Wilhelm Dancă

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o solemnitate care se celebrează în trei liturghii unite între ele. Una la miezul nopții, alta dimineața și încă una în timpul zilei de Crăciun. Ele reprezintă trecutul, prezentul și viitorul. Doi evangheliști descriu conținutul celebrărilor: Luca și Ioan. Luca vorbește despre nașterea lui Isus la Betleem (trecut) și despre păstorii care primesc vestea nașterii Domnului (prezent). Ioan vorbește despre viitorul celor ce cred în Isus, adică vor deveni copii ai lui Dumnezeu.

Pentru a intra în interiorul acestui mister am propus trei icoane desprinse din cei doi evangheliști. Prima, Iosif și Maria care călătoresc spre Betleem. Mesajul icoanei: omul/biserica/lumea nu poate cuprinde Adevărul Betleemului, ci este pe drumul care duce către acest Adevăr. A doua, păstorii reprezintă categorii păcătoșilor care-l primesc pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Lecția icoanei: Întruparea Fiului lui Dumnezeu eliberează omul de păcatele sale actuale. A treia, copilul care se naște e Cuvântul făcut trup sau/și pâine. Semnificați icoanei: Copilul înseamnă creativitate, noutate, de aceea el hrănește viitorul nostru. Să luăm de mână copilul din noi și să mergem la ieslea din Betleem!

În final, am vorbit despre Sfântul Francisc care a organizat prima reprezentare a Nașterii Domnului. În timpul acelei liturghii din 1223, la Greccio, plângea de bucurie la gândul că Dumnezeu și-a făcut milă de oameni și s-a născut printre noi sub chip de Prunc.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciun cu bucurie!

În „Duminica Bucuriei” din Advent călăuza noastră spre Crăciun a fost sfântul Ioan Botezătorul. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 10-18.

Am pornit de la faptul că Întruparea Domnului este evenimentul prin excelență din istoria omenirii. De aceea, ar trebui să schimbe ceva în umanitatea noastră. Întruparea sau Crăciunul ar trebui să ne facă mai oameni. Contextul duminicii pune accentul pe bucurie, ca invitație, nu ca realitate sau stare de fapt. Suntem invitați la bucuria pe care o trezește faptul că „Domnul este aproape”. Această bucurie-invitație se transformă într-o chemare la convertire. Cu alte cuvinte, bucuria Crăciunului care se apropie devine un comportament de viață. Așadar, în orizontul sărbătorii Nașterii Domnului suntem invitați să ne bucurăm, să ne convertim și să fim mai oameni.

Primul pas al umanizării este tuturor oamenilor. Se traduce prin solidaritate cu acela care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Să nu punem pe primul plan dorințele egoiste din noi. Să-i facem loc aproapelui în viața noastră. Al doilea pas se adresează acelora care au o profesie. Să nu se transforme meseria într-o formă de câștig necinstit. Pe scurt, fiecare este chemat să țină porunca a șaptea: „Să nu furi!” Al treilea pas îi vizează pe cei responsabili cu siguranța statului și a cetățeanului. Ei sunt învestiți cu autoritate, dar aceasta să nu devină violență sau agresivitate, nedreptate. Alți pași sunt: bucuria care schimbă perspectiva asupra relației cu aproapele. Astfel se vede binele din celălalt, oricât de păcătos ar fi. Alt pas: să căutăm un îndrumător spiritual, urmând exemplul celor care l-au găsit pe Ioan Botezătorul. În fine, un alt pas: bucuria convertirii să fie cunoscută de oamenii din jurul nostru. Cum? Prin mai multă bunăvoință, răbdare, îngăduință față de limitele semenilor noștri.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În ziua de Crăciun, 25 decembrie 2023, am vorbit despre „faptul” întrupării Fiului lui Dumnezeu. Am comentat Ioan 1, 1-5.9-14. M-am oprit la aceste cuvinte: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”.

Am desprins din acest fapt două lucruri importante. Primul, Dumnezeu a devenit aproapele, vecinul nostru. Acesta e motivul bucuriei noastre cu ocazia Crăciunului. Al doilea, Dumnezeu ca vecin deranjează omul. În numele autonomiei, libertății, omul îl respinge pe Dumnezeu. Nu-L vizitează, deși este vecinul cel mai apropiat.

În concluzie am arătat că Dumnezeu stă la baza tuturor lucrurilor create. Dacă este ignorat, sustras, neglijat, totul se dărâmă. Astăzi trăim printre multe ruine. S-ar putea ca viața noastră să fie o ruină. Totuși, trebuie să strigăm de bucurie. De ce? Pentru că Domnul a mângâiat „Ierusalimul dărâmat”, omul în ruină. Ar trebui să trăim mereu bazați pe faptul întrupării. Adică, să hrănim Crăciunul mic, de fiecare zi, din Crăciunul tare. Acesta din urmă se celebrează o singură dată pe an.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciun binecuvântat cu sănătate și multă pace!

