Wilhelm Dancă

Michel Henry este unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX. Au fost traduse în română mai multe dintre lucrările sale. Tema conferinței e Christos Adevărul Vieții în lumina fenomenologiei creștinismului de la Michel Henry.

Am început cu prezentarea câtorva date biografice. S-a născut la Phaigon (Vietnam) pe 10 ianuarie 1922 și a murit pe 3 iulie 2002 la Albi, în Franța. Și-a luat doctoratul în 1963 cu teza „Esența manifestării”. A fost profesor de filosofie la Universitatea din Montpellier.

Apoi am descris pe scurt trei lucrări care stau la baza conferinței christologice. Prima este „Eu sunt Adevărul. Pentru o filosofie a creștinismului” (în românește, 2000). A doua, „Întrupare. O filosofie a trupului” (în românește, 2003). A treia, „Cuvintele lui Christos” (în românește, 2005). Toate trei au fost traduse de Ioan Ică jr.

În partea a treia am vorbit despre tema „Christos Adevărul Vieții” punctând mai multe teme de christologie filosofică. Printre altele, Adevărul creștinismului, Adevărul ca Viață, Viața și ipseitatea în Fiul, Fii în Fiul, Cuvânt și Viață.

În concluzie am subliniat că Michel Henry acordă mai multă atenție cuvântului divin și devalorizează cumva cuvântul uman. Acesta din urmă are valoare în măsura în care se leagă de Cuvântul de dinaintatea oricărui cuvânt. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Christul spaniol între donquijostismul tragic și pietatea populară” este titlul întreg al conferinței. Este vorba despre cursul de christologie dedicat lui Miguel de Unamuno.

Conferința are trei părți. În prima parte prezint câteva date biografice punctând evenimentele profesionale și religioase ale filosofului basc. Pe scurt, reținem că s-a născut în 1864 la Bilbao, a avut de gând să se facă preot. Apoi, Unamuno a ajuns doctor în filosofie și litere, a fost rector al Universității din Salamanca și a murit în 31 decembrie 1936.

În partea a doua am prezentat cărțile care au stat la baza prelegerii. În ordinea în care au fost traduse în limba română, m-am referit la următoarele volume. „Agonia creștinismului” (1993/1995), „Jurnal intim” (1999), „Secretul vieții și alte eseuri” (2009) și „Christul lui Velazquez” (2015).

În partea a treia, după o scurtă introducere, am vorbit despre christologia lui Unamuno. Mai întâi m-am oprit la religia lui Unamuno. Apoi am prezentat imaginea lui Christos, poemele dedicate lui Christos cu elementele lor de credință populară și pietate mistică spaniolă.

În concluzie am invitat studenții, și nu numai, să caute imaginea lui Christos în folclorul românesc și în pietatea populară românească.

Detalii în articolul postat mai jos.

Încep cursul prezentând câteva date biografice din viața lui Edith Stein. Subliniez faptul că a fost 1) evreică, 2) filosoafă, 3) călugăriță și 4) martiră.

Apoi descriu conținutul a două cărți care stau la baza prelegerii. Prima, „Edith Stein. Philosophe crucifié” de Joachim Bouflet, o biografie. A doua, „Știința Crucii. Un studiu asupra lui Ioan al Crucii” de Edith Stein. Studiul are trei părți – Mesajul Crucii, Învățătura Crucii și Pe urmele Crucii. Partea a treia nu a fost finalizată. Analizez „datoriile” filosofice pe care Edith Stein le-a avut față de Edmund Husserl (metoda fenomenologică) și Max Scheler (filosofia personalistă a valorilor).

În cadrul prelegerii propriu-zise pun accentul pe căutarea adevărului în orizontul fenomenologiei și al eticii valorilor. De asemenea, arăt efortul lui Edith Stein de a uni adevărul obiectiv cu adevărul subiectiv. În continuare descriu rolul lui Christos ca persoană a conștiinței transcendental purificate. Este vorba despre Isus Christos reprenzentant al fiecărui subiect în parte, al subiectelor luate la un loc și al lumii. În fine, vorbesc despre știința crucii care unește teologia crucii ca teorie cu experiența crucii ca trăire. Cum se poate explica așa ceva? Fiind vorba despre o experiență mistică Edith Stein recurge la simbol, nu la concept ca în filosofie.

