Wilhelm Dancă

Prieteni, Am fost marți, 28 aprilie 2026, la Iași. Am prezentat o comunicare la sediul filialei Iași a Academiei Române și am vorbit despre primatul spiritualului la Mircea Eliade și Ioan Paul II.

Am atins trei puncte comune între cei doi gânditori.

La primul, am analizat echivalența/ecuația religia=primatul spiritualului=morală=cultură.

La al doilea, am vorbit despre antropologia filosofică de la Mircea Eliade și antropologia integrală de la Ioan Paul II.

La al treilea, am arătat că Mircea Eliade și Ioan Paul II au fost critici ai sistemelor totalitare pe care le-au cunoscut în timpul vieții lor.

În concluzie, am subliniat că Mircea Eliade vorbea despre primatul spiritualului în tinerețe, iar Ioan Paul II folosește pentru prima dată expresia în enciclica „Răscumpărătorul omului”.

Pentru mai mult detalii, deschideți linkul de mai jos.

Nota bene: comunicarea este doar în format audio.

Audiție plăcută!

Astăzi, 19 octombrie 2025, am meditat tema rugăciunii la ucenicii lui Isus pornind de la Evanghelia după Luca 18, 1-8. Aici este vorba despre văduva care se roagă insistent și curajos ca judecătorul nedrept să-i facă dreptate.

Am identificat două învățături importante pentru discipolii Domnului din zilele noastre.

Prima se referă la problema dreptății. Nu trebuie să se lase descurajați de disproporția dintre puteri. Adică, puterea (mică dar onestă) omului care are dreptate și puterea (mare dar coruptă) celor care judecă. Să fie curajoși și determinați mai ales când e vorba de dreptatea altora. Să-i ajute pe cei nedreptățiți să-și câștige demnitatea știrbită. Văduva este un exemplu de rugăciune. Ea își asumă fragilitatea, fiindcă era lipsită de sprijin afectiv, moral și financiar, și nu cade în fatalism. Are încredere că i se va face dreptate și i s-a făcut.

A doua este legată de credința ca încredere în Domnul Christos. Această încredere se manifestă și se cultivă prin rugăciune. Rugăciunea este ca un dialog între două inimi. Aici ar trebui să aibă prioritate dialogul lui Dumnezeu cu ucenicul lui Isus, care vrea să-i spună că-l iubește. Sau că este copilul său iubit. Dar, privind ordinea, mai întâi ar trebui să vorbească Dumnezeu, pentru că discipolii nu știu să se roage cum trebuie. O spune Sfântul Paul în Romani 8, 26: „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu știm să ne rugăm”. Sfântul Augustin dezvoltă această observație. El spune că rugăciunile noastre „nu sunt ascultate pentru că suntem răi, cerem lucruri rele și în mod rău”.

Am făcut o aplicație practică în legătură cu operele misionare. Am spus că devenim misionari mai întâi prin prezența iubirii lui Dumnezeu în noi. Dacă se întâmplă lucrul acesta, atunci viața noastră vibrează de „șoaptele” Duhului Sfânt în noi, deci de puterea rugăciunii bune. Apoi am spus că lumina lui Christos strălucește pe fețele acelora care se roagă precum văduva din parabolă. Adică, insistent, curajos, cu încredere sau credință că va obține ceea ce cere prin rugăciune. Neîndoielnic, rugăciunea face minuni dacă este o relație vie, pătrunsă de iubire, dacă inima noastră vorbește inimii lui Dumnezeu.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Evanghelia după Luca 12, 49-53 pe care am ascultat-o astăzi conține un adevăr deranjant, chiar amar. Și anume, focul adus pe pământ de Isus nu arde în noi. O idee similară se găsește la Origen. Formularea e puțin diferită: „cine nu este aproape de foc (de Isus) e departe de Împărăția lui Dumnezeu!”

