Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Simon Petru prenume funcție și Christos viitorul Bisericii

Simon, „fiul lui Ioan” (Bariona), pare să fie diferit de Petru. Cel puțin nu întotdeauna. Lucrul acesta se vede în contextul mărturisirii de credință de la Cezarea lui Filip (Mt 16, 13 șu.). La început Simon este numit Petru, „piatră” și declarat „fericit”. Pentru că „nu carnea și sângele” i-au descoperit faptul că Fiul Omului este Christos, Mesia. Dar la sfârșit Petru respinge crucea pe care avea să moară Domnul. Și atunci Isus îi spune: „Mergi în urma mea, Satană … pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Mt 16, 23).

Astfel, în primul caz, Simon este Petru, ucenic în favoarea lui Christos, iar în al doilea, Simon este Satană, Anti-Christ, pentru că planurile lui sunt împotriva lui Dumnezeu. Acesta este un episod din viața lui Simon Petru. Au mai fost și altele. Să ne amintim, totuși, că Simon a depășit aceste momente prin convertire. A făcut un efort continuu de trecere de la nume la prenume, de la Simon (anti-Christos) la Petru (pro-Christos). Într-adevăr, pe măsură ce îl mărturisea pe Christos ca Fiu al lui Dumnezeu cel Viu, Simon devenea piatră pe care Domnul își zidea Biserica sa. În cele din urmă, din iubire față de Mântuitorul, prin acceptarea morții pe cruce, cu capul în jos, în semn de umilință, Simon a fost sacrificat complet în favoarea lui Petru.

Fiecare dintre noi cei botezați este invitat să imite itinerariul lui Simon Petru. Să treacă de la nume la prenume sau, mai exact, să-și asume prenumele (de la botez) ca funcție, rol, misiune în zidirea împărăției lui Dumnezeu. Să accepte sacrificarea numelui (care ține de cele pământești) în favoarea prenumelui. Oare se întâmplă lucrul acesta în Biserica lui Isus din zilele noastre? Pe chipul ei ar trebui să strălucească Christos, lumina neamurilor (LG 1), dar mai strălucește? Se mai vede astăzi această lumină, Christos, lumina popoarelor, pe fața Bisericii? Evident, strălucirea acestei lumini depinde și de credința ucenicilor, nu-i așa?

Da, depinde. Însă, din păcate, sunt unii care nu au făcut (nu fac) trecerea de la Simon (anti-Christos) la Petru (pro-Christos). Nu au devenit nici măcar o pietricică a credinței. Alții, în schimb, se sacrifică eroic, și fără zgomot, devenind de la o zi la alta tot mai mult „Petru”. Avem multe exemple la îndemână. Viitorul Bisericii va fi susținut de acești ucenici tăcuți, minoritari, necunoscuți, umili, dar fideli lui Christos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu. Papa Benedict al XVI-lea spunea într-un interviu din 1969 că în viitor, adică astăzi, Biserica va deveni minoritară, dar mai înrădăcinată și centrată pe credința în Christos. În plus, va respinge liturgia „politicului” și va manifesta o adevărată devoțiune sacramentală.

Detalii în articolul postat mai jos. Vă doresc să deveniți Petru, „piatră” a credinței în Christos, dacă se poate. Dacă nu, măcar niște pietricele vii în edificiul Bisericii lui Isus. Săptămână binecuvântată!

  • 23 august 2020
Cine este Christos pentru tine Dar tu pentru tine

Să devii ceea ce ești! Să fii ceea ce ești, în întregime, nu pe jumătate! Aceasta mi se pare că este misiunea noastră cea mai importantă aici pe pământ. Christos le-a încredințat-o creștinilor „în acel timp” spiritual la care face referință Evanghelia de azi (Lc 9, 18-24). Celor care nu cred Dumnezeu le-a încredințat-o într-un mod natural. Astfel, chemarea la a deveni ceea ce este omul o aude ori de câte ori așteaptă o confirmare din partea altora a ceea ce face sau a ceea ce este în adâncul ființei sale.

Dar efortul de a actualiza ființa noastră interioară în întregime este cel mai lung și dificil pelerinaj. Mulți nu-l fac pentru că se tem de ei înșiși, de ceea ce vor spune alții despre ei înșiși sau pentru că urmăresc o anumită poziție socială, o carieră cu orice preț etc. Christos îi întreabă pe ucenici ce părere are lumea și ce părere au ei despre identitatea Lui. Astăzi ne întreabă și pe noi. Evident că Isus știa cine este, dar, prin aceste întrebări, căuta să le atragă atenția discipolilor că identitatea lor se construiește pe urmele lui și împreună cu El.

