Wilhelm Dancă

În prima zi a anului civil, Biserica Catolică celebrează mai multe evenimente mântuitoare. Mai întâi este octava Nașterii Domnului, apoi e circumcizia Pruncului Isus, la opt zile de la naștere. Prin acest ritual se manifestă apartenența Domnului la poporul lui Israel. De asemenea, se celebrează Ziua Mondială a Păcii, care a fost instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967. În fine, se onorează titlurile Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” și de „Maică a Bisericii”. Acest din urmă titlul a fost acordat Mariei de Papa Paul al VI-lea în 1968. M-am oprit la calitățile Sfintei Fecioare de „Mamă a lui Christos” și „Mamă a Bisericii”, care cuprind toate celelalte evenimente celebrate în 1 ianuarie.

Există o legătură între aceste titluri. Am vorbit despre conciliul de la Efes, din 431, și că acolo s-a reformulat adevărul biblic că Maria este „Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Chiril din Alexandria a avut o contribuție importantă la promulgarea acestui adevăr de credință. Prima mențiune în Biblie că Maria este Maica Domnului apare la Luca 1, 43. Aici Elizabeta spune: „Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?”

Actualizarea întrupării Fiului în zilele noastre este urgentă și importantă. De aceea, Papa Paul al VI-lea a numit-o pe Maria „Maica Bisericii”. Adică, pentru a lărgi misterul întrupării la toți oamenii. Ea este aceea care inspiră și modelează o lume nouă, cum spune Paul al VI-lea, o civilizație a iubirii. Ținând cont că trăim într-o societate dezbinată, am propus ca Maria să devină factor de unitate pentru noi. Cum? Trăind și punând în practică dreptatea și adevărul în orizontul iubirii. Astfel, dreptatea și adevărul pot deveni factori de frățietate și de solidaritate autentică. Și încă ceva. Orice întâlnire cu mama este/ar trebui să fie un prilej de bucurie și de unitate. De fapt, bucuria este molipsitoare și poate crea comuniune între copiii unei mame. După întâlnirea cu mama auzim deseori aceste cuvinte: „Mamă, s-aveți grijă!” Acum, la început de an, Maria, Maica Bisericii spune fiecăruia dintre noi: „Mamă, s-aveți grijă!” Adică, să nu uităm să trăim iubirea din/în care ne-am născut.

La mulți ani!

Lumea se îndepărtează în mod progresiv de adevărul lui Christos. Aceasta este ideea principală din scrisoarea enciclică „Quas Primas” din 1925 a Papei Pius al XI-lea. Pentru a atrage atenția lumii creștine asupra acestui pericol, Papa a înființat și sărbătoarea „Christos Rege”.

Am identificat adevărul lui Christos pornind de la textul Evangheliei după Ioan 18, 33-37. Acest fragment biblic conține dialogul dintre Pilat și Isus. Se confruntă aici două mentalități diferite despre Împărăție. Una mizează pe forță, cea a lui Pilat, alta pe adevăr, și aceasta e Împărăția lui Christos. Așadar, împărații lumii își impun voința și domnesc prin forță. Iar împărăția lui Christos este împărăția adevărului care dă forță dreptății, iubirii și păcii. Am spus că dreptatea fără adevăr este dreptatea celui mai puternic sau influent. În acest caz omul slab sau fără putere nu va avea dreptate niciodată. Apoi, că iubirea fără adevăr este sentimentalism sau „zâmbet comercial”. Lucrul acesta se întâmplă acolo unde iubirea este trădată, vândută, manipulată. În fine, pacea fără adevăr este iluzie sau amăgire, sau o formă de nedreptate.

Am subliniat că oricare rege are ca misiunea să stabilească ordinea. Creștinul este rege pentru sine, de aceea e chemat să facă ordine în conflictul emoțional din interiorul său. Prin propria voință nu poate aduce pace în inima sa. Are nevoie de cineva din afara lui însuși, iar acesta este Christos, Bunul Păstor. În fine, am arătat că este nevoie de domnia lui Christos și în viața publică. Aici relațiile noastre profesionale, amicale, de rudenie trebuie marcate de adevărul lui Christos. Nu putem trăi făcând o selecție compartimentată a prezenței adevărului lui Christos în viața publică.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Rusaliilor am spus că în Biserica de astăzi Duhul Sfânt este Marele Necunoscut. Încă mai este, deși s-au făcut mulți pași pentru o mai bună cunoaștere a rolului Duhului în viața ucenicilor. Nu-l putem cunoaște pe Duhul Sfânt în sine, ci lucrarea Lui în noi, în lume. Maica Domnului este un exemplu al rodirii extraordinare prin Duhul Sfânt. Rodul lucrării Duhului în ea a fost Christos. Aleluia! Creștinii sunt chemați să rodească la fel, adică să-L dea lumii pe Christos. Dar, pentru a fi rodnici spiritual, consider că sunt necesari câțiva pași importanți.

Primul, să-l găzduim pe Duhul Sfânt care coboară peste toți ucenicii. Fără excepție. Nu există o revărsare selectivă. Asta înseamnă că în Biserică are prioritate comunitatea. De asemenea, că toți suntem responsabili de soarta Bisericii. Carismele preoților sau ale episcopilor sunt goale/ineficiente fără coresponsabilitatea comunității.

