Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Rusaliile și Turnul Babel din zilele noastre

În sărbătoarea Rusaliilor am vorbit despre globalizarea credinței în Dumnezeu Unul și Întreit prin puterea Duhului Sfânt. Această globalizare se realizează prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrul acesta l-am dedus din Cuvântului lui Isus. Vezi Evanghelia după Ioan 16, 12-15. Mondializarea credinței creștine nu este împotriva omului și a lumii. Dimpotrivă. Astfel se trăiește în orizontul seminificației, înțelegerii și unității.

Din păcate contextul social, cultural, religios în care trăim astăzi este marcat de neînțelegeri și dezbinare. Acestea sunt rezultatele proiectelor de viață construită în mod exclusiv pe cuvântul omului. După cum știm din experiență omul se lasă ademenit de puterea autusoficienței. De aceea forțează limbajul să susțină dorința lui de putere. Așa s-a întâmplat cu primii oameni în Grădina Edenului și cu cei care au dorit să construiască un turn la Babel al cărui vârf să ajungă până la Dumnezeu. Și atunci, și astăzi, din cauza mândriei, omul vrea să fie ca Dumnezeu.

Însă ruptura dintre Cuvântul Domnului și cuvântul omului conduce la haos și absența unității dintre oameni. Am propus două căi pentru a construi o viață pe temelia Duhului Adevărului. Prima cale înseamnă purificarea limbajului folosit zilnic. De ce? Pentru că Duhul Sfânt este foc și nu poate locui alături de duhneala minciunii. Este vorba de unirea cuvintelor cu lucrurile, cu realitatea, cu Cuvântul Domnului. A doua cale este contemplarea icoanei Rusaliilor. În ea vedem că există armonie, unitate și înțelegere în diversitatea limbilor și identităților personale, etnice și culturale. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

NB. La sfârșitul sfintei liturghii am prezentat pe scurt volumul „Și cred, și gândesc. Viitorul unui dialog controversat”, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Spandugino, București 2021.

  • 23 mai 2021
Bunul Păstor nu este ciobanul plătit să păzească oile

Astăzi 25 aprilie 2021 am celebrat a IV-a duminică a Paștelui, care mai este numită Duminica Bunului Păstor. Am subliniat în cadrul omiliei că Isus Bunul Păstor este cea mai cunoscută imagine a lui Isus din toate timpurile. Primele imagini înregistrate de istorie apar la sfâșitul secolului al II-lea. Sunt foarte multe și diferite. Se pot clasifica în două grupe.

Prima grupă îl reprezintă pe Isus cu oița rătăcită pe umeri. Este inspirată din Evanghelia după Matei (18, 12-14) și din cea după Luca (15, 3-7). Are rădăcini în Vechiul Testament. Sensul aceste imagini a fost sintetizat de Origen care a spus: „pentru o singură oiță rătăcită (eu, tu, el, fiecare om din toate timpurile și locurile), Domnul a părăsit cerul și a coborât pe pământ; a găsit-o, a luat-o pe umeri și a dus-o în cer”.

A doua grupă îl reprezintă pe Isus păstorind turma încredințată, adică hrănind-o cu hrana Cuvântului și a Euharistiei. Meditând asupra acestor două grupe de imagini găsim antidotul împotriva intoleranței religioase. De asemenea, descoperim calea iubirii universale pe care a manifestat-o Isus prin trăirea misterului pascal. Isus Bunul Păstor vindecă relațiile noastre de superficialitate, predjudecăți, oboseală, indiferență, cinism. Isus înviat, Isus Bunul Păstor inspiră relații bazate pe autenticitate, responsabilitate și universalitate.

Prin Cuvântul care ne este adresat duminică de duminică, Domnul Înviat ne privește în față și ne invită la înnoirea vieții, adică la învieri mici care pregătesc Mare Înviere. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 25 aprilie 2021
Ucenicii adevărați sunt martori sau imagini vii ale Învierii

A fi martor înseamnă să juri că vei spune adevărul, dacă este vorba despre un proces. Dar și în viață este tot la fel, chiar dacă nu suntem puși să jurăm. Am meditat astăzi despre condiția de martor al adevărului cu privire la Înviere pornind de la Evanghelia după Luca 24, 35-48.

Am subliniat mai întâi că martorul are un trup, este un ins, este o persoană individuală și responsabilă datorită corpului. Am atras atenția asupra unui pericol. Și anume, că datorită consumului excesiv de imagini putem să ne decorporalizăm. Învierea ne atrage atenția asupra demnității și importanței trupului. Să medităm mai îndelung destinul la care suntem chemați.

În a doua parte am vorbit despre lecția de Biblie a lui Isus înviat. Domnul le-a spus ucenicilor că rezumatul Scripturilor este moartea și învierea Lui. De asemenea, că rezumatul misterului Său pascal este iertarea păcatelor despre care ucenicii dau mărturie începând de la Ierusalim.