Într-adevăr călătoria către sinele interior pentru a-l modela christic este foarte importantă. Totuși, mulți nu ajung să o facă. Cauzele sunt multe: ignoranță, comoditate, superficialitate etc. Drumul către noi înșine necesită modestie, umilință și răbdare. Aceste virtuți nu se găsesc pe piață sau în discursurile din sfera publică. Trebuie căutate în altă parte, în locurile spirituale unde lumea se poate ruga, reculege și poate face drumul de întoarcere către sinele interior. Mai există asemenea locuri în jurul nostru? Cred că da, pentru că Isus Christos spune la fel: cine caută găsește!

Da, lumea așteaptă de la creștini o mărturie credibilă despre Christos. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin asumarea identității christice în viața de zi cu zi. Pentru a fi asemenea lui Christos nu înseamnă să-l urmezi purtând Crucea pe care a purtat-o El, ci propria ta Cruce. Cu alte cuvinte să devii ceea ce ești conformându-te logicii Evangheliei potrivit căreia cine renunță la sine acela devine mai mult el însuși. Detalii în predica postată mai jos.

  • 23 iunie 2019
Christos Rege Cine sunt ambasadorii lui

„Christos Rege” nu este o sărbătoare veche. A fost înființată în 1925 de către Papa Pius al XI-lea. Contextul social și politic al vremii, atât în Italia, cât și în alte țări din Europa, era marcat de afirmarea curentelor politice fasciste. De aceea, Papa a căutat să atragă atenția politicienilor să nu alunece în populism și demagogie. Spiritul sărbătorii spune că puterea politică înseamnă slujire, după exemplul lui Christos. Din păcate semnalul lui de alarmă nu a fost luat în seamă.

Titlul de Christos Rege este potrivit, pentru că Isus și-a asumat titlul de Rege. În Evanghelii cuvântul Rege apare de 16 ori. În contextul Pătimirii apare de 12 ori. Isus a recunoscut că este Rege, dar, a precizat că împărăția lui nu este din lumea aceasta. De asemenea, Isus a spus că a venit să dea mărturie despre adevăr. Astfel, împărăția lui Christos Rege se răspândește lent, dar eficace, prin puterea de atracție a adevărului.

Regalitatea lui Christos Rege se exercită prin fascinație, nu prin forță. Autoritatea influențează datorită calității morale sau spirituale a persoanei care o deține. Aceasta nu are nevoie de putere pentru a-i controla pe cei pe care îi influențează. Puterea politică rezidă într-o anumită funcție sau poziție, de rege sau de președinte, de exemplu. Nu rezidă în persoana care ocupă sau primește funcția politică. Puterea politică nu are nimic comun cu bunătatea sau înțelepciunea. Am văzut în istoria noastră recentă că mulți oameni tâmpiți, unii chiar răi, au exercitat puterea politică.

Puterea spirituală rezidă complet într-un individ sau într-o persoană. Nu are nimic de-a face cu puterea de constrângere a celor pe care îi influențează. Se poate ca oameni de înaltă ținută spirituală să aibă și responsabilități politice. Dar aceștia se comportă ca și cum nu ar avea puteri publice.

Sărbătoarea lui Christos Rege ne arată cine este Dumnezeu. Totodată ne spune cum să facem din Christos Adevărul centrul vieților noastre. Am apelat la istoria statuii lui Christos înviat din catedrala „Maica Domnului” din Copenhaga. Este vorba de o statuie făcută de sculptorul Bertel Thorvaldsen în 1838. Această statuie din marmură de Carrara și-a schimbat fizionomia după ce sculptorul a terminat lucrarea. Umezeala din camera în care aștepta binecuvântarea a înmuiat cleiul de legătură. Astfel statuia lui Christos Rege, glorios, a devenit statuia lui Christos Bunul Păstor. Mai multe detalii găsiți în predica de Christos Rege, 25 noiembrie 2018, de la catedrala sf. Iosif din București. Pentru a asculta predica dați click pe imaginea de mai jos.

  • 25 noiembrie 2018
Domnul Christos vine a doua oară Azi nu mâine

Domnul Christos vine a doua oară Azi nu mâine! Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis credincioșilor din catedrala sf. Iosif din București prezenți la liturghia de la 12.15. Erau de față mulți tineri și oameni în vârstă, dar și copii mici și bebeluși. Unii dintre aceștia mici scânceau din când în când, foarte frumos, alții mai mărișori se plimbau țanțoși prin fața altarului. Atmosfera a fost caldă, pătrunsă de atenție și evlavie.

