Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Misterul Întrupării se deschide din interior la fel ca inima

În duminica a II-a din timpul Crăciunului am vorbit la omilie despre misterul Întrupării. Am desprins această temă din Evanghelia Duminicii, prologul sfântului Ioan (In 1, 1-18). Astfel am arătat la început că, din păcate, cuvântul „întrupare” sau „incarnare” nu este cunoscut. Cauzele sunt multe. Întruparea înseamnă că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra sa omul întreg, inclusiv slăbiciunile și defectele umane. Apoi am subliniat faptul că Întruparea Fiului este Darul lui Dumnezeu Tatăl făcut omului. Răspunsul acestuia ar trebui să fie dăruirea de sine lui Dumnezeu. Schimbul de daruri la nivel de persoane, nu de lucruri, are loc în cadrul sfintei liturghii. Deschiderea omului spre Dumnezeu se face din inimă, din interior, așa cum se deschide și misterul divin. În al treilea rând am vorbit despre realismul credinței creștine care se fundamentează pe misterul Întrupării. Adică omul crede într-un Dumnezeu care poate fi văzut, auzit, atins. Într-un mod concret credința se trăiește sub forma credincioșiei, adică se trece de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real, existențial. Pentru a pune în practică legătura de viață cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat am propus practica „devoțională” a celor 52 de duminici. Detalii în omilia postată mai jos.

  • 3 ianuarie 2021
Omul devine mai bun nu dacă este certat, ci iertat!

În duminica a III-a din Advent am vorbit iarăși despre sfântul Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare dintre profeți. De data aceasta am făcut o comparație între „Dumnezeu și om” din predica sfântului Ioan Botezătorul și „Dumnezeu și om” din predica și activitatea publică a lui Isus (cf. Mt 11, 2-11). Astfel, la Ioan Botezătorul Dumnezeu este ca un tată aspru. Stă cu securea în mână fiind gata să taie copacul care nu aduce roade. Este foc purificator sau cuptor încins pregătit să ardă pleava păcatelor oamenilor. În fine, Dumnezeu așteaptă de la om un singur lucru, și anume convertirea. Omul la Ioan Botezătorul trebuie certat și, dacă se convertește, iertat.

La Isus Dumnezeu este un tată bun și iertător. Se poartă cu oamenii asemenea găinii care vrea să-și adune puii sub aripile sale (Lc 13, 34). Stă la masă cu toți, indiferent de condiția lor morală, spirituală sau socială. Participă la evenimentele oamenilor obișnuiți și se bucură de lucrurile simple ale vieții. Dumnezeu este iubire (cf. 1 In 4, 16), de aceea îi iartă în mod gratuit pe cei păcătoși. Îi iartă, dar nu pentru că s-au convertit, ci pentru că au primit iubirea lui. Iertarea primită este motivul convertirii. Prin urmare omul la Isus se convertește pentru că mai întâi a fost iertat, nu amenințat sau certat.

Văzând această schimbare de perspectivă, sfântul Ioan a trimis câțiva dintre ucenicii lui să-l întrebe: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” (Mt 11, 3). Nedumerirea provenea din faptul că ideea lui de Dumnezeu și de om nu se potrivea cu ceea ce vestea și înfăptuia Isus. Omul certat și iertat, în cazul lui. Omul iertat și convertit, în cazul lui Isus.

La întrebarea trimișilor, știind bine că faptele sunt mai convingătoare decât cuvintele, Isus le-a zis să-i spună lui Ioan că „orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11, 5). Acestea sunt fapte de iubire divină! Suntem chemați să participăm la ele adăpându-ne din izvorul iubirii, care este Dumnezeu. În felul acesta ne pregătim pentru Crăciun, care este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de om. Ce fel de om vrem să fim? Certat mai întâi și apoi iertat? Sau iertat mai întâi și apoi convertit?

Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 15 decembrie 2019
Epifania face diferența între viața banală și viața creștină

Epifania sau Arătarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Cu acest titlu, sărbătoarea se celebrează în ziua de 6 ianuarie și dezvoltă tema manifestării divinității lui Isus Christos în fața magilor, a iudeilor și a ucenicilor. În fața magilor epifania a avut loc la Betleem, în fața iudeilor, la botezul lui Isus în Iordan, iar în fața ucenicilor, la nunta din Cana Galileei.

Biserica Catolică de rit latin pune accentul în rugăciunile și lecturile din ziua de 6 ianuarie pe epifania de la Betleem, unde Isus Christos li s-a arătat magilor ca Fiu al Mariei și Fiu al lui Dumnezeu. La liturghia de la 12.15, de la catedrala sf. Iosif din București, în prezența a numeroși credincioși, pornind de la evanghelia zilei (Mt 2, 1-12), am subliniat importanța căutării lui Isus Christos în viața noastră creștină. În momentul de față, unul din cinci locuitorii ai planetei nu au auzit nimic despre Christos. De asemenea, mulți dintre cei care au fost botezați nu mai vin la biserică. Sunt ca un fel de stele stinse, moarte, care nu mai luminează, nu mai răspândesc în jur pacea și iubirea lui Christos.

Epifania mi-a dat prilejul, printre altele, să ridic aceste întrebări: cum putem deveni stele strălucitoare pentru cei din jur? Cum putem lumina calea celor care vor să-l cunoască pe Christos? La cine este Christos mai prezent: la cei care îl au în inima lor în mod formal, ritualist, exterior (au fost cândva botezați și miruiți) sau la cei care îl caută din toată inima (chiar dacă nu fac parte din Biserica lui Christos)? Ce se întâmplă cu cei care îi simt prezența lui Christos în inima lor și în același timp îl caută cu sinceritate?

Darurile magilor sunt un fel de hârtie de turnesol a luminozității noastre creștine. Aur îi oferă lui Christos doar regii, cei stăpâni pe viața lor. Oare noi suntem liberi și stăpâni pe viața noastră? Tămâie îi oferă cei care au simțul rugăciunii și al adorației. Oare noi îl adorăm doar pe Dumnezeu? Nu cumva avem și câțiva dumnezei falși? Smirna poate fi oferită de cel ce cunoaște greutățile vieții omenești. Oare noi suntem dispuși să le acceptăm pentru o cauză mai mare sau preferăm lenea, divertismentul și altele asemenea alunecând într-o viață banală? Despre toate acestea puteți să aflați mai multe ascultând predica postată mai jos. Vă doresc tuturor un An Nou mai bun, cu sănătate, pace și multă binecuvântare!

  • 6 ianuarie 2019
Anul Nou sau Crăciunul Mic al Maicii Domnului

Anul Nou 2019 potrivit calendarului solar l-am celebrat în satul meu natal, Buruienești, județul Neamț. După cum se știe, în ziua de 1 ianuarie, Biserica Romano-Catolică celebrează mai multe evenimente. Întâi de toate Solemnitatea Mariei, Născătoare de Dumnezeu. Apoi Octava Nașterii Domnului. În al treilea rând Anul Nou, începutul anului civil. Și, în fine, Ziua Mondială a Păcii, instituită de Sfântul Papă Paul al VI-lea în urmă cu 52 de ani.

Pentru a cuprinde toate aceste evenimente, am vorbit în cadrul omiliei despre Crăciunul Mic. O tradiție creștină veche face deosebire între Crăciunul Mare și Crăciunul Mic. Primul este consacrat în mod exclusiv Pruncului Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei. Al doilea este rezervat Mariei, Născătoare de Dumnezeu sau Maică a lui Dumnezeu, ori Theotokos, cum s-a spus în limba greacă (Conciliul din Efes, 431).

Neîndoielnic Maria a jucat un rol important în Întruparea celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. După ce a acceptat invitația îngerului Gabriel de a fi mama lui Isus (Lc 1, 26-38), Maria a plecat în vizită la Elisabeta. Aceasta a primit-o în casa ei cu următoarele cuvinte: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău. Și de unde mie aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu?” (Lc 1, 42-43). Maria ca Mamă a lui Isus, Om și Dumnezeu, a îndeplinit o misiune unică în planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor.

