Wilhelm Dancă

De ce? Pentru că ucenicii nu mai sunt credibili. Acesta ar fi răspunsul scurt și la obiect. Desigur nu toți discipolii, dar o bună parte dintre ei nu mai atrag pe nimeni. Dimpotrivă. Îi îndepărtează pe ceilalți oameni care-L caută pe Christos. Poate facem parte din această categorie. Cum să (re)devinim credibili? Am comentat Evanghelia după Ioan 1, 35-42, unde găsim o nouă epifanie a Domnului. Aici Ioan Botezătorul spune că Isus este „Mielul lui Dumnezeu”.

Trei elemente par importante pentru a fi un ucenic credibil în zilele noastre. Mai întâi contează „ora patru” după masă când l-am întâlnit pentru prima dată pe Domnul. Poate printr-o rudă, prin părinți, prin preoți, nu știm. Important e că a fost un asemenea moment. Trebuie rememorat din când în când. De aceea, spunem că la baza credinței noastre este o persoană. Nu o idee, o învățătură sau o ideologie.

Apoi privirea trebuie „mereu” îndreptată spre Domnul. Uneori poate fi mai intensă, „după ora patru”, de exemplu. Atunci când am terminat munca, zbuciumul, grijile. Alteori poate fi mai slabă. Fixarea privirii asupra lui Isus este decisivă pentru a fi un creștin de caracter. Sunt două locrui privilegiate unde Domnul se manifestă: în Biserică și pe stradă. În aceste locuri putem descoperi prezența epifanică a Domnului. Dar trebuie să avem ochiul interior format, educat. Din păcate simțim că este destul de greu să privim spre interiorul nostru. Nu avem răbdare, ne comportăm ca niște roboți. Să nu uităm că Domnul locuiește acolo unde este lăsat să intre.

În fine să nu pierdem din vedere pe Christos. Suntem formatori ca Ioan Botezătorul până la un anumit punct. Așa sunt părinții, profesorii, preoții, cateheții etc. Dar să nu fim identiăți „zid”, închise. Să nu ne substituim lui Isus sau lui Dumnezeu. Fundamentalismul religios are la bază tensiunea dintre identități „zid”. Asemenea lui Ioan Botezătorul să fim identități deschise, transparente. Adică să fim fereastră spre Christos. În aceste condiții mărturia noastră despre Domnul Isus va fi ca o pată de ulei. Se va răspândi lent și eficace.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Sfântul Ioan Botezătorul este un model de mărturie publică a credinței în Christos. Tema e bine venită, fiindcă mulți creștini suferă de o anumită schizofrenie în această privință. Pornind de la Marcu 1, 1-8 am identificat trei direcții de recuperare a curajului mărturisirii.

Mai întâi creștinul să fie un vorbitor bun despre Christos. Poate vorbi direct sau indirect. Prin gânduri, cuvinte, fapte și viață. Dacă nu-l cunoaște și nu vorbește despre El, atunci numele de creștin nu i se potrivește.

Apoi creștinul devine victimă a curentelor anti-creștine din viața publică. De aceea observăm că trăiește fragmentat. Nu se potrivesc gândirea și cuvintele, faptele și viața. Una gândește, alta spune. Una spune, alta face. Una face, altfel trăiește. Pentru a recupera unitatea dintre gândire, vorbire, acțiune și viață este nevoie de umilință. Valea păcatului și a mizeriei morale se poate umple cu har, dacă se micșorează munții și dealurile mândriei.

În fine, în Advent, creștinul e chemat să repete experiența pustiului. Așa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Dar, în condițiile specifice ale omului de astăzi. Poate să facă liniște, tăcere în jurul său și în inima sa. Dacă reușește lucrul acesta, atunci aude mai limpede glasul lui Dumnezeu. A fi atenți la esențialul vieții și a micșora grija față de cele marginale! Așa poate să sune un program de reformă spirituală în Advent.

Ajungând aici am vorbit despre Fericitul Anton Durcovici. Am avut în vedere exemplul său de trăire și mărturie a credinței în public. El a făcut deosebire între credința simplă și credința inteligentă.

Oamenii obișnuiți au o credință simplă și, de multe ori, solidă. Dar ei nu știu cum să-și aprofundeze credința. Păstorii sufletești trebuie să-i întărească prin predici, meditații, misiuni, rugăciuni etc. În cazul lor există pericolul de a pierde credința sau de a fi manipulați.

Oamenii cu pregătire intelectuală pot avea o credință inteligentă, adică argumentată. Cum? Prin studiu și rugăciune. De aceea, Fericitul Anton Durcovici a înființat revista „Farul Nou” și a propus „Cursuri de religie pentru intelectuali”. Am editat și publicat aceste cursuri în anul 2008.

Pe scurt, în Advent putem să devenim far de credință trăită în public. Mai întâi să se țină cont de sugestiile Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea sunt trei: vorbirea despre Christos, coerența vieții și experiența pustiului. Dar și Fericitul Anton Durcovici este inspirațional. El obișnuia să spună deseori: „Nimic fără Dumnezeu”. „Nihil sine Deo”. Putem spune și noi la fel?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Martorii lui Isus sunt chemați să dea mărturie mereu. Dar mărturia lor este mai aștepată în vremurile normale, obișnuite. Așa este timpul liturgic pe care l-am început duminica trecută.

