Wilhelm Dancă

În zilele noastre să vorbești despre „omul lăuntric” poate părea ceva ciudat. De fapt, suntem invitați din multe părți să ieșim din noi înșine, așa cum se întâmplă cu rețelele de socializare, și să gândim ce gândesc alții sau să urmărim ce li se întâmplă altora, nu nouă înșine. Am dezvoltat acest gând pornind de la Parabola semănătorului din Evanghelia după Matei 13, 1-23.

Am urmat trei pași. Primul a fost despre abordarea realistă a raportării oamenilor la Cuvântul Domnului. Unii ascultă, dar nu aud. Alții privesc, dar nu văd. Lucrul acesta l-a spus Domnul, care a spus că unii nu rodesc deloc, iar alții treizeci, șaizeci sau o sută. De ce? Fiind asemenea unei semințe, Cuvântul cade la unii în zona în care terenul nu e bun, adică ascultătorul nu are „viață interioară” sau „trăire lăuntrică”. Biserica și familia trebuie să redescopere prin dialog „omul interior”.

Al doilea a remarcat că sămânța, la fel și Cuvântul, este promisiune de viitor, potențial de viață sau forță vitală. De asemenea, și sămânța, și Cuvântul sunt o realitate fragilă, care poate cădea în locuri mai puțin deschise vieții, poate fi călcată în picioare sau marginalizată.

Al treilea a fost despre omul interior, în absența căruia parabola semănătorului nu are prea multe de spus. Desigur, parabola poate fi interesantă la nivel literar, intelectual, dar rodește fapte de bine doar dacă ajunge în adâncul omului interior. Atunci când lăuntrul omului este potențat de Cuvântul Domnului, în lume, se declanșează o lucrare a binelui, pe care nimeni nu o poate cuantifica. Omul pătruns de Cuvântul lui Dumnezeu înlăuntrul său este „mai uman decât omenirea” (Chesterton).

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.