Wilhelm Dancă

Astăzi, în „Duminica Bucuriei” (simbolizată de haina roz), am comentat Evangelia după Matei 11, 2-11. Meditația are un ritm ce marchează o anumită creștere de intensitate.

Am început cu nedumerirea lui Ioan Botezătorul, care îi trimite pe ucenicii săi să-l întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Înțelegem de la acești mesageri că Ioan avea dubii. De ce? Pentru că el credea că Mesia este altfel. Și anume, Mesia este un restaurator al dreptății lui Dumnezeu pe pământ. Atât și nimic altceva. Cum va restabili dreptatea? Folosindu-se de puterea sa divină, va îndepărta orice fărădelege, păcat, formă de nedreptate. Pe scurt, Ioan avea o concepție oarecum „justițiară” despre Mesia. Am remarcat că dubiile sunt de mai multe feluri. Unele provin din opinia vehiculată de mass media, altele din privirea radicală a lumii în alb și negru, altele dintr-o defecțiune de caracter sau de comportament public. Toate aceste forme de dubii nu permit „înflorirea” speranței sau a bucuriei așteptării Domnului. Doar dubiul lui Ioan este rodnic, pentru că el se întreabă dacă are o imagine adevărată sau proprie despre Fiul lui Dumnezeu. Care e imaginea noastră despre Dumnezeu?

În partea a doua am comentat răspunsul lui Isus la întrebarea ucenicilor lui Ioan. El își dezvăluie identitatea vorbind despre faptele de milostivire pe care le săvârșea. Și anume, „orbii văd, șchiopii umblă, surzii aud, leproșii se curăță, morții învie, iar săracilor li se vestește Evanghelia” (v. 5). Avem aici șase fapte de milostenie. A șaptea va fi victoria Iubirii divine asupra păcatului și morții prin Cruce. Aceasta este schimbarea profundă pe care o aduce Dumnezeul creștin cu privirea la înțelegerea ființei sale. Dumnezeu vestit de Isus se deosebește, dar nu radical, de Dumnezeu mărturisit de Ioan. Dumnezeu este Iubire, în cazul lui Isus, iar în cel al lui Ioan, Dumnezeu este Dreptate. Discipolii lui Isus vor purta mereu în suflet și „sinagoga”, și „biserica”. În lumina iubirii revelate, prima este umbra, iar a doua imaginea realității lui Dumnezeu iubire. Viața ucenicilor este o trecere continuă de la dreptate spre iubire.

În partea finală am meditat a zecea fericire din Evanghelii. Domnul spune: „Fericit acela care nu va găsi în mine un prilej de poticnire” (v.6). Această sentință este de mare actualitate. Din păcate, mulți se poticnesc de Christos și decid să coboare din barca Bisericii. Fie că este vorba de alegeri morale cu valențe publice, fie că intră în joc decizii din interiorul Bisericii, Domnul Christos provoacă și invită la asumarea unui risc de apartenență. Se observă că numeroși „ucenci” intimidați sau manipulați de curentele culturale la modă nu-și mai asumă riscul de a fi cu Christos, prin Christos și în Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica a IV-a din Advent am meditat la umilitatea Sfintei Fecioare Maria. Am luat-o pe drept model și condi’ie de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Textele biblice ale Duminicii invită la considerarea lucrurilor mici, modeste, simple. Astfel, Betleem unde se va naște Fiul lui Dumnezeu este o cetate mică. Vezi Miheia 5, 1-4. De asemenea, Sfânta Elisabeta spune în Evanghelia după Luca 1, 43: „de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” Răspunsul Mariei nu a fost proclamat astăzi, dar este cunoscut. Este vorba despre „Magnificat” sau „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul”, vezi Luca 1, 46-55. În această cântare, Maica Domnului spune: „căci a privit la umilința slujitoarei sale” (v. 48) și, pentru că a fost umilă, „mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (v.49). Am explicat că termenul „umilință” vine de la „humus”, care în latină înseamnă pământ. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în trupul Fecioarei, care este din pământ. De fapt, toate trupurile oamenilor sunt din pământ și în pământ se vor întoarce. Dacă nu uităm lucrul acesta, vom avea virtutea umilinței, iar Fiul lui Dumnezeu se va naște și în noi.

