Wilhelm Dancă

Ieri, 5 octombrie 2023, am participat la „Zilele pastorale” organizate de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara. Tema comunicării a fost „misiunea Bisericii la Papa Francisc”.

Am început cu un criteriu de înțelegere a unei personalități propus de Goethe. El spunea: „Dacă vrei să-l înțelegi pe poet, vizitează-i țara!”. De aceea, în prima parte am vorbit despre locul în care s-a născut Papa Francisc. Am descris zonele pastorale în care a activat ca preot iezuit și episcop de Buenos Aires.

În prima parte am analizat rădăcinile gândirii sale pastorale. Am dezvoltat intervenția lui la Congregația cardinalilor din 7 martie 2013. Atunci a vorbit despre reformele necesare în Biserică și profilul viitorului Papă. Cuvintele cheie sunt „evanghelizarea”, „Biserica care iese înspre periferii”, „zelul apostolic”. După ce a fost ales Papă a dezvăluit secretul spiritualității sale vorbind despre stema iezuiților. Cuvântul cheie este „descentrarea”, insistând pe faptul că Isus Christos să aibă prioritate în toate.

Apoi am răspuns la întrebări legate de Biserica care iese și evanghelizează la periferie. Cuvântul „periferie” trebuie luat și în sens real, și în sens metaforic. La întrebarea „cine” evanghelizează am răspuns: Isus Christos. De asemenea, Biserica care iese, discipolul care are inițiativă. Am analizat pe scurt alte două întrebări: „de ce” și „cui” se adresează evanghelizarea, astăzi. Nu am ocolit întrebarea „cum” trebuie făcută evanghelizarea. Nu am uitat „ce” trebuie evanghelizat, astăzi, în Biserică. Am subliniat că „zelul apostolic” este condiția „sine qua non” a evanghelizării eficiente.

M-am oprit la final și am vorbit despre trei pași esențiali pentru o evanghelizare eficientă în țara noastră. Aceștia sunt: 1). să ascultăm realitatea, 2). să intrăm în dialog cu realitatea și 3). discernământul În concluzie am spus că diluarea zelului apostolic are o anumită legătură cu Biserica și cu membrii ei. Cum vine asta? Pentru că ucenicii au uitat să dea mărturie despre uluirea întâlnirii lor cu Isus Christos. Probabil că în viața multor „creștini” această întâlnire nu a avut loc. Alții, probabil, au uitat că a fi creștin înseamnă a fi misionar.

Am dat o temă pentru acasă. Pentru a înțelege misiunea Bisericii, astăzi, sunt necesare câteva lecturi importante. Am recomandat să se citească mai multe documente magisteriale care stau la baza comunicării mele. Am subliniat câteva fraze cheie. „Evangelii nuntiandi” (Paul VI): „dulcea și încurajatoarea bucurie a Evangheliei”. „Redemptoris missio” (Ioan Paul II): „contemplativ în acțiune”. „Deus caritas est” (Benedict XVI): „identitatea creștină este rezultatul unei întâlniri sau a unui eveniment”. „Evangelii gaudium” (Francisc): „Biserica este misionară dacă ajunge la periferiile existenței și ale misterului păcatului. Nimeni nu este exclus de la întâlnirea cu Christos, nimeni, nimeni, nimeni”.

Mai multe detali găsiți în articolul postat mai jos.

În Duminica Milostivirii Divine am meditat chemarea noastră la trăirea și vestirea milostivirii.

Am început cu un comentariu al datelor barometrului religios din decembrie 2022. Astfel, astăzi, 23% dintre români participă săptămânal la Sfânta Liturghie. Ce se întâmplă cu ceilalți 77%? Oare se gândesc la destinul lor imediat și la fericirea veșnică? Le pasă sau nu le pasă? Dar noi suntem îngrijorați că nu participă la sacramente? Oare de ce nu vin la biserică? Nu cumva și din vina noastră?

Am dezvoltat tema trecerii de la necredință la credință. De aceea, m-am oprit la Toma necredinciosul din Evanghelia duminicii (Ioan 20, 19-31). El este numit Didim, adică Dublul sau Geamănul. În ce sens? Dublul, pentru că avea un comportament ambiguu și era cam duplicitar. De asemenea, Geamănul, pentru că seamănă cu noi sau noi semănăm cu el.

Apoi am identificat în Evanghelie două imagini pentru a indica participarea noastră la „descreștinarea” lumii. Am subliniat faptul că, în primul rând, nu alții sunt de vină pentru fenomenul înstrăinării unora dintre frați de Biserică, ci noi care spunem că suntem botezați. Sau, noi care am primit darul Duhului Sfânt spre iertarea păcatelor și nu-l fructificăm. Da, vina este la noi, fiindcă îi influențăm pe alții prin calitatea mai bună sau mai puțin bună a vieții comunitare.

Prima imagine este Cenacolul cu ușile încuiate. Aici avem mai întâi un simbol al Bisericii care se preocupă exagerat de propria soartă. Apoi, aceeași imagine este un simbol al inimii noastre care e „încuiată” în fața nevoilor aproapelui. În acest caz trecere de la necredință la credință înseamnă trecerea de la frica de „iudei”, oricare ar fi aceștia, astăzi, și de la frica de sine la încrederea în Isus Înviat.

A doua imagine este Comunitatea ucenicilor înfricoșați. Deși L-au întâlnit pe Domnul Înviat cu o săptămână în urmă, adică în Duminica Învierii, în continuarea trăiesc întâlnirea cu El în frică. În această circumstanță trecerea de la incredulitate la credință înseamnă trecerea de la frică la bucuria întâlnirii cu Domnul Înviat.

În final am arătat că trăirea în bucurie a întâlnirii cu Isus Înviat duce la convertirea păcătoșilor. Aici am amintit-o pe Sfânta Faustina Kowalska. Ea a avut avut o revelație a milostivirii lui Isus care, fiind atât de abundentă, se revarsă asupra celor păcătoși. Întâlnirea cu Isus Milostiv este începutul convertirii tuturor păcătoșilor.

Suntem chemați să devenim apostoli ai Milostivirii, aplecându-ne atenția asupra celor care au diferite răni, de la cele spirituale până la cele materiale. Milostivirea este semnul că avem o credință încarnată, nu una misticoidă, fără roade.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Rugăciunea umanizează. Rugăciunea îl face pe om mai om. Fără rugăciune este mai puțin om. Sau poate să ajungă chiar neom. Spre deosebire de toate câte există în univers, omul poate refuza rugăciunea ca imn al actului său de a fi. Rămânând ceea ce sunt lucrurile create înalță rugăciuni de laudă lui Dumnezeu. Cerul se roagă rămânând cer, stelele stele. Animalele se roagă rămânând animale, plantele plante. Când omul nu mai rămâne ceea ce este, și se poate întâmpla asta, atunci nu se mai roagă. De aceea are nevoie să fie învățat să se roage.

Creștinii știu că trebuie să se roage neîncetat, dar rugăciunea poate fi făcută în mod greșit. Fericitul Vladimir Ghika atrăgea atenția că de multe ori îl considerăm pe Dumnezeu nu Tată, ci un fel de negustor. Dumnezeu ar sta la o ipotetică tarabă și de acolo ar negocia cu noi contra cost fie reușita la un examen, fie găsirea unui serviciu, fie achiziționarea unei case. Sau alte lucruri. Cât îmi dai pentru o căsătorie fericită? Dar pentru vindecarea unui bolnav? Rugăciunea adresată lui Dumnezeu înțeles ca partener de afaceri se bazează pe regula „do ut des”, „îți dau ca să-mi dai”. Însă Dumnezeul revelat de Isus Christos este Tată, nu negustor.

Da, creștinii se adresează lui Dumnezeu în rugăciune ca unui Tată. Există, totuși, o treaptă intermediară, când Dumnezeu nu este Tată, ci prieten. Aceasta este exemplificată de Abraham în prima lectură de astăzi. Astfel, omul i se poate adresa lui Dumnezeu ca unui prieten. Rugăciunea aceasta are trei caracteristici. Este o rugăciune îndrăzneață, insistentă și respectuoasă. Așa a fost rugăciunea lui Abraham care îi cerea lui Dumnezeu, prietenul lui, să-i salveze pe cei drepți din Sodoma și Gomora. Când îl considerăm pe Dumnezeu Tată aceste trei calități ale rugăciunii nu dispar, ci se îmbogățesc și se întăresc.

Rugăciunea fiilor lui Dumnezeu Tată rămâne o rugăciune centrată pe „pâinea noastră cea de toate zilele”. Aceasta este cerută cu îndrăzneală, insistent și respectuos în orizontul voinței Tatălui și a împărăției Lui. Cum se poate întâmpla așa ceva? Am răspuns la această întrebare dezvoltând un fragment din meditația Papei Francisc la rugăciunea „Tatăl nostru” rostită în noua catedrala ortodoxă de la București. Evenimentul a avut loc în după amiaza zilei de 31 mai 2019. Erau prezenți patriarhul Daniel și peste 2500 de credincioși ortodocși. Papa Francisc a vorbit acolo despre „pâinea slujirii”, „pâinea memoriei” și „pâinea comuniunii”.

Detalii găsiți în predica postată mai jos, rostită la Sinaia, astăzi, 28 iulie 2019. Odihnă plăcută tuturor celor care sunt în concediu sau în vacanță!

NB. Am introdus această notă ca răspuns clarificator la o nedumerire ridicată de dna Manuela N.-P., cărei îi mulțumesc din toată inima pentru observația-i pertinentă. Într-adevăr am terminat predica recurgând la o imagine din literatura greacă veche. Era vorba despre Telemah, fiul lui Ulise, care, potrivit povestirii lui Homer din Odiseea, a copilărit departe de tatăl său. După douăzeci de ani de la plecarea acestuia, Telemah, fiul, pornește într-o călătorie în căutarea tatălui, Ulise. Negăsindu-l nici la Pilos, nici la Sparta, Telemah se întoarce acasă pe insula Itaca. Înainte de a ajunge la ai săi zeița Atena îl îndeamnă să-l caute la porcarul Eumaeus, unde-l găsește pe Ulise, tatăl său, îmbrăcat în straie de cerșetor.

Ideea de bază a fost aceasta. Dacă în tradiția greacă fiul își caută și își așteaptă tatăl (rătăcitor), în tradiția creștină tatăl își caută și își așteaptă fiul (rătăcitor). În creștinism inițiativa găsirii și salvării fiului rătăcitor îi aparține lui Dumnezeu Tatăl, nu fiului, ca în mitologia greacă. Pentru greci, inițiativa omului contează; pentru creștini, iubirea Tatălui are întâietate, de aceea iubirea fiului este un răspuns la o iubire care s-a manifestat deja.

Așadar legătura dintre fiu (fii) și „Tatăl nostru” din creștinism răstoarnă imaginea legăturii dintre fiu și tată din cultura greacă. Fiul Telemah intră în rolul lui Dumnezeu Tatăl din cadrul revelației creștine. Ambele așteptări sunt active. Telemah pornește în căutarea tatălui. Dumnezeu Tatăl îl trimite pe Fiul său „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, după cum mărturisim în Crez. El este „Calea, Adevărul și Viața” (cf. In 14, 6) care duce la Tatăl.

În predică am scurtat trecerea de la o paradigmă a mântuirii la alta și am spus că Ulise este fiul lui Telemah. Da și Nu! Da, dacă transferăm legătura dintre cei doi în planul mântuirii din creștinism, unde Dumnezeu Tatăl caută mântuirea celui rătăcitor. Nu, potrivit povestirii lui Homer, unde Telemah, fiul lui Ulisse, pornește în căutarea celui pierdut. În concluzie, prin legea harului, creștinismul depăștește perspectiva mântuirii din cultura greacă și o universalizează ridicându-i pe toți oamenii la rangul de „fii și fiice în Fiul”. Mântuirea este posibilă pentru toți fiindcă Dumnezeu Tatăl ne caută și ne așteaptă pe insula „Itaca”, pe crucea Fiului său. De aceea, fiecare om poate să-L caute și poate fi găsit de Dumnezeu Tatăl nostru.

Două zile după plecarea Papei am făcut un scurt bilanț al vizitei cu Dan Manolache la Radio România Cultural. Printre altele, am spus că în toate discursurile rostite de-a lungul celor trei zile petrecute în țara noastră, Papa Francisc a făcut o pledoarie pentru „cultura întâlnirii”. Astfel cheia de lectură a pelerinajului său românesc se găsește în predica rostită la catedrala sfântul Iosif din București. 31 mai 2019, în  calendarul romano-catolic era memoria liturgică a Vizitei Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta. De aceea, Papa a subliniat trei verbe din Evanghelia sărbătorii.

Primul verb este „a merge”. Maria merge la Elisabeta. Asta înseamnă că Maria a avut curajul să ia o decizie importantă într-un moment greu al vieții. Fiind însărcinată, ca Elisabeta, care era în luna a șasea și avea nevoie de ajutor, a decis să se sacrifice. A pornit la drum din dorința de a ajuta și de a se consuma pe sine în treburile zilnice din casa Elisabetei. Această decizie a însemnat dovadă de curaj, de asumare a unui risc existențial, semn de răbdare și de spirit de sacrificiu. Toate mamele noastre seamănă sub acest aspect cu Fecioara Maria. Lor li se cuvine mulțumire, recunoștință și gratitudine fără măsură! Papa Francisc le-a lăudat pe toate, fără excepție!

Al doilea verb este „a întâlni”. Maria o întâlnește pe Elisabeta. Maria este tânără, iar Elisabeta este în vârstă. Are loc aici o întâlnire între două generații. Persoana tânără își descoperă rădăcinile umane, religioase în persona bătrână. Elisabeta, în virtutea experienței de viață și de rudenie, este garanție unui viitor de viață. Se consumă în casa Elisabetei un act din cultura întâlnirii mult promovată de Papa Francisc. Cultura întâlnirii îi face pe oameni să iasă din prejudecăți, din egoism, din blocaje și să vorbească bine (a binecuvânta!) despre ceilalți. Într-adevăr, cultura întâlnirii face ca Biserica să fie Biserică, adică mamă. Într-adevăr, în Biserică se întâlnesc și conviețuiesc în bucurie rituri, tradiții și limbi diferite. Papa Francisc a spus că, în Biserică, nimeni nu are prioritate, ci doar poporul care crede și îl laudă pe Dumnezeu.

Al treilea verb este „a se bucura”. Maria se bucură. Bucuria Mariei provine din prezența lui Emanuel, Dumnezeu cu noi, în sânul ei. Aceasta este explicația lipsei de credință la noi și la alții, și anume absența încrederii în Dumnezeu. De aceea lipsește bucuria de pe chipurile și din viața oamenilor. Totuși, în vremuri de persecuție, am avut în România mulți învingători ai credinței în Dumnezeu. Papa Francisc ne-a invitat să-i privim și să ne lăsăm molipsiți de bucuria încrederii lor în Dumnezeu. Despre toate acestea și multe altele în legătură cu minunata vizită a Papei Francisc în România puteți să aflați dând click pe linkul de mai jos. #Sămergemîmpreună #PapainRomânia

Cu trei zile înainte ca Papa Francisc să vină în România și să ne invite să mergem împreună am primit un mesaj video de la Vatican Media. Este vorba despre acel mesaj pe care Sfântul Părinte obișnuiește să-l trimită la comunitățile care l-au invitat și se pregătesc să-l primească drept „pelerin și frate”. A fost trimis și la mine în calitate de organizator mass media în comisia națională pentru pregătirea vizitei. La scurtă vreme după difuzarea mesajului, Dan Manolache de la Radio România Cultural m-a invitat „să vorbim împreună” despre călătoria apostolică a Sfântului Părinte în țara noastră. Am atins mai multe probleme, printre care cele trei dimensiuni fundamentale ale vizitei, diversitatea comunităților catolice care compun Biserica Catolică din România, personalitatea Papei Francisc, carisma și specificul pontificatului actual și altele.

Înainte de a asculta răspunsurile mele la întrebările lui Dan Manolache, vă invit să citiți mesajul care a fost difuzat în România, mai întâi de TVR, apoi de toate celelalte televiziuni, în seara zilei de 28 mai 2019.

„Dragi frați și surori din România!

Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură și doresc încă de pe acum să vă adresez tuturor salutul meu cel mai cordial.

Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate, și le mulțumesc Președintelui și celorlalte autorități ale statului pentru că m-au invitat și pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul și Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum și cu  păstorii și credincioșii catolici.

Legăturile de credință care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru și pe Andrei, cel care potrivit tradiției a adus credința pe pământul vostru. Frați de sânge, au fost tot frați și în vărsarea sângelui pentru Domnul. Și printre voi au fost atâția martiri, chiar în timpurile recente, precum cei șapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiți. Faptul pentru care au suferit, până la  jertfirea vieții, este o moștenire mult prea prețioasă ca să fie uitată. Și este o moștenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea.

Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învățăm să păstrăm rădăcinile și familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor și al fratelui de lângă noi, când depășim fricile și suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalți.

Știu că mulți pregătiți vizita mea în mod intens și vă mulțumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor și vă dau Binecuvântarea mea. Și vă cer, vă rog, să vă rugați pentru mine! Să ne vedem cu bine!” Aici puteți să ascultați primul meu dialog cu Dan Manolache la Radio România Cultural despre vizita Papei în România. #PapainRomânia