Ne atrage atenția asupra acestui lucru Evanghelia după Ioan (1, 29-34) din duminica de astăzi. Aici găsim mărturia lui Ioan Botezătorul despre Isus din Nazaret. Ioan spune că El este Mesia sau Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Această Evanghelie e într-un anumit fel programatică. De ce? Pentru că în istorie procesul lui Isus continuă. Nu s-a terminat. Unii nu sunt de acord că El este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu și îl contestă vehement. Alții tolerează acest lucru, iar unii îl ignoră. În aceste situații putem juca rolul martorului, al procurorului, al judecătorului sau al avocatului.

Sfântul Ioan Botezătorul este modelul martorului credibil. El spune că nu poți să dai mărturie despre Isus dacă mai întâi nu L-ai văzut. Într-adevăr, el l-a văzut pe Isus ieșind din apele Iordanului și apoi a dat mărturie. A spus că era înainte ca el să fi fost. Adică, Isus Mesia e din veșnicie. De asemenea, a înțeles că botezul lui cu apă era unul pregătitor. Adevăratul botez este în Duhul Sfânt, în Acela care s-a oprit deasupra capului lui Isus. În fine, a mărturisit că „verișorul” lui e Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii prin jertfirea de sine.

Să reținem că nu putem da mărturie despre ceva/cineva dacă nu vedem pe acela ceva/cineva. La fel stau lucrurile și în cazul lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Suntem invitați astăzi să consolidăm mărturia noastră în favoarea lui Isus. Cum? Căutând să-l vedem fizic, spiritual și cu ajutorul minții. Apoi suntem chemați să cerem iertare pentru mărturiile false, judecățile superficiale, procesele de intenție. Ele au putut fi la adresa lui Isus sau a aproapelui.

Mai multe detalii în articolul de mai jos.

În duminica a doua din Advent am meditat cuvântul „convertire” din Matei 3, 1-12. Am constatat că, astăzi, în Biserică, termenul pare tocit și abuzat. Am propus cuvântul „schimbare”. M-am întrebat: de ce nu schimbăm ceea ce nu merge în noi? Suntem conștienți de lucrul acesta, dar nu-l facem sau îl amânăm.

Am vorbit despre trei provocări care reduc prezența lui Dumnezeu în noi. Grijile exagerate legate de casă, îmbrăcăminte și mâncare. Am găsit în Cuvântul Domnului din cele trei lecturi biblice trei soluții. Prima este reconectarea la Sfântul Duh. A doua este meditarea învățăturii Scripturii îmbibate de Spiritul Sfânt. A treia constă în a imita modelul de viață al Sfântului Ioan Botezătorul.

Pornind de la „modelul” Botezătorului am subliniat trei lucruri. Primul, a te desprinde de grijile casei și a face experiența pustiului. Lucrul acesta înseamnă să devii liber pentru a-l asculta pe Duhul Sfânt. Al doilea, a renunța la preocuparea exagerată pentru îmbrăcăminte. Se traduce în practică prin eliminarea blocajelor ce provin din etichetele, funcțiile sau rolurile sociale. Astfel putem face experiența solidarității umane universale. Al treilea, moderația în mâncare și băutură. Lucrul acesta este valabil nu doar în Advent, ci trebuie să devină stil de viață.

Pe scurt, întrebarea de meditat este simplă, dar greu de pus în practică. Oare putem renunța la ceea ce împiedică o mai mare prezență a Domnului în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.

Adventul este un timp de meditare asupra modelelor de pregătire pentru Crăciun. Astăzi, în duminica a doua, a fost vorba despre Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru stilul esențialist al vieții trăite în pustiu, el a deventi patronul monahilor. Trăind într-un loc fără nume a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a pregătit venirea Domnului. Același lucru îl fac sau ar trebui să-l facă monahii din zilele noastre.

Am pornit omilia de la textul Evangheliei după Luca 3, 1-6. Am subliniat faptul că Ioan a primit Cuvântul fiindcă s-a îndepărtat de Ierusalim. S-a detașat de luptele pentru putere din imperiu și din Palestina. De asemenea, a luat distanță față de intrigile și relațiile tensionate de la templu. De aceea, privind la el, înțelegem că experiența pustiului este prima condiție pentru un Advent adevărat.

A doua condiție este să pregătim calea Domnului în inima noastră. Dispozițiile sufletești au un rol determinant în celebrarea Nașterii Domnului. Sfântul John Herny Newman spune că în inima fără bunăvoință nu se poate naște Isus. În noaptea de Crăciun îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! Prin urmare, inima bună, înclinația inimii spre bunătate se pregătește în Advent.

A treia condiție se găsește în ultima propoziție din Evanghelia duminicii. Se spune aici că „orice făptură îl va vedea pe Dumnezeu”. Toți oamenii sunt chemați la întâlnirea cu Christos, fără nicio discriminare. Conciliul Vatican II a afirmat caracterul universal al mântuirii. Vezi documentul „Bucurie și speranță” sau „Gaudium et spes”, 22. Astfel, toți oamenii de bunăvoință sunt asociați Misterului pascal prin Duhul Sfânt pe căi doar de Dumnezeu cunoscute. Omul de bunăvoință pregătește calea Domnului în mai multe feluri. De pildă, umple valea frustrărilor, netezește muntele mândriei sau îndreaptă gândurile și relațiile strâmbe.

În Advent suntem invitați să cultivăm anumite dispoziții sufletești. Să nu ratăm invitația! Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.