Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Rusalii cu Duh de iubire iertătoare pentru o lume nouă

Anul acesta de Rusalii am celebrat evenimentul coborârii Duhului Sfânt împreună cu turiștii și credincioșii din Sinaia. Adresându-mă celor prezenți, care nu erau foarte mulți dar toți entuziaști, am dezvoltat o idee teologică pornind de la comportamentul creștinilor în timpul pandemiei din anii 180.

Cu acel prilej grupurile mici de ucenici ai lui Isus au dat dovadă de un curaj „nebun”. I-au ajutat pe toți bolnavii infectați riscându-și viața proprie. Amintesc aici că acea pandemie a durat vreo șapte ani și printre victimele bacteriei aduse din Orientul mijlociu de soldații romani a fost și împăratul Marc Aureliu. Creștinii s-au afirmat în acele împrejurări ca „oameni deosebiți”, în special prin trei valori non negociabile și înnoitoare: promovarea demnității femeii, respingerea avortului și solidaritatea concretă între membrii comunității. Însuflețiți de Duhul lui Isus Christos înviat au schimbat fața pământului, chipul lumii.

Din Evanghelia sărbătorii am aflat că Isus înviat, în seara primei zile a săptămânii, i-a întâlnit pe ucenici și a suflat asupra lor zicând: „Primiți pe Duhul Sfânt!” (In 20,22). La aceste Rusalii după evanghelistul Ioan sunt de față doar ucenicii. Este prima narațiune a evenimentului Coborârii Duhului Sfânt. A doua are un caracter universal. Este descrisă în cartea Faptele Apostolilor 2, 1-11. Suflarea lui Isus înviat îndreptată spre ucenici ne trimite cu gândul la începuturile creației. În cartea Genezei 2, 7 putem citi aceste cuvinte: „Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit ființă vie”.

Dacă punem în oglindă cele două Rusalii, suflarea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din Duminica Învierii poate fi înțeleasă drept început al unei noi creații. Da, lumea se face din nou prin moartea și învierea lui Christos. Această lucrare este încredințată Duhului Sfânt. Iar gestul concret al începutului de viață nouă este iertarea păcatelor.

Iertarea este o formă de profundă iubire de aproapele. Dumnezeu s-a făcut aproapele nostru în Isus, Fiul său, mort și înviat pentru noi, și ne-a iubit cu o iubire iertătoare. Vrem să primim această nobilă iubire de aproapele? Mai mult, vrem să facem la fel față de cei ce sunt aproapele nostru? Vrem să punem în practică această minunată iubire de aproapele, adică iubirea iertătoare? Dacă da, atunci Duhul Sfânt a coborât peste noi.

Mai mult detalii în omilia postată mai jos.

  • 1 iunie 2020
Rugăciune stăruitoare în camera de așteptare a Duhului

Am celebrat sfânta liturghie, astăzi, 24 mai 2020, în curtea catedralei sfântul Iosif din București. Au participat aproximativ două sute de persoane. Cred că ar fi fost mai mulți dacă nu mai era necesară respectarea distanței legale. Sperăm ca restricțiile de participare să se ridice cât mai curând. Am meditat la predică despre începuturile Bisericii, care au fost marcate de sentimente de teamă, confuzie, tristețe, degringoladă, dar și de rugăciune stăruitoare. Ucenicii împreună cu Maria, mama lui Isus, îl așteptau pe Cel Promis, pe Duhul Adevărului, în camera de sus (Fap 1,12-14). Rugăciunea perseverentă a pregătit terenul inimilor pentru primirea Duhului Sfânt la Rusalii.

