Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Sfânta Treime model de iubire, privire, mirare și respect

Am sărbătorit astăzi Sfânta Treime. Sărbătoarea coincide cu prima duminică după Coborârea Duhului Sfânt. Această coincidență este intenționată. Biserica vrea să ne spună că în timpul de peste an ar trebui să avem un stil de viață care să se apropie de modelul de viață din Sfânta Treime.

Nimeni nu poate să pătrundă cu mintea proprie logica acestui model. Sfânta Treime este un mister de iubire reciprocă: iubirea ca dar – Tatăl, iubirea ca răspuns – Fiul, iubirea ca iubire – Sfântul Duh. Isus ne-a descoperit pe măsura înțelegerii noastre parte din această taină. Punctul culminant al revelației a avut loc pe cruce. De aceea să ne amintim că, ori de câte ori facem semnul sfintei cruci, de fapt, invocăm prezența lui Dumnezeu iubire jertfită asupra vieții noastre.

Am amintit că, în cadrul acestui gest sacru, când facem cruce, la un moment dat purtăm mâna înspre inimă, în partea dreaptă a corpului. Gestul evocă inima străpunsă a lui Christos din care a țâșnit sânge și apă. Aceste două elemente naturale semnifică euharistia și botezul, sacramentele prin care omul intră în Biserică (botezul) și se înbisericește (euharistia). Biserica îl face cunoscut pe Dumnezeu ca Dumnezeul iubirii până la sfârșitul lumii. Misiunea ei este foarte importantă în lumea credincioșilor monoteiști (iudei, musulmani) din zilele noastre, care îi acuză pe creștini de „asociaționism”, dar și a celorlalți oameni care nu-l cunosc pe Dumnezeu, poate, decât din înjurături și blesteme.

Pentru a intra mai adânc în misterul de viață al lui Dumnezeu unul și întreit am cerut ajutorul artei și am făcut referință la icoana „Sfânta Treime” a lui Rubliov (1442). Am comentat faptul că Fiul are privirea îndreptată spre Tatăl, Tatăl are privirea îndreptată spre Sfântul Duh. Este o iubire circulară între cele trei persoane. Privirea centrată pe celălalt denotă evacuarea sinelui din sine pentru a-i face loc celuilalt, admirație, mirare și respect față de celălalt. Trei atitudini care îl fac pe om să fie viu sau, dacă e cazul, să învie.

Am amintit în final că în tabloul lui Rubliov vedem că la masa celor trei îngeri un loc este gol. De fapt, locul a fost lăsat liber în mod intenționat. Pictorul a voit să-l invite pe privitor să intre în fluxul de iubire care trece de la o persoană la alta a Sfintei Treimi și, astfel, să devină invitație pentru cei din jur la o viață trăită în iubirea ca despuiere de sine, uimire și respect față de celălalt. Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 7 iunie 2020
Sfânta Treime Domiciliu sau reședință pentru creștini

Sfânta Treime este misterul unui singur Dumnezeu în trei Persoane. Știm asta, dar cine înțelege despre ce este vorba? Această taină este extraordinar de mare. Omul nu o poate cuprinde. Totuși, primește puterea să o accepte și să se lase locuit de Ea prin credința în Isus Christos. El ni l-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată iubitor. El s-a revelat pe Sine ca Dumnezeu Fiul, care ridică păcatele lumii și le șterge sau iartă definitiv. El ni l-a făcut cunoscut pe Duhul Sfânt, care lucrează împreună cu noi la mântuirea noastră în bucurie.

Prin botez omul care crede este introdus în comuniunea de viață cu Persoanele din Sfânta Treime. În virtutea botezului, omul este ridicat la demnitatea de a locui în Sfânta Treime, iar ființa lui devine o reședință a Sfintei Treimi în istorie. Aici trebuie să facem o deosebire între domiciliu și reședință.

