Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
În Advent se verifică atenția și reziliența spirituală

Am început Adventul. Este vorba despre o perioadă de patru săptămâni în care ne pregătim pentru a celebra Nașterea Domnului. Am început omilia cu tema centrală din Evanghelia duminicii (Mc 13, 33-37) și am tradus vegherea ca act de conștientizare creștină. Astfel, ținând cont de vremurile actuale, am propus trei direcții de trecere de la inconștiență la conștiență spirituală. Mai întâi raportul cu Christos care vine. Va veni a doua oară, negreșit, va veni în sărbătoarea Crăciunului din 25 decembrie, iarăși negreșit. Nu suntem siguri când va veni în sufletele noastre. De aceea, mereu, dar mai ales în Advent, trebuie să veghem, să fim pregătiți, conștienți pentru nașterea lui în suflete.

Apoi raportul just cu noi înșine. Cunoașterea de sine este cea mai grea lucrare. Aici am propus să controlăm cum arată fidelitatea noastră față de Dumnezeu în acțiunile zilnice, de suprafață. Mai exact, am propus ca exercițiu spiritual de Advent să-l descoperim pe Dumnezeu care se găsește în adâncul sufletelor noastre, dincolo de activitățile obișnuite.

În fine, raportul corect cu timpul. Am vorbit despre păcatul „pierderea timpului” sau „irosirea timpului”. Timpul vieții este un timp al mântuirii. Suntem chemați să trăim momente semnificative, sacre, dătătoare de speranță. Am vorbit despre viețile irosite în banalitate și gesturi mecanice, repetitive, fără nimic de valoare în ele. Am îndemnat credincioșii să-și apropie viața cu tot ceea ce este în ea de Dumnezeu prin întărirea disponibilității interioare de a-l întâlni.

La sfârșitul liturghiei am prezentat ultima mea carte „Meditații despre Crăciun”. Cartea este primul dintr-o serie de volume despre misterul lui Christos oglindit în Cuvântul lui Dumnezeu predicat sau meditat în biserică. Am stat afară, lângă catedrală, aproape o oră ca să dau autografe. Foarte frumos gestul credincioșilor care au dorit să intre în posesia volumului! Semn bun! Nu este pierdut totul dacă mai sunt oameni doritori de lectură. E de bine dacă mai sunt credincioși care vor să se pregătească spiritual pentru celebrarea Nașterii Domnului, să-și întărească reziliența spirituală. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 29 noiembrie 2020
Sf. Ioan Botezătorul: Treceți Iordanul, urmați-l pe Isus!

Dacă folosim expresia „Treceți Iordanul!” în lumea germană, să știți că nu e bine. S-ar putea să jignim pe cineva sau să fim considerați ciudați pentru că iubim umorul negru. Într-adevăr, vorbitorii de germană, pentru a spune că cineva a murit, folosesc și această formulare: a trecut Iordanul. Adică, a trecut la cele veșnice. Nu este cazul aici, în contextul duminicii a II-a din Advent. Dimpotrivă. Cine nu trece Iordanul înseamnă că alege să rămână în pustiul Iudeii și acolo să moară în locul de purificare a păcatelor. În același timp refuză să intre în țara promisă a iertării și a milostivirii.

Pentru a-i determina pe cei păcătoși să fac acest gest sfântul Ioan Botezătorul folosea cuvinte dure, aspre, ironice, la granița cu sarcasmul și disprețul. Nu știu dacă această „tehnică de evanghelizare” îi poate convinge pe „saduceii” și „farizeii” din zilele noastre să părăsească pustiul păcatelor și să treacă Iordanul. Faptul că limbajul lui Ioan Botezătorul era disproporționat în raport cu efectul pe care îl urmărea, și anume convertirea, este confirmat de Isus: „nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mt 11, 11).

Pornind de la evanghelia duminicii (Mt 3, 1-12), am propus două căi pentru a-i determina pe cei indeciși să iasă din pustiul purificator al păcatelor. Prima este umorul. Starea psihologică a celui care trăiește în păcat este confuză. Se amestecă în interiorul lui tot felul de sentimente: rușine, slăbiciune, dorință de schimbare, lehamite de propriul sine, neîncredere, disprețuirea sinelui sau orgoliu etc. O glumă bună poate deveni un colac de salvare pentru omul care se ia prea mult în serios.