Invitându-i pe cei prezenți să pășească pe urmele discipolilor din Cenacolul de la Ierusalim, am arătat că primul lucru pe care trebuie să-l facem e să vedem cum ne rugăm. Se știe motto-ul vieții spirituale educate: trăim așa cum ne rugăm și ne rugăm așa cum trăim! Pornind de aici m-am întrebat dacă rugăciunile noastre sunt făcute în spirit de umilință. Asta înseamnă că, de fapt, rugăciunea nu este lucrarea noastră, ci lucrarea lui Isus care a promis că este mereu cu noi și se roagă cu noi, pentru noi. Și încă ceva, că omul care se roagă nu este singur, niciodată, pentru că se roagă cu Isus din inima sa. Apoi, am încercat să vedem dacă rugăciunea este făcută cu spirit de încredere filială. Când în rugăciune există acest spirit atunci simțim că suntem atrași mai mult de Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru, și nu atât de darurile lui. În fine, m-am întrebat dacă în rugăciune manifestăm iubire statornică față de Isus, prietenul nostru cel mai bun (oare așa este?), care a murit și înviat din iubire față de noi. El ne-a numit prietenii săi, dar noi suntem prietenii lui fideli?

Duhul Sfânt coboară în inima fiecărui om care se roagă. Prin rugăciune inima lui se transformă într-un colț de cer, devine Biserică ambulantă, cameră de așteptare a Duhului Sfânt. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 24 mai 2020
Creștinul plin de Duhul Sfânt Parfum pentru lume

Rusaliile sunt ziua de naștere a Bisericii. Atunci, 50 de zile după Învierea lui Isus, la Ierusalim, Duhul Sfânt s-a revărsat sub chip de limbi de foc asupra ucenicilor. Erau adunați în Cenacol pentru o rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus. Nu erau relaxați. Dimpotrivă. Se adunau în Cenacol de frică. Însă, Spiritul coborât asupra lor le-a dat un curaj special, o putere interioară care i-a făcut să iasă din Cenacol. Mai mult decât atât i-a condus pe drumuri necunoscute, ca să dea mărturie despre Isus Christos.

Același lucru se întâmplă astăzi oriunde celebrăm sărbătoarea Rusaliilor. Primim un Duh de curaj, de tărie, de cunoaștere și de înțelepciune, de evlavie, de frică de Dumnezeu, pentru a-l vesti lumii pe Christos, Calea spre Tatăl. Pentru asta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, să refacă legătura dintre oameni și Tatăl. Această legătură fusese șubrezită de păcatele lui Adam, ale omenirii și ale fiecărui om în parte.

De la începutul vieții sale pământești și până la sfârșit, Isus Christos a fost plin de Duhul Sfânt. Cât a fost printre oameni, prin cuvinte și fapte, le-a arătat oamenilor ce trebuie să facă pentru a ajunge la Dumnezeu. Mai mult decât atât, după Înviere, la prima întâlnire cu ucenicii, le-a dăruit pe Spiritul Sfânt.

Astfel, Duhul Sfânt a rămas cu primii discipoli, și rămâne și cu noi, începând de la botez. De asemenea, ne aduce aminte cuvintele lui Isus și ne explică sensul lor profund, adică adevărul întreg.

Câți dintre noi știu să spună cine este Duhul Sfânt? Dumnezeu Tatăl este ușor de identificat, datorită lucrării sale exterioare, creația. Dumnezeu Fiul, la fel, datorită lucrării sale de mântuire. Dar Duhul Sfânt?

Papa Francisc spune că pentru unii creștini Duhul Sfânt este un „Necunoscut perfect” sau un „Prizonier de lux”. Pentru că se află în noi, dar nu-l cunoaștem. Neîndoielnic, fără Duhul Sfânt Biserica dispare, creștinismul devine insipid, iar credința se transformă în etică sau morală.

Păcatele care pun la încercare conștiința creștinilor din România despre Duhul care se roagă în ei sunt două: indiferența și ostilitatea. Am vorbit în predica postată mai jos despre originea și formele acestor două păcate. Dacă Spiritul Sfânt coboară asupra noastră sub forma unor limbi de foc, atunci ar trebui să trăim legea de foc a iubirii și să trecem de la indiferență la empatie, simpatie sau compasiunea față de aproapele. De asemenea, ar trebui să trecem de la ostilitate la ospitalitate.

Creștinul condus de legea de foc a iubirii Duhului Sfânt răspândește în jurul său un parfum deosebit, un parfum de viață adevărată. Dacă vreți argumente, vă rog să ascultați predica postată mai jos.

  • 9 iunie 2019