Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Recunoștința este o altă față a credinței. Am vorbit duminica trecută despre încrederea ca mod de a înțelege credința. Din păcate și încrederea, și recunoștința sunt virtuți rare în lumea în care trăim. Să ne mai mirăm că și credința în Dumnezeu, în Isus Christos, în viața de dincolo suferă? Sau că nu este considerată un lucru serios, care contează cu adevărat? Am auzit mulți părinți care se plâng de copilul (copiii) lor că sunt nerecunoscători. Se lamentează că nu-i sună, nu-i vizitează, nu-i ajută, deși au nevoie să le...

Am fost invitat recent să țin predica la hramul parohiei catolice din Popești-Leordeni. Este vorba de 7 octombrie 2019, când Biserica Catolică celebrează memoria liturgică a „Sfintei Fecioara Maria, Regina Sfântului Rozariu”. În mesajul adresat m-am axat pe necesitatea/urgența de a recita sfântul Rozariu cât mai des posibil. Adică, acasă sau la biserică, când așteptăm autobuzul sau tramvaiul, când călătorim cu trenul sau avionul, când așteptăm pe cineva, când suntem triști, veseli, în așteptare sau plini de speranță etc. Dar am adăugat...

Credința în Dumnezeu este în primul rând încredere. În al doilea rând, dar nu fără primul, înseamnă acceptarea liberă a unor adevăruri de credință. Printre acestea sunt existența lui Dumnezeu, misterul întrupării sau misterul sfintei Treimi și altele. Deci, înainte de orice, credința în Dumnezeu este relație de încredere și, ca atare, presupune practica raportării încrezătoare la lume. Evident că sunt și excepții, dar nu stau în picioare. Astfel, unii susțin că nu se încred în oameni, în mod fundamental, dar cred (se încred) în Dumnezeu....

Vorbind astăzi despre „Bogatul petrecăreț și Lazăr cel sărac” (cf. Lc 16, 19-31), m-am oprit asupra credinței în existența iadului. Parcă îi văd pe unii cum reacționează la această postare. O, chiar despre iad? Altă temă n-ați mai găsit? Vreți să speriați lumea, copiii? Cum de v-ați gândit la așa ceva? Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? Ați devenit conservator, fundamentalist? Înainte să răspund la aceste întrebări precizez că părerile și convingerile oamenilor despre „iad” sunt împărțite. Respect părerile, convingerile...

La ce este bună averea, sau puterea, ori talentul, sau faima, dacă nu ai prieteni? La nimic. Am comentat astăzi parabola despre administratorul necinstit (Lc 16, 1-16) și am ajuns la această concluzie. Viața are sens dacă ai prieteni, nu bani. În momentele de încercare, și nu numai, ajungem să ne întrebăm: care este sensul vieții? De ce trăiesc? Atunci suntem în locul administratorului necinstit. Ne dăm seama că am primit viața și nu știm ce să facem cu ea. Sau că am folosit-o necinstit. Sau că am încercat să ne facem prieteni? Poate că da, poate...