Wilhelm Dancă

Astăzi, 7 iunie a.c., am meditat chemarea apostolului Matei din Evanghelia după Matei 9, 9-13. Am învățat cu credincioșii prezenți la catedrala „Sfântul Iosif” din București ceea ce spune Domnul: „Milostivire vreau, nu jertfă”. Am descris iubirea prioritară în viața de credință a ucenicului pornind de la pictura lui Caravaggio din biserica „San Luigi de’Francesi” din Roma. Pictura se numește „Chemarea Sfântului Matei”.

Am dezvoltat trei aspecte ale iubirii prin care Matei răspunde la chemarea Domnului.

Mai întâi iubirea este umilă. În pictura lui Caravaggio el se întreabă: „Oare este vorba despre mine?” Deci, își asumă fragilitatea, slăbiciunea, păcătoșenia.

Apoi, iubirea este universală. Matei îi cheamă pe toți vameșii și păcătoșii publici la masă pe care o dă în cinstea Domnului.

În fine, iubirea este onorată de prezența Mântuitorului. Lucrul acesta s-a întâmplat în mod real în viața lui Matei. Dar se întâmplă și în cazul fiecăruia dintre noi ori de câte ori participăm la masa euharistică.

În concluzie, iubirea prioritară în relația cu Dumnezeu este umilă, universală și onorată de prezența reală a lui Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Trupul Domnului” am meditat câteva elemente ale instituirii Euharistiei din Joia Mare sau Joia Sfântă. De ce? Pentru că astăzi, în Biserica romano-catolică, se sărbătorește Joia Verde sau „Corpus Domini”. Această solemnitate este ecoul înființării sacramentului Prezenței reale a Domnului în Sfânta Împărtășanie din Joia Mare.

Am subliniat trei aspecte.

Primul a fost despre frățietatea pe care o presupune Cina Domnului, și în trecut, și astăzi. Cina este masa luată de Isus împreună cu ucenicii săi. Așa se cinează în Biserică. De aceea, cine se împărtășește nu este singur, participă împreună cu Domnul Christos și cu alți ucenici la masa euharistică.

La al doilea am aprofundat responsabilitatea consumării pâinii de fiecare zi, dar și a pâinii euharistice. Dacă omul nu mănâncă pâine, moare. Pâinea este necesară atât pentru viața naturală, cât și pentru cea supranaturală. Tot aici am spus că vinul nu este necesar pentru viață, dar face să o trăiești în bucurie. Am subliniat rolul pe care îl are „vinul credinței” pentru a participa cu bucurie la liturghie.

La al treilea am dezvoltat participarea la Euharistie și asumarea dorinței lui Isus de a rămâne fideli iubirii Tatălului și semenilor, fără discriminare.

În concluzie am spus că Euharistia este autostrada care duce la nemurire.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Rusaliilor am comentat Evanghelia după Ioan 20, 19-23. Am început cu prezentarea numelor sărbătorii și am subliniat conținutul Rusaliillor, adică puterea de înnoire a inimii. Am apelat la viața Sfântului Filip Neri pentru a sublinia efectele lucrării Duhului Sfânt în om. Acestea sunt: bucuria, libertatea și înclinația de a vedea aspectele pozitive ale creștinismului.

Sfântul John Henry Newman a fost impresionat de aceste aspecte, de aceea, când a fost hirotonit preot, la Roma, în 1847, a cerut să intre în congregația Sfântului Filip. A înființat prima casă oratoriană la Maryvale, lângă Birmingham, apoi în alte locuri din Anglia.

Vorbind despre elementele pozitive ale credinței creștine am subliniat alte trei lucruri.

Primul, Duhul Sfânt face ca ucenicul să treacă de la dezbinare la unitate.

Apoi, Spiritul Sfânt îl ajută pe discipol să se comporte în raport cu Dumnezeu Tatăl nu ca slugă sau angajat, ci ca fiu.

În fine, Duhul Sfânt îl convinge pe ucenic să ceară iertarea păcatelor proprii, dar nu înainte de a-i ierta pe cei care i-au greșit.

Ne-am rugat împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea ca Duhul Sfânt să reînnoiască inimile credincioșilor, în special inima acelora care Îl primesc.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni,

Astăzi, la catedrala „Sfântul Iosif” din București, am meditat testamentul spiritual al lui Isus. Am pornit de de la afirmația Domnului – „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – și am subliniat următoarele trei aspecte.

Mai întâi am vorbit despre faptul că Domnul Isus va pregăti un lăcaș pentru noi și va veni să ne ia cu sine (Ioan 14, 3).

Apoi am dezvoltat întrebarea lui Filip: „Arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns” (Ioan 14, 8).

În fine, am subliniat că acela care crede în Isus va face fapte mai mari decât cele făcute de Domnul. (Ioan 14, 12).

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Învierea Domnului este, la creștini, sărbătoarea tuturor sărbătorilor. Paștele, ca nume, provine din latină (Pascha) și ebraică (Pesah), însemnând „trecere” și are mai multe semnificații teologice. Prima este legată de faptul că Domnul „a trecut” prin viața evreilor, în Egipt, eliberându-i din sclavie. A doua se referă la Domnul Isus care a trecut de la moarte la viață, prin Înviere. Alta, pe urmele Domnului Înviat, fiecare botezat poate să facă „Paștele”, adică să treacă la Viața nouă inaugurată de Isus prin Înviere.

Am meditat Evanghelia după Ioan 20, 1-9 și am subliniat că „trecerea” omului de la moarte (păcat, superficialitate) la Viață e susținută de o speranță tânără și statornică. Am dezvoltat adevărul părintelui Cyril Charlie Martindale, scriitor și teolog englez, care afirmă că la începutul tuturor lucrurilor, în timpul existenței tuturor lucrurilor și la sfârșitul tuturor lucrurilor sunt Dumnezeu, Iubirea și Viața.

Apoi am arătat că schimbările în bine sunt lente, dar au loc. Am dat ca exemplul stilul de „a fi Biserică” în România. În trecut, exista o falie între cler (preoți) și popor. Acum distanța s-a micșorat, dar remarcăm că este loc de mai bine. Am vorbit despre trecerea de la credința din frică la credința din convingere. Viitorul Bisericii va fi marcat de creștinii din convingere.

În fine, am comentat personajele din Evanghelia sărbătorii. Am început cu Maria Magdalena, care închide cercul „feminin” al Vieții Bisericii. Dacă la începutul existenței lui Isus pe pământ a fost Sfânta Fecioară Maria, acum, la sfârșit este Maria Magdalena. Așadar, de fiecare dată, o femeie spune DA lui Dumnezeu, mai întâi ca Isus să vină în lume, apoi ca Domnul Christos să plece la Dumnezeu Tatăl. Petru și celălalt discipol reprezintă Biserica instituțională sau slujitorială și Biserica carismatică. Celălalt discipol nu are nume, pentru că fiecare dintre noi poate, sau trebuie, să fie în locul lui.

Folosindu-se de cele două aripi, slujirea instituțională și caritatea sau iubirea aproapelui, creștinii participă la Viața lui Dumnezeu-Iubire, adică se bucură de Înviere.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Christos a înviat! Aleluia!