Wilhelm Dancă

În duminica a II-a după Nașterea Domnului, am meditat din nou Prologul Sfântului Ioan 1, 1-18. Am pornit de la faptul că doar creștinismul vorbește despre participarea omului la viața divină. Mistica orientală (budistă, hinduistă) pretinde că omul poate să fie chiar Dumnezeu. Islamul și iudaismul susțin o distanță radicală între Creator și creatură. Pentru a ilustra participarea omului la viață divină am selectat trei versete din Prolog.

Primul: „Cuvântul era adevărata lumină care luminează pe tot omul care vine în lume” (v. 9). Prin Cuvântul sau logosul (în greacă) care exista înainte de crearea lumii, au fost făcute toate lucrurile. De aceea, unii Sfinți Părinți au vorbit despre fragmente ale logosului în creație. Dacă logosul este lumina care luminează creația, atunci în lucrurile făcute există frânturi de lumină. Primul pas pentru a participa la viața divină e să respectăm lumina din oameni, animale și lucruri. Să nu păcătuim împotriva luminii din făpturile creației!

Al doilea: „A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit” (v.11). În cazul de față „ai săi” poate avea mai multe sensuri. Astfel, poate să facă trimitere la poporul iudeu. Am spus că „respingerea lui Christos” nu poate fi imputată întregului popor iudeu, ci doar unora dintre iudei. Sensul profund este că „ai săi” semnifică umanitatea în ansamblu și persoana fiecărui om în concret. Aici este vorba despre respectul sau iubirea față de demnitatea ireductibilă a fiecărui om. Participarea omului la viața lui Dumnezeu implică un asemenea comportament „divin”.

Al treilea: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (v. 14). Este un verset celebru din Evanghelia după Ioan. Am subliniat termenul „a locuit”. A locui într-o locuință și a primi pe cineva în propria locuință. Din perspectiva omului, locuința înseamnă stabilitate. Acest termen înseamnă să fim stabili în relația cu Dumnezeu. Din perspectiva lui Isus Christos, locuirea între noi înseamnă răbdare cu fiecare om până când El este acceptat sau primit.

În final, am spus că Goethe are dreptate când afirmă în introducerea poemului „Faust” că „l-a început a fost fapta”. „Cuvântul” în română e traducerea lui „Verbum” din latină, care înseamnă și verb, adică acțiune sau faptă. În participarea omului la viața divină contează faptele, nu vorbele. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o solemnitate care se celebrează în trei liturghii unite între ele. Una la miezul nopții, alta dimineața și încă una în timpul zilei de Crăciun. Ele reprezintă trecutul, prezentul și viitorul. Doi evangheliști descriu conținutul celebrărilor: Luca și Ioan. Luca vorbește despre nașterea lui Isus la Betleem (trecut) și despre păstorii care primesc vestea nașterii Domnului (prezent). Ioan vorbește despre viitorul celor ce cred în Isus, adică vor deveni copii ai lui Dumnezeu.

Pentru a intra în interiorul acestui mister am propus trei icoane desprinse din cei doi evangheliști. Prima, Iosif și Maria care călătoresc spre Betleem. Mesajul icoanei: omul/biserica/lumea nu poate cuprinde Adevărul Betleemului, ci este pe drumul care duce către acest Adevăr. A doua, păstorii reprezintă categorii păcătoșilor care-l primesc pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Lecția icoanei: Întruparea Fiului lui Dumnezeu eliberează omul de păcatele sale actuale. A treia, copilul care se naște e Cuvântul făcut trup sau/și pâine. Semnificați icoanei: Copilul înseamnă creativitate, noutate, de aceea el hrănește viitorul nostru. Să luăm de mână copilul din noi și să mergem la ieslea din Betleem!

În final, am vorbit despre Sfântul Francisc care a organizat prima reprezentare a Nașterii Domnului. În timpul acelei liturghii din 1223, la Greccio, plângea de bucurie la gândul că Dumnezeu și-a făcut milă de oameni și s-a născut printre noi sub chip de Prunc.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciun cu bucurie!

În a IV-a duminică din Advent am comentat Evanghelia după Matei 1, 18-24. Aici este vorba despre căsătoria dintre Iosif și Maria din Nazaret. Am remarcat criza prin care a trecut Iosif înainte de a o lua la sine pe logodnica sa. Pornind de la textul Evangheliei am subliniat câteva trăsături ale personalității Sfântului Iosif. Ele pot fi preluate de fiecare dintre noi ca invitații de a celebra un Crăciun al păcii între oameni.

Prima se referă la faptul că Iosif, „fiind drept” nu a vrut să o facă de ocară pe Fecioara Maria. De fapt, se aflase că a zămislit de la Duhul Sfânt. Iosif nu o condamnă, nu o judecă, ci caută să înțeleagă ce s-a întâmplat. Are o atitudine empatică față de aproapele. A doua e legată de „Buna Vestire” adresată Sfântului Iosif. Un înger îi spune că Maria a zămislit de la Duhul Sfânt și că fiul pe care îl va naște, Isus, va mântui poporul de păcate. Iosif caută să înțeleagă semnele prin care lucrează Dumnezeu mântuirea lumii. Căutarea este îmbibată de multă tăcere și rugăciune. Astfel, pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și a participa la mântuirea noastră, avem nevoie de o inteligență rugătoare. A treia subliniază gestul lui Iosif de a o lua la sine pe Maria. Procedând astfel, el a încălcat legea, dar de dragul Mariei. Putem spune că a pus pe primul loc omul, persoana, din iubire, în raport cu legea.