Am pornit de la Evanghelia zilei (Mc 13, 23-32), care a trezit ceva fiori și sentimente de spaimă. Într-adevăr, Cuvântul Domnului din această duminică se referă la cele ce se vor întâmpla la sfârșitul lumii. Soarele se va întuneca. Luna nu va mai străluci. Stelele vor cădea de pe cer. Puterile cerului se vor cutremura. Fiul Omului va veni pe nori cu putere mare și glorie. Îngerii îi vor aduna pe toți aleșii Domnului de la capătul pământului până la capătul cerului.

Dincolo de imaginile ce descriu catastrofele cosmice de la sfârșitul lumii se întrevede apropierea iminentă a venirii Domnului ca Judecător. Această apropiere este urgentă și invită la disponibilitate pe orice om. Semnele care vestesc a doua venire a Domnului sunt la îndemâna oricui vrea să le vadă. Totul este fragil și trecător. Nu putem să calculăm și să planificăm nimic. Nici Fiul Omului nu știe când va avea loc sfârșitul lumii. Mesajul este simplu și puternic. Fiți gata mereu! Fața acestei lumi trece!

Disponibilitatea celor aleși nu înseamnă dezangajare și lipsă de interes pentru viața prezentă. Dimpotrivă. Faptul că au fost aleși de Dumnezeu se manifestă în orizontul unor acțiuni marcate de generozitate, bunătate și atenție față de cei nevoiași. Prin cei aleși Domnul Christos vrea să ajungă să fie cunoscut de toți oamenii.

Cei aleși de Dumnezeu – botezul este un semn al alegerii – au nevoie de discernământ și curaj pentru a rezista la mitul „actualității”. Mode și curente ideologice finanțate și impuse cu forța propun căi alternative de „facere” și „refacere” a omului. Domnul Christos ne arată măsura omului desăvârșit, iar Cuvântul său, care nu trece, rămâne reper pentru „facerea” și „refacerea” omului.

Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 18 noiembrie 2018
Credința moștenită și credința personală

Credința creștină este multiformă. După sursa din care provine, putem vorbi despre o credință moștenită și o credință personală. Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi – mărturisirea de credință a lui Petru potrivit căreia Isus este Mesia, Christos (cfr. Mc 8, 27-35) – face o distincție implicită între aceste două forme de credință: credința lumii în Christos și credința ucenicilor, adică și credința noastră, credința mea în Christos. Ambele forme prezintă avantaje și dezavantaje. Credința moștenită este credința pe care am primit-o fără nici un efort de căutare. Aceasta este credință primită în familie, de la părinți și bunici, rude, sau în biserică de la preoții care ne-au botezat și pregătit la mir, euharistie, spovadă, căsătorie. Este o credință solidă; rezistă la critici, mai ales la criticile intelectuale. Dar nu strălucește, nu atrage, nu rodește. Este o credință obosită, rutinată, care pune accentul mai mult pe imitație și repetiție, nu pe bucuria întâlnirii personale cu Dumnezeu în creație și în semenii noștri. Așadar, ca să fie atractivă, molipsitoare, autentică, credința moștenită trebuie să devină credință personală. „Dar voi cine spuneți că sunt eu?” (Mc 8, 29), îi întreabă Christos pe ucenici și, implicit, pe noi astăzi. Această formă de credință este pătrunsă de bucuria descoperirii alterității radicale a lui Dumnezeu și atrage chiar și într-o manieră non verbală.

Din păcate în țările majoritar creștine credința dominantă este credința moștenită, o credință de rutină. Nu este o credință asumată personal. La unii creștini cu o asemenea credință lipsa de roade spirituale și umane poate să ajungă până la pragul cel mai de jos, adică renegarea lui Christos. Acest prag a fost atins și de sfântul Petru în timpul pătimirii lui Christos, atunci când i-a spus servitoarei care îl „acuza” că este ucenicul lui Isus: „Femeie, nu-l cunosc” (Lc 22, 57). Neîndoielnic cauza negării lui Christos are ceva în comun cu acea credință moștenită sau credință a lumii, cu acea credință care încă nu a devenit credință personală.

Trecerea de la credința moștenită la credința personală se face prin împrospătarea privirii cu care ne uităm la Isus Christos. Ochii purificați, ochii înnoiți, privirea proaspătă îndreptată spre Christos este un mare har, da, pe care îl putem primi dacă, într-un anume fel, ne pregătim să-l primim.

În predica din această duminică de la 12. 15 la catedrala sf. Iosif din București, în prezența multor credincioși, sugeram că fidelitatea față de noi înșine poate fi o formă de pregătire la primirea acestui har divin. A nu te trăda pe tine însuți înseamnă să fii pregătit pentru întâlnirea cu Alteritatea radicală, care este Dumnezeu. Detalii găsiți aici dând click pe imaginea de mai jos.

  • 16 septembrie 2018