Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi revenirea la viață a lui Lazăr, prietenul lui Isus. Textul despre acest eveniment se găsește în capitolul 11 din Evanghelia după Ioan. L-am citit în întregime, de aceea și înregistrarea este mai lungă decât de obicei.

Am constatat de la bun început că aproape toată acțiunea din acest capitol se desfășoară în jurul unui mormânt. Abia la sfârșitul capitolului se vorbește despre revenirea la viață a lui Lazăr.

În prima parte am dezvoltat ideea că mulți dintre noi trăiesc deja acum într-un mormânt, deși nu au murit. Aici este vorba despre mormintele problemelor nerezolvate din diferite motive. Riscăm să trăim deja acum o viață în subterană, adică în mormânt. Cum ieșim din procesiunile funerare ale vieții, fie cele reale, fie cele fictive?

În partea a doua am arătat că toți suntem în postura „aceluia pe care Isus îl iubește”, adică a lui Lazăr. Isus a venit în ajutorul lui Lazăr, dar vine și în ajutorul nostru. Isus ne cheamă să ieșim din morminte.

Apoi am dezvoltat trei tipologii comportamentale în fața mormântului. Marta care știe toate, știe că Isus este Christos, că este Învierea și Viața. Totuși, nu crede în Înviere sau nu crede suficient. Ea trebuie să treacă de la știință la credință. Maria care stă imobilizată în casă și plânge. Învățătorul o cheamă să iasă din casa lamentațiunilor. Lazăr care este readus la viață, dar are pânzele mortuare în jurul corpului. Nu poate să trăiască liber dacă nu este ajutat sau dacă nu se lasă ajutat. S-ar putea să fim în rolul Martei, sau al Mariei, ori al lui Lazăr. Îl lăsăm pe Isus să ne ajute? Suntem dispuși să plătim prețul pe care l-a plătit Isus ca să-i ajutăm pe frații noștri din casa suferinței?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi ni s-a propus femeia însărcinată ca model de pregătire pentru Nașterea Domnului. De fapt, în Evanghelia duminicii a IV-a din Advent (Luca 39-48), sunt chiar două femei însărcinate, Maria și Elisabeta. Ele reprezintă două generații de femei, dar legate una de alta. Au calități comune și trăsături specifice.

Ambele sunt femei curajoase, determinate. Maria înfruntă greutățile fizice ale unei călătorii periculoase. Elisabeta rezistă la presiunea psihologică a comunității care o vorbea de rău.

Elisabeta este femeia discernământului. S-a întrebat cum poate să vină la ea Maica Domnului. Apoi, a făcut deosebire în viața Mariei între lucrarea lui Dumnezeu și calitățile personale.

Maria este femeia care trăiește a noua fericire. Fericiți cei care vor crede fără să fi văzut! De aceea să reținem că, la Crăciun, fără credință nu-L vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu în fiul Mariei.

Ambele femei ne invită să ne schimbăm perspectiva asupra istoriei. Dumnezeu a ales lumea lipsită de relevanță pentru a se întrupa. Asta înseamnă că Nașterea Domnului va avea loc la periferia existenței. Chiar și astăzi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Potrivit Evangheliei Maria este învățătoare în planul mântuirii. Maria învață prin gesturi, cuvinte, participări la evenimente semnificative din viața lui Isus și a Bisericii. Maria învață chiar și atunci când tace. Lucrul acesta s-a întâmplat și la înălțarea sa cu trupul și sufletul la cer.

În predica pe care am ținut-o la Mangalia pe 15 august 2019 am dezvoltat trei învățături mariane. Prima este legată de constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea „Munificentissimus Deus” din 1 noiembrie 1950, prin care se definește dogmă de credință Adormirea Maicii Domnului. A doua, de istoricul sărbătorii, care a început cu „Ziua Mariei”, adică „Ziua Trecerii din această lume la Tatăl”. Această zi mariană se celebra la Ierusalim deja în sec. al V-lea. A treia, de numele „Maria”, care în limba evreiască (Miryam sau Maryam) înseamnă belșug de haruri.