Adventul a început. În prima duminică a acestui timp de pregătire pentru Crăciun am comentat Marcu 13, 33-37. Este vorba despre o parabolă potrivit căreia un om pleacă într-o călătorie. Însă nu înainte de încredința servitorilor săi casa și puterea de a gestiona treburile. Îi recomandă insistent portarului și, prin el, tuturor servitorilor să fie vigilenți. M-am oprit la trei cuvinte cheie: casa, autoritatea și portarul. Ele cuprind tema principală pe care ucenicii ar trebui să o dezvolte în Advent. Este ceva similar tehnicii din muzica de jazz, dar în registru spiritual.

Casa este un cuvânt care definește și construcția, și comunitatea, familia care trăiește într-o casă. Accentul trebuie pus pe relațiile dintre persoanele din casă. Ele duc la împlinirea destinului persoanelor. Însă, cu o condiție, și anume, dacă trăiesc în orizontul celei de-a doua veniri a Domnului.

„Advent” înseamnă venire. În celebrările noastre nu este vorba atât despre prima sau a doua venire, cât despre intervalul de timp dintre cele două veniri. Acest timp intermediar ne este dat pentru dezvoltarea „identității” de ucenic. Ea se cultivă prin exercițiul autorității responsabile. Domnul care „pleacă într-o călătorie” le dă putere de „creștere” tuturor disicipolilor. Cum se exercită această putere? Prin alegerea responsabilă a binelui. De aceea, toți suntem responsabili de soarta casei. Da, toți responsabili, fie că este vorba despre familie, fie că se discută despre Biserică. Toți suntem împreună răspunzători de ceea ce există în Biserică. Sau, în familii.

Funcția de portar definește cel mai bine misiunea ucenicului în timpul intermediar. Portarul are privirea bună, îi protejează pe cei care sunt în casă. Portarul poate vedea clar, limpede, chiar și în întuneric. Trăim un timp de mari provocări la adresa Bisericii, a familiei. Suntem făcuți pentru Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, cu semenii. De aceea, să nu stingem în noi dorul de „țara spirituală” în care ne-am născut. Sau, să nu sufocăm în noi dorința de a fi/trăi în casa Domnului.

Advent binecuvântat!

Crăciunul este sărbătoarea fundamentală a creștinilor. În această zi se celebrează Nașterea Domnului. El este fiul Mariei și Fiul lui Dumnezeu născut la Betleem.

Putem să ne raportăm teoretic sau abstract la acest adevăr de credință. Sfântul Francisc de Assisi a sugerat că este nevoie și de o raportare concretă. De aceea, a propus reprezentare pe viu a Nașterii Domnului. S-a întâmplat lucrul acesta pentru prima dată la Greccio, în Italia, în 1223.

Văzul este un simț important în celebările de Crăciun. Cu ajutorul lui vedem că Pruncul Isus s-a născut în sărăcie. Mai mult, s-a născut sub chipul unui Prunc care poate fi sufocat. Din păcate, unii îl sufocă prin consumerism, indiferență, grijă exagerată față de cele exterioare.

Dar și auzul este convocat să participe la sărbătoarea Nașterii Domnului. Evanghelia sărbătorii din timpul nopții e luată din Evanghelistul Luca (2, 1-14). Avem aici multe referințe istorice. Văzul poate verifica aceste informații. Isus s-a născut în timpul unui recensământ organizat de guvernatorul Siriei, Quirinius. Evanghelia sărbătorii din timpul zilei este luată din Evanghelistul Ioan (1, 1-18). Rezumând-o, putem spune că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. El poate fi auzit cu urechea. Deci, prin auz aflăm că Întruparea este un eveniment care erupe în istorie. La fel este și Învierea Domnului.

Cu ajutorul acestor două simțuri – văzul și auzul – am meditat locurile în care „copilul Isus” poate fi sufocat astăzi.

Astfel am vorbit despre copiii victime ale conflictului ruso-ucrainean. Aici pacea este disprețuită. Pruncul Isus este „sufocat”. Pacea poate fi redobândită prin adoptarea copilăriei spirituale. Aceasta este spiritualitatea Crăciunului.

Un alt loc este educația precară sau superficială. Aici copiii sunt victime ale indiferenței și superficialității păstorilor (educatori, profesori, preoți) nevrednici. Sau sunt victime ale lipsei de maturitate a educatorilor.

În fine, alt loc este biserica domestică, unde Pruncul Isus nu este ajutat să crească. Sau nu este acceptat, nu este lăsat să se nască.

Am terminat cu un gând formulat de Hannah Arendt. Vorbind despre creștinism, gânditoarea evreică spune că „este încă ceva”. Sau mai are un ceva de spus. De ce? Pentru că are la bază vestea extraordinară că un prunc ni s-a născut. Iar un copil nou născut întotdeauna și oriunde schimbă lucrurile în jurul său. Începând cu viața părinților. Pruncul nou născut la Betleem să schimbe și viața noastră! Crăciun plin de lumină, bucurie și binecuvântări cerești!

Detalii găsiți mai jos.