru noi. Și, totodată, poate să treacă Iordanul pentru a-l urma pe Isus. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Advent binecuvântat!

  • 9 decembrie 2019
Cum să devenim „Sfântul Ioan Botezătorul” Azi?

Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului sunt sfinții cei mai cunoscuți ai Bisericii creștine nedespărțite. Maica Domnului întruchipează idealul feminin de sfințenie. Sfântul Ioan Botezătorul arată culmea sfințeniei pentru bărbați. Aceasta este părerea lui Paul Evdokimov în minunata lui carte: Femeia și mântuirea lumii. Cartea a fost tradusă în limba română în 2015 și publicată de editura Sophia. Volumul îl ajută pe cititor să înțeleagă cum poate fi germinat charismatic și plămădit în fiecare om „eternul feciorelnic”.

Totuși, din carte mi-a atras atenția o altă chestiune. Și anume afirmația autorului că, astăzi, cultul liturgic adus Sfântului Ioan Botezătorul a scăzut. Se pare că alți sfinți i-au luat locul, de exemplu sf. Iosif din tradiția creștinismului catolic. Sau sfântul Anton de Padova, cu mai multă priză la popor, tinde să obtureze fervoarea în a-l cinsti și imita pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Într-adevăr, din primele veacuri ale creștinismului și până în secolul al XIX-lea, în multe icoane, mozaicuri sau statui Isus a fost reprezentat de cele mai multe ori cu Maica Domnului, deoparte, iar de cealaltă parte, Sfântul Ioan Botezătorul. Datorită relației lor speciale cu Christos, Maria mai este numită Deipara sau Deisis, Născătoare de Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul lui Isus.

Evanghelia din duminica a III-a a Adventului a fost o invitație la reevaluarea exemplului de relație cu Isus Christos pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru faptul de a fi fost un autentic „prieten al mirelui” (In 3, 2), care este Christos, a meritat din partea lui Isus aceste cuvinte de apreciere: Ioan Botezătorul este „cel mai mare dintre cei născuți din femeie” (Lc 7, 28).

Coincidența cu Duminica Bucuriei,cum mai este numită Duminica III-a din Advent, nu este întâmplătoare. Bucuria izvorăște din iubire. Bucuria se manifestă atunci când cel care iubește se află în prezența binelui dorit sau, în absența lui, pentru că binele dorit se află în celălalt. Putem institui relații pătrunse de bucurie cu cei din jurul nostru. Câteodată binele dorit este prezent, și atunci iubirea se numește bucurie, altădată binele lipsește, și atunci iubirea se transformă în milostivire. Mai multe detalii despre modul în care putem deveni astăzi un alt Sfânt Ioan Botezătorul găsiți în predica postată mai jos.

  • 16 decembrie 2018