Al doilea, să ieșim din „Cenacolul” nostru în lume. Să învingem frica de cei care ne sunt împotrivă. Să nu ne fie teamă! Așa ne îndeamnă Sfântul Ioan Paul al II-lea. Cu alte cuvinte, nu trebuie să „urcăm” pe munte, fugind de lume, ci să coborâm printre oameni. În evenimentele din viețile lor „geme” Duhul Sfânt. Să descoperim glasul Spiritului în suferințele și aspirațiile profunde ale oamenilor.

Al treilea, să vestim printre oameni Adevărul. Mai exact, să trăim și să mărturisim Duhul adevărului. Adevărul revelat în Isus Christos este că Dumnezeu e iubire.

În concluzie, să acordăm mai multă atenție Duhului Sfânt. Să-l invocăm! Să-l activăm, cum spune William Shakespeare. Fără Duhul Sfânt, nimic nu rodește în viața noastră creștină. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Trăim în epoca post-adevăr. Neîndoielnic. De aceea, persoanele și instituțiile care se bazează pe adevăr suferă. Am comentat această situație pornind de la Matei 16, 13-23. Este vorba despre Evanghelia Duminicii de astăzi. S-a întâmplat la Sinaia.

Evanghelia consemnează o mărturisire de credință a Sfântului Petru. El spune despre Isus că este Christos/Mesia, Fiul lui Dumnezeu cel viu. În dialogul dintre Petru și Isus am subliniat câteva cuvinte importante. Astfel Domnul Isus spune: „nu carnea și sângele ți-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri”. Aici este vorba despre adevărul revelat, nu cunoscut sau intuit de mintea umană. Sfântul John Henry Newman spune că adevărul revelat se transmite printr-un limbaj uman. De aceea, este perfectibil ca exprimare sau formulare. Însă mereu este necesar și definitiv. Lumea de astăzi nu este dispusă să primească adevăruri definitive. Dar nici să le transmită, deși adevărurile dogmatice sunt inteligibile. Oare de ce?

Mai întâi din cauza ființei umane care-și revendică o autonomie exagerată față de Dumnezeu. Înțelege libertatea în mod greșit. Aici intervine consecința păcatului care afectează natura umană în acceptarea adevărului. Oricum adevărul revelat nu se confundă cu adevărul fabricat sau descoperit de mintea umană. Apoi, nu se confundă cu opinia publică, sondajele de opinie, diferitele forme de refendumuri, sinoade etc. Isus îi întreabă pe ucenici ce crede lumea despre El. Însă, nu pentru că-L interesa, ci pentru a le zice că adevărul revelat nu este totuna cu ce spune lumea. În fine adevărul dogmatic este determinant pentru soarta Bisericii. Pe adevărul revelat se zidește comunitatea ucenicilor lui Isus Christos. Alternativa este puterea, care impune un adevăr confecționat sau adaptat vremurilor.

În concluzie am afirmat că evlavia sau religiozitatea fără adevăr este ca tabla, adică sună a gol. Adevărul despre Isus Christos pune bazele unei religiozități nu artificiale, ci personale și eficiente.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Încep cursul prezentând câteva date biografice din viața lui Edith Stein. Subliniez faptul că a fost 1) evreică, 2) filosoafă, 3) călugăriță și 4) martiră.

Apoi descriu conținutul a două cărți care stau la baza prelegerii. Prima, „Edith Stein. Philosophe crucifié” de Joachim Bouflet, o biografie. A doua, „Știința Crucii. Un studiu asupra lui Ioan al Crucii” de Edith Stein. Studiul are trei părți – Mesajul Crucii, Învățătura Crucii și Pe urmele Crucii. Partea a treia nu a fost finalizată. Analizez „datoriile” filosofice pe care Edith Stein le-a avut față de Edmund Husserl (metoda fenomenologică) și Max Scheler (filosofia personalistă a valorilor).

În cadrul prelegerii propriu-zise pun accentul pe căutarea adevărului în orizontul fenomenologiei și al eticii valorilor. De asemenea, arăt efortul lui Edith Stein de a uni adevărul obiectiv cu adevărul subiectiv. În continuare descriu rolul lui Christos ca persoană a conștiinței transcendental purificate. Este vorba despre Isus Christos reprenzentant al fiecărui subiect în parte, al subiectelor luate la un loc și al lumii. În fine, vorbesc despre știința crucii care unește teologia crucii ca teorie cu experiența crucii ca trăire. Cum se poate explica așa ceva? Fiind vorba despre o experiență mistică Edith Stein recurge la simbol, nu la concept ca în filosofie.

În concluzie, persoana care participă la suferința umană a lui Isus răstignit participă și la viața lui divină. De obicei omul vrea să aibă parte doar de bucuria divină, fără cruce, dacă s-ar putea așa ceva. Pe scurt, nimic fără cruce, așa după cum sugerează și numele lui Edith Stein din viața de mănăstire: Tereza Benedicta a Crucii! Crucea este speranța mântuirii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.