Wilhelm Dancă

Martorii lui Isus sunt chemați să dea mărturie mereu. Dar mărturia lor este mai aștepată în vremurile normale, obișnuite. Așa este timpul liturgic pe care l-am început duminica trecută.

Ne atrage atenția asupra acestui lucru Evanghelia după Ioan (1, 29-34) din duminica de astăzi. Aici găsim mărturia lui Ioan Botezătorul despre Isus din Nazaret. Ioan spune că El este Mesia sau Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Această Evanghelie e într-un anumit fel programatică. De ce? Pentru că în istorie procesul lui Isus continuă. Nu s-a terminat. Unii nu sunt de acord că El este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu și îl contestă vehement. Alții tolerează acest lucru, iar unii îl ignoră. În aceste situații putem juca rolul martorului, al procurorului, al judecătorului sau al avocatului.

Sfântul Ioan Botezătorul este modelul martorului credibil. El spune că nu poți să dai mărturie despre Isus dacă mai întâi nu L-ai văzut. Într-adevăr, el l-a văzut pe Isus ieșind din apele Iordanului și apoi a dat mărturie. A spus că era înainte ca el să fi fost. Adică, Isus Mesia e din veșnicie. De asemenea, a înțeles că botezul lui cu apă era unul pregătitor. Adevăratul botez este în Duhul Sfânt, în Acela care s-a oprit deasupra capului lui Isus. În fine, a mărturisit că „verișorul” lui e Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii prin jertfirea de sine.

Să reținem că nu putem da mărturie despre ceva/cineva dacă nu vedem pe acela ceva/cineva. La fel stau lucrurile și în cazul lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Suntem invitați astăzi să consolidăm mărturia noastră în favoarea lui Isus. Cum? Căutând să-l vedem fizic, spiritual și cu ajutorul minții. Apoi suntem chemați să cerem iertare pentru mărturiile false, judecățile superficiale, procesele de intenție. Ele au putut fi la adresa lui Isus sau a aproapelui.

Mai multe detalii în articolul de mai jos.

În duminica a doua din Advent am meditat cuvântul „convertire” din Matei 3, 1-12. Am constatat că, astăzi, în Biserică, termenul pare tocit și abuzat. Am propus cuvântul „schimbare”. M-am întrebat: de ce nu schimbăm ceea ce nu merge în noi? Suntem conștienți de lucrul acesta, dar nu-l facem sau îl amânăm.

Am vorbit despre trei provocări care reduc prezența lui Dumnezeu în noi. Grijile exagerate legate de casă, îmbrăcăminte și mâncare. Am găsit în Cuvântul Domnului din cele trei lecturi biblice trei soluții. Prima este reconectarea la Sfântul Duh. A doua este meditarea învățăturii Scripturii îmbibate de Spiritul Sfânt. A treia constă în a imita modelul de viață al Sfântului Ioan Botezătorul.

Pornind de la „modelul” Botezătorului am subliniat trei lucruri. Primul, a te desprinde de grijile casei și a face experiența pustiului. Lucrul acesta înseamnă să devii liber pentru a-l asculta pe Duhul Sfânt. Al doilea, a renunța la preocuparea exagerată pentru îmbrăcăminte. Se traduce în practică prin eliminarea blocajelor ce provin din etichetele, funcțiile sau rolurile sociale. Astfel putem face experiența solidarității umane universale. Al treilea, moderația în mâncare și băutură. Lucrul acesta este valabil nu doar în Advent, ci trebuie să devină stil de viață.

Pe scurt, întrebarea de meditat este simplă, dar greu de pus în practică. Oare putem renunța la ceea ce împiedică o mai mare prezență a Domnului în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.

Adventul este un timp de meditare asupra modelelor de pregătire pentru Crăciun. Astăzi, în duminica a doua, a fost vorba despre Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru stilul esențialist al vieții trăite în pustiu, el a deventi patronul monahilor. Trăind într-un loc fără nume a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a pregătit venirea Domnului. Același lucru îl fac sau ar trebui să-l facă monahii din zilele noastre.

Am pornit omilia de la textul Evangheliei după Luca 3, 1-6. Am subliniat faptul că Ioan a primit Cuvântul fiindcă s-a îndepărtat de Ierusalim. S-a detașat de luptele pentru putere din imperiu și din Palestina. De asemenea, a luat distanță față de intrigile și relațiile tensionate de la templu. De aceea, privind la el, înțelegem că experiența pustiului este prima condiție pentru un Advent adevărat.

A doua condiție este să pregătim calea Domnului în inima noastră. Dispozițiile sufletești au un rol determinant în celebrarea Nașterii Domnului. Sfântul John Herny Newman spune că în inima fără bunăvoință nu se poate naște Isus. În noaptea de Crăciun îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! Prin urmare, inima bună, înclinația inimii spre bunătate se pregătește în Advent.

A treia condiție se găsește în ultima propoziție din Evanghelia duminicii. Se spune aici că „orice făptură îl va vedea pe Dumnezeu”. Toți oamenii sunt chemați la întâlnirea cu Christos, fără nicio discriminare. Conciliul Vatican II a afirmat caracterul universal al mântuirii. Vezi documentul „Bucurie și speranță” sau „Gaudium et spes”, 22. Astfel, toți oamenii de bunăvoință sunt asociați Misterului pascal prin Duhul Sfânt pe căi doar de Dumnezeu cunoscute. Omul de bunăvoință pregătește calea Domnului în mai multe feluri. De pildă, umple valea frustrărilor, netezește muntele mândriei sau îndreaptă gândurile și relațiile strâmbe.

În Advent suntem invitați să cultivăm anumite dispoziții sufletești. Să nu ratăm invitația! Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica „Botezul Domnului” este ultima duminică din Timpul Crăciunului. Am celebrat a doua epifanie specifică sărbătorilor Nașterii Domnului, botezul lui Isus în Iordan (cf. Mc 1, 6-11). Prima a fost arătarea divinității lui Isus în fața magilor. A treia va fi în afara timpului Crăciunului, duminica viitoare. Atunci vom celebra schimbarea apei în vin la nunta din Cana și manifestarea gloriei lui Isus în fața ucenicilor.Botezul Domnului cuprinde două „fanii” sau manifestări ale divinității lui Isus.

Prima este Christofania personală a lui Isus. Se arată ca Mesia, Christos, Cel Uns, Mielul care ridică păcatele lumii. Sfântul Ioan Botezătorul îl recunoaște și mărturisește ca atare. Semnul a fost coborârea Duhului Sfânt sub chip de porumbel asupra lui Isus. Christofania de la Botezul Domnului conține un mesaj direct pentru fiecare dintre noi. Este o invitație la convertire prin baia ființei noastre în lumina lui Christos.

A doua este Teofania lui Dumnezeu, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu ca Sfântă Treime, comuniune de viață. Teofania este o invitație al trăirea frățietății sacramentale care izvorăște din botez. Dincolo de diferențele confesionale dintre noi există o realitate neasumată deplin. Această realitate este condiția noastră de fii iubiți de Dumnezeu începând de la botez și, pe cale de consecință, frați între noi. Cum trăim frățietatea sacramentală? Ca pe un dar neacceptat? Nu știu.

Am propus o cale. Transformarea vieții proprii într-o epifanie a frumuseții iubirii lui Dumnezeu față de semenii noștri. Detalii în omilia postată mai jos.

În duminica a doua din Advent am aprofundat cuvântul „pregătire” și atitudinile existențiale corespunzătoare. Am ascultat Începutul Evangheliei după Marcu (Mc 1, 1-8). Astfel, pentru a deveni om cale pregătită să-l primească pe Domnul, am sugerat trei atitudini. Prima, să cultivăm dorința de început sau începuturi noi în viață. A doua, să celebrăm începutul sau începuturile prin semne clare. De exemplu pentru creștini, începutul vieții noi este botezul. A treia, să maturizăm promisiunile de la botez, fuga de păcat etc., prin participarea la sacramentul cardinal al vieții creștine, și anume spovada. Ca să nu rămânem în pragul începuturilor am spus că trebuie să acordăm mai multă atenție rugăciunii. Am definit rugăciunea ca formă de revoltă împotrivă a ceea ce este ne-esențial în viața umană. De asemenea, rugăciunea este poarta care ne deschide spre logica darului iubirii lui Dumnezeu. Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Advent binecuvântat!