În concluzie, persoana care participă la suferința umană a lui Isus răstignit participă și la viața lui divină. De obicei omul vrea să aibă parte doar de bucuria divină, fără cruce, dacă s-ar putea așa ceva. Pe scurt, nimic fără cruce, așa după cum sugerează și numele lui Edith Stein din viața de mănăstire: Tereza Benedicta a Crucii! Crucea este speranța mântuirii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am început cursul de christologie filosofică la Vladimir Soloviov (1853-1900) invitând pe studenți să facă deosebire între cultura rusă și regimurile politice ale Rusiei. Cultura nu trebuie confundată cu politica trecută, actuală sau viitoare.

Cursul are trei părți. În prima parte prezint câteva date biografice și descriu pe scurt filosofia lui Soloviov, o filosofie existențialist creștină.

În partea a doua vorbesc despre două cărți care stau la baza cursului: „Lecții despre divino-umanitate” și „Povestire despre Antichrist”.

În partea a treia analizez câteva elemente de christologie în lumina gândirii lui Soloviov, care e marcată de platonism, de idealismul german și de empirismul științific.

Teza principală este faptul că Isus Christos nu poate fi înlocuit de nimeni și de nicio valoare. În noi există imagini false ale lui Christos. Antichrist este o stare, astfel că se poate strecura în sufletul oricărui om. Convertirea înseamnă des-falsificarea imaginilor lui Christos din interiorul nostru. Pentru a elimina prejudecățile care duc la falsificarea lui Christos trec în revistă câteva criterii de orientare. Acesta sunt: 1) Christos între bine și rău, 2) Puterea binelui, 3) Ispitirile lui Isus, 4) Răul fărâmițează totalitatea interioară. 5) Christos și dreptatea, 6) Christos și libertatea, 7) Christos și adevărul, 8) Îndepărtarea divină și banalitatea umană.

În concluzie insist asupra faptului că Isus Christos trebuie să fie centrul procesului de îndumnezeire umană. De asemenea, subliniez că mărturisirea Cuvântului întrupat este începutul sfârșitului lui Antichrist.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Antonio Rosmini (1797-1855), preot, filosof, teolog exponent al catolicismului liberal italian. A fost marginalizat până în 1967, când Papa Paul al VI-lea îl aduce în atenția filosofilor și teologilor. În 2007 Papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat la cinstea altarelor. Ziarele vremii aveau titluri elogioase printre care și acesta: „Beatificarea lui Rosmini, triumful rațiunii”.

Are două contribuții la înțelegerea filosofică: ideea de ființă înnăscută în om ca element apriori și conceptul de persoană.

Am folosit trei surse bibliografice. 1). „Cele cinci plăgi ale Sfintei Biserici” (Editura Insitutul European, Iași 2007). 2) „Introducere în filosofie” (Ars docendi, București 2002). 3). „Teosofia”, apărută postum, în italiană.

Prelegerea cuprinde trei părți. Prima parte, „Maestrul înțelepciunii divine”. Am vorbit despre raportul dintre credință și rațiune pornind de la (elementul apriori) ideea de existență care provine de la Dumnezeu. Am ajuns la Cuvântul creator, cauză exemplară, prezent în toate elementele creației.

A doua parte, „Iubirea kenotică, cheie de boltă a teodiceei christocentrice”. M-am oprit la analiza întrupării Cuvântului în cheie cosmică. Am analizat etapele creației și ale istoriei Bisericii cu ajutorul celor șapte sigilii din Apocalipsa 6-8.

A treia parte, „Trecerea de la christologie la metafizica iubirii”. Am atins punctul culminant al filosofiei lui Rosmini, analiza naturii lui Dumnezeu, unul și întreit. Am dezvoltat câteva idei despre lanțul ontologic.

În concluzie am subliniat două idei. Mai întâi, perspectiva agapică este specificul filosofiei lui Rosmini. Apoi, lecția christologică se poate sintetiza astfel: Christos este un eveniment carre se întâlnește într-o relație de iubire.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.