Astăzi mulți dintre discipolii lui Isus „nu sunt aproape de foc”, nu au vigoare și nu sunt relevanți. Nimeni nu-i bagă în seamă, nimeni nu ține cont de ceea ce spun. Oare de ce? De asemenea, m-am întrebat care să fie cauzele ce duc la distanțarea de focul Împărăției?

Cred că o cauză e legată de profeții falși și de „evanghelia falsă” pe care o propovăduiesc. De ce profeții falși sunt falși? Pentru că acordă prioritate tradiției, etno-creștinismului, practicilor religioase, devoțiunilor spirituale și lasă deoparte exigențele pure ale Evangheliei. Am dat câteva exemple de profeți adevărați în vremurile noastre: sfânta Edith Stein și fericitul Vladimir Ghika. Dar au existat și înainte de Isus, de pildă profetul Ieremia, și după moartea și învierea Domnului, cum ar fi sfântul Francisc de Assisi, sfântul Ioan Bosch și alții. Profeții falși vestesc o „evanghelie falsă”. Am dezvoltat trei coordonate ale evangheliei mistificate.

Prima este că se lasă deoparte adevărul și principiile morale ale Evangheliei. Renunțând la adevăr și fiind de acord cu „evangheliile” lumii, se îndulcește conținutul Evangheliei lui Christos și se adaptează în mod forțat la contextul social sau cultural. De ce se face lucrul acesta? Pentru a nu-i tulbura pe ascultători sau pe destinatari, iar vestitorii să nu fie considerați fanatici, ori intoleranți. În cele din urmă Evanghelia devine un fel de zahăr-pudră ce se aruncă peste existențele oamenilor, evident, după gust. Consecința cea mai gravă a acestei atitudini e că ucenicii lui Isus devin irelevanți. Într-o lume cu o evanghelie-zahăr-pudră discipolii Domnului nu mai au nimic nici de spus, nici de făcut. Oare de aceea se pune astăzi accentul pe sărbătorile comemorative și pe evenimentele culturale? Mi se pare că Biserica trebuie să schimbe ceva în această privință. Lumea are nevoie în primul rând de Christos, nu de tradiție religioasă sau culturală.

A doua coordonată constă în faptul că se propune o evanghelie fără cruce. Nu se mai vorbește în Biserică despre păcat, despre renunțare, despre sacrificiu. Sau, dacă se vorbește, se adoptă modelul „repede înainte”. Asumarea crucii din iubire, așa cum a făcut Isus, este calea mântuirii fiecărui creștin/om. Am vorbit despre imaginea lui Ioan Paul al II-lea îmbrățișând crucea cu puțin timp înainte de a muri. Aceasta este misiunea fiecărui papă, episcop, preot, creștin: să îmbrățișeze crucea din iubire. Sfântul Augustin spune: „iubirea mea, crucea mea!” („amor meus pondus meum!”). Putem spune și noi acest lucru?

A treia coordonată e că se vestește Evanghelia căutând aplauzele sau like-urile „prietenilor” și „urmăritorilor”. Evanghelia în „trend” cu modele culturale, sociale, filosofice sau antropologice contemporane nu este Evanghelia lui Isus. Dacă vestitorul Evangheliei caută cu orice preț laudele celor din mass-media sau din spațiul vieții publice, ceva nu este în ordine. Aceste trei coordonate ale „evangheliei falsificate” denotă faptul că vestirea Evangheliei e deconectată de la focul sau iubirea lui Christos. Cum să reaprindem acest foc în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.

Am meditat la acest lucru cu ocazia hramului mănăstirii carmelitane de la Ciofliceni. Această sărbătoare a fost celebrată sâmbătă, 20 iulie, a.c. Am predicat despre Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. Am explicat Evanghelia după Ioan 19, 25-27. Aici sunt celebrele cuvinte rostite de Isus Răstignit. Adresându-se mamei spune: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” Îndreptându-se spre discipolul iubit, zice: „Iat-o pe mama ta!” Înainte de a comenta aceste cuvinte am spus că mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni are un mesaj deosebit. Și anume, este semnul concret al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România. Vizita a avut loc în 1999. Au trecut 25 de ani de atunci. Ioan Paul al II-lea i-a inspirat pe carmelitanii din Italia să vină în România. De aceea, în altar se vede Sfântul Ioan Paul al II-lea cu mănăstirea în mâinile sale.