Domiciliu este adresa la care cineva își are locuința permanentă. Reședința este adresa unde cineva are o locuință secundară, temporară. Ținând cont de această deosebire, putem spune într-o cheie mistică sau spirituală că domiciliul creștinului este Sânta Treime, iar ființa lui este reședință a Persoanelor Treimi în timpul istoriei mântuirii.

Dar domiciliu, adresa unde cineva se naște, trăiește sau locuiește lasă urme asupra locatarului.  Există o diferență între oamenii care stau la bloc și cei care stau la casă. Tot la fel se deosebesc cei care au domiciliu la munte sau la câmpie. Persoanele, familia cu care locuiește cineva își lasă amprenta asupra gusturilor, principiilor, valorilor, stilurilor de viață ale locatarului.

Pornind de la aceste observații se poate spune că domiciliul creștinului și persoanele cu care trăiește dau naștere în viața lui la o mistică specială. Aceasta se poate concentra în trei verbe specifice lucrărilor Persoanelor din Sfânta Treime: a iubi, a ierta, a întări. Dumnezeu Tatăl iubește cu o iubire necondiționată. Dumnezeu Tatăl ne iubește pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce facem. Dumnezeu Fiul iartă pentru totdeauna greșelile noastre și iertarea Lui ne face să creștem, să ne maturizăm. Dumnezeu Duhul Sfânt ne întărește sau conlucrează cu fiecare din noi, ajutându-ne să ne adresăm lui Dumnezeu cu apelativul de Tată.

Pe urmele lucrărilor Persoanelor Treimii suntem invitați să-i iubim pe ceilalți oameni asemenea lui Dumnezeu, adică necondiționat. Să ne iertăm pe noi înșine și pe semenii noștri definitiv, pentru totdeauna. Să-i mângâiem și să conlucrăm cu frații și surorile noastre în vederea fericirii și bucuriei lor. Ne-am născut din râsul și bucuria Sfintei Treimi. Trebui să transmitem celor din jur bună dispoziție și multă bucurie. Cum? Sugestii găsiți în predica din sărbătoarea Sfintei Treimi de la catedrala sfântul Iosif din București 2019 pe care am postat-o mai jos.

  • 16 iunie 2019
Sfânta Treime Fântâna iubirii dăruire de sine

Dragi prieteni,

În ciuda faptului că azi, 27 mai 2018, în București se simțea un aer de vacanță, din pricina Rusaliilor ortodoxe, și la amiază era destul de cald, chiar zăpușeală, la catedrala romano-catolică „Sf. Iosif” s-a sărbătorit Sfânta Treime – Fântâna iubirii dăruirii de sine. La liturghia de la 12.15 au participat numeroși credincioși. Cei care au fost prezenți în biserică au aflat că sărbătoarea Sfintei Treimi a fost introdusă în Biserica Catolică în 1334 de papa Ioan al XXII-lea. Scopul principal al introducerii acestei sărbători era, și este în continuare, să le aducă aminte celor credincioși să-i mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că tot ceea ce sunt, ca oameni și creștini, se datorează lucrării persoanelor Sfintei Treimi. Acest adevăr de credință ni-l amintim ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și spunem cu voce tare sau în gând: „În numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”. Semnul Sfintei Cruci este semnătura de autor a Sfintei Treimi pe ființa noastră umană și creștină. Într-adevăr, Dumnezeu Tatăl ne-a creat, Dumnezeu Fiul ne-a răscumpărat, Dumnezeu Duhul Sfânt ne-a sfințit și ne-a dăruit viața cea nouă. Toate persoanele Treimii săvârșesc lucrarea lor specifică din iubire, trăind una în, cu și pentru alta. Dumnezeu Tatăl este iubire, Dumnezeu Fiul este iubire, Dumnezeu Duhul Sfânt este iubire. Dar Tatăl este iubirea ce se dăruiește, Fiul, iubirea primită, Sfântul Duh, legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul. Găsim în Dumnezeu cel de-o singură ființă trei forme de iubire care nu se confundă între ele. Ele sunt distincte, dar unite prin natura lor comună, care este Ființa în relație, Iubirea. Toate acestea le știm de la Isus din Nazaret.