Din constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea am desprins câteva propoziții care vorbesc despre unitatea dintre trup și suflet. Iată-le: „Neprihănita Maică a lui Dumnezeu, Pururea Fecioară Maria, la sfârșitul călătoriei sale pământești, a fost ridicată cu trupul și sufletul în slava cerească”. În aceste afirmații Maria învățătoare ne învață că ea este ridicată la cer nu doar cu trupul, nu doar cu sufletul, ci cu toată ființa sa. Pe cale de consecință Maria ne aduce aminte că și noi suntem trup însuflețit sau suflet întrupat și, ca atare, ne vom mântui. Pentru asta trebuie să-l preamărim pe Dumnezeu în trupurile noastre, să însuflețim trupul nostru prin contemplație, meditație, rugăciune. Așa cum a făcut Maria și a meritat ridicarea la cer.

Citind istoria sărbătorii de la 15 august constatăm că „Adormirea Maicii Domnului” are mai multe denumiri. Catolicii îi spun „Ridicarea cu trupul și sufletul la cer” sau, în loc de ridicare, Înălțare, Urcare, Trecere sau Adormire. Ortodocșii îi spun doar „Adormirea Maicii Domnului”. Unele comunități anglicane și luterane mărturisesc și trăiesc acest adevăr de credință despre Maria, folosind denumiri similare. Maria învățătoare, Mama lui Isus și Maica Bisericii este model de credință și de iubire pentru toți ucenicii lui Isus.

Ținând cont de faptul că suntem încă pe drumul credinței, am apelat la tradiția despre „brâul Maicii Domnului”. Acest brâu a rămas dovadă palpabilă că Maria a fost înălțată la cer pentru apostolul Toma care a lipsit de la evenimentul despărțirii apostolilor de Mama lui Isus. Oare poate să fie dovadă și astăzi pentru cei ce au dubii în această privință? Depinde de mai mulți factori. De buna lor dispoziție în a căuta adevărul credinței, de credibilitatea credinței și de evlavia fiilor Mariei etc. Pe scurt, pentru cei care cred și caută să creadă mai mult, Maria stă ca semn indicator arătând calea care duce către cer, adică pe Isus Christos, Domnul.

În sfârșit, vorbind despre etimologia numelui Mariei, am insistat pe analogia dintre Maria și marea harurilor. Din această Mare/Marie se ridică norii de binecuvântare pentru toți oamenii. De asemenea, am vorbit și despre Maria, Steaua Mării, despre culoarea albastră pe care ar trebui să o avem pe hainele noastre cu ocazia sărbătorilor mariane. Maria învățătoare, Steaua Mării are rolul de a ne conduce la Isus Christos, la cer sau la portul mântuirii. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Felicitări tuturor Mariilor, Marianelor, Marinilor și Marianilor care și-au sărbătorit onomastica în această mare sărbătoare creștină.

În ultima duminică din Advent Biserica o propune pe Maria, Maica Domnului, model de pregătire pentru celebrarea Crăciunului. Punctul de plecare al meditației noastre este evanghelia duminicii, care redă episodul vizitei Sfintei Fecioare la verișoara sa Elisabeta. Aici trei verbe atrag atenția cititorului: a porni (a se duce) în grabă, a se întâlni, a vesti. Ele devin un fel de program pentru creștinii din zilele noastre. Harul lui Dumnezeu dă ghes. Nu poate, nu vrea să stea singur în interiorul omului. Harul înseamnă relație cu Dumnezeu și cu semenii. Harul prezenței lui Dumnezeu în tine te scoate pe tine din tine și te poartă spre întâlnirea cu celălalt. În această privință Maria este model și regină.

Dar, înainte de a vedea dacă aceste verbe sunt în desfășurare în viața noastră, am pus o altă problemă. Care este semnificația spirituală a Crăciunului? Am folosit o parabolă scrisă de filosoful danez Soren Kierkegaard. Povestea spune că trăia cândva, undeva un rege bogat și puternic, care nu se simțea bine în palatul său. Avea nevoie de o soție care să-l iubească cu adevărat și să dea sens vieții lui. Umblând aiurea prin satele din regatul său, a văzut o tânără țărancă foarte frumoasă. S-a îndrăgostit pe loc. Dar cum să o aducă în palatul său? Exista un prag social care făcea diferența între țărani și familia regală. Nu putea fi trecut cu ușurință. A cerut sfat.

