Wilhelm Dancă

Christos e Adevărul care redă omului libertatea. Adevărul lui Christos e fidelitatea față de Tatăl până la moarte. De asemenea, Adevărul e legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul, adică Duhul Sfânt. Cine cunoaște acest Adevăr trece de la teamă la iubire. Sau, de la moarte la viață, de la păcat la har, ori de la dezbinare la unitate. Iar unitatea este slava comunității și a membrilor ei. Oare mai strălucește această slavă pe fața noastră? Să fim sinceri, nu prea.

Am meditat aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 17, 11-19. Am spus că intervalul dintre Înălțare și Rusalii este o imagine a creștinului pelerin pe pământ. Suntem într-o continuă lucrare de cunoaștere a Adevărului în care ne-a consfințit Christos. Însă de multe ori cădem sau rătăcim drumul către Adevăr. Trădăm Adevărul. Sau, pierdem încrederea în El. Faptele Apostolilor (1, 15-26) vorbesc despre înlocuirea lui Iuda sau refacerea unității comunității apostolice. Petru subliniază trăsătura fundamentală a ucenicului care poate să refacă unitatea. Și anume, să fie „martor al învierii”. Această calitate se mai traduce cu „simțul lui Christos”. Dar cum se manifestă un martor al învierii? Am subliniat trei trăsături.

Prima, să fie fidel față de esențial. În cazul de față esențialul esențialelor este „Dumnezeu e Iubire”. Această realitate trebuie să aibă mereu prioritate în alegerile de viață ale ucenicului. A doua, să fie smerit sau blând în momentele de fericire. De ce? Pentru că la Iubirea cu care iubește Domnul se ajunge numai prin Cruce. Nu există iubire fără durere, sacrificiu. Trecerea prin suferință smerește omul și-l învață ascultarea de Domnul. A treia, să fie plin de bucurie. Aici este vorba despre bucuria de a iubi sau de a fi iubit. Aceasta este superioară tuturor formelor de bucurie. În plus, este molipsitoare.

În concluzie, ucenicul reface sau susține unitatea dacă este părtaș la Iubirea trinitară. Sfânta Treime este modelul de viață al oricărei comunități. Unitatea ei se bazează pe Adevărul Iubirii trinitare. Să nu trădăm Adevărul! Să-L căutăm mereu! De ce? Pentru că Adevărul ne face liberi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica „Botezul Domnului” încheie timpul Crăciunului. Concluzia spirituală a sărbătorii se găsește în Marcu 1, 6-11. Aici este vorba despre Fiul lui Dumnezeu care se face solidar cu oamenii. Prin Botezul său în Iordan, El intră în mizeria sufletească a omenirii. Totodată, le arată că pot trăi la un alt nivel. Adică, pot fi pe deplin fii ai lui Dumnezeu. Sau, pot trăi mereu în prezența lui Dumnezeu. Conștiința celui botezat percepe această prezență divină. Dar păcatul șterge sau diminuează simțul prezenței lui Dumnezeu în om. Dispariția simțului păcatului a dus la dispariția conștiinței creștine. No comment! Deocamdată.

Am făcut legătura între începutul și finalul Evangheliei după Marcu. Botezul este condiția mântuirii. Botezul este misiunea lui Isus și a Bisericii. Isus înviat le spune:”Mergând în toată lumea, predicați Evanghelia la toată făptura!” Apoi adaugă: „Cine va crede și va fi botezat se va mântui” (Marcu 16, 15-16). Când preotul botează, Christos botează!

Astăzi nu mai există zelul misionar de la începuturile Bisericii. Valul de descreștinare susținut de păcatele oamenilor este foarte mare. Secularizarea pare de neoprit. Și totuși, misiunea de a vesti Evanghelia trebuie să continue. E nevoie de mai multă determinare sau curaj al mărturisii. Să ne amintim că primii 30 de Papi au murit moarte de martir. De ce? Pentru că au crezut în adevărul Evangheliei fără teamă, fără niciun compromis.

