Wilhelm Dancă

În sărbătoarea „Trupul Domnului” am meditat câteva elemente ale instituirii Euharistiei din Joia Mare sau Joia Sfântă. De ce? Pentru că astăzi, în Biserica romano-catolică, se sărbătorește Joia Verde sau „Corpus Domini”. Această solemnitate este ecoul înființării sacramentului Prezenței reale a Domnului în Sfânta Împărtășanie din Joia Mare.

Am subliniat trei aspecte.

Primul a fost despre frățietatea pe care o presupune Cina Domnului, și în trecut, și astăzi. Cina este masa luată de Isus împreună cu ucenicii săi. Așa se cinează în Biserică. De aceea, cine se împărtășește nu este singur, participă împreună cu Domnul Christos și cu alți ucenici la masa euharistică.

La al doilea am aprofundat responsabilitatea consumării pâinii de fiecare zi, dar și a pâinii euharistice. Dacă omul nu mănâncă pâine, moare. Pâinea este necesară atât pentru viața naturală, cât și pentru cea supranaturală. Tot aici am spus că vinul nu este necesar pentru viață, dar face să o trăiești în bucurie. Am subliniat rolul pe care îl are „vinul credinței” pentru a participa cu bucurie la liturghie.

La al treilea am dezvoltat participarea la Euharistie și asumarea dorinței lui Isus de a rămâne fideli iubirii Tatălului și semenilor, fără discriminare.

În concluzie am spus că Euharistia este autostrada care duce la nemurire.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Ieri, 18 august 2024, am meditat la prezența reală a Domnului Christos în Euharistie. Am comentat textul din Ioan 6, 51-59. M-am oprit la versetul următor: „Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci”. Este vorba despre o ofertă a iubirii Domnului. El nu constrânge pe nimeni. Tot la fel trebuie să fie și răspunsul omului: liber, autentic, plin de iubire.

Am subliniat mai întâi că este nevoie de credință pentru a simți prezența reală a lui Isus Christos în Euharistie. Apoi am comentat legătura ucenicului cu Sfânta Liturghie. De fapt, în cadrul celebrării euharistice are loc întâlnirea discipolilor cu Isus euharisticul. Din păcate, astăzi, mulți dintre aceștia se comportă cu indiferență sau superficial față de Euharistie. Unii văd în participarea la Liturghie o obligație grea, o povară. Alții, când sunt la Liturghie, au gândul în altă parte și ratează întâlnirea completă, trup și suflet, cu Domnul. Sper să nu ajungem printre aceia care consideră că participarea la Sfânta Liturghie este o „datorie” care poate fi neglijată. Legătura cu Euharistia este semn de viață creștină autentică. Fiind semn al iubirii lui Dumnezeu Tatăl, răspunsul omului ar trebuie să fie conștient și asumat. Știm că Euharistia face Biserica. Știm că Euharistia întârește simțământul de apartenență la Christos, Capul Bisericii. Suntem mereu pătrunși de aceste adevăruri existențiale?

Am dat câteva exemple invitând audiența la mai multă atenție față de Domnul prezent real în Euharistie. Printre altele, am spus că ochii care nu se văd se uită. Se întâmplă același lucru dacă nu ne întâlnim cu Domnul care vine la noi în timpul Sfintei Liturghii. Am vorbit și despre Fericitul Carol Acutis, un adolescent foarte devotat prezenței reale a Domnului în Euharistie. Titlul meditației mele se inspiră dintr-o spusă a Fericitului Carol. El obișnuia să i se adreseze lui Isus, după primirea împărtășaniei, într-un mod original. De exemplu, îi spunea Domnului: „Isuse, bine ai venit la mine! Simte-Te ca la tine acasă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Trupul Domnului” am meditat asupra rostului acestei solemnități. Am subliniat faptul că Domnul Isus ESTE prezent în mod real în Sfânta Euharistie. Bine, și ce decurge de aici?

Mai întâi, că participarea noastră la Euharistie trebuie să fie reală, nu virtuală. De aceea, am vorbit despre necesitatea de a participa fizic la Sfânta Liturghie. De asemenea, de a face o vizită cu prezență fizică la Sfântul Sacrament, ori de câte ori avem ocazia. Și, nu în ultimul rând, când intrăm și când ieșim din biserică, să nu uităm să îngenunchem: fizic, nu spiritual. Excepție fac cei ce nu știu sau nu pot din cauza sănătății.

Apoi, că trebuie să avem respect față de prezența reală a lui Isus în aproapele care participă la Euharistie. Cine nu îngenunchează în fața lui Isus din tabernacol nu poate sta în picioare în fața semenilor săi. Astăzi, se întâmplă ca lucrurile să fie pe dos. Omul îngenunchează în fața reprezentanților puterii laice și calcă în picioare trupul lui Christos din sufletul aproapelui.

În fine, fiecare creștin este creștin dacă se împărtășește cu trupul și sângele Domnului. De aceea, se poate spune că prin împărtășire, creștinul devine ceea ce consumă. În concluzie am adresat un îndemn: să încercăm să devenim un fel de raze ale Ostensoriului cu Sfânta Euharistie. Cum? Răspândind în lume lucrarea reală a iubirii lui Christos pentru toți oamenii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Tot pe drumuri de vacanță am ajuns la Sinaia și am celebrat Euharistia. În Evanghelie a fost vorba despre discursul lui Isus cu privire la pâinea vieții (In 6, 41-51).

M-am oprit la „murmuratul” iudeilor care nu erau de acord cu afirmația lui Isus că El este „pâinea coborâtă din cer”. Acest murmurat a avut ecouri în trecut și are și astăzi. Isus este prezent în mod real în pâinea euharistică, nu doar simbolic sau spiritual. Cum putem să credem lucrul acesta? În sprijinul credinței noastre euharistice am adus trei dovezi.

Prima se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Evanghelia după Ioan, capitolul 6. Este singurul loc din Biblie unde se explică în detaliu ce este Euharistia. Aici Domnul spune că „pâinea pe care o voi da, pentru viața lumii, este trupul meu”. În limba greacă se folosește cuvântul „sarks”, care înseamnă carne. Așadar, când ne împărtășim ne hrănim cu „carnea” lui Christos, adică primim în noi partea fragilă, vulnerabilă a persoanei sale. Cu alte cuvinte primim în noi moartea lui Isus ca sursă a vieții, primim suferința Crucii ca garanție a victoriei Învierii. Euharistia este strâns legată de Cruce. Ar trebui să acceptăm această realitate pentru că, spune sfântul Ioan Gură de Aur, cuvântul lui Dumnezeu are prioritate față de intelectul și rațiunea noastră.

Pentru a doua dovadă m-am folosit de miracolul euharistic petrecut pe 25 decembrie 2013, la Legnica, în Polonia. Miracolele de felul acesta sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a stimula în noi credința în prezența reală a lui Isus în sfânta Împărtășanie.

A treia dovadă am identificat-o în creștinii transformați de Euharistia la care participă. Această transformare este un alt fel de miracol euharistic. Pentru că astăzi se încheie jocurile olimpice de la Tokyo, l-am dat ca exemplu pe slujitorul lui Dumnezeu Takashi Nagai (1908-1951) din Nagasaki. Acesta s-a convertit la creștinism datorită soției, care era catolică. Pentru Nagai, argumentul decisiv în favoarea creștinismului a fost chipul soției radiind de o lumină deosebită când se întorcea de la Sfânta Liturghie. În concluzie să nu ratăm niciodată participarea la Euharistie. Când venim la Liturghie să încercăm să ne împărtășim și să intrăm în prezența reală a lui Isus euharistic.

Găsiți detalii în articolul postat mai jos.

Salutare!

Dragi prieteni, sunt pe drumuri de vacanță și vacanța îmi place foarte mult. Dar nu pot călători fără Euharistie. De ce?

Pentru că Euharistia este „lucrarea lui Dumnezeu” (In 6, 29). Iar vocația mea este să particip la răspândirea credinței în Acela pe care Dumnezeu l-a trimis. Apoi pentru că Euharistia este „hrană care rămâne pentru viața veșnică” (In 6, 27). De aceea, cine se hrănește cu Euharistia participă la lucrarea lui Dumnezeu sau „opus Dei”, în latină. Iar cine se hrănește des cu „pâinea vieții” (In 6, 35) îl caută pe Dumnezeu de dragul lui Dumnezeu.

De multe ori venim la biserică din interese pieritoare sau din obișnuință. Rareori conștientizăm că venim la biserică ca să ne întâlnim cu Dumnezeu.

În urmă cu doi ani am întâlnit la Betleem un grup de pelerini francezi. I-am întrebat: „Cine v-a determinat să veniți în Țara Sfântă?” Cu mici variații răspunsul a fost aproape la fel: „Jesus”, adică Isus. Oare putem spune la fel despre noi când mergem la liturghie? Când mergem la biserică?

Mai multe detalii în omilia din 1 august 2021 pe care o postez mai jos.