Wilhelm Dancă

Prieteni, Am fost invitat recent să țin o conferință la Centrul „Sfinții Petru și Andrei” din București. Este vorba despre prima dintre conferințele din anul universitar 2025/2026 organizate de părinții asumpționiști din capitală.

Am ales să vorbesc despre sfântul John Henry Newman din mai multe motive.

Primul, cardinalul Newman va fi declarat „doctor ecclesiae” de Papa Leon al XIV-lea pe 1 noiembrie 2025. Dacă în primul mileniu Biserica a avut „Sfinți Părinți”, în cel de-al doilea și al treilea, are „Învățători ai Bisericii”. Primii patru au fost declarați de Papa Bonifaciu al VIII-lea în 1295. De atunci încoace au fost declarați alți 33. Printre aceștia sunt și patru femei: Tereza de Avila, Ecaterina de Siena, Tereza de Lisieux și Hildegard de Bingen. Sfântul John Henry Newman este cel de-al 38-lea.

Al doilea, este vorba despre un sfânt care a căutat să răspundă la provocările modernității printr-o credință mai puțin instituțională și mai mult dialogală și personală.

Al treilea, în fața tentațiilor Bisericii din modernitate – estetism religios, ritualism, rubricism, rigiditate sau ipocrizie liturgică – Newman propune o cale de reformă, și anume credința trăită într-un raport de „inimă la inimă”. El spunea că nu silogismele vor convinge pe alții de existența lui Dumnezeu, ci credibilitatea mărturiei vieții creștinilor.

Titlul „Inima vorbește inimii” se inspiră din motto-ul de pe stema lui de cardinal. Acolo sunt trei inimi într-o inimă mai mare, două sus și una jos, despărțite de o linie în zig zag. Am explicat semnificația lor. Am început conferința vorbind despre cei care m-au ajutat să-l „întâlnesc” pe John Henry Newamn, adică studenții de la Colegiul Englez din Roma, unde am locuit între 1991-1993, și profesorii de la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, unde am studiat între 1991-1996.

Conferința are două părți. În prima parte am vorbit despre motto-ul său de cardinal – „cor ad cor loquitur” (inima vorbește inimii). În a doua parte am dezvoltat locul spiritual în care se desfășoară această conversație intimă, și anume rugăciunea. Biserica din zilele noastre e provocată de tentanții similare – formalism, rigiditate, instituționalism, ipocrizie -, de aceea am spus că este timpul să mergem împreună pe calea arată de John Henry Newman.

Mai multe detalii în linkul postat mai jos.

Recent am fost la Căminul Cultural din Băile 1 Mai, lângă Oradea. Am primit invitația de la pr. prof. dr. Florin Tomoiagă. Când ne întâlnim el spune, glumind, că unii dintre noi sunt „tomiști”, dar el este „tomoiagă”.

Conferința a fost despre „Setea de Dumnezeu”, comentând întâlnirea lui Isus cu femeia samariteancă. Vezi Evanghelia după Ioan 4. Am spus la început de ce am ales acest titlu, apoi am explicat ce înseamnă să fii însetat de Dumnezeu, ce este setea în general și setea spirituală. Am vorbit și despre câteva obstacole care reduc sau șterg setea de Dumnezeu în noi. De asemenea, am descris câteva modele de spiritualitate centrate pe setea de Dumnezeu.

În cele din urmă i-am invitat pe cei prezenți să trăim o viață spirituală centrată pe setea de Dumnezeu. Propunerea e articulată în trei momente. Primul, „Christus exodus” (Exodul lui Christos),. Al doilea, purificarea de „sententia Christi” (renunțarea la ideile teoretice și preconcepute despre Christos). Al treilea, întâlnirea reală cu trupul lui Christos – „corpus Christi”. Am încheiat cu câteva întrebări și un citat din Sfântul Augustin despre setea de adevăr, adică setea de Dumnezeu.

Detalii găsiți mai jos.