Revenind la Evanghelia sărbătorii am subliniat trei elemente. Primul, cuvintele lui Isus Răstignit au valoare testamentară pentru ucenicii lui din toate timpurile. Al doilea, aceste cuvinte din Ioan 19, 25-27 au valoare juridică. Astfel, Maria e mama adoptivă a ucenicilor lui Isus. Iar „Ioan” din toate vremurile e fiul adoptiv al mamei lui Isus. Al treilea, Ioan a luat-o pe Maria într-ale sale, adică a avut o legătură personală, de familie, cu Mama lui Isus. Apoi am aprofundat ce înseamnă „ucenicul iubit”. Acest titlu este valabil pentru toți cei care pun capul pe pieptul lui Isus și o au pe Maria drept mamă. (Origen). În concluzie l-am dat ca exemplu pe Sfântul Ioan Paul al II-lea. A fost un papă marian/carmelitan, care a purtat scapularul încă din tinerețe. Acesta l-a salvat în 13 mai 1981, când a avut loc atentatul în Piața Sfântul Petru.

Detalii găsiți mai jos.

Ioan Paul II a fost pentru mine un model pastoral. Încă de când l-am întâlnit personal pentru prima dată în 1992. Începând de atunci mulți ani l-am privit cu admirație și curiozitate. Am încercat să-i pășesc pe urme. De exemplu, m-am ocupat de pastorația „inteligenței” umane la viitorii preoți sau la creștinii laici. După ce a fost canonizat, Ioan Paul II a devenit un model de sfințenie. De aceea, vă invit să-l cunoaștem pornind de la interiorul vieții sale. Am adresat această invitație într-un cadru liturgic sâmbăta trecută, 18 mai 2024, la catedrala „Sfântul Iosif” din București. În acea zi am sărbătorit și eu ziua mea de naștere. Recunoștință și gratitudine nemărginită față de părinții mei!

Consider că am o chemare specială să-l cunosc mai bine pe Ioan Paul II. Am primit-o când am văzut lumina zilei. M-am născut în aceeași zi în care s-a născut Karol Woytyla, viitorul papă Ioan Paul II. Această coincidență divină mă obligă.

Văzut din interiorul lui, Ioan Paul II este înainte de toate un „fiu al Poloniei”. Și ce fiu! A primit din familie, din încercările vieții, din credința Poloniei determinarea de a-și zidi casa pe stânca numită Christos.

Apoi, Karol Woytyla a păstrat mereu legătura cu creștinii laici pe care i-a întâlnit în Polonia. Și nu numai cei din Polonia. A cultivat o relație specială cu familiile, fie ca vicar parohial, profesor de filosofie, fie ca episcop. A cunoscut lumea și Biserica pornind de jos, de la realitate. Astfel a rămas un intelectual catolic de orientare aristotelico-tomistă.

În fine, Ioan Paul II a avut o credință de granit. I-a invitat pe toți oamenii să se încreadă în Christos, pentru că El este Adevărul. A fost convins că Adevărul eliberează omul de orice formă de sclavie. Mai mult, Adevărul face să cadă zidurile suspiciunilor și ale minciunii. A promovat o „revoluție” a conștiințelor în orizontul libertății întrupate în familie, cultură, tradiții. Pentru Ioan Paul II libertatea este deschisă spre bine. De aceea, a vestit în lumea întreagă că a fi liber înseamnă a opta pentru valori.

Mai multe detalii despre Ioan Paul II văzut din interiorul vieții sale găsiți mai jos.