Wilhelm Dancă

Am fost invitat de Cl. Arieșan și M. Neamțu să țin o conferință la Timișoara. De ce? Pentru că Timișoara se pregătește să devină „capitală culturală europeană”. Ei au stabilit tema conferinței, și anume raportul dintre știință și credință.

Conferința face parte din seria „Conferințele de la Timișoara” găzduite de Consiliul Județean Timiș. Trebuia să vină și H.R. Patapievici. El ar fi vorbit despre raportul știință și credință la Blaise Pascal, iar eu la Mircea Eliade. Așadar, am pornit spre Timișoara doi conferențiari și, în 10 noiembrie 2022, a ajuns unul singur. H.R. Patapievici din motive de sănătate nu a mai venit.

Am vorbit în prima parte a conferinței, în general și din punct de vedere istoric, despre raportul știință și credință. În partea a doua am dezvoltat ideea de „știință a religiilor” la Mircea Eliade. Am subliniat metoda de abordare, care la Eliade este antireducționistă și comparativă. Apoi am arătat că știința religiilor are un sens concret, și anume hermeneutica creatoare, care prespune trei verbe: a identifica, a descrie și a explica. Dar, istoricul religiilor nu ajunge să înțeleagă un fenomen religios doar dacă îl interpretează, ci atunci când trece și la trăirea lui.

Îi mulțumesc din suflet lui Claudiu Arieșan pentru invitație și organizare. Dacă ar fi să rezum, aș spune doar un singur cuvânt: impecabil! Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Cu ocazia sărbătorii „Toți Sfinții” am participat la hramul bisercii catolice din Craiova. Am profitat de ocazie și am lansat volumul „Mircea Eliade: Definitio sacri”. Evenimentul a avut loc pe 31 octombrie la „Casa Dianu” din Craiova. Îndrăznesc să spun că chiar a fost un „eveniment” cultural și religios. Profesorul Ionel Bușe de la Universitatea din Craiova a confirmat. A spus că „asemenea momente sunt rare la Craiova”. Tuturor organizatorilor le mulțumesc din inimă.

În cadrul evenimentului liturgic am vorbit mai întâi despre tradițiile secularizate de „Halloween”. Am pledat pentru recuperarea conținutului lor religios. Care? „Halloween” spune că există despre moarte, judecată, cer sau iad. Varianta secularizată spune că există doar frică de moarte. Am subliniat că în centrul sărbătorii se găsesc două elemente cosmice: cerul și pământul. De ce? Pentru că sunt locuite de sfinți. Unii sunt pe pământ, alții în cer. Pe înțelesul tuturor „sfinții” sunt cei care participă la iubirea lui Dumnezeu revealtă în Isus Christos.

În final, am spus că putem aduce cerul pe pământ dacă suntem făcători de pace, adică fii ai lui Dumnezeu. Meditația este ceva mai lungă decât de obicei. De vină sunt credincioșii din biserica din Craiova, care erau foarte atenți.

Mai multe detalii în articolul publicat mai jos.

Dialogul a fost descris în mod generos pe site-ul Editurii Spandugino. Redau aici prima parte a descrierii.

<Ce a însemnat pentru Părintele Wilhelm Dancă „întâlnirea” cu scrierile lui Mircea Eliade? Prin ce anume rămâne extrem de provocatoare și de actuală această hermeneutică a fenomenologiei religiilor care stă la baza întregii opere eliadiene? Cât de mult l-a influențat profesorul Nae Ionescu pe tânărul Mircea Eliade în delimitarea principalelor categorii privitoare la istoria religiilor? Care sunt semnificațiile sintagmei „definitio sacri”? Cum s-ar putea defini o experiență religioasă inefabilă, manifestată mai ales prin simboluri? În ce termeni se poate vorbi despre o logică a religiei? Afirmația lui Mircea Eliade, potrivit căreia „simbolismul religios l-a creat pe om”, își mai păstrează actualitatea? În ce măsură poate fi considerat marele istoric al religiilor un mijlocitor între Orient și Occident? Pe firul unor întrebări revelatoare, prilejuite de apariția volumului „Mircea Eliade: Definitio sacri”, dialogul dintre Părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează un fascinant orizont de spiritualitate, înfiripat în jurul sacrului, al simbolurilor și miturilor creatoare, definitoriu atât pentru existența unui autentic homo religiosus, cât și pentru cea a lumii secularizate.>

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Au trecut douăzeci și patru de ani de la apariția acestei lucrări. Îmi amintesc că a fost întâmpinată cu bucurie și curiozitate intelectuală de cititorii români ai lui Mircea Eliade, dar și de mulți cercetători eliadieni de pretutindeni.

Unul dintre primii români care a citit și a apreciat lucrarea de față este Robert Lazu, fost redactor șef al revistei „Altarul Banatului” din Timișoara. Într-o scrisoare îmi spune: „Și fără să exagerez, pot afirma că după monografia lui Culianu și studiul lui Sergiu Al-George din Arhaic și Universal, monografia dumneavoastră este una din cele mai importante contribuții românești la mai buna cunoaștere și înțelegere a operei Profesorului” (Scrisoare din 25 iunie 1997).

Ceva mai târziu filosoful Costică Brădățan a semnalat apariția lucrării mele. Într-un articol intitulat „Mircea Eliade și poarta cea strâmtă”, care a fost publicat în Adevărul literar și artistic din 13 martie 1998, filosoful spune: „O carte de curând apărută la Editura Ars Longa din Iași, a unui teolog catolic român, Wilhelm Dancă (Mircea Eliade. Definitio sacri– la origine, lucrare de doctorat în filosofie la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma), se apleacă cu umilitate și admirabilă disciplină exegetică – tocmai asupra acestei provocări teribile care trebuie să fie opera lui Mircea Eliade pentru orice teolog angajat într-o biserică sau alta. Autorul face exegeza operei eliadiene, mai cu seamă ce a perioadei românești, și aduce, fără îndoială, o contribuție importantă la mai buna înțelegere a lui Mircea Eliade” (p. 12). În încheierea articolului, subliniind deschiderea universităților catolice spre lumea ideilor, indiferent de unde ar veni ele, nu se miră „că un teolog catolic îl învăluie, îl cuprinde și, astfel, îl asimilează pe Mircea Eliade, cu tot cu lumea lui românească – cu teribila lui lume românească, cea atât de puțin prietenoasă ideilor catolice; cu Nae Ionescu, cu bizantinismul și cu înverșunarea lui anti-catolică cu tot”. De aceea, Costică Brădățan termină prezentarea cărții cu această întrebare: „Cum oare să nu ai de învățat dintr-un astfel de demers?” (Ibidem.).

La începutul anului 1998 am organizat împreună cu editura mai multe lansări de carte. Una dintre ele s-a desfășurat la București, pe 12 martie 1998. Cu această ocazie, I.P.S. Ioan Robu a subliniat faptul „că avem acum în fața noastră un semn concret al puterii de rodire pe care o conținea, și o conține, opera lui Mircea Eliade, deoarece un preot romano-catolic din România scrie o strălucită monografie despre un autor cunoscut în lumea întreagă, dar care-și revendică – ce-i drept, mai rar – apartenența la tradiția creștină ortodoxă. În sensul acesta, cred că gestul cultural eliadian este o invitație pentru cei care rătăcesc fără speranță la suprafața istoriei de a coborî în profunzimea culturii creștine și de a descoperi izvorul întotdeauna religios care ne însuflețește și ne umple de viață. Am citit cartea Definitio sacri cu mare plăcere. M-au impresionat rigoarea metodologică, limbajul simplu, curgător, accesibil nu numai specialiștilor în domeniu, ci și publicului larg” (Adevărul literar și artistic din 31 martie 1998, p. 13.). Tot atunci au vorbit despre carte doi membri ai Academiei Române. Astfel, acad. Alexandru Surdu observa că „Definitio sacri a domnului Wilhelm Dancă este interesantă și incitantă prin chiar titlul ei, căci, în fond, nu există o definiție a sacrului, cel puțin în sensul obișnuit, logic al cuvântului. (…) Cartea domnului Dancă ne oferă, printre altele, și o imagine a concepției lui Mircea Eliade despre această problemă controversată, despre acest domeniu nou al științei – anume logica religiei – care încă nu s-a definitivat, care este încă în discuție” (p. 12). La rândul său, acad. Gheorghe Vlăduțescu a ținut să arate că „această carte este scrisă de un român în Italia, și în limba italiană”. Este „o carte despre Eliade și, mai ales, ceea ce este important în această teză de doctorat – carte acum – se valorifică și opera, ca să zic așa, românească; cum s-ar zice, din partea românească a istoriei personale a lui Eliade. Ceea ce putea să fie pentru niște străini oarecum exotic, de interes mai particular, cum ne interesează și pe noi uneori exotismele, dar am impresia – convingere este prea academic – că aici părintele Dancă nu face un fel de re-facere a istoriei lui Eliade din perioada românească, ci se ridică dincolo de timpul lui Eliade. Citește tot ceea ce a scris Eliade, indiferent dacă este o ultimă scriere sau o primă scriere, și valorizează totul din perspectiva acestei sistematicități”. În final, acad. Vlăduțescu a remarcat: „cartea are o teză care este, ca să zic așa, centru originar și de expansiune. Or, în această logică holistică trebuie să pornim de la acest centru și să vedem cum radiază el. (…) Ei bine, cred că datorită acestei monografii mai aparte a lui Wilhelm Dancă – și pentru asta – ar trebui citită de cititorul român”. (p. 12).

O altă lansare de carte a avut loc la Iași, pe 10 martie 1998. Ecourile prezentării le-a sintetizat Bogdan Mihai Mandache în revista Cronica 4 (1998), p. 17. Mai întâi a remarcat ce anume din lucrare a atras atenția cititorilor străini. Astfel, îl citează pe Natale Spineto care într-o scrisoare personală îmi spune: „Mi se pare că cercetarea cea mai importantă care se poate face astăzi în legătură cu Eliade constă în căutarea genezei, dezvoltării, variațiilor și impactului pe care le-au avut ideile sale. Lucrarea ta are meritul de a contribui la umplerea acestei lacune, clarificând raportul dintre Eliade și cultura românească din timpul său și, în mod deosebit, datoriile cercetătorului față de Nae Ionescu”. Apoi, Bogdan Mandache a adăugat: „Prin Mircea Eliade. Definito sacri, opera eliadiană își află un redutabil exeget, înzestrat cu o pătrunzătoare privire critică și putere de sinteză, familiarizat deopotrivă cu doctrine și curente teologice și filosofice, cu scrierile unor mari gânditori (Hegel, Husserl, Gadamer, Ricoeur), ceea ce ne îndeamnă să credem că și prin scrierile lui Wilhelm Dancă teologia va intra într-un mult așteptat dialog real cu filosofia”.

În cadrul ambelor prezentări de carte am dezvoltat următoarea idee: „În domeniul istoriei religiilor Mircea Eliade a fost un pionier, un deschizător de drumuri, drept dovadă, conceptele și metodologia sa denotă pe alocuri un caracter provizoriu, el însuși recunoaște lucrul acesta, ceea ce înseamnă că sunt perfecționabile. Apoi, în ciuda formației de indianist, gândirea lui se desfășoară într-un orizont platonician-augustinian. Să afirmi lucrul acesta în Occident înseamnă un act de curaj. Nu numai în universitățile catolice, ci și în celelalte universități, el a fost mai tot timpul considerat panteist și imanentist. A trebuit să susțin această idee în mod științific, cu argumente din lucrările sale, în special din operele sale de tinerețe”. (Adevărul literar și artistic, 13 martie 1998, p. 13).

Zece ani mai târziu, Moshe Idel, un cercetător de renume mondial al lucrărilor lui Mircea Eliade a remarcat cartea Definitio sacri și a scris: „Această monografie ne oferă o valoroasă analiză a teoriei lui Eliade despre sacru și contribuie la mai buna înțelegere a surselor acestuia”. În articolul publicat în revista Apostrof 2/2008 de unde am preluat afirmația de mai sus – „Camuflarea sacrului în memorialistica, beletristica și literatura științifică a lui Mircea Eliade” – Moshe Idel comentează viziunea triumfalistă asupra creștinismului la Mircea Eliade și apoi precizează: „Primul care a subliniat importanța acestui pasaj pentru istoria teoriei despre irecognoscibil a lui Eliade a fost W. Dancă”.

Îndată după publicarea tezei am luat legătura cu prof. Julien Ries de la Centrul de Istorie a Religiilor din cadrul Universității Catolice Louvain-la-Neuve din Belgia. Profesorul Ries a fost încântat de lucrarea mea. Printre alte gesturi de apreciere și de prietenie intelectuală, mulțumindu-mi pentru contribuția la clarificarea orientării filosofice a lui Mircea Eliade, am primit o „Prefață” pentru ediția a doua cărții, care era iminentă în luna martie 1998. „Prefața” se găsește în această ediție în limba română și se poate citi integral. Redau un fragment în care Prof. Ries sintetizează teza cărții: „Wilhelm Dancă a recurs la o cercetare aprofundată care-și conduce cititorii chiar la izvoarele gândirii tânărului universitar de la București, descoperind astfel terenul unde-și află rădăcinile concepția eliadiană asupra sacrului, înainte de a se dezvolta și de a se desfășura în totalitate. Lucrarea lui Wilhelm Dancă este lămuritoare și permite o mai bună înțelegere a sensului și articulației sacrului în metoda ca și în opera marelui gânditor român care a adus un suflu nou în știința religiilor. Dancă a avut fericita inițiativă de a face o anchetă precisă asupra influenței lui Nae Ionescu – maestrul cel mai apropiat de Eliade – asupra aceluia care i-a fost discipol, admirator și asistent”.

Dinamica premiselor și semnele de bun augur pe care le manifestau dialogurile culturale la prima ediție a cărții lăsau să se înțeleagă că o nouă ediție este iminentă. Regret că nu am realizat-o mai devreme, dar cum spune Qohelet, fiul lui David, rege în Ierusalim: „Pentru toate există o vreme și un timp” (Qohelet 3, 1). Momentul de față este datorat, parțial, studenților de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București. Le mulțumesc pe această cale pentru că au cerut cartea Definitio sacri în multe feluri și de nenumărate ori și la cursuri, și în afara cursurilor. Pe lângă aceștia numeroși cititori și admiratori ai lui Mircea Eliade din diferite părți ale țării m-au întrebat când apare ediția a doua a cărții. Le sunt recunoscător pentru cererile pe care mi le-au adresat și sper că nu și-au pierdut speranța.

Cartea se îmbogățește în haina acestei ediții cu prefața Prof. Julien Ries, un renumit cercetător al istoriei religiilor la nivel internațional. M-am bucurat foarte mult când am auzit că Papa Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal pe 18 februarie 2012. A trăit între anii 1920 și 2013. A fost profesor de istorie orientală la Universitatea Catolică din Leuven între 1960 și 1968, iar între 1968 și 1990 a fost profesor de istorie a religiilor la Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve, unde a înființat un Centru de istorie a religiilor care îi poartă numele. A fost și membru al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios între 1979 și1985. Opera omnia a fost publicată de curând de Editura Jaca Book din Milano și numără douăsprezece volume. Cu puțin timp înainte de a muri ziarul Corriere della Sera din Milano, pe 9 februarie 2013, îi consacra un articol în care se spunea, printre altele, că Julien Ries este „cel mai mare specialist al religiilor în viață”. S-a legat de România nu doar prin admirația lui față de Mircea Eliade și studiile pe care i le-a dedicat, ci și printr-o donație consistentă de carte – aproximativ trei mii de volume de cărți de filosofie, teologie și literatură – care a ajuns la biblioteca Institutului Catolic din Iași unde am fost rector între 2001 și 2011.

Față de ediția precedentă în bibliografia generală a cărții am introdus mai mulți autori români sau străini, precum și titluri de volume recente sau studii relevante pentru lărgirea orizontului de înțelegere a ideilor dezbătute în lucrare.

În această ediție am modificat metodologia de citare având în vedere tendințele actuale din cercetarea științifică căutând să respect două reguli principale de metodologie, și anume coerența și claritatea.

De asemenea, am corectat unele exprimări care trădau dependența de limba italiană, limba în care am scris și am publicat teza de doctorat, dar și câteva erori de tehnoredactare.

Mulțumesc din inimă doamnei Lavinia Spandonide pentru că găzduiește acest proiect editorial și tuturor colaboratorilor care au participat în diferite feluri la apariția lucrării.

București, 21 februarie 2022                                                              Wilhelm Dancă

Sacrul este obiectul experienței religioase. Acesta a fost punctul de pornire al cursului de Filosofia religiei de astăzi. Am justificat de ce avem nevoie de definiția minimă a unui lucru înainte de a începe căutarea lui. Am vorbit despre cele patru definiții ale sacrului date de Mircea Eliade. Definițiile folosesc termeni dialectici. Astfel avem dialectica sacru-profan, dialectica hierofaniilor, dialectica simbolului și adevărata dialectică a sacrului. Religia implică noțiuni importante cum ar fi experiență, transcendență, simbol, real. Termenul transcedență are mai multe sensuri la Mircea Eliade, unul indian, altul simbolic și temporal și, în fine, unul divin sau supranatural. Am explicat locurile în care se manifestă sacrul cu predilecție, în cosmos, în lume și în conștiința umană. Am discutat ceea ce implică experiența sacrului, și anume dimensiunea existențială și cea epistemologică de natură religioasă. Mai multe detalii în cursul postat mai jos.