Am subliniat două lucruri.

Primul, că umilința Sfintei Fecioare este filosofică. Sfântul Augustin spune că Maria l-a conceput pe Fiul lui Dumnezeu mai întâi cu mintea. A înțeles datorită umilinței care este statutul său în cosmos, adică faptul că este nimic, și tot la fel în lume. Maria a recunoscut că depinde întru totul și în toate de Dumnezeu Cel Atotputernic. Apoi, prin puterea umilinței a făcut discernământ între ceea ce e esențial și detaliile existenței. De aceea, i-a spus îngerului: „Iată slujitoarea Domnului!”.

Al doilea lucru, că umilința Maicii Domnului este psihologică. Aici este vorba despre starea sufletească de punere a propriei ființe la dispoziția Domnului. Slujirea necondiționată a lui Isus face ca Maria să fie prima misionară din istoria Bisericii. De fapt, mergând în vizită la Elizabeta, Maria îl vestește pe Isus familiei preotului Zaharia. Sărbătoarea „Nașterea Domnului” are rost și efecte bune dacă Pruncul Isus se naște în sufletele noastre. Condiția de posibilitate pentru ca acest eveniment să se petreacă este umilitatea. Succesiunea pașilor este următoarea: umilitatea, nașterea lui Isus în suflete și imboldul misionar. Dacă păstrăm această ordine, atunci putem deveni candidați la viața eternă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În „Duminica Bucuriei” din Advent călăuza noastră spre Crăciun a fost sfântul Ioan Botezătorul. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 10-18.

Am pornit de la faptul că Întruparea Domnului este evenimentul prin excelență din istoria omenirii. De aceea, ar trebui să schimbe ceva în umanitatea noastră. Întruparea sau Crăciunul ar trebui să ne facă mai oameni. Contextul duminicii pune accentul pe bucurie, ca invitație, nu ca realitate sau stare de fapt. Suntem invitați la bucuria pe care o trezește faptul că „Domnul este aproape”. Această bucurie-invitație se transformă într-o chemare la convertire. Cu alte cuvinte, bucuria Crăciunului care se apropie devine un comportament de viață. Așadar, în orizontul sărbătorii Nașterii Domnului suntem invitați să ne bucurăm, să ne convertim și să fim mai oameni.

Primul pas al umanizării este tuturor oamenilor. Se traduce prin solidaritate cu acela care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Să nu punem pe primul plan dorințele egoiste din noi. Să-i facem loc aproapelui în viața noastră. Al doilea pas se adresează acelora care au o profesie. Să nu se transforme meseria într-o formă de câștig necinstit. Pe scurt, fiecare este chemat să țină porunca a șaptea: „Să nu furi!” Al treilea pas îi vizează pe cei responsabili cu siguranța statului și a cetățeanului. Ei sunt învestiți cu autoritate, dar aceasta să nu devină violență sau agresivitate, nedreptate. Alți pași sunt: bucuria care schimbă perspectiva asupra relației cu aproapele. Astfel se vede binele din celălalt, oricât de păcătos ar fi. Alt pas: să căutăm un îndrumător spiritual, urmând exemplul celor care l-au găsit pe Ioan Botezătorul. În fine, un alt pas: bucuria convertirii să fie cunoscută de oamenii din jurul nostru. Cum? Prin mai multă bunăvoință, răbdare, îngăduință față de limitele semenilor noștri.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Suntem în a doua duminică din Advent, timp de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 1-6 și am subliniat legătura dintre pregătirea sufletească și întâlnirea reală cu Domnul. Sfântul Ioan Botezătorul este un model de urmat în Advent, și nu numai. El este o punte între venirea din trecut și venirea din viitor a Domnului. Ucenicii sunt chemați să devină pod între venirea Mântuitorului la Betleem și venirea lui continuă în viața noastră.

Am aflat de la sfântul Ioan Botezătorul că întâlnirea cu Domnul este reală și presupune câteva condiții și predispoziții. Printre acestea sunt asumarea condiției de păcătos și dispoziția de a îndrepta ceea ce este strâmb.

Referitor la condiții, am remarcat că trăim într-o societate în care întâlnirea lui Christos întâmpină dificultăți. De exemplu, presiunea tradițiilor și obiceiurilor, dependența de creștinismul idealist sau de creștinismul umanist din care lipsește Christos. Am adăugat și atracția creștinsimului magic, ca și cum Christos ar fi un magician.

Pentru a ne elibera de aceste forme de creștinism ideologizat am recommandat „sita rațiunii”. Mai exact, am spus că fără dialogul dintre rațiune și credință nu putem ajunge la întâlnirea reală cu Christos. Am meditat și la puterea discernământului, ca rezultat al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Adventul este un timp perfect pentru a învăța discernământul dintre bine și rău, adevăr și minciună. De asemenea, am vorbit despre nevoia de liniște și de pace sufletească pentru a face exerciții de discernământ.

În fine, dacă vrem să vedem lumina naturală avem nevoie de câteva condiții și dispoziții. Oare nu la fel stau lucrurile și în privința luminii spirituale? Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

În prima duminică din Advent 2024 am făcut deosebire între diferitele veniri ale lui Mesia sau Christos. Prima a avut loc acum 2000 de ani, a treia va avea loc la sfârșitul lumii, iar a doua este zilnică în sacramentele Bisericii. Am subliniat că Mesia este unul singur, acela care a venit deja și va veni a doua oară la sfârșitul lumii. Dacă între timp se prezintă diferiți șarlatani cu titlul de Mesia să nu-i luăm în seamă. Au fost falși Mesia, sunt și vor mai fi. Atenție! Advent înseamnă „Dumnezeu vine”, „venire” sau „prezență”. Știm că Isus Christos a venit și vine zilnic în sfintele taine. Atunci pe cine așteptăm în Advent? Ținănd cont de descreștinarea societății și vieții, corect ar fi să-l căutăm pe Christos, nu să-l așteptăm. Unde să-l căutăm? Acolo unde l-am pierdut sau rătăcit.

Am meditat Evanghelia la Luca 21, 25-36 și am identificat un cod de comportment și câteva locuri de căutare.

Primul punct a fost despre „ridicați-vă capetele”. De ce? Ca să respirăm aer mai curat și să ne purificăm privirea. Apoi să privim jos, între lucrurile materiale, oare nu este acolo Christos? Dacă punem accentul pe „a avea” și nu pe „a fi”, Christos s-a rătăcit în această zonă. De asemenea, să verificăm caracterul catolic al carității noastre. Dacă am restrâns-o la un teritoriu, steag, națiune sau limbă, l-am pierdut pe Christos. Sus capetele, pentru a-l găsi pe Christos!

Al doilea a fost despre inimile îngreunate în „chefuri, beții și grijile vieții”. Este vorba despre acele distracții care consumă energiile spirituale ale omului. Christos este măsura activităților de divertisment. Cum așa? Dacă distracțiile ne îndepărtează de Dumnezeu și de Biserică, l-am pierdut pe Christos.

Al treilea punct a fost despre „priveghere și rugăciune”. Am spus că astăzi am pierdut gustul privegherii pentru că suntem invadați de „previziuni”. Acestea sunt de multe feluri, economice, financiare, sociologice, temporale etc. Previziunea erodează spiritul de priveghere, care este specific creștinului. Dacă previziunea are întâietate în viața noastră, l-am pierdut pe Christos. Rugăciunea este lucrarea prin care intrăm în prezența lui Dumnezeu. De aceea, în Advent se recomandă mai multă rugăciune pentru a-l găsi pe Christos și a trăi în prezența sa.

La sfârșitul liturghiei le-am recomandat credincioșilor să-l caute pe Christos în scaunul de spovadă, poate l-au pierdut acolo. Apoi, le-am încredințat o rugăciune specifică Adventului: „Maranatha!” – Vino, Doamne Isuse!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.