Am dat ca exemplu pe Gimpel Nebunul, un personaj din romanul lui Isaac Singer. Gimpel era atât de distrat, încât nu închidea niciodată poarta, ușa sau fereastra. De aceea, în noaptea când a venit Mesia, a intrat la el, pentru că toți ceilalți, inclusiv rabinul, aveau porțile, ușile și ferestrele ferecate.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În solemnitatea „Nașterea Domnului” am meditat misterul întrupării. Am pornit de la Evanghelia după Ioan 1, 1-18, dar am făcut referință și la Luca 2, 1-14 și la Luca 2, 15-20. Rezumând, am spus că liturghia zilei (Ioan 1, 1-18) subliniază latura divină a întrupării. Liturghia păstorilor (2, 15-20) subliniază latura umană, misionară. Și, în fine, liturghia de la miezul nopții se oprește la aspectele istorice ale evenimentului întrupării. Aceste trei dimensiuni ale misterului Nașterii Domnului sunt subliniate de arta sacră. Am făcut câteva referințe la rolul artei în comunicarea tainelor divine. M-am oprit la scena în care martorii oculari ai Nașterii Domnului privesc cu fețe luminoase Pruncul așezat în iesle. Am sugerat că acesta este mesajul pe care ar trebui să-l preluăm din contemplarea întrupării Domnului. Pe scurt, să ne lăsăm „îmbujorați” de lumina pe care o aduce Pruncul în lume.

Pentru a atinge acest obiectiv spiritual sunt necesare trei acțiuni. Prima, să privim Nașterea Domnului „în oglindă”, adică în semnele materiale care o reprezintă, însă nu oricum. Să purtăm în interior ceea ce vedem în exterior și, mai ales, să facem să rămână acel ceva tainic în interior. A doua, dacă devenim ceea ce privim, atunci să asumăm copilăria spirituală drept comportament de viață. De ce? Pentru că vedem un chip de Prunc care spune că are un Tată. Copilăria spirituală nu înseamnă infantilism, sentimentalism sau libertatea de a fi capricioși. Dimpotrivă, copilăria spirituală înseamnă maturitate creștină. A treia, dacă Pruncul Isus are un Tată, acest lucru trebuie să-l trăim în mod profund și frecvent. Să transformăm orice întâlnire cu aproapele într-o celebrare a întâlnirii cu Tatăl.

În concluzie, să ne uităm unii la alții. Dacă avem fețele gălbejite, albe sau înegrite, să le „îmbujorăm” contemplând chipul luminos al Pruncului. Da, dacă vrem să trăim o viață luminoasă, să privim taina Pruncului și să o transferăm în inimi. Va modifica ceea ce trebuie modificat în noi la timpul potrivit. Să avem încredere în puterea de schimbare a misterului întrupării! Evident, dacă este acceptat nu doar cu mintea, ci și cu voința. Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Sărbători binecuvântate! Nașterea Domnului Christos să ne fie de folos!

În Duminica a IV-a din Advent am meditat la umilitatea Sfintei Fecioare Maria. Am luat-o pe drept model și condi’ie de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Textele biblice ale Duminicii invită la considerarea lucrurilor mici, modeste, simple. Astfel, Betleem unde se va naște Fiul lui Dumnezeu este o cetate mică. Vezi Miheia 5, 1-4. De asemenea, Sfânta Elisabeta spune în Evanghelia după Luca 1, 43: „de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” Răspunsul Mariei nu a fost proclamat astăzi, dar este cunoscut. Este vorba despre „Magnificat” sau „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul”, vezi Luca 1, 46-55. În această cântare, Maica Domnului spune: „căci a privit la umilința slujitoarei sale” (v. 48) și, pentru că a fost umilă, „mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (v.49). Am explicat că termenul „umilință” vine de la „humus”, care în latină înseamnă pământ. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în trupul Fecioarei, care este din pământ. De fapt, toate trupurile oamenilor sunt din pământ și în pământ se vor întoarce. Dacă nu uităm lucrul acesta, vom avea virtutea umilinței, iar Fiul lui Dumnezeu se va naște și în noi.

Am subliniat două lucruri.

Primul, că umilința Sfintei Fecioare este filosofică. Sfântul Augustin spune că Maria l-a conceput pe Fiul lui Dumnezeu mai întâi cu mintea. A înțeles datorită umilinței care este statutul său în cosmos, adică faptul că este nimic, și tot la fel în lume. Maria a recunoscut că depinde întru totul și în toate de Dumnezeu Cel Atotputernic. Apoi, prin puterea umilinței a făcut discernământ între ceea ce e esențial și detaliile existenței. De aceea, i-a spus îngerului: „Iată slujitoarea Domnului!”.

Al doilea lucru, că umilința Maicii Domnului este psihologică. Aici este vorba despre starea sufletească de punere a propriei ființe la dispoziția Domnului. Slujirea necondiționată a lui Isus face ca Maria să fie prima misionară din istoria Bisericii. De fapt, mergând în vizită la Elizabeta, Maria îl vestește pe Isus familiei preotului Zaharia. Sărbătoarea „Nașterea Domnului” are rost și efecte bune dacă Pruncul Isus se naște în sufletele noastre. Condiția de posibilitate pentru ca acest eveniment să se petreacă este umilitatea. Succesiunea pașilor este următoarea: umilitatea, nașterea lui Isus în suflete și imboldul misionar. Dacă păstrăm această ordine, atunci putem deveni candidați la viața eternă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.