Wilhelm Dancă

În ziua de Crăciun, 25 decembrie 2023, am vorbit despre „faptul” întrupării Fiului lui Dumnezeu. Am comentat Ioan 1, 1-5.9-14. M-am oprit la aceste cuvinte: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”.

Am desprins din acest fapt două lucruri importante. Primul, Dumnezeu a devenit aproapele, vecinul nostru. Acesta e motivul bucuriei noastre cu ocazia Crăciunului. Al doilea, Dumnezeu ca vecin deranjează omul. În numele autonomiei, libertății, omul îl respinge pe Dumnezeu. Nu-L vizitează, deși este vecinul cel mai apropiat.

În concluzie am arătat că Dumnezeu stă la baza tuturor lucrurilor create. Dacă este ignorat, sustras, neglijat, totul se dărâmă. Astăzi trăim printre multe ruine. S-ar putea ca viața noastră să fie o ruină. Totuși, trebuie să strigăm de bucurie. De ce? Pentru că Domnul a mângâiat „Ierusalimul dărâmat”, omul în ruină. Ar trebui să trăim mereu bazați pe faptul întrupării. Adică, să hrănim Crăciunul mic, de fiecare zi, din Crăciunul tare. Acesta din urmă se celebrează o singură dată pe an.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciun binecuvântat cu sănătate și multă pace!

Adventul a început. În prima duminică a acestui timp de pregătire pentru Crăciun am comentat Marcu 13, 33-37. Este vorba despre o parabolă potrivit căreia un om pleacă într-o călătorie. Însă nu înainte de încredința servitorilor săi casa și puterea de a gestiona treburile. Îi recomandă insistent portarului și, prin el, tuturor servitorilor să fie vigilenți. M-am oprit la trei cuvinte cheie: casa, autoritatea și portarul. Ele cuprind tema principală pe care ucenicii ar trebui să o dezvolte în Advent. Este ceva similar tehnicii din muzica de jazz, dar în registru spiritual.

Casa este un cuvânt care definește și construcția, și comunitatea, familia care trăiește într-o casă. Accentul trebuie pus pe relațiile dintre persoanele din casă. Ele duc la împlinirea destinului persoanelor. Însă, cu o condiție, și anume, dacă trăiesc în orizontul celei de-a doua veniri a Domnului.

„Advent” înseamnă venire. În celebrările noastre nu este vorba atât despre prima sau a doua venire, cât despre intervalul de timp dintre cele două veniri. Acest timp intermediar ne este dat pentru dezvoltarea „identității” de ucenic. Ea se cultivă prin exercițiul autorității responsabile. Domnul care „pleacă într-o călătorie” le dă putere de „creștere” tuturor disicipolilor. Cum se exercită această putere? Prin alegerea responsabilă a binelui. De aceea, toți suntem responsabili de soarta casei. Da, toți responsabili, fie că este vorba despre familie, fie că se discută despre Biserică. Toți suntem împreună răspunzători de ceea ce există în Biserică. Sau, în familii.

Funcția de portar definește cel mai bine misiunea ucenicului în timpul intermediar. Portarul are privirea bună, îi protejează pe cei care sunt în casă. Portarul poate vedea clar, limpede, chiar și în întuneric. Trăim un timp de mari provocări la adresa Bisericii, a familiei. Suntem făcuți pentru Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, cu semenii. De aceea, să nu stingem în noi dorul de „țara spirituală” în care ne-am născut. Sau, să nu sufocăm în noi dorința de a fi/trăi în casa Domnului.

Advent binecuvântat!

Crăciunul este sărbătoarea fundamentală a creștinilor. În această zi se celebrează Nașterea Domnului. El este fiul Mariei și Fiul lui Dumnezeu născut la Betleem.

