Wilhelm Dancă

Michel Henry este unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX. Au fost traduse în română mai multe dintre lucrările sale. Tema conferinței e Christos Adevărul Vieții în lumina fenomenologiei creștinismului de la Michel Henry.

Am început cu prezentarea câtorva date biografice. S-a născut la Phaigon (Vietnam) pe 10 ianuarie 1922 și a murit pe 3 iulie 2002 la Albi, în Franța. Și-a luat doctoratul în 1963 cu teza „Esența manifestării”. A fost profesor de filosofie la Universitatea din Montpellier.

Apoi am descris pe scurt trei lucrări care stau la baza conferinței christologice. Prima este „Eu sunt Adevărul. Pentru o filosofie a creștinismului” (în românește, 2000). A doua, „Întrupare. O filosofie a trupului” (în românește, 2003). A treia, „Cuvintele lui Christos” (în românește, 2005). Toate trei au fost traduse de Ioan Ică jr.

În partea a treia am vorbit despre tema „Christos Adevărul Vieții” punctând mai multe teme de christologie filosofică. Printre altele, Adevărul creștinismului, Adevărul ca Viață, Viața și ipseitatea în Fiul, Fii în Fiul, Cuvânt și Viață.

În concluzie am subliniat că Michel Henry acordă mai multă atenție cuvântului divin și devalorizează cumva cuvântul uman. Acesta din urmă are valoare în măsura în care se leagă de Cuvântul de dinaintatea oricărui cuvânt. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Christul spaniol între donquijostismul tragic și pietatea populară” este titlul întreg al conferinței. Este vorba despre cursul de christologie dedicat lui Miguel de Unamuno.

Conferința are trei părți. În prima parte prezint câteva date biografice punctând evenimentele profesionale și religioase ale filosofului basc. Pe scurt, reținem că s-a născut în 1864 la Bilbao, a avut de gând să se facă preot. Apoi, Unamuno a ajuns doctor în filosofie și litere, a fost rector al Universității din Salamanca și a murit în 31 decembrie 1936.

În partea a doua am prezentat cărțile care au stat la baza prelegerii. În ordinea în care au fost traduse în limba română, m-am referit la următoarele volume. „Agonia creștinismului” (1993/1995), „Jurnal intim” (1999), „Secretul vieții și alte eseuri” (2009) și „Christul lui Velazquez” (2015).

În partea a treia, după o scurtă introducere, am vorbit despre christologia lui Unamuno. Mai întâi m-am oprit la religia lui Unamuno. Apoi am prezentat imaginea lui Christos, poemele dedicate lui Christos cu elementele lor de credință populară și pietate mistică spaniolă.

În concluzie am invitat studenții, și nu numai, să caute imaginea lui Christos în folclorul românesc și în pietatea populară românească.

Detalii în articolul postat mai jos.

Antonio Rosmini (1797-1855), preot, filosof, teolog exponent al catolicismului liberal italian. A fost marginalizat până în 1967, când Papa Paul al VI-lea îl aduce în atenția filosofilor și teologilor. În 2007 Papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat la cinstea altarelor. Ziarele vremii aveau titluri elogioase printre care și acesta: „Beatificarea lui Rosmini, triumful rațiunii”.

Are două contribuții la înțelegerea filosofică: ideea de ființă înnăscută în om ca element apriori și conceptul de persoană.

Am folosit trei surse bibliografice. 1). „Cele cinci plăgi ale Sfintei Biserici” (Editura Insitutul European, Iași 2007). 2) „Introducere în filosofie” (Ars docendi, București 2002). 3). „Teosofia”, apărută postum, în italiană.

Prelegerea cuprinde trei părți. Prima parte, „Maestrul înțelepciunii divine”. Am vorbit despre raportul dintre credință și rațiune pornind de la (elementul apriori) ideea de existență care provine de la Dumnezeu. Am ajuns la Cuvântul creator, cauză exemplară, prezent în toate elementele creației.

A doua parte, „Iubirea kenotică, cheie de boltă a teodiceei christocentrice”. M-am oprit la analiza întrupării Cuvântului în cheie cosmică. Am analizat etapele creației și ale istoriei Bisericii cu ajutorul celor șapte sigilii din Apocalipsa 6-8.

A treia parte, „Trecerea de la christologie la metafizica iubirii”. Am atins punctul culminant al filosofiei lui Rosmini, analiza naturii lui Dumnezeu, unul și întreit. Am dezvoltat câteva idei despre lanțul ontologic.

În concluzie am subliniat două idei. Mai întâi, perspectiva agapică este specificul filosofiei lui Rosmini. Apoi, lecția christologică se poate sintetiza astfel: Christos este un eveniment carre se întâlnește într-o relație de iubire.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În cursul despre christologia kierkegaardiană am dezvoltat următoarele puncte. Mai întâi am prezentat câteva elemente din viața lui Kierkegaard (1813-1855).

Apoi am descris conținutul a trei cărți care stau la baza cursului: „Fărâme filosofice”, „Boala de moarte” și „Școala creștinismului”.

Am trecut la temele principale ale prelegerii. Prima, interlocutorii intelectuali ai lui Kierkegaard. Aceștia sunt Lessing și Hegel. A doua, punctul de pornire al christologiei sau cum se poate salva diferența și unitatea dintre timp și eternitate sau dintre finit și infinit. A treia, analiza categoriei contemporaneității, care înseamnă o relație bazată nu pe ceva concomitent, ci pe legătura dintre Învățător și discipol la care omul are acces prin credință. A patra, analiza categoriei scandalului, care în cazul creștinismului constă în unitatea dintre Dumnezeu și om în omul concret, Isus din Nazaret, în Isus Christos răstignit. A cincea, analiza metamorfozei lui Christos de la mijlocitor, paradox la Christos model.

În concluzie am arătat că Kierkegaard are multe elemente christologice discutabile. Meritul său e că s-a opus reducerii creștinismului la istorie, dar și tendinței de a sacraliza instituțiile lumești. Christos este custodele și al transcendenței divine, și al libertății umane.

Detalii găsiți mai jos.

Vă propun, dacă vă interesează, să vedeți/ascultați Introducerea la cursul de Christologie filosofică. În Introducere, care a avut loc pe 17 februarie a.c., analizez raportul dintre Christos și filosofie. Sau, relația dintre Christos și filosofi.

Am luat două modele de soluționare a problemei din primu mileniu. Este vorba despre Clement Alexandrinul și Sfântul Augustin.

Apoi am analizat alte două exemple de la începutul mileniului al doilea, Abelard și Allain de Lille. În fine, am dezvoltat disputa christologică din zilele noastre dintre Xavier Tilliette și Cornelio Fabro.

Am trecut în revistă părerile pro și contra ale mai multor filosofi contemporani. Mă situez ca metodă și orizont de gândire pe linia pr. Xavier Tilliette, sj. Este vorba despre profesorul meu de filosofie de la Universitatea Pontificală Gregoriana (1991-1993). De la el am aflat pentru prima dată de christologia filosofică. Domnul să-l răsplătească cu bucuria vederii Lui!

Detalii în articolul postat mai jos.