A doua cale este exemplul viu al milostivirii pe care îl putem da față de cel păcătos, neputincios, neajutorat, indecis. Astfel, după ce a făcut experiența iubirii gratuite și dezinteresate, omul conștient de păcatele sale poate să-l vadă dincolo de Iordan pe Domnul Isus Christos, iubirea milostivă întrupată pentru noi. Și, totodată, poate să treacă Iordanul pentru a-l urma pe Isus. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Advent binecuvântat!

  • 9 decembrie 2019
Cum să devenim „Sfântul Ioan Botezătorul” Azi?

Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului sunt sfinții cei mai cunoscuți ai Bisericii creștine nedespărțite. Maica Domnului întruchipează idealul feminin de sfințenie. Sfântul Ioan Botezătorul arată culmea sfințeniei pentru bărbați. Aceasta este părerea lui Paul Evdokimov în minunata lui carte: Femeia și mântuirea lumii. Cartea a fost tradusă în limba română în 2015 și publicată de editura Sophia. Volumul îl ajută pe cititor să înțeleagă cum poate fi germinat charismatic și plămădit în fiecare om „eternul feciorelnic”.

Totuși, din carte mi-a atras atenția o altă chestiune. Și anume afirmația autorului că, astăzi, cultul liturgic adus Sfântului Ioan Botezătorul a scăzut. Se pare că alți sfinți i-au luat locul, de exemplu sf. Iosif din tradiția creștinismului catolic. Sau sfântul Anton de Padova, cu mai multă priză la popor, tinde să obtureze fervoarea în a-l cinsti și imita pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Într-adevăr, din primele veacuri ale creștinismului și până în secolul al XIX-lea, în multe icoane, mozaicuri sau statui Isus a fost reprezentat de cele mai multe ori cu Maica Domnului, deoparte, iar de cealaltă parte, Sfântul Ioan Botezătorul. Datorită relației lor speciale cu Christos, Maria mai este numită Deipara sau Deisis, Născătoare de Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Botezătorul, Înainte Mergătorul lui Isus.

Evanghelia din duminica a III-a a Adventului a fost o invitație la reevaluarea exemplului de relație cu Isus Christos pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru faptul de a fi fost un autentic „prieten al mirelui” (In 3, 2), care este Christos, a meritat din partea lui Isus aceste cuvinte de apreciere: Ioan Botezătorul este „cel mai mare dintre cei născuți din femeie” (Lc 7, 28).

Coincidența cu Duminica Bucuriei,cum mai este numită Duminica III-a din Advent, nu este întâmplătoare. Bucuria izvorăște din iubire. Bucuria se manifestă atunci când cel care iubește se află în prezența binelui dorit sau, în absența lui, pentru că binele dorit se află în celălalt. Putem institui relații pătrunse de bucurie cu cei din jurul nostru. Câteodată binele dorit este prezent, și atunci iubirea se numește bucurie, altădată binele lipsește, și atunci iubirea se transformă în milostivire. Mai multe detalii despre modul în care putem deveni astăzi un alt Sfânt Ioan Botezătorul găsiți în predica postată mai jos.

  • 16 decembrie 2018
Advent și Post ca experiență a pustiului

În Advent Biserica Catolică ne invită să facem post. Practica postului nu a fost abolită de Conciliul Vatican II, așa cum cred sau speră unii neinformați teologic. A rămas în vigoare și a fost propusă din nou de Catehismul Bisericii Catolicii.

Pentru a desemna cumpătarea în mâncare, vorbe, comportament, îmbrăcăminte sau în dorințele inimii sunt folosiți diferiți termeni. Dar sensul este același, fie că se vorbește de abstinență, asceză, pocăință, practici și liturgii penitențiale, pelerinaje în semn de pocăință, privațiuni de bună voie etc.

Postul reconfirmat de Biserica Catolică și-a lărgit aria de aplicabilitate. Nu se referă doar la cumpătarea în mâncare și băutură. S-a extins la alte „lucruri” pe care le consumăm, poate, în exces. De exemplu, fumatul, băutul, privitul la televizor, joaca sau pierderea timpului pe internet, folosirea tabletei, vorbitul la telefon etc.

Să reținem un aspect important în practicarea postului. Accentul trebuie pus pe finalitatea acestei practici, nu pe aspectul „material” al renunțării. Să încercăm să ne distanțăm de acele detalii existențiale care fac să pierdem din vedere esențialul. Pentru creștini esențialul vieții este comuniunea cu aproapele și cu Dumnezeu Unul și Întreit.

