Wilhelm Dancă

A doua meditație de astăzi la Ioan 2, 1-12 a fost dedicată credinței. A fost propusă la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit despre credința în Isus, care s-a manifestat pentru prima dată ca Fiu al lui Dumnezeu la nunta din Cana. Am ținut cont de personajele care participă la semnul săvârșit de Isus. De aceea, am vorbit despre credința mariană, credința ca prietenie cu Isus și credința prietenie între ucenici.

Credința Maicii Domnului este personală, interioară, slujitorială. Vede de la distanță și din vreme momentul de lipsă sau de încercare al aproapelui. Adică credința Mamei lui Isus vede când cineva „nu mai are vin”. Credința ca prietenie cu Isus face ca El să fie mereu prezent în noi. Și invers. Dușmanul iubirii nu este ura, ci obișnuința, spunea W. Shakespeare. Dacă vorbim despre adevăr, dușmanul acestuia nu este eroarea, ci plictiseala. Credința ca prietenie cu Isus poate derapa în obișnuință sau plictiseală. Și atunci nu mai este credință. Credința ca prietenie între ucenici este semnul apartenenței la Biserica lui Isus. Ce se întâmplă astăzi? Ucenicii nu se cunosc, decât în cercuri foarte mici, dacă se cunosc. Mai greu cu prietenia între ucenici, care ar trebui să fie o stare de spirit.

Dacă vrem ca Isus să se manifeste ca Fiu al lui Dumnezeu, să căutăm să avem o credință mariană, de prietenie cu Domnul și cu ucenicii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În prima zi a anului civil, Biserica Catolică celebrează mai multe evenimente mântuitoare. Mai întâi este octava Nașterii Domnului, apoi e circumcizia Pruncului Isus, la opt zile de la naștere. Prin acest ritual se manifestă apartenența Domnului la poporul lui Israel. De asemenea, se celebrează Ziua Mondială a Păcii, care a fost instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967. În fine, se onorează titlurile Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” și de „Maică a Bisericii”. Acest din urmă titlul a fost acordat Mariei de Papa Paul al VI-lea în 1968. M-am oprit la calitățile Sfintei Fecioare de „Mamă a lui Christos” și „Mamă a Bisericii”, care cuprind toate celelalte evenimente celebrate în 1 ianuarie.

Există o legătură între aceste titluri. Am vorbit despre conciliul de la Efes, din 431, și că acolo s-a reformulat adevărul biblic că Maria este „Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Chiril din Alexandria a avut o contribuție importantă la promulgarea acestui adevăr de credință. Prima mențiune în Biblie că Maria este Maica Domnului apare la Luca 1, 43. Aici Elizabeta spune: „Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?”

Actualizarea întrupării Fiului în zilele noastre este urgentă și importantă. De aceea, Papa Paul al VI-lea a numit-o pe Maria „Maica Bisericii”. Adică, pentru a lărgi misterul întrupării la toți oamenii. Ea este aceea care inspiră și modelează o lume nouă, cum spune Paul al VI-lea, o civilizație a iubirii. Ținând cont că trăim într-o societate dezbinată, am propus ca Maria să devină factor de unitate pentru noi. Cum? Trăind și punând în practică dreptatea și adevărul în orizontul iubirii. Astfel, dreptatea și adevărul pot deveni factori de frățietate și de solidaritate autentică. Și încă ceva. Orice întâlnire cu mama este/ar trebui să fie un prilej de bucurie și de unitate. De fapt, bucuria este molipsitoare și poate crea comuniune între copiii unei mame. După întâlnirea cu mama auzim deseori aceste cuvinte: „Mamă, s-aveți grijă!” Acum, la început de an, Maria, Maica Bisericii spune fiecăruia dintre noi: „Mamă, s-aveți grijă!” Adică, să nu uităm să trăim iubirea din/în care ne-am născut.

La mulți ani!

În Duminica a IV-a din Advent am meditat la umilitatea Sfintei Fecioare Maria. Am luat-o pe drept model și condi’ie de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Textele biblice ale Duminicii invită la considerarea lucrurilor mici, modeste, simple. Astfel, Betleem unde se va naște Fiul lui Dumnezeu este o cetate mică. Vezi Miheia 5, 1-4. De asemenea, Sfânta Elisabeta spune în Evanghelia după Luca 1, 43: „de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” Răspunsul Mariei nu a fost proclamat astăzi, dar este cunoscut. Este vorba despre „Magnificat” sau „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul”, vezi Luca 1, 46-55. În această cântare, Maica Domnului spune: „căci a privit la umilința slujitoarei sale” (v. 48) și, pentru că a fost umilă, „mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (v.49). Am explicat că termenul „umilință” vine de la „humus”, care în latină înseamnă pământ. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în trupul Fecioarei, care este din pământ. De fapt, toate trupurile oamenilor sunt din pământ și în pământ se vor întoarce. Dacă nu uităm lucrul acesta, vom avea virtutea umilinței, iar Fiul lui Dumnezeu se va naște și în noi.

