Wilhelm Dancă

Cuvintele de mai sus au fost rostite de Sfântul Francisc de Assisi. Astăzi, 4 octombrie, este comemorarea lui liturgică. Am preluat vorbele sale ca pe o cheie de lectură a parabolei despre via arendată viticultorilor din Evanghelia după Matei 21, 33-43. Am subliniat că parabola explică atât trecutul, cât și prezentul și viitorul ascultătorilor. Via pe care Domnul o dă în arendă este un simbol al Împărăției cerurilor. Toți oamenii sunt invitați să facă parte din această împărăție, însă unii refuză invitația, alții intră dar nu rămân, și, în fine, alții vor să se substituie lui Dumnezeu și să devină stăpâni ai viei ucigându-L pe Fiul său.

Am subliniat trei aspecte ale relației omului cu Dumnezeu.

Mai întâi, să fie asemenea Lui, adică generos și iubitor, să iubească fără condiții, adică să nu fie răzbunător, chiar dacă partenerul de viață trădează iubirea oferită în dar.

Apoi, să înțeleagă că măreția omului constă în a-L sluji pe Dumnezeu, nu în a-L evacua din societate, din sufletul sau mintea sa.

În fine, să-l iubească pe Christos, trimisul Tatălui, pentru că această iubire îl ține departe de rău și-l face să trăiască în adevăr.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni,

Am meditat astăzi parabola fraților trimiși să lucreze în vie. Este vorba despre Evanghelia după Matei 21, 28-32. Frații din parabolă simbolizează popoarele păgâne (fratele cu NU, mai întâi, apoi DA) și poporul evreu (fratele cu DA, mai întâi, și apoi NU).

Dar în Biblie găsim mai multe perechi de frați care trimit către raportul dintre poporul evreu și popoarele păgâne. De pildă, în Vechiul Testament, Cain și Abel, Isac și Ismael, Iacob și Esau. Avem și în Noul Testament, frații din parabola fiului risipitor din Evanghelia după Luca 15 și frații din parabola de la Matei din această duminică.

Am subliniat actualitatea comportamentelor sugerate de personajele din parabolă.

Mai întâi este vorba despre vameși și desfrânate, care se închină la idolul banului. Aceștia pierd libertatea în Christos, devenind sclavii idolilor falși: bani, plăcere/distracție, putere.

Apoi intră în discuție mai marii preoților și fariseii, pe care Domnul îi acuză de ipocrizie. De ce? Pentru că una spun și alta fac. Mesajul parabolei pentru noi, astăzi, este să ne asumăm condiția de păcătoși pe calea convertirii și să nu fim nu ipocriți. Iar convertirea înseamnă să avem în noi cugetul lui Christos, trăirile și sentimentele Lui. Acest proces de transformare întru Christos durează toată viața. Important e să ne orientăm viața spre Adevăr, spre Christos, pentru că, astfel, vom trăi după cum credem. În caz contrar, vom ajunge să credem după cum trăim (Fericitul Fulton Sheen).

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni,

În 20 septembrie 2026, am meditat Evanghelia după Matei 20, 1-16, în care este vorba despre lucrătorii în via Domnului. Am delimitat trei mesaje.

Primul este despre Dumnezeu drept, dar în felul Său, pentru că nu este drept în felul oamenilor. La oameni, dreptatea înseamnă să dai fiecăruia ceea ce-i aparține. La Dumnezeu, drept înseamnă să dai fiecăruia ceea ce are nevoie pentru existența/viața sa.

Al doilea are ca obiect de meditație raportul nostru cu munca fizică sau/și spirituală. Dacă cineva este șomer este un „taica nimeni”. Munca îl profilează pe om în societate. La fel stau lucrurile și în împărăția lui Dumnezeu.

Al treilea este despre relațiile dintre muncitori, care de multe ori sunt viciate de invidie, bârfă, vorbire de rău. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am încheiat astăzi predica Domnului Isus despre Biserică, meditând la Evanghelia după Matei 18, 21-35. Aici este vorba despre iertarea păcatelor sau/și greșelilor noastre față de Dumnezeu și față de aproapele. Meditația a fost structurată în trei momente.

Mai întâi, am vorbit despre iertarea practicată de evreii din timpul lui Isus. Atunci accentul era pus pe dreptatea răzbunătoare. Domnul Isus a înlocuit-o cu dreptatea reparatoare ca rod al iubirii iertătoare fără limită.

Apoi, am arătat că iubirea iertătoare a devenit caracteristica culturii creștine. De altfel, nicio altă cultură din istoria lumii nu vorbește despre iertare necondiționată și fără limite.

În fine, am făcut o analiză a situației în care ne aflăm, astăzi, în lumina lecturilor biblice de la sfânta liturghie. Am invitat la revizuirea concepției noastre despre iertare în trei pași. În lumina primei lecturi, am spus că trebuie să nu fim ipocriți, adică cerem iertare de la Dumnezeu, pe de o parte, iar pe de alta, nu-i iertăm pe cei care ne greșesc. Pornind de la Evanghelie, am insistat să fim iertători, nu indiferenți, reci, agresivi cu aproapele care ne cere îndurare. În fine, pentru a fi asemenea lui Isus, am afirmat cu Sfântul Paul că trebuie să ne lăsăm purificați de iubirea liberă și iertătoare a Domnului.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni,

Astăzi am meditat la învățăturile Domnului despre identitatea discipolului lui Christos și relațiile din Biserică (vezi Matei 18, 15-20). Am dezvoltat trei aspecte importante despre ființa Bisericii.

Primul, Biserica este alcătuită din copiii adoptivi ai lui Dumnezeu. Omul, oricare om, primește calitatea de fiu adoptiv prin botez. Adopțiunea divină se trăiește și pe verticală, comuniunea cu Sfânta Treime, și pe orizontală, solidaritatea cu frații și surorile în care Domnul însuși e prezent începând din momentul botezului lor.

Apoi am vorbit despre faptul că Biserica are limite, copiii adoptivi greșesc, păcătuiesc, în sensul că derapează de la condiția de fiu adoptiv. Păcatul cel mai mare este lipsa iubirii față de Dumnezeu și aproapele. Dar Biserica este co-responsabilă de binele spiritual comun, de aceea datoria fiilor adoptivi este să atragă atenția celor care greșesc, chiar dacă nu se îndreaptă imediat.

În fine, am remarcat că membrii Bisericii sunt oameni liberi și moștenitori ai împărăției veșnice. Am subliniat faptul că libertatea este autentică dacă se bazează nu pe părerile sau opiniile lumii, ci pe voința lui Dumnezeu, care exprimă adevărul vieții omului. Totodată, am arătat că, în calitate de moștenitori ai împărăției din ceruri, avem datoria să ne îngrijim și de soarta noastră pe pământ (avem și păcate ecologice, știați?) dar, cu măsură, adică să nu obturăm privirea noastră spre cer.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.