Azi, din păcate, trăim vremuri marcate de un pronunțat accent nominalist, adică vorbelor noastre nu le mai corespund realități concrete, materiale sau spirituale. Multe dintre cuvintele pe care le folosim sunt goale de conținut, cum spunea Umberto Eco în romanul „Numele trandafirului”, iar noi le dăm semnificația pe care ne punem de acord să le-o dăm. De aceea, nu mai putem vorbi despre un adevăr universal sau absolut, pentru că nu mai există legătură între cuvinte și realitate. Adevărul este rezultatul consensului sau al compromisului. În acest context plin de forme fără fond, Sfânta Treime ne învață să căutăm și să respectăm adevărul aproapelui în calitatea lui de aproape, chipul celuilalt ca fiind celălalt, nu chipul nostru în celălalt. Vom constata că aproapele, celălalt este o ființă în relație, care dorește să fie iubită și să iubească, adică și această ființă poartă amprenta Sfintei Treimi.

După liturghia de la 12.15 am botezat doi copii, pe Vladimir și Petru-Amza, iar ceva mai târziu i-am cununat pe Filon și Paula. A fost o zi minunată pentru toți ce au fost la biserică, azi, în sărbătoarea Sfintei Treimi, dar mai ales pentru părinții lui Vladimir și ai lui Petru-Amza, precum și pentru părinții lui Filon și Paula. Domnul Cristos să-i binecuvânteze cu harul de a trăi mereu în prezența și în iubirea Sfintei Treimi!

Mai jos puteți să ascultați predica de azi:

  • 31 mai 2018
Sfânta Treime dezvoltă capacitatea de uimire și încrederea

Dragi prieteni,

Înainte de a asculta predica vă invit să citiți mărturisirea de credință a sfântului Augustin în Sfânta Treime așa cum apare în tratatul său Despre Treime. Merită să o medităm.

«Toți interpreții catolici ai cărților sacre ale Vechiului Testament și ale Noului Testament care au scris înaintea mea despre Treimea lui Dumnezeu și pe care am putut să-i citesc lucrul acesta voiau să-l învețe potrivit Scripturilor: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt cu egalitatea lor absolută având aceeași unică substanță (natură, fire, ființă) manifestă unitatea divină și, de aceea, nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu, deși Tatăl l-a născut pe Fiul și, deci, Fiul nu este acela care este Tată; Fiul a fost născut de Tatăl, deci nu este Tată acela care este Fiu; iar Spiritul Sfânt nu este nici Tată nici Fiu, ci doar Spiritul Tatălui și al Fiului, egal și el cu Tatăl și cu Fiul, aparținând împreună cu ei la unitatea Treimii. Totuși nu Treimea însăși se născu din fecioara Maria, fu răstignită și înmormântată sub Ponțiu Pilat, învie a treia zi și se înălță la cer, ci doar Fiul. Astfel nu Treimea însăși coborî sub chip de porumbel asupra lui Isus în ziua botezului său sau în ziua de Rusalii, după înălțarea Domnului, se așeză deasupra capului fiecărui Apostol, cu zgomotul care cobora din cer ca vâjâitul unui vânt năprasnic și prin deosebite unele de altele limbi de foc, ci doar Spiritul Sfânt. În fine, nu Treimea însăși pronunță din cer cuvintele: Tu ești Fiul meu, când Isus a fost botezat de Ioan sau pe munte când erau cu el cei trei discipoli, sau când a răsunat glasul care zicea: L-am preamărit și încă îl voi preamări, ci era doar glasul Tatălui care se adresa Fiului, deși Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit lucrează în mod inseparabil, după cum de nedespărțit sunt în însăși ființa lor. Aceasta este credința mea, pentru că aceasta este credința catolică».

Din Augustin, De Trinitate 1, 5, 7, trad. Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 11 iunie 2017