Am subliniat două lucruri.

Primul, că umilința Sfintei Fecioare este filosofică. Sfântul Augustin spune că Maria l-a conceput pe Fiul lui Dumnezeu mai întâi cu mintea. A înțeles datorită umilinței care este statutul său în cosmos, adică faptul că este nimic, și tot la fel în lume. Maria a recunoscut că depinde întru totul și în toate de Dumnezeu Cel Atotputernic. Apoi, prin puterea umilinței a făcut discernământ între ceea ce e esențial și detaliile existenței. De aceea, i-a spus îngerului: „Iată slujitoarea Domnului!”.

Al doilea lucru, că umilința Maicii Domnului este psihologică. Aici este vorba despre starea sufletească de punere a propriei ființe la dispoziția Domnului. Slujirea necondiționată a lui Isus face ca Maria să fie prima misionară din istoria Bisericii. De fapt, mergând în vizită la Elizabeta, Maria îl vestește pe Isus familiei preotului Zaharia. Sărbătoarea „Nașterea Domnului” are rost și efecte bune dacă Pruncul Isus se naște în sufletele noastre. Condiția de posibilitate pentru ca acest eveniment să se petreacă este umilitatea. Succesiunea pașilor este următoarea: umilitatea, nașterea lui Isus în suflete și imboldul misionar. Dacă păstrăm această ordine, atunci putem deveni candidați la viața eternă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Nunta din Cana Galileii este a treia Epifanie a Domnului. Primele două au fost steaua de la Betleem și apa Iordanului în care a fost botezat Isus. La nunta din Cana Isus a săvărșit prima minune, a schimbat apa în vin. După ce au văzut primul din cele șapte semne la Ioan, discipolii au crezut în El. Prin aceste minuni Domnul spunea că Împărăția lui Dumnezeu a venit. Nu i-a vindecat pe toți paraliticii, ci pe unul singur. Nu i-a vindecat pe toți orbii, ci pe unul singur. Nu i-a înviat pe toți morții, ci pe unul singur (Lazăr). Nu a înmulțit toate pâinile, ci doar câteva. De ce? Pentru a institui un raport de iubire-încredere cu fiecare om. Această legătură cu Domnul se mai numește credință. În omilia de astăzi m-am oprit la câteva versete din Evanghelia duminicii (Ioan 2, 1-12).

Primul verset a fost acesta: „Nu mai au vin” (Ioan 2,3). Mama lui Isus constată acest lucru. Ea era deja la nuntă. Isus și discipolii au venit ceva mai târziu, a treia zi. În acest context Maria simbolizează Biserica și pe fiecare ucenic al lui Isus. Rolul Mariei și al Bisericii e profetic: văd cine „nu mai are vin”. Vinul simbolizeză bucuria de la nunta lui Dumnezeu cu fiecare om.

Alt verset a fost cel de la sfârșit. „Au coborât la Cafarnaum El, mama lui, frații săi și discipolii” (Ioan 2, 12). La nuntă au venit în altă ordine. Mai întâi, mama, apoi Isus și discipolii. Frații nu apar la început. După săvârșirea minunii apar frații. Astfel, prin mijlocirea Mariei, femeia în care Cuvântul s-a făcut trup, discipolii au devenit frați. Unii dintre participanți au venit la nuntă discipoli și s-au întors frați. Lucrul acesta se așteaptă și de la noi care venim duminica la sfânta liturghie. Chiar dacă venim singuri, discipoli, să ne întoarcem, totuși, discipoli-frați.

În fine, am subliniat rostul îndemnului Mariei: „Faceți tot ceea ce vă va spune” (Ioan 2, 5). Sunt ultimele cuvinte ale Maicii Domnului pe pământ. Ele rezumă credința noastră creștină. În acest context a crede înseamnă a gândi și a acționa în spiritul Cuvântului întrupat. Și nu oricum, ci spontan, viguros și determinat. Cu această credință putem deveni frați unii cu alții trăind bucuria vinului nou din Împărăția lui Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În ziua de Anul Nou 2021 am sărbătorit-o pe Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu. Și totuși, sensibilitatea publică a catolicilor din România nu se oprește la Maica Domnului, ci la Anul Nou. Se fac urări, cum ar fi „să aveți un An mai bun”. M-am oprit chiar la acest aspect. Cum să facem ca Anul care vine să fie mai bun. Am propus două momente de conștientizare. Primul constă în asumarea greșelilor personale din anul care s-a încheiat. Astfel devenim mai înțelepți. Al doilea constă într-un proces continuu de înrădăcinare a vieții noastre creștine în ființa divină a Pruncului Isus. Asemenea Mariei, care a devenit Născătoare de Dumnezeu, Theotokos, Deipara. În final am pledat pentru fidelitate față relația noastră existențială cu Pruncul Isus. Iar fidelitatea se cultivă prin educația de multe feluri, de la cea sanitară până la cea spirituală. Detalii în articolul postat mai jos. La mulți ani!