Wilhelm Dancă

A doua meditație de astăzi, 15 iunie 2025, a fost tot despre Sfânta Treime. Am pornit de la textul Evangheliei după Ioan 16, 12-15. Am subliniat legătura/relația de iubire din Sfânta Treime. Apoi am invitat pe cei prezenți la asumarea unui stil de viață trinitar. Potrivit lucrării Persoanelor divine, acest mod de a fi trinitar are următoarele caracteristici. Cu referire la Dumnezeu Tatăl, a trăi trinitar înseamnă să fii liber și responsabil. Raportându-ne la Dumnezeu Fiul, viața trinitară înseamnă ascultare și receptivitate. Cu trimitere la Duhul Sfânt, modul de a trăi trinitar înseamnă schimbare, înnoire, adaptare. Pe scurt, Sfânta Treime invită la o viață trăită în unitate, căci Împărăția lui Dumnezeu începe acolo unde doi se unesc în numele/prezența lui Isus. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica „Botezul Domnului” am meditat Evanghelia după Luca 3, 15-16.21-22. Aici este vorba despre botezul pe care l-a primit Domnul la râul Iordan din mâinile lui Ioan Botezătorul. Botezul lui Ioan era un botez purificator și unificator. Botezul său curăța omul de păcate și-l introducea în comunitate. Isus avea nevoie de acest botez? Evident că nu, dar atunci care este semnificația acestei epifanii sau teofanii? În această împrejurare Ioan și poporul venit să se boteze au aflat că Isus este Fiul Tatălui. Am pus în oglindă botezul pe care l-am primit noi când eram mici sau maturi.

Învățăm trei lucruri de la Domnul care se botează în Iordan. Astfel am explicat ce înseamnă să te „îmbraci în Christos”. Sau, să ai stilul său de viață, mentalitatea lui, ori modul său de a fi. Mai întâi solidaritea cu cei păcătoși sau cu oamenii care greșesc. Asemenea Domnului Isus, prin iubire îi putem salva din abisul păcatului. Apoi iubirea ca replică la deviza modernității: gândesc, deci exist (Descartes). Botezul Domnului ne învață altceva: iubesc, deci exist. În fine rugăciunea ca factor de creștere a vieții din botezul primit. Ideea principală este aceasta: cine nu se roagă se des-botează.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În prima zi a anului civil, Biserica Catolică celebrează mai multe evenimente mântuitoare. Mai întâi este octava Nașterii Domnului, apoi e circumcizia Pruncului Isus, la opt zile de la naștere. Prin acest ritual se manifestă apartenența Domnului la poporul lui Israel. De asemenea, se celebrează Ziua Mondială a Păcii, care a fost instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967. În fine, se onorează titlurile Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” și de „Maică a Bisericii”. Acest din urmă titlul a fost acordat Mariei de Papa Paul al VI-lea în 1968. M-am oprit la calitățile Sfintei Fecioare de „Mamă a lui Christos” și „Mamă a Bisericii”, care cuprind toate celelalte evenimente celebrate în 1 ianuarie.

Există o legătură între aceste titluri. Am vorbit despre conciliul de la Efes, din 431, și că acolo s-a reformulat adevărul biblic că Maria este „Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Chiril din Alexandria a avut o contribuție importantă la promulgarea acestui adevăr de credință. Prima mențiune în Biblie că Maria este Maica Domnului apare la Luca 1, 43. Aici Elizabeta spune: „Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?”