Putem să ne raportăm teoretic sau abstract la acest adevăr de credință. Sfântul Francisc de Assisi a sugerat că este nevoie și de o raportare concretă. De aceea, a propus reprezentare pe viu a Nașterii Domnului. S-a întâmplat lucrul acesta pentru prima dată la Greccio, în Italia, în 1223.

Văzul este un simț important în celebările de Crăciun. Cu ajutorul lui vedem că Pruncul Isus s-a născut în sărăcie. Mai mult, s-a născut sub chipul unui Prunc care poate fi sufocat. Din păcate, unii îl sufocă prin consumerism, indiferență, grijă exagerată față de cele exterioare.

Dar și auzul este convocat să participe la sărbătoarea Nașterii Domnului. Evanghelia sărbătorii din timpul nopții e luată din Evanghelistul Luca (2, 1-14). Avem aici multe referințe istorice. Văzul poate verifica aceste informații. Isus s-a născut în timpul unui recensământ organizat de guvernatorul Siriei, Quirinius. Evanghelia sărbătorii din timpul zilei este luată din Evanghelistul Ioan (1, 1-18). Rezumând-o, putem spune că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. El poate fi auzit cu urechea. Deci, prin auz aflăm că Întruparea este un eveniment care erupe în istorie. La fel este și Învierea Domnului.

Cu ajutorul acestor două simțuri – văzul și auzul – am meditat locurile în care „copilul Isus” poate fi sufocat astăzi.

Astfel am vorbit despre copiii victime ale conflictului ruso-ucrainean. Aici pacea este disprețuită. Pruncul Isus este „sufocat”. Pacea poate fi redobândită prin adoptarea copilăriei spirituale. Aceasta este spiritualitatea Crăciunului.

Un alt loc este educația precară sau superficială. Aici copiii sunt victime ale indiferenței și superficialității păstorilor (educatori, profesori, preoți) nevrednici. Sau sunt victime ale lipsei de maturitate a educatorilor.

În fine, alt loc este biserica domestică, unde Pruncul Isus nu este ajutat să crească. Sau nu este acceptat, nu este lăsat să se nască.

Am terminat cu un gând formulat de Hannah Arendt. Vorbind despre creștinism, gânditoarea evreică spune că „este încă ceva”. Sau mai are un ceva de spus. De ce? Pentru că are la bază vestea extraordinară că un prunc ni s-a născut. Iar un copil nou născut întotdeauna și oriunde schimbă lucrurile în jurul său. Începând cu viața părinților. Pruncul nou născut la Betleem să schimbe și viața noastră! Crăciun plin de lumină, bucurie și binecuvântări cerești!

Detalii găsiți mai jos.

În sărbătoarea Epifaniei m-am oprit asupra semnelor evenimentului despre care ne vorbește Matei în 2, 1-12. Am ales semnul principal, steaua, și alte două semne legate de stea: magii și darurile.

Am început să vorbesc despre semnul magilor. Ei semnifică deschiderea universală (catolică) a mântuirii inaugurată de nașterea lui Isus Christos. Prezența magilor ne spune că toți oamenii au acces la mântuire. Nu se face nicio discriminare națională, lingvistică, culturală, religioasă. Magii au existat cu adevărat. Erau preoți mezi din partea de sud a Iranului de astăzi. Herodot vorbește despre existența și religia lor, deci cu cinci secole înainte de Christos. În spatele semnelor din Evanghelia Epifaniei există ceva real, istoric. Pentru a înțelege misterul celebrat avem nevoie și de credință, și de rațiune sau de istorie. Nașterea Domnului deschide drumul de unire a tuturor națiunilor, limbilor, tradițiilor și culturilor prin credința în El. Unire nu înseamnă uniformitate, precum cea realizată de tehnologiile de comunicare din zilele noastre. Unitatea realizată de credința în Christos înseamnă unitate în diversitate, nu omogenizare sau uniformizare.