Un consilier i-a spus să-i dea poruncă tinerei țărănci ca să vină în palatul său. Asta ar fi fost îndeajuns. Pentru că el îi este rege. Tânăra ar fi trebuit să asculte, dacă regele i-ar fi dat poruncă, nu-i așa? Dar regele nu voia o iubire de slugă, ci o iubire adevărată de la egal la egal. Un alt consilier i-a sugerat să-i ofere tinerei de care se îndrăgostise multe daruri, pentru a o impresiona și a o atrage să-l iubească. Dar regele nu voia o iubire cumpărată cu daruri materiale, ci o iubire liberă. În fine, un alt consilier i-a spus că ar fi bine să se îmbrace în haine de țăran și să trăiască în satul cu pricina până când fata se va fi îndrăgostit de dânsul. Apoi să-i spună cine este și să vină cu ea la palat. Dar regele nu voia o iubire amăgitoare, falsă, ci o iubire sinceră, onestă. După ce i-a ascultat pe toți sfătuitorii săi, regele a luat o decizie de unul singur. Ascultați predica de mai jos ca să vedeți deznodământul poveștii. Totodată veți vedea cât de mult seamănă iubirea lui Dumnezeu născut Prunc la Betleem cu iubirea căutată de regele din parabolă. Isus a venit la noi prin Maria. De aceea, putem spune că prin Maria, dacă rămânem pe drumul arătat de ea, ajungem la Isus. Crăciun fericit! La mulți ani!

Predica se găsește aici:

„Fatima 100” este titlul unei cărți consacrate aniversării centenarului aparițiilor Maicii Domnului la Fatima în context românesc. Am avut privilegiul și bucuria să coordonez această carte, care a apărut la editura ARCB, București 2018. Volumul se poate cumpăra de la librăriile catolice din țară sau prin comandă pe internet: www.librariasfiosif.ro Pentru a vă ajuta să vă decideți în cunoștință de cauză, redau mai jos introducerea la această carte „rară” în peisajul teologiei românești.

<Între 13 mai și 13 octombrie 1917, la Fatima, în valea Cova da Iria, Portugalia, Maica Domnului s-a arătat la trei copilași – Lucia, Francisc și Iacinta – în timp ce se rugau Rozariul. Mesajul aparițiilor a avut o influență enormă asupra mersului istoriei în secolul XX, marcând într-un chip special destinul Europei. Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de când au avut loc acele evenimente, în țara noastră s-au organizat pelerinaje de pocăință, zile speciale de rugăciuni și s-au propus misiuni populare. În cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București am organizat o conferință teologică la nivel național având ca temă aniversarea centenarului aparițiilor Maicii Domnului de la Fatima, în zilele de 12 și 13 octombrie 2017. Volumul de faţă conține comunicările științifice prezentate la acea întâlnire.

Trebuie spus că, în țara noastră, prima aniversare a aparițiilor a avut loc în 1942. Atunci s-a celebrat jubileul de 25 de ani al apariţiilor. Bisericile catolice din România au organizat zile speciale de adorație, de post și de rugăciune, dar şi manifestări teologice, în măsura posibilităților. Din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial, acest jubileu a avut dimensiuni reduse. Atmosfera în care s-a celebrat jubileul de argint al aparițiilor transpare într-o anumită măsură din cartea episcopului Ioan Suciu, Fecioara din Fatima. Lucrarea a fost începută în 1942 şi publicată în 1943 la editura „Buna Vestire” din Blaj.

O altă inițiativă legată de „Fatima” a avut loc câțiva ani mai târziu, în 1945. Astfel, din dorința de a pune capăt ororilor războiului, părintele iezuit Alexandru Horvath, paroh la biserica „Sf. Elena” din București, a organizat pe 13 februarie 1945 în propria parohie primul pelerinaj de pocăință la Fecioara din Fatima. La acest pelerinaj au participat numeroși credincioși din toate cartierele capitalei (Cf. Revista „Raiul Copiilor”, 4 martie 1945, an VII, nr. 5-6, p. 56). De atunci și până astăzi, cu mici întreruperi, această devoțiune către Maica Domnului de la Fatima a fost îmbrățișată de mulți credincioși catolici, dar și de câțiva ortodocși. Devoțiunea constă în recitarea rugăciunii Rozariului, spovadă și participare activă la sfânta liturghie în zilele de 13 ale lunii.