Actualizarea întrupării Fiului în zilele noastre este urgentă și importantă. De aceea, Papa Paul al VI-lea a numit-o pe Maria „Maica Bisericii”. Adică, pentru a lărgi misterul întrupării la toți oamenii. Ea este aceea care inspiră și modelează o lume nouă, cum spune Paul al VI-lea, o civilizație a iubirii. Ținând cont că trăim într-o societate dezbinată, am propus ca Maria să devină factor de unitate pentru noi. Cum? Trăind și punând în practică dreptatea și adevărul în orizontul iubirii. Astfel, dreptatea și adevărul pot deveni factori de frățietate și de solidaritate autentică. Și încă ceva. Orice întâlnire cu mama este/ar trebui să fie un prilej de bucurie și de unitate. De fapt, bucuria este molipsitoare și poate crea comuniune între copiii unei mame. După întâlnirea cu mama auzim deseori aceste cuvinte: „Mamă, s-aveți grijă!” Acum, la început de an, Maria, Maica Bisericii spune fiecăruia dintre noi: „Mamă, s-aveți grijă!” Adică, să nu uităm să trăim iubirea din/în care ne-am născut.

La mulți ani!

Am început Adventul și un nou an liturgic. Am meditat Evanghelia după Matei 24, 37-44. Am arătat că viața devine frumoasă, umană, dacă-L așteptăm pe Domnul. Mâncatul, băutul, măritatul, însurătoarea, munca au alt sens dacă sunt pătrunse de așteptarea Domnului.

Așteptarea Domnului care vine este trăsătura fundamentală a Vechiului Testament. Așteptarea lui Isus care va veni a doua oară este concluzia Noului Testament. Între aceste două veniri există alta care are loc prin celebrarea sacramentelor și a Cuvântului.

Pornind de la cele patru lumânări din coroana de Advent, am identificat o altă venire. Este vorba de venirea Domnului în viața noastră. Această venire este sigură, 100%. Trec anii, viața noastră se scurtează și momentul întâlnirii cu Domnul e tot mai aproape. Cum îl așteptăm? Am identificat trei forme de așteptare: una apatică, alta pătrunsă de frică și încă una plină de bucurie. Ultima formă de așteptare are loc atunci când iubim. Numai dacă iubim pe cineva, îl așteptăm. Sau, dacă nu mai suntem iubiți, nu ne mai așteaptă nimeni. Sperăm să nu fie cazul în viața nimănui.

Așadar, Domnul ne așteaptă pe noi, sigur, pentru că ne iubește. Se poate spune același lucru despre noi? Adică, îl așteptăm pentru că-L iubim?

Vă doresc un Advent plin de bucurie! Pentru a-L celebra în felul acesta, stropiți relațiile umane cu apa generozității și așteptați-l pe Domnul din iubire! Detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am încercat să înregistrez predica în format audio ca de obicei cu telefonul. Însă telefonul nu funcționa. Nu se mai deschidea. Se blocase. Am încercat de două ori făcând două pauze prelungite înainte și după Evanghelie. M-am resemnat și am continuat predica fără să o înregistrez. Voia Domnului să fie chiar și atunci când se manifestă într-o formă ciudată! Asta e! Nu am putut să-mi maschez emoțiile sau tulburarea. Mă gândeam: oare de ce toate acestea? E timpul să nu mai înregistrez predica? După ce am terminat Sfânta Liturghie le-am spus credincioșilor ce s-a întâmplat. Oarecum deznădăjduit am trecut la semnarea dedicațiilor pe cartea „Meditații despre Postul Mare”. Am recomandat cartea și credincioșilor greco-catolici și ortodocși care încep mâine Postul Mare.

După ce am terminat cu autografele am deschis telefonul și am văzut un mesaj de la un înger păzitor. Acesta a înregistrat predica în format video. Îi mulțumesc din toată inima. Ce surpriză! Oare acesta să fie mesajul cu telefonul non funcțional? Poate. Voi medita această întâmplare.

Omilia s-a concentrat pe versetul „așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă prin El viața veșnică” (In 3, 14-15). Am meditat simbolul Crucii ca expresie a iubirii imense a lui Dumnezeu față de noi. Am analizat trei atitudini: fuga, compătirea umană și compătimirea împreună cu Christos sau acceptarea Crucii. Am încheiat cu motto-ul domniei împăratului Constantin cel Mare: „in hoc signo vinces!” – Sub acest semn vei învinge! Salvarea sau mânturiea omului vine prin purtarea Crucii din iubire. Detalii în articolul postat mai jos.