Wilhelm Dancă

În solemnitatea „Neprihănita Zămislire” am aprofundat adevărul de credință despre pata păcatului strămoșesc. Pornind de la faptul că Fecioara Maria a fost scutită de urma păcatului originar, Georges Bernanos spune că e „mai tânără decât păcatul”. Meditația s-a bazat pe Evanghelia după Luca 1, 26-38, unde este vorba despre vizita îngerului Gabriel.

În introducere am arătat că singurul adevăr de credință care poate fi demonstrat este cel despre păcatul strămoșesc. Celelalte adevăruri teologice sunt crezute. În termeni „pozitivi”, păcatul strămoșesc înseamnă neascultarea de Dumnezeu, din cauza slăbiciunii umane și a mândriei. Omul nu ascultă de planul lui Dumnezeu cu privire la destinul omenirii, ci urmează glasul naturii sale „căzute”. În termeni „negativi”, înseamnă absența prieteniei naturale cu oamenii și cu Dumnezeu, sau lipsa armoniei firești dintre creatură/creaturi și Creator. Păcatul originar rămâne strâns lipit de natura umană. Urma acestui păcat se înlătură prin botez, care e fântâna întineririi umane. Însă, dacă omul pierde harul sfințitor al botezului, trăiește din nou drama consecințelor păcatului strămoșesc. Adică, simte în interiorul său o sfâșiere între bine și rău, între adevăr și minciună, între păcat și har. Lucrul acesta a fost spus de Sfântul Paul: „Nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârșesc răul pe care nu-l vreau” (Romani 7, 19).

Icoana a ceea ce fiecare om vrea să fie în adâncul sufletului său este Neprihănita Zămislire.

Am desprins din Evanghelia sărbătorii două invitații de a trece de la iubirea de admirație la iubirea slujitorială.

Prima este legată de „tulburarea” , „teama” Mariei la întâlnirea cu îngerul. Această stare de confuzie anunță ceva bun, în mod paradoxal, dar presupune curajul abandonării sinelui în oceanul iubirii lui Dumnezeu. Din păcate, astăzi, mulți creștini și Biserica, în ansamblul ei, sunt ahtiați după siguranță de sine. Nu au curajul să se dezlipească de ei înșiși și să se arunce în grija Providenței. Suntem și noi printre aceștia?

A doua se referă la lucrarea Duhului Sfânt în ființa umană. Maria arată cum l-a primit pe Duhul Sfânt și îndată a trecut la slujirea aproapelui. Evanghelia spune că a plecat la Elisabeta, verișoara sa, să o ajute. (Vezi Luca 1,39-56). Așadar, Duhul Sfânt face ca slujirea să devină spontană, firească, căutată cu ardoare, nu așteptată sau amânată.

Sfânta Fecioară Maria, femeia „mai tânără decât păcatul”, să inspire în noi aceste două atitudini profund evanghelice: „tulburarea” sinelui și slujirea grabnică a aproapelui.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În solemnitatea „Neprihănita Zămislire” am vorbit despre credința Sfintei Fecioare Maria. Am meditat la Evanghelia după Luca 1, 26-38 și am subliniat trei aspecte.

Mai întâi, credința Fecioarei Neprihănite este simplă. Am spus că „cetatea Nazaret” nu era chiar o cetate, ci un sătișor lipsit de importanță. În Vechiul Testament nu se pomenește acest sat, în schimb Betleem este adus în discuție de vreo douăzeci de ori. Credința trebuie trăită discret, în viața obișnuită, fără emfază sau acte de grandomanie.

Apoi, credința Fecioarei Neprihănite este solară, pentru că „a fost plină de har”. Biserica o aclamă „Tota pulchra”, adică „Toată frumoasă”. Frumusețea Mariei este legată de prezența harului în viața ei. Așa este creștinul care caută să trăiască în harul lui Dumnezeu. Am invitat la folosirea culorilor pentru a manifesta credința. Am amintit de redeschiderea catedralei „Notre Dame” din Paris și frumusețea veșmintelor purtate de slujitorii sacri.

În fine, credința Fecioarei Neprihănite este slujitorială. Lucrul acesta e confirmat de răspunsul dat îngerului Gabriel: „Iată slujitoarea Domnului”. Slujirea asemenea Mariei înseamnă să mergi în întâmpinarea nevoilor celorlalți. Slujirea creștină nu este pasivă, ci activă, de aceea are inițiative.

În concluzie, cine o laudă pe Maria îl cinstește pe Isus. Mai mult, acela are credința ei simplă, solară și slujitorială. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Neprihănitei Fecioare Maria am comentat Luca 1, 26-38. Am vorbit pe scurt despre evoluția adevărului credinței în Maria zămislită fără de păcat. Am amintit de contribuția teologică a Fericitului Ioan Duns Scotus, printre altele. Am aprofundat acest adevăr de credință în contextul Evangheliei sărbătorii.

M-am oprit mai întâi la afirmația îngerului: „Plină de har”. Așadar, aici „neprihănită” înseamnă a fi plină de har. Adică, a trăi pe vârful muntelui prieteniei cu Dumnezeu. Totuși, această plinătate a bunăvoinței divine nu a scutit-o pe Maria de încercările credinței.

Apoi am subliniat că Maria a trăit complet pentru Isus, pentru Dumnezeu. Sau, pentru familia sa. „Iată slujitoarea Domnului” include această atitudine de viață. Nu a spus: „Iată sunt a mea”, cum zic unele femei astăzi. Sau, nu a spus: „Iată sunt al meu”, cum spun unii bărbați din zilele noastre.