Al doilea semn e legat de darurile oferite de magi. Aurul înseamnă regalitatea Pruncului născut, tămâia trimite la divinitatea lui Isus Christos, iar smirna semnifică natura umană a lui Isus. Prin aceste daruri înțelegem că unitatea neamului omenesc se realizează prin credința în divino-umanitatea lui Christos ca Rege al inimilor. Credința în Isus Christos este sensul legământului încheiat de Dumnezeu cu omenirea prin Noe după potop. De asemenea, credința creștină reprezintă împlinirea credinței lui Abraham, căruia Dumnezeu i-a promis că va fi părintele multor popoare.

Semnul principal e steaua. Despre apariția unei stele deosebite în timpul nașterii lui Isus sunt mai multe dovezi istorice și astronomice. Magii au văzut semnul luminos rezultat al conjuncției planetelor Jupiter și Saturn prin anii 7-4 înainte de Christos. Au urmat drumul stelei și au ajuns la Betleem și l-au adorat pe Pruncul Isus. Există o stea în zilele noastre care poate conduce omenirea la unitate și la adorarea Fiului lui Dumnezeu, iubirea. Iubirea trăită potrivit învățăturii lui Isus. Iubirea lui Dumnezeu din toată inima. Sau/și, iubirea dintre noi, așa cum ne-a iubit Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Să se reverse lumina și bucuria în inimile tuturor acelora care celebrează Epifania Domnului!

În sărbătoarea Crăciunului sau a „Nașterii Domnului” din 25 decembrie 2021 am meditat despre misterul renașterii spirituale. Cred că la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” au fost mai mulți ortodocși decât catolici. Aceștia din urmă au luat în serios îndemnul meu din duminica trecută. Atunci am spus: „Crăciunul cu ai tăi, Anul Nou cu cine vrei!” Catolicii care lucrează în București au ascultat îndemnul și au plecat la ai lor. Sau majoritatea dintre ei. Domnul să-i binecuvânteze cu zile frumoase în mijlocul familiei.

Am început meditația făcând o comparație între Geneză 1,1-3 și Ioan 1, 1-3. Punând în oglindă aceste două texte am înțeles că la începutul lumii, când lumea era în dezordine și întuneric, lumina a biruit prin Cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: „să fie lumină” peste haosul, întunericul și golul care stăpânea pământul. Acum, de Crăciun, Dumnezeu Tatăl reface lumea derapată în întunericul păcatelor, prin Cuvântul făcut trup. Crăciunul este repetarea simbolică a Nașterii Domnului pentru fiecare generație din orice timp și loc. De aceea credem că Pruncul Născut la Betleem e început și cauză a reînnoirii spirituale a lumii.

La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul doar prin Cuvântul său. Acum reface întregul univers prin Cuvântul întrupat. Drumul refacerii sau reînnoirii constă în a păstra legătura cu Persoana Cuvântului întrupat. Oamenii trăiesc când în lumină, cu Dumnezeu, în iubire și frumusețe, când în întuneric, orbecăind într-o viață fragmentată, lipsită de sens. Pentru a intra în lumină și a rămâne în lumină e nevoie de relația cu Persoana Cuvântului întrupat.

Lucrul acesta se poate realiza prin folosirea cuvintelor clare, frumoase, pline de iubire, respect față de aproapele. Cuvântul bun te face bun. Cuvântul rău te face rău. Mai mult, punerea în practică a iubirii face omul mai bun. Omul arată ce și cum este după cum vorbește. Dacă vorbește frumos, are un suflet bun, dacă vorbește urât, are o inimă rea.

Crăciunul este șansa oferită fiecărui om de a se renaște la o viață frumoasă. Pruncul Isus este începutul și cauza renașterii noastre spirituale. Pentru a face ca aceste idei să devină fapte am apelat la câțivia teologi și scriitori preferați. De pildă, Paul Claudel, Karl Barth, Hans Urs von Balthasar și Paul Evdokimov.

De aceea, să-L lăudăm și să-I cântâm și să ne bucurăm!