În lectura a doua de la liturghia de astăzi, Sfântul Paul spune că „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege” (Gal 4,4). Iar ceva mai departe Paul adaugă că „Dumnezeu l-a trimis pe Spiritul Fiului său în inimile noastre, care strigă Abba, Tată”. Această afirmație ne ajută să înțelegem că Maria este mama tuturor fraților și surorilor lui Isus. De aceea, o cinstim și urmăm exemplul de credință al Mariei. Ea este chipul milostivirii divine și, ca atare, stă de partea noastră în relația cu Dumnezeu Tatăl. Despre nevoia de a ne raporta cât mai des la Maria, ca Mama noastră în ordinea mântuirii, în viața de familie, dar și în societate am vorbit în omilia postată mai jos.

  • 1 ianuarie 2019
Maria Model și Regină a Iubirii care poartă de grijă

În ultima duminică din Advent Biserica o propune pe Maria, Maica Domnului, model de pregătire pentru celebrarea Crăciunului. Punctul de plecare al meditației noastre este evanghelia duminicii, care redă episodul vizitei Sfintei Fecioare la verișoara sa Elisabeta. Aici trei verbe atrag atenția cititorului: a porni (a se duce) în grabă, a se întâlni, a vesti. Ele devin un fel de program pentru creștinii din zilele noastre. Harul lui Dumnezeu dă ghes. Nu poate, nu vrea să stea singur în interiorul omului. Harul înseamnă relație cu Dumnezeu și cu semenii. Harul prezenței lui Dumnezeu în tine te scoate pe tine din tine și te poartă spre întâlnirea cu celălalt. În această privință Maria este model și regină.

Dar, înainte de a vedea dacă aceste verbe sunt în desfășurare în viața noastră, am pus o altă problemă. Care este semnificația spirituală a Crăciunului? Am folosit o parabolă scrisă de filosoful danez Soren Kierkegaard. Povestea spune că trăia cândva, undeva un rege bogat și puternic, care nu se simțea bine în palatul său. Avea nevoie de o soție care să-l iubească cu adevărat și să dea sens vieții lui. Umblând aiurea prin satele din regatul său, a văzut o tânără țărancă foarte frumoasă. S-a îndrăgostit pe loc. Dar cum să o aducă în palatul său? Exista un prag social care făcea diferența între țărani și familia regală. Nu putea fi trecut cu ușurință. A cerut sfat.

Un consilier i-a spus să-i dea poruncă tinerei țărănci ca să vină în palatul său. Asta ar fi fost îndeajuns. Pentru că el îi este rege. Tânăra ar fi trebuit să asculte, dacă regele i-ar fi dat poruncă, nu-i așa? Dar regele nu voia o iubire de slugă, ci o iubire adevărată de la egal la egal. Un alt consilier i-a sugerat să-i ofere tinerei de care se îndrăgostise multe daruri, pentru a o impresiona și a o atrage să-l iubească. Dar regele nu voia o iubire cumpărată cu daruri materiale, ci o iubire liberă. În fine, un alt consilier i-a spus că ar fi bine să se îmbrace în haine de țăran și să trăiască în satul cu pricina până când fata se va fi îndrăgostit de dânsul. Apoi să-i spună cine este și să vină cu ea la palat. Dar regele nu voia o iubire amăgitoare, falsă, ci o iubire sinceră, onestă. După ce i-a ascultat pe toți sfătuitorii săi, regele a luat o decizie de unul singur. Ascultați predica de mai jos ca să vedeți deznodământul poveștii. Totodată veți vedea cât de mult seamănă iubirea lui Dumnezeu născut Prunc la Betleem cu iubirea căutată de regele din parabolă. Isus a venit la noi prin Maria. De aceea, putem spune că prin Maria, dacă rămânem pe drumul arătat de ea, ajungem la Isus. Crăciun fericit! La mulți ani!

Predica se găsește aici:

  • 23 decembrie 2018