Apoi, am spus că natura misionară a Bisericii este minată astăzi de prioritatea absolută a dialogului. Dar nu trebuie să rămânem doar la dialog. Trebuie să adăugăm vestirea Evangheliei. Să nu ne fie teamă! Să nu fim lași! M-am întrebat: de ce mai cer părinții botezul pentru copiii lor? Numărul părinților căsătoriți religios este mai mic decât acela al copiilor botezați. Impresionant, nu? Unii cer botezul de dragul tradiței, spunând așa au făcut părinții noștri. Alții pentru a salva identitatea creștină într-o lume pestriță din punct de vedere religios. Totuși, acestea nu sunt motive suficiente. Pot fi puncte de pornire pentru o cateheză baptismală serioasă.

Scopul e să ajungem la conștiința prezenței deosebite a lui Dumnezeu Treime în cel botezat. Această locuire specială a Sfintei Treimi în om îi transformă viață. Putem să o evocăm și să o celebrăm în multe feluri.

Pentru mai multe detalii, deschideți linkul de mai jos.

În duminica Sfintei Treimi, prima duminică după Rusalii, am meditat la Dumnezeu – Iubire. Potrivit Sfântului Ioan Evanghelistul, 3:16-18, Dumnezeu a iubit lumea ca nimeni altcineva. El este Iubirea infinită, de aceea l-a trimis pe Fiul său ca să ne mântuiască. Am subliniat trei comportamente ale ucenicului prin care exprimă iubirea lui Dumnezeu, Unul și Întreit.

Mai întâi a fost vorba despre rugăciune. În timpul dialogului cu Sfânta Treime discipolul este absorbit de Dumnezeu Iubire. Astfel participă la comuniunea de viață din Sfânta Treime.

Apoi am vorbit despre senzația de zbor care izvorăște din iubirea trăită. Mulți dintre noi nu trăisc iubirea, doar vorbesc despre ea, o promovează, poate, și cam atât. Senzația de libertate sau de zbor are o legătură strânsă cu Iubirea. Aici este vorba despre intuiția Iubirii și participarea la Iubirea lui Dumnezeu. Putem spune că în cazul de față se verifică proverbul „cine le paște le cunoaște”.

În fine am atins problema că participarea la Iubirea lui Dumnezeu se traduce printr-un mod de a fi lipsit de judecată față de aproapele. Tema pentru acasă e să ne rugăm cu atenție rugăciunea „Slavă Tatălui”. Mai precis, să ne gândim cu atenție la Dumnezeu Tatăl, la Dumnezeu Fiul și la Dumnezeu Duhul Sfânt.

Pentru mai multe detalii, deschideți articolul postat mai jos.

Dacă doriți să ascultați omilia din 12 iunie 2022, sărbătoarea Sfintei Treimi, deschideți linkul de mai jos.

Astăzi creștinii romano-catolici au sărbătorit „Corpus Domini” sau Trupul Domnului. Celebrarea caută să stimuleze credința în prezența reală a a lui Isus Christos, Cuvântului Întrupat în Euharistie.

Am vorbit în prima parte a omiliei despre începuturile sărbătorii. Sfânta Iuliana de Liege (sec. XIII) a avut o viziune mistică. În luna plină dar cu o pată de întuneric pe ea a văzut chemarea divină la promovarea unității Bisericii și a lumii. Sfânta Iuliana a înțeles că această unitate se poate realiza prin Euharistie, care este lucrarea Sfintei Treimi. Pornind de la Evanghelia sărbătorii (Mc 14, 12-16. 22-26) am identificat trei locuri în care trebuie să verificăm dacă Trupul Domnului este în Euharistie.

Primul este legământul cu Dumnezeu Unul și Întreit care trebuie ținut, păstrat. Legământul este dovada prezenței reale a lui Isus în noi. Al doilea este masa. De la masa de altar la masa din casele noastre. Aceste mese trebuie să fie semne al comuniunii. Al treilea este iertarea. Nu se poate sta la masă în tensiune sau cu sufletul plină de dușmănie. În final am arătat că, astăzi, există riscul spiritualizării Euharistiei.

Printr-un consum excesiv de imagini, de internent și de spirit lumesc, care este un spirit individualist și rupt de realitate, se ajunge la zădărnicirea realismului Euharistiei. Conștiința că Trupul Domnului este prezent în mod real în Euharistie ne conduce la întâlnirea cu El în cei săraci, bolnavi, marginalizați. Am dat un exemplu de legătură vie cu Isus, Mielul lui Dumnezeu. Este vorba de cântecul lui Bob Dylan: „Saved” sau Mântuit.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.