Wilhelm Dancă

Astăzi, 30 august 2026, la catedrala „Sfântul Iosif” din București, am meditat la Evanghelia după Matei 16, 21-27. M-am oprit la următorul verset: „tu nu te gândești la ceea ce vrea Dumnezeu, ci la ceea ce vor oamenii” (Matei 16, 23).

În introducere am arătat deosebirea dintre gândurile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu.

Apoi, am vorbit despre cei trei pași spre asumarea modului divin de a trăi ca oameni.

Primul, a-și pierde viața pentru Isus, fiindcă astfel omul o va afla (vezi Matei 16, 25).

Al doilea, a transmite celorlalți din familie, școală, Biserică, adevărurile tari, așa cum a făcut Isus în raport cu Petru, căruia i-a spus că e „Satana”. De ce? Pentru că, în privința legăturii dintre Cruce și Dumnezeu, Petru gândea, în momentul acela, așa cum gândesc oamenii.

Al treilea, a revizui coerența participării noastre la sacramente și a vedea dacă nu cumva l-am evacuat pe Christos răstignit din rugăciunile și celebrările noastre.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Răspunsul scurt este următorul: Cei care au fost creștini și în timpul comunismului, evident, dacă au trăit în acel timp.

Răspunsul lung dezvoltă întrebările lui Isus din Evanghelia după Matei 16, 13-23. Aici este vorba despre faptul că Domnul Christos se află împreună cu ucenicii în ținuturile Cezareii lui Filip, un teritoriu cananean, deci păgân. Le pune două întrebări.

Prima: „Cine spune lumea că sunt Eu?” A doua: „Cine spuneți voi că sunt Eu?” Prima întrebare este legată de contextul păgân. Lumea care trăia în vecinătatea lui Israel avea diferite opinii în legătură cu Christos, care nu erau complet greșite. De ce? Pentru că profeții indicați, Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia, îl prevestiseră pe Mesia. Dar erau imagini aproximative despre Domnul Christos. Lucrurile stau la fel și astăzi, mai mult sau mai puțin. Lumea prezintă multe imagini și simboluri aproximative, altele distorsionate, false, chiar caricaturi despre Isus Christos.

A doua întrebare îi interpelează direct pe ucenici. În numele lor răspunde Petru, mărturisind: „Tu ești Christos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!”. Această mărturisire vine de sus, adică este revelată, nu este lucrarea omului. De aceea Domnul Christos spune că pe această piatră, adică pe această mărturisire de credință despre identitatea Lui va construi Biserica sa. De ce afirmă lucrul acesta? Pentru că vrea ca acest patrimoniu de credință să fie transmis în integralitatea sa generațiilor viitoare. Înțelegem astfel că misiunea principală a Bisericii este să învețe lumea cine este cu adevărat Christos, nu facerea de bine sau operele de caritate, care nu trebuie excluse. Pe scurt, Biserica nu este un ONG. Membrii Bisericii primesc învățătura de la „Petru” din zilele noastre și se închină Dumnezeului cel viu, revelat și întrupat în Isus Christos.

Pornind de la aceste două întrebări, am formulat o a treia, și anume: Cine spune lumea că sunt creștini, astăzi, în România? Nu mă refer la lumea întreagă, pentru că am ținut cont de experiența Bisericii Catolice din timpul comunismului. Atunci a fost pusă sub presiune ideologică, persecutată, și a cristalizat prin multă suferință și moarte în închisori identitatea creștină. Aceasta se poate articula în trei realități spirituale. Mai întâi, participarea clericilor și laicilor la sfânta liturghie, pe cât posibil, în fiecare zi. Apoi, cinstirea Maicii Domnului prin rugăciunea Rozariului, pe cât posibil, în fiecare zi. În fine, păstrarea legăturii cu Sfântul Părinte, Papa de la Roma, care învață lumea cine este cu adevărat Isus din Nazaret, adică Fiul lui Dumnezeu cel viu.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Prieteni, Astăzi, la Sinaia, am meditat Evanghelia după Matei 15, 21-28. Aici este vorba despre întâlnirea lui Isus cu femeia cananeeancă, care îi cere Domnului să-i vindece fiica stăpânită de diavol. Am dezvoltat trei tablouri ale dialogului dintre păgâni și Domnul Christos.

În primul tablou este femeia cananeeancă, o femeie păgână, dar doritoare de adevăr, iubire, absolut. Credința ei că Isus îi poate mântui fiica este pătrunsă de iubire, statornicie și smerenie. Femeia cananeeancă simbolizează Biserica din toate timpurile, care provine din păgânismul pozitiv.