În urmă cu trei ani, pe 10 noiembrie 2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la începutul acestei practici de evlavie mariană, IPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București, a emis un decret de confirmare a devoțiunii și a fixat biserica „Sf. Elena” din capitală ca loc de pelerinaj de pocăință în cinstea Fecioarei de la Fatima.

În zilele de 12 și 13 octombrie 2017, cu ocazia aniversării centenarului aparițiilor, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București a organizat un simpozion național la care au participat profesori de teologie de la cele trei Facultăți de Teologie Romano-Catolică din țară: Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Remarcăm că întâlnirea profesorilor de teologice catolică din țara noastră la București în cadrul unei conferințe teologice a fost prima de acest fel care a avut loc după anii 1990. Punând inițiativa sub ocrotirea Maicii Domnului, participanții la lucrări și-au exprimat speranța ca dialogul teologic inter-facultăți să continue și să aducă lumină în sufletele celor care vor să ajungă la Isus cu ajutorul Mariei (cf. In 19, 27).

În paginile acestui volum sunt publicate comunicările prezentate în cadrul simpozionului marian de la Bucureşti. Ordinea comunicărilor ţine cont de parcursul formării teologice de bază din facultăţile catolice. Astfel, în prima parte intitulată „Maria în istoria recentă a Europei şi a Bisericii”, se găsesc trei comunicări care tratează chestiuni din domeniul antropologiei religioase, al istoriei Bisericii şi al teologiei fundamentale. În partea a doua, „Maria în lumina Bibliei”, sunt trei comunicări cu caracter biblic, iar în ultima parte, „Maria în liturgia și teologia Bisericii”, avem trei comunicări dintre care una cu caracter liturgic, şi celelalte două cu caracter mariologic.

Fiecare parte conţine câte trei capitole. Astfel, în partea întâi, care este dedicată aspectelor antropologice şi istorice, capitolul I, „Mesajul de la Fatima şi căderea comunismului”, semnat de Wilhelm Dancă, porneşte de la teza potrivit căreia sistemul comunist s-a prăbuşit atât din cauza propriilor erori economice, cât şi pentru că s-a opus lucrării Bisericii în lume, încercând să-l elimine pe Dumnezeu din inima omului. Argumentarea ţine cont de faptul că mesajul de la Fatima, care viza drama comunismului ateu, a fost receptat lent, dar eficace. Validitatea acestui mesaj a fost confirmată de unele evenimente politice şi sociale care au avut loc în URSS şi în ţările blocului comunist din secolul XX. După ce se face distincţia între revelaţia definitivă în Isus Christos şi revelaţiile particulare, în articol se subliniază că, în urmă cu o sută de ani, la Fatima a avut loc o revelaţie particulară în cadrul unui eveniment de rugăciune. De aceea, pentru a fi înţeles, cititorul trebuie să ajungă la nivelul propriu de referinţă, adică la cel spiritual. Provocarea articolului este următoarea: dacă, prin spiritualitatea rostogolită în istorie, Fatima a sabotat ideologiile impuse cu forţa în secolul XX, atunci „Moscova” de astăzi, chiar dacă nu mai crede în lacrimi, oare nu ar putea să creadă în Fatima?

Capitolul al II-lea este intitulat „Maria, izvor autentic de spiritualitate” şi este semnat de János Vik. Autorul consideră că Fecioara Maria poate fi văzută în contextul apariţiilor de la Fatima ca oglinda curată a misterului divin. Preacurata Fecioară Mamă a trăit în mod desăvârşit faza contemplativă a vieţii spirituale. Pentru o atitudine contemplativă, privirea pură, care nu vrea să realizeze nimic, este cea mai specifică. Contemplaţia ca atitudine include, în afară de aceasta, încrederea şi dragostea pură, în care nu se aşteptă nimic de la celălalt. În cele din urmă contemplaţia include şi suferinţa. Putem presupune că păstoraşii de la Fatima au trăit şi ei la rândul lor această atitudine contemplativă care poate face o diferenţiere între darurile lui Dumnezeu, şi Dumnezeul însuşi, care este singurul demn de adorat.