În fine am pledat cauza ucenicului adevărat care trăiește Cuvântul Scripturii și astfel devine imagine vie a lui Christos Înviat. Concluzia este că la începutul drumului nostru de credință în Înviere a fost un martor sau mai mulți. Știm cine sunt? Suntem noi în condiția de martori ai Învierii pentru cei din jurul nostru?

Detalii în articolul postat mai jos.

  • 18 aprilie 2021
Nu răzbunarea ci divina îndurare aduce pacea în noi

Oamenii iartă greu, câteodată, unii niciodată. Dumnezeu iartă mereu. De aceea poporul evreu credea că numai Domnul poate să ierte păcatele, chiar dacă pedepsește pe cine iubește. Isus răstignit-înviat ne-a descoperit fața adevărată a lui Dumnezeu, și anume îndurarea. Înviind din moartea vinovățiilor și păcatelor lumii, întorcându-se din iadul urii dăruiește ucenicilor săi pacea Lui perfectă și profundă.

În Evanghelia dumincii (In 20, 19-31) numită Duminica Divinei Îndurări Isus Înviat dăruiește iertarea sau pacea în trei pași. Mai întâi pacea este obiectul dorinței Lui pentru ucenici: „Pacea să fie cu voi!”. Apoi suflă asupra discipolilor Duhul iertării. Acest dar le este încredințat ucenicilor pentru a fi administrat în mod responsabil celor care îl cer: „cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, cărora le veți ține, vor fi ținute”. În fine, pentru a putea primi darul iertării este nevoie de a trece de la îndoială la credință, asemenea sfântului Toma. După ce a fost iertat de Isus (a lipsit de la prima lui apariție), Toma „învie” în comunitatea din care făcea parte. Împreună cu el învie și comunitatea ucenicilor. Iertarea redă viața ucenicilor dezbinați. Comunitățile noastre sunt dezbinate? Viața noastră este în criză de identitate spirituală? Spre înviere, chiar și spre cea de etapă, spre învierea provizorie, există un singur drum:nu răzbunarea, nu dreptatea, ci iertarea sau divina îndurare.

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

Christos a înviat!

  • 11 aprilie 2021
De ce îl urmăm pe Isus Baraba și nu pe Isus Christos?

Anul acesta în Duminica Floriilor am meditat despre scandalul schizofreniei mulțimii din vremea lui Isus care în decurs de câteva zile a trecut rapid de la aplauze la strigătele de condamnare la moarte a Fiului lui Dumnezeu. Cum a fost posibil așa ceva? Nu cumva istoria se repetă și în zilele noastre? Oare nu se întâmplă destul de des să fim de acord cu Isus Christos și apoi să-l urmăm pe Isus Baraba? De ce oare această schimbare de atitudine?

Din Evanghelia după Marcu am aflat că Baraba era un răzvrătit și un criminal. Păcatele noastre pot fi rezumate la aceste două atitudini: revoltă și crimă. Revoltă împotriva lui Dumnezeu pentru că vrem să fim autonomi sau să fim egali cu Dumnezeu. Și crimă, uciderea aproapelui, care începe cu reducerea semenului nostru la statutul de obiect. Se întâmplă lucrul acesta ori de câte ori vrem să impunem voința noastră asupra celuilat. Nu respectăm voința aproapelui, libertatea lui. Nu-i așa că ne regăsim în aceste două feluri de atitudini păcătoase? Ele izvorăsc din păcatul originar și se actualizează în păcatele personale. Acestea sunt multe și diferite.

În Săptămâna Mare, apogeul chemării la convertire, oare nu am putea să schimbăm ceva în această privință? Am îndemnat pe numeroșii credincioși catolici și ortodocși care au participat astăzi la Sfânta Liturghie de la ora 12. 15 să-l aleagă și să-l urmeze pe Isus Christos, nu pe Isus Baraba. Cum?

Am găsit o sugestie în tabloul lui Albrecht Dürer intitulat „Nu pe omul acesta ci pe Baraba”. Am subliniat că acolo sunt prezentate două atitudini de respingere a lui Isus Christos: doi oameni cu degetul arătător îndreptat spre Isus Christos în semn de acuzare. De asemenea, se vede și atitudinea de acceptare a lui Isus Baraba sub forma unei mâini transformată în potir. Pornind de la acest tablou am îndemnat la convertire, care înseamnă să-l urmăm pe Isus Christos și să-l însoțim în Săptămâna Mare contemplând rănile Lui. Ele să ne aducă aminte că suntem chemați să devenim asemenea Lui, adică solidari din iubire cu toți oamenii care suferă din cauza „revoltelor și crimelor lor personale”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

NB. La sfârșitul liturghiei am vorbit despre ultima carte din seria „Mysterium Christi”, volumul III, „Meditații despre Paște”. Vă recomand să o citiți pentru că este de folos pentru minte, inimă și viață.

  • 28 martie 2021