În al doilea tablou se găsește fiica femeii cananeence, care este indiferentă, rece sau distantă față de Christos. Ea reprezintă păgânismul negativ din Canaan, structurat, în principal, de două rituri, jertfele omenești și orgiile sacre.

Al treilea tablou a fost despre noul păgânism din Europa, care în secolul XX a fost devastată de doi balauri ideologici, nazismul și marxismul. Aceste „erori culturale” au încercat să devină un fel de religie și au idolatrizat rasa, națiunea, Statul, partidul, distrugând demnitatea omului și chemarea lui la transcendență.

În fața noului păgânism, care ocupă vidul lăsat de idolii drogurilor, plăcerilor, banilor, puterii cu orice preț, am recomandat două atitudini. Mai întâi să revizuim capacitatea Bisericii (preoți, familii, laici și persoane consacrate) de a transmite Evanghelia, astăzi. Apoi, să punem accentul în educația tinerilor pe respectul față de celălalt, fiindcă păgânul vechi sau nou crede că se poate mântui de unul singur.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni,

Astăzi am participat la hramul comunității catolice din Predeal, Preasfânta Fecioară Maria ridicată cu trupul și sufletul la cer. Am ținut cuvântul de învățătură. Am desprins câteva mesaje importante din viața și „moartea”/”adormirea” Sfintei Fecioare.

Mai întâi am vorbit despre rolul de punte pe care îl are Maica Domnului, în sensul că-i unește pe catolicii și ortodocșii din Uniunea Europeană. De fapt, sărbătoarea Înălțarea la cer sau Adormirea Maicii Domnului este sărbătoare legală și religioasă în 21 de țări din UE, printre care România, Grecia, Cipru, dar și Italia, Austria, Germania, Franța și Malta.

Apoi, am arătat că, datorită credinței sale absolute, Sfânta Fecioară Maria, a rămas strâns unită cu Fiul ei, și în viața pământească, și în viața eternă. Din credința neștirbită a Maicii Domnului izvorăște statutul ei de Noua Evă, care dă viață omului nou născut din har. De aceea, este ocrotitoare, protectoare și mediatoare.

În fine, am spus că Sfânta Fecioară l-a preamărit pe Dumnezeu pentru lucrurile minunate pe care El le-a înfăptuit în viața ei. Dar și Dumnezeu a preamărit-o, pentru că a făcut-o părtașă la vederea Persoanelor Sfintei Treimi cu trupul și sufletul.

Învățăm din exemplul de credință absolută a Sfintei Fecioare un lucru important, și anume cine îi face loc lui Dumnezeu în această viață și Dumnezeu îi va face loc alături de El în viața viitoare.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Prieteni, Am participat, astăzi, 9 august 2026, la jubileul de argint al părintelui Daniel Blaj, din Buruienești, județul Neamț. Este unul dintre nepoții mei. Am ținut cuvântul de zidire sufletească și am meditat la identitatea preotului inspirându-mă din Evanghelia după Matei 14, 22-33. Aceasta este Evanghelia Duminicii a XIX-a.

Am subliniat trei lucruri importante.

Mai întâi am vorbit despre afirmația lui Isus „Eu sunt”. Am spus că omul care primește, cu smerenie și uimire, darul preoției este făcut părtaș la conținutul teologic al afirmației Domnului din Evanghelia după Matei 14, 27: „Eu sunt”. Astfel preotul poate să spună „in persona Christi”: „Luați, mâncați; acesta este trupul meu!” sau „Luați, beți; acesta este sângele meu!”. De asemenea, preotul poate zice „in persona Christi”: „eu te botez …”; „eu te dezleg….” etc.

Apoi m-am oprit la faptul că Isus Christos se roagă singur, de multe ori, câte o noapte întreagă, pentru a fi mai în comuniune cu „Eu sunt”, Dumnezeu Tatăl. Acest fapt e o invitație pentru preot să facă din darul preoției sale o devoțiune, adică motiv al unei rugăciuni de mulțumire sincere și frecvente.

În fine, am subliniat cererea lui Petru: „Doamne, poruncește-mi să vin la tine pe apă”. Din păcate, Petru în momentul minunii, adică atunci când mergea pe apă, s-a îndoit și s-a dus la fund. De fapt, nu se mai uita la Isus, ci la valurile care loveau barca în care se afla. De aceea, comunitățile parohiale, bisericile și preoții care nu-și țin privirea îndreptată spre Christos, se duc la fundul istoriei sau dispar.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.