În a doua duminică de Advent am fost invitați să mergem în pustiu. Exemplul sfântului Ioan Botezătorul a fost pus în centrul Evangheliei. Trebuie să-l urmăm! Cum? Să mergem în pustiu și să facem experiența coborârii Cuvântului asupra noastră. Da, asta s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul. În pustiu Cuvântul Domnului a coborât asupra lui. După această „coborâre” a început să predice spunând: pregătiți calea Domnului! (cf. Lc 3, 1-6).

Sunt destule motive pentru a face experiența spirituală a pustiului în acest Advent 2018. Trăim într-o cultură care caută să-l înlocuiască pe Dumnezeul adevărat cu alți zei sau idoli. Aceștia sunt diferiți. Idolii comuni din zilele noastre se numesc dezinteres practic față de Dumnezeu în week-end, distracție cu orice preț, plăcere fără limită, politică fără morală, știință fără etică, muncă ca sursă de îmbogățire etc.

De asemenea, poate am alunecat cu știința sau fără știința noastră într-un creștinism fără religie, fără spiritualitate, fără Christos. Pustiul ne va ajuta să ne întoarcem la Dumnezeul revelat în Pruncul din ieslea Betleem-ului, dar nu fără încercări și renunțări. Detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 9 decembrie 2018
Advent timp de vindecare a mediocrității

În Advent creștinii se pregătesc pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Este un timp de pregătire spirituală care durează patru săptămâni. Pregătirea stă sub semnul rugăciunii, privegherii și al cumpătării. În termeni existențiali pregătirea înseamnă resetarea criteriului de valori, adică recentrarea vieții creștine pe Christos. Într-un sens mai larg pregătirea de Advent înseamnă salvarea de mediocritate, abrutizare și superficialitate.

Simbolistica liturgiei de Advent este importantă. Mă opresc mai întâi la cifra patru. Aceasta este indicată de cele patru lumânări ce se aprind pe rând în coroana de Advent. Pătratul suprapus peste cercul coroanei și unit cu acesta este simbolul lui Isus Christos. Pătratul simbolizează timpul, cercul semnifică eternitatea. Tradiția creștină a preluat din concepția greacă necreștină aceste semnificații. Astfel, în Isus Christos, la Crăciun, vom celebra unirea timpului cu eternitatea, a umanității cu divinitatea. Ce miracol! Ce taină extraordinară! Cum trebuie să ne comportăm când suntem puși în fața unui mister sau a unei taine atât de mari?

Evanghelia (Lc 21) din această primă duminică de Advent sugerează câteva atitudini. Mai întâi să nu lăsăm ca inimile noastre să se îngreuneze din cauza necumpătării, a beției și a grijilor vieții. Apoi să avem ochii deschiși și să ne rugăm. Așadar, în Advent, trebuie să fim mai cumpătați (în mâncare, în băutură, în vorbire etc.). Să medităm, adică să fim atenți la cele se întâmplă în viața noastră. Să ne rugăm mai mult și să tratăm cu „o sfântă indiferență” grijile vieții. Cumpătarea este recomandată și de medici, de nutriționiști și de psihologi, nu doar de preoți. Nu e cazul să mai insistăm cu motivații de ordin religios. Bețiile sunt foarte periculoase pentru sănătatea omului. Oamenii care au trecut prin „beție” recunosc și descriu uneori cu haz neplăcerile pe care le-au suportat. Oricum nu le recomandă. Le consideră dezumanizante. Evident că, în acest caz, vindecarea de „harul” beției depinde mult și de voința omului, nu doar de voința lui Dumnezeu și a celor din jur.

Mai complicată este situația cu grijile vieții. Acestea sunt uneori atât de constrângătoare încât reduc viața omului la dimensiunea materială. Ca să scape din această prinsoare, omul caută diferite forme egoiste de evadare. Dar, urmând calea individualismului, omul alunecă în depresie, plictiseală, superficialitate. În Advent învățăm să facem din Christos unicul criteriu al valorilor noastre. Pentru discipolii lui Isus, Advent-ul este un timp sfânt de resetare a vieții. Da, Adventul este timp de vindecare a mediocrității. Evident că scopul final este pregătirea pentru celebrarea în bucurie a Nașterii Domnului. Dar la Crăciune trebuie să ajungem cu suflete de copil, adică eliberate de egoism.

Mai jos puteți să ascultați predica din prima duminică de Advent 2018.

Advent binecuvântat!

  • 2 decembrie 2018