În fine am arătat că „neprihănită” înseamnă a zidi propria casă pe Cuvântul lui Dumnezeu. Din păcate, astăzi, mulți sunt purtători de cuvinte goale. Le repetă până la conferă un conținut. Dar aceste cuvinte sunt false, mincinoase. De aceea, există tensiuni și războaie între oameni.

Am sintetizat mesajul sărbătorii în două recomandări. Prima, să ne rugăm mai mult, de exemplu, Rozariul. Astfel putem să urcăm muntele prieteniei cu Dumnezeu unde e Neprihănita. A doua, cine privește la Fecioara Maria se vindecă de superficialitate, banalitate, minciună și falsitate. J.R.R. Tolkien spunea că măreția Neprihănitei constă în viața trăită cu simplitate.

Oare putem lega și noi măreția umană cu simplitatea ca atitudine de viață? Și dacă nu, oare de ce? Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am celebrat solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Este un adevăr dogmatic care spune că Maica Domnului a fost scutită de pata păcatului strămoșesc. Acest adevăr de credință a fost proclamat de Biserica Catolică în 1854. A fost confirmat de aparițiile Maicii Domnului de la Lourdes în 1858.

Astăzi, în ciuda spiritului anti-dogmatic și a atmosferei post-adevăr, catolicii continuă să o cinsteasă pe Maria Neprihănit Zămislită. Am pornit de la textul Evangheliei după Luca 1,26-38. Acesta este suportul principal al dogmei: Maria este plină de har. Apoi am arătat că și Tradiția confirmă acest adevăr. Devoțiunea populară din secolele XVI, XVII și XVIII au devenit izvor de credință. Se spune în latină „lex orandi” este „lex credendi”.

Am ilustrat drumul declarării dogmei Neprihănitei Zămisliri, comentând filmul „Scotus”. Este vorba despre un film realizat în 2011 de Ferdinand Muraca. Printre altele am arătat că unii sfinți au fost împotriva dogmei. De pildă, Sfântul Bernard și Sfântul Toma de Aquino. De ce? Fiindcă ar face atingere universalității mântuirii în Christos.

Alții au fost favorabili. Acesta e cazul lui Duns Scotus, care a subliniat trei verbe în lucrarea acestui adevăr de credință. Este vorba de „potuit”, „convenit” și „fecit”. Dumnezeu atotputernic și milostiv putea să o scutească pe Maria de pata păcatului strămoșesc. Se cuvenea ca Maria să fie un vas ales pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu. Apoi, pentru meritele lui Christos mort și înviat, Dumnezeu a făcut toate acestea. Subliniind legătura dintre credința populară și credința teologică, iezuiții au contribuit decisiv la declararea dogmei în 1854.

Am atras atenția asupra două valori care provin din sărbătoarea mariană de astăzi. Este vorba despre pace și inocență. Sfânta Fecioară fără de păcat emană pacea interioară. De aici provine și frumusețea ei. Este aclamată cu titlul de „tota pulchra”, „toată frumoasă”. Pe bună dreptate.

În al doilea rând am vorbit despre inocență sau nevinovăție. M-am referit la inocența desconsiderată din zilele noastre. Fie că este vorba despre copii, tineri, adulți sau, și mai ales, despre fete și femei. Trupul a devenit un fel de produs comercial. Multe persoane sunt abuzate. Ne-am obișnuit cu gândul acesta. Din păcate. Sărbătoarea ne atrage atenția că lucrurile stau altfel. Să contemplăm chipul Mariei și să ne lăsăm copleșiți de pace interioară și de gustul inocenței.

NB. Fotografia este din timpul activității mele pastorale la Piatra Neamț. Era o dată ca niciodată … au trecut anii. Dar Neprihănita m-a ocrotit mereu. Rugați-vă și pentru mine, și pentru părintele paroh din imagine, pr. Mihai Budău! El a plecat să contemple chipul Mariei în cer.

Detalii în articolul de mai jos.

În ziua de 8 decembrie catolicii sărbătoresc pe Sfânta Fecioară Maria cu titlul de „Neprihănita Zămislire”. Liturghia de la 12.15 nu a fost participată ca de obicei. Au fost mai puțini credincioși. Pentru că mulți dintre ei au lucrat. De aceea, postez mai jos cuvântul de învățătură.

În prima parte am vorbit despre „Memorandum on Immaculate Conception” al Sfântului John Henry Newman. Am găsit aici patru argumente biblice în favoarea Neprihănitei Zămisliri. Pe scurt, este vorba despre faptul că Maria a fost scutită de păcatul orginar. Evident, având în vedere meritele morții și învierii lui Christos.

În a doua parte am arătat că Maria este un exemplu de asumare a rolului omului în această lume. Maria a fost logodnică, mireasă, mamă și văduvă. Nu a jinduit după alte poziții. Nu a uzurpat alte roluri sau identități antropologice.

Apoi am vorbit despre nevinovăție ca rezultat al absenței păcatului. Sărbătoarea ne invită să ne despărțim de păcat. Sau de a căuta căi de ieșire din structurile de păcat din lume.

În fine am făcut un scurt comentariu la titlul latin „tota pulchra es, Maria”. Frumusețea Mariei este legată de nevinovăție. Este toată frumnoasă pentru frumusețea vine din interior. Această frumusețe e mult mai puternică decât cea exterioară. Frumusețea falsă nu are rușine, este obraznică. Maria este toată frumoasă pentru că este fără de păcat, curată, nevinovată.

La mulți ani binecuvântați tuturor Mariilor, mici și mari! Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.