În capitolul al III-lea, „Fatima 100. Aspecte istorice”, Fabian Doboş se opreşte la unele aspecte istorice care alcătuiesc fundalul clarobscur al tabloului apariţiilor. Mai întâi, expune, pe scurt, contextul politic în care a avut loc evenimentul, apoi descrie, cronologic, cele şase apariţii ale Maicii Domnului.

Partea a doua conţine şi ea trei capitole, dar orizontul lor de cercetare este biblic. Astfel, în continuitate cu capitolele din prima parte, în capitolul al IV-lea, „Chipul Mariei, chipul Bisericii în Luca 1,26-56”, Hristofor-Tarciziu Şerban susţine că în Bisericile tradiţionale Maria, Mama lui Isus, se bucură de o apreciere deosebită, apreciere care se fundamentează, în principal, pe textele evanghelice. Totuşi, numeroase studii atestă faptul că Maria nu reprezintă doar personajul istoric care a dat naştere lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ci ea este înfăţişată cu trăsături care evocă, prin diferite apelative, Poporul ales şi vocaţia lui în istorie. Autorul încearcă să pună în evidenţă, în mod prefigurativ, şi trăsăturile ecleziologice ale Mariei, sugerate în filigran în Luca 1,21-56. Astfel, chipul Mariei apare, pe de o parte, ca o sinteză a nenumărate ecouri de texte veterotestamentare care evocă lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu în sânul poporului lui Israel, şi, pe de altă parte, ca o proiectare programatică în noul popor născut ca Trup al lui Cristos Înviat, în ziua de Rusalii, adică Biserica.

În capitolul al V-lea, „Maria, simbolul Israelului în Evanghelia după Ioan”, Zoltán Olah porneşte de la constatarea faptului că Maria, Mama lui Isus, apare numai de două ori în Evanghelia după Sfântul Ioan. Dar în amândouă cazurile Isus i se adresează cu apelativul „femeie”, ceea ce poate să surprindă pe cititor. Nu este un mod obişnuit de a te adresa mamei. Autorul caută să clarifice rolul Mamei lui Isus în Evanghelia după Ioan şi propune interpretarea că Maria este de fapt simbolul lui Israel, poporul lui Dumnezeu, mai ales în ce priveşte trăsăturile sale sublime. Figura şi rolul Mariei nu separă, ci uneşte Israelul şi poporul nou al lui Dumnezeu. Prin figura şi rolul ei, Biserica este adânc înrădăcinată în poporul lui Dumnezeu vechi–testamentar. Părinţii Bisericii au înţeles acest lucru şi de aceea văd în Maria nu numai prefigurarea Bisericii, ci şi reprezentarea Israelului.

Capitolul al VI-lea are ca titlu „Maria şi poporul lui Dumnezeu în Apocalips (Ap 12)”. Aici Iulian Faraoanu constată că tematica mariană nu este atât de frecventă în ultima carte a Bibliei. Capitolul 12 ar putea fi totuşi o excepţie. Pe de altă parte, se vede că apar destul de des imaginile ecleziologice alături de temele de teologie şi cristologie. Unii biblişti cred că o pistă în vederea înţelegerii mesajului cărţii ar putea fi reprezentată chiar de analizarea imaginilor Bisericii. Autorul îşi propune să ofere o lumină parţială asupra conceptului de Biserică, văzută ca popor al lui Dumnezeu în raport cu Maria, Maica Bisericii în Apocalips. De asemenea, autorul caută un răspuns la întrebări cum ar fi: care sunt formele de relaţionare dintre poporul lui Dumnezeu şi Maria? Se poate intui o referinţă mariologică în Apocalips?

