Wilhelm Dancă

În luna mai 2023 am ținut o conferință despre Paștele creștin și Paștele evreiesc, vorbind despre asemănări și diferențe. Conferința a făcut parte din seria Conferințelor Dalles organizate de Academia Română. Chiar dacă am prezentat-o în timpul pascal, o conferință despre Paștele creștin și Paștele evreiesc este bine venită oricând.

Astăzi sărbătorim Sfânta Cruce. Sărbătoarea a fost instituită la Ierusalim, în 14 septembrie 335, cu ocazia aniversării consacrării a două bazilici construite din voința împăratului Constantin. Una era pe Golgota, iar alta lângă Sfântul Mormânt. De asemenea, sărbătoarea este legată de descoperirea relicvelor Sfintei Crucii pe care a pătimit și a murit Isus. Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, a avut un rol deosebit în această lucrare. Precizez că nu am atins aceste detalii în conferința mea.

M-am oprit asupra semnificației Paștelui creștin și a Paștelui evreiesc, explorând și semnificația Crucii. Creștinii catolici și ortodocși din lumea întreagă cinstesc Crucea și spune că este Pomul Vieții, Tronul, Altarul Noului Legământ. Ei cred că din Christos „adormit” pe Cruce a izvorât sacramentul minunat al Bisericii. De aceea, văd în Cruce semnul Domniei lui Christos asupra vieților lor. De asemenea, mărturisesc că, fiind trofeul victoriei pascale a lui Christos, Crucea va fi semnul victoriei lor asupra morții.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Săptămâna Mare la creștinii care țin calendarul gregorian pentru sărbătoarea Paștelui am înregistrat o conferință. Ea face parte din seria de conferințe ale Academiei Române având drept titlu „Conexiuni”. Abordarea este interdisciplinară, pentru că țin cont și de etimologie, și de istoria religiilor și de teologie și de arta sacră.

Conferința are mai multe puncte. Printre altele vorbesc despre ce înseamnă cuvântul „Paște” și care sunt începuturile sărbătorii Paștelui. Apoi caut să răspund la întrebarea de ce se consumă carne de miel cu ocazia Paștelui și de ce data Paștelui este mobilă.

De asemenea, voi cerceta pe scurt ce spun Evangheliile despre Paște. Voi prezenta în sinteză părțile principale ale liturgiei Vigiliei Pascale și simbolurile Paștelui.

Voi da o scurtă explicație despre binecuvântarea „Urbi et Orbi”.

Apoi voi căuta un răspuns la întrebarea de ce se încondeiază și se consumă ouă de Paște. În final voi prezent câteva tradiții de Paște în România și reflectări ale Paștelui în artă.

Conferința se termină cu o povestioară despre tabloul lui Pierro della Francesca, „La Resurrezione di Cristo”. Vă invit să o ascultați și să nu vă fie frică de Christos înviat!

Sărbători pascale binecuvântate cu lumină și pace!

Zilele trecute am