Am participat pe 11 septembrie 2024 la o conferință internațională organizată de Institutul Cultural Român din Veneția. Tema conferinței era „Sentieri alternativi nella storia del cristianesimo. Prospettive storiche e filosofiche”. În românește, „Cărări alternative în istoria creștinismului. Perspective istorice și filosofice”. Comunicarea mea s-a intitulat „L’ottimismo intellettuale come frutto del dialogo tra fede e ragione”. Adică, „Optimismul intelectual ca rod al dialogului dintre credință și rațiune”.

În introducere am spus că actualmente traversăm o perioadă de pesimism intelectual. Cauzele sunt multe, dar una importantă e legată de absența dialogului dintre credință și rațiune. De-a lungul istoriei creștinismului dialogul dintre credință și rațiune a traversat văi și a atins culmi înalte. Am vorbit puțin despre ele. Tot în introducere am prezentat contextul teologic și filosofic al unei culmi a dialogului dintre credință și rațiune. Această culme a fost teologia postnicenă din secolele IV și V.

Comunicarea a avut două părți. În prima parte am vorbit despre condițiile subiective ale dialogului dintre credință și rațiune. Am subliniat rolul optimimsului intelectual moștenit din lumea greacă și romană. Apoi am vorbit despre fundalul conceptual al filosofiei stoice care a intrat în teologia creștină. În partea a doua am dezvoltat condițiile obiective ale dialogului dintre credință și rațiune. Am vorbit despre finalitatea și ordinea creației, pe de o parte, iar pe de alta, despre frumusețea interioară a omului.

În concluzie am spus că optimismul intelectual este și condiție, și rod al dialogului dintre credință și rațiune. Pe scurt, dacă rațiunea umană este optimistă, atunci și creștinismul devine mai fascinant, mai atrăgător.

ATENȚIE! Conferința înregistrată și redată aici este în limba italiană. Cu ajutorul mijloacele moderne de comunicare puteți să o ascultați în limba română deschizând traducerea simultantă. Buon ascolto!

Recent am fost invitat să țin o conferință la Centrul pentru studii de drept natural din cadrul Facultății de Drept a Universității din București. Tema a fost „Ce este natural?”. Pentru a răspunde la această întrebare am recurs la ajutorul filosofiei. Dar, nu la ajutorul filosofiei moderne sau contemporane, ci al filosofiei aristotelico-tomiste. Astfel răspunsul este marcat de privirea metafizică asupra ființei și asupra persoanei.

În prima parte am vorbit despre natură ca lumea tuturor lucrurilor care există și ca principiu interior al ființei. În partea a doua am subliniat valențele filosofico-gramaticale ale naturii ca adjectiv, adverb și substantiv, rămânând în aceeași perspectivă metafizică a ființei. În partea finală, am pus câteva accente vorbind despre natura persoanei. În concluzie am orientat mintea participanților spre ulterioare cercetări atrăgând atenția asupra rolului legii naturale într-o lume care o ignoră. De aceea, poate, lumea în care trăim este tristă, încrâncenată și cinică.

Nota bene. În această conferință folosesc un limbaj specific filosofiei. Am încercat să-l traduc pe înțelesul tuturor, dar nu știu în ce măsură am reușit. Ascultați și vedeți!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În 17 mai a.c. am participat la o conferință internațională despre memorie. Am vorbit despre importanța memoriei la Monseniorul Vladimir Ghika.

Prima parte a conferinței este mai tehnică, abstractă. Aici clarific termenii de memorie, memorie individuală și colectivă. Rolul și funcția memoriei în procesul de re-cunoaștere a lucurilor, persoanelor etc.

Partea a doua este mai colorată. În această secțiune folosesc imagini și exemple pentru a vorbi despre memorie la Vladimir Ghika. Ce să reținem despre memorie? Înainte de toate noțiunea de memorie este personalistă. Adică funcția importantă a memoriei este relația cu sine, cu alte lucruri din jur, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Monseniorul spune la un moment dat că nu „există memorie fără iubire”. Cu alte cuvinte, nu există memorie fără relație.

Am vorbit despre “paradisurile” memoriei invitând la cultivarea interesului pentru istorie. Atât a istoriei orale, cât și a celei scrise. De asemenea, am discutat despre “vampirii” memoriei. Aici este vorba despre cei care distrug memoria în mod programat.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.