Partea a treia conţine ultimele trei capitole ale lucrării, care au un caracter liturgic şi eclezial. Titlul acestei părți este „Maria în liturgia și teologia Bisericii”. Aici, în capitolul al VII-lea, „Liturgia de Rorate în Transilvania. Consideraţii istorico-teologice”, David Diosi analizează cea mai populară liturghie de Advent, aşa numita Liturghie Rorate, care se celebrează dimineaţa în zori. Printre credincioşii din Transilvania există o veche şi bogată tradiţie legată de această liturghie. În acest articol este prezentată istoria liturghiilor Rorate, dezvoltarea lor, şi se caută un răspuns la întrebarea de ce se ţineau dimineaţa în zori. Principala finalitate a studiului este aceea de a identifica şi de a descrie tradiţia acestei liturghii în Transilvania.

În capitolul al VIII-lea, „Maica Domnului la Dumitru Stăniloae”, Ştefan Lupu se opreşte la câteva aspecte ale teologiei părintelui Stăniloae referitoare la Fecioara Maria, mai exact la acele puncte esenţiale prin care se deosebeşte de alte abordări din cadrul teologiei ortodoxe româneşti. Caută să prezinte legătura dintre Maica Domnului şi Fiul lui Dumnezeu, apoi „istoricitatea” ei, sfinţenia şi perspectiva ecumenică asupra rolului ei. Gândirea părintelui Dumitru Stăniloae despre Maica Domnului, sau, aşa cum îi plăcea lui să spună, despre „theotokologie”, se înscrie pe coordonatele deschise de teologii de dinaintea sa, dar a urmărit mereu aspecte de actualitate, de punere în valoare a legăturii Maicii Domnului cu Sfânta Treime, cu Duhul Sfânt. Deşi părintele Dumitru Stăniloae a scris despre Fecioara Maria în mai multe rânduri, dar nu foarte mult, adică nu a elaborat cărţi sau studii ample despre Fecioara Maria, autorul remarcă faptul că în studiile şi în cărţile sale el a avut întotdeauna o abordare caldă, plină de sensibilitate faţă de Maica Domnului.

În fine, în capitolul al IX-lea, „Contribuţia lui Rene Laurentin la mariologia Conciliului Vatican II”, Lucian Dîncă îl consideră pe părintele R. Laurentin o autoritate de referinţă în materie de mariologie post-conciliară. Aduce ca argument un lung şir de lucrări teologice, dogmatice, mariologice. Dar şi sutele de articole publicate în reviste ştiinţifice de specialitate din lume sunt o dovadă a aportului său la revigorarea mariologiei, plecând de la baze biblice şi patristice. Papa Ioan al XXIII-lea l-a invitat să facă parte din Comisia pregătitoare şi apoi din Comisia de teologi experţi la Conciliul Vatican II. Implementarea deciziilor conciliare a constituit o preocupare de bază a teologului marian. De asemenea, studiul fenomenului apariţiilor Fecioarei Maria pretutindeni în lumea catolică l-a preocupat la cel mai înalt nivel, rămânând de neegalat în acest domeniu până astăzi.

De Maria numquam satis! Despre Maria nu se va vorbi niciodată îndeajuns! Aşa spunea Sfântul Bernard adresându-se celor care o cinstesc pe Fecioara Maria, Mama lui Isus şi Maica Bisericii. În orizontul spiritual al acestui îndemn am introdus volumul pe care îl publicăm acum. Volumul poate fi citit cu mult folos de toţi cei care cultivă în viaţa lor de credinţa devoţiunea către Maica Domnului de la Fatima, de teologii laici şi cei consacraţi. De asemenea, lucrarea de faţă se adresează publicului larg din România care, poate fără să ştie, este subiectul unui mister de libertate la întredeschiderea căruia în 1989 Maica Domnului a avut un rol important. Sper ca volumul să fie un semn de aducere aminte că libertatea nu este un instrument sau o condiţie pentru a atinge alte obiective, ci scopul suprem al vieţii trăite în comunitate.>

Spuneam la început că este vorba de o carte „rară”, pentru că, la noi, în România, scrierile teologice cu un conținut mariologic sunt puține. De aceea, îndrăzniți să cumpărați sau să citiți „Fatima 100”!