Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Urmăritori ai lui Christos fiindcă am fost văzuți și chemați

Astăzi am vorbit la omilie despre condiția ucenicilor de urmăritori ai lui Christos. Primii discipoli au obținut acest statut după ce alte două acțiuni importante au avut loc. Mai întâi fiecare a fost văzut personal de Isus. Apoi fiecare a fost chemat nominal să-l urmeze. Cam la fel stau lucrurile și în privința chemării care ne-a fost adresată prin intermediari, nu direct de Isus, ca să devenim discipoli.

Am desprins din evanghelia duminicii (Mc 1, 14-20) și am dezvoltat trei verbe care constituie identitatea creștinului. Este vorba despre a vedea, a chema și a urma. Am arătat că la începutul existenței noastre creștine a fost o persoană vie, care ne-a văzut și prin care Christos ne-a chemat. A fi chemat de Christos este o mare demnitate. Chemarea nu se referă doar la viața de preoție sau de persoană consacrată. Fiecare botezat este chemat să intre în Împărăția inaugurată de Isus Mântuitorul. Chemarea se trăiește potrivit stării de viață a fiecăruia. Este vitală asumarea conștiinței de chemat la a face parte din Împărăția lui Dumnezeu.

Răspunsul la chemarea Domnului înseamnă convertire, schimbare, transformare. Trebuie lăsate toate care împiedică drumul spre sau nu poartă amprenta Împărăției lui Dumnezeu. Această împărăție nu înseamnă putere, bunăstare materială, ci bunăstare și putere spirituală, pentru că se construiește pe adevăr, dreptate, pace și iubire. Invitația sau chemarea la Împărăție este adresată tuturor, bolnavi sau sănătoși, păcătoși sau drepți. Este greu să duci un bolnav la spital. Ce să mai spunem de unul sănătos? Cum putem accepta această invitație deosebită?

Am amintit că, astăzi în Duminica Bibliei, Isus pune la îndemâna noastră Cuvântul său ca medicament pentru trup, minte și inimă. Să nu ne fie teamă! Să ne tratăm cu acest medicament, să ne lăsăm văzuți și chemați de Domnul ca să-l putem urma cât mai „sănătoși”. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 24 ianuarie 2021
Discipol rănit de dorul unității creștine

Am identificat tema discipolului rănit de dorul unității în Evanghelia duminicii de astăzi (In 1, 35-42). Suntem în prima duminică după Botezul Domnului. Am rămas pe malurile râului Iordan. Aici, privindu-l pe Isus care trecea, Sfântul Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (v. 36). Andrei și (probabil) Ioan au plecat îndată pe urmele Lui. La sfârșitul Evangheliei Isus, privindu-l pe Petru, îi spune: „Tu ești Simon … tu te vei numi Petr” (v. 42).

Între aceste două priviri, privirea lui Ioan Botezătorul și privirea lui Isus sunt inserate trei verbe: a căuta, a rămâne și a mărturisi. Aceste trei verbe descriu acțiunea ucenicilor lui Ioan care au pornit pe urmele lui Isus. Am comentat aceste trei verbe în contextul octavei de rugăciuni pentru refacerea unității creștine. Octava începe mâine și se termină pe 25 ianuarie.

Am arătat că diviziunile actuale din sânul Bisericii sunt cauzate parțial de discipolii autoreferențiali. Mai sunt cauzate si de lucrarea Diavolului care, așa cum il descrie numele, dezbina. Suntem chemați prin botez să ne fie dor de frații despărțiți. Răspunsul la această chemare este ieșirea din autosuficiență și căutarea fraților. Apoi, dacă i-am găsit, rămânerea împreună cultivând elementele unificatoare. De exemplu, liturgia la frații ortodocși, Cuvântul la frații (neo) protestanți etc.

De asemenea, să dăm mărturie despre dorința lui Christos de unitate. Cum? Trăind adevărul iubirii, care este El. „Caritas in veritate!” Nu există unitate creștină fără iubire și adevăr! Aceste acțiuni susțin frățietatea sacramentală și conduc la unitate. Pentru a avea această conștiință trebuie să ne lăsăm priviți de Christos.

Dacă ne lăsăm priviți de Domnul, atunci riscăm să se schimbe ceva în noi. De exemplu, din discipol autoreferențial riscăm să devenim discipol rănit de dorul fraților. Suntem gata să ne asumăm acest risc? Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 17 ianuarie 2021
Sfinții Magi modele de căutare și găsire a vieții veritabile

În sărbătoarea Epifaniei, potrivit calendarului romano-catolic, am sărbătorit arătarea Domnului la Sfinții Magi. Am explicat la începutul omiliei istoricul sărbătorii. Astfel, în antichitatea creștină, în ziua de 6 ianuarie erau celebrate trei evenimente revelatoare ale divinității lui Isus. Acestea erau Adorația Magilor, Botezul Domnului și Nunta din Cana Galileii. După reforma liturgică a Conciliului Vatican II cele trei evenimente se celebrează separat.

Evenimentul adorației Magilor ce și-au manfiestat credința în divinitatea Pruncului Isus născut la Betleem conține mai multe provocări. Am desprins trei chemări ținând cont de semnele timpului pe care îl trăim astăzi.

Mai întâi Sfinții Magi sunt modele ale căutării sensului și găsirii vieții împlinite. Pruncul Isus întruchipează iubirea necondiționată a lui Dumnezeu Tatăl față de noi. Sfinții Magi au căutat această iubire săracă, fragilă, care se oferă în continuu pe sine și au găsit-o.

Apoi Sfinții Magi ilustrează profetic că mântuirea aparține tuturor oamenilor, tuturor popoarelor, fără discriminare. Pe urmele lor creștinii de astăzi sunt chemați să instituie dialogul mântuirii cu toți oamenii, indiferent de orientarea lor religioasă/confesională, politică, socială, sexuală etc. Lucrul acesta nu înseamnă că suntem de acord cu păcatele și nelegiuirile publice și/sau personale din jurul nostru. Dar nu putem să tăcem pentru că, în calitate de adoratori ai lui Dumnezeu manifestat în Pruncul Isus, avem ceva de spus fiecărui om în parte. Ce anume? Că iubirea lui Isus față de noi este măsura iubirii față de alții. Trebuie să spunem lucrul acesta mai ales celor ce se simt părăsiți de Dumnezeu și de Biserică.

În fine Sfinții Magi motivează credința în viitorul Bisericii ca și comunitate de credincioși trimiși de Dumnezeu să manifeste în lume iubirea sa. De fapt Biserica este în prelungirea a două trimiteri fundamentale. Prima este trimiterea Fiului, a doua este trimiterea Duhului Sfânt. Astfel Biserica este credibilă nu atât ca instituție sau carisme personale cât mai ales în măsura în care trăiește condiția de „comunitate trimisă” de Dumnezeu Tatăl să arate iubirea Lui în lume.

În concluzie i-am îndemnat pe credincioși să devină prezențe epifanice ale iubirii necondiționate, universale sau „catolice” în lumea de azi. Detalii în omilia postată mai jos.

  • 6 ianuarie 2021
Misterul Întrupării se deschide din interior la fel ca inima

În duminica a II-a din timpul Crăciunului am vorbit la omilie despre misterul Întrupării. Am desprins această temă din Evanghelia Duminicii, prologul sfântului Ioan (In 1, 1-18). Astfel am arătat la început că, din păcate, cuvântul „întrupare” sau „incarnare” nu este cunoscut. Cauzele sunt multe. Întruparea înseamnă că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra sa omul întreg, inclusiv slăbiciunile și defectele umane. Apoi am subliniat faptul că Întruparea Fiului este Darul lui Dumnezeu Tatăl făcut omului. Răspunsul acestuia ar trebui să fie dăruirea de sine lui Dumnezeu. Schimbul de daruri la nivel de persoane, nu de lucruri, are loc în cadrul sfintei liturghii. Deschiderea omului spre Dumnezeu se face din inimă, din interior, așa cum se deschide și misterul divin. În al treilea rând am vorbit despre realismul credinței creștine care se fundamentează pe misterul Întrupării. Adică omul crede într-un Dumnezeu care poate fi văzut, auzit, atins. Într-un mod concret credința se trăiește sub forma credincioșiei, adică se trece de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real, existențial. Pentru a pune în practică legătura de viață cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat am propus practica „devoțională” a celor 52 de duminici. Detalii în omilia postată mai jos.

  • 3 ianuarie 2021
Sfânta Familie școala fidelității, dialogului și ascultării

În sărbătoarea „Sfânta Familie” am vorbit despre trei valori care riscă să dispară din familiie contemporane. Mai întâi este vorba despre fidelitatea față de propria identitate religioasă și civilă. Apoi despre dialogul dintre generații, dintre cei în vârstă și cei tineri. Și, în fine, despre valoarea ascultării copillor față de părinți, despre copiii care trebuie iubiți mai mult atunci când greșesc. Au trecut aproape o sută de ani de la înființarea sărbătorii. Provocările la adresa familiei nu sunt mai puține. Dimpotrivă. De aceea merită să medităm principiile care au stat la baza stilului de viață întruchipat de Sfânta Familie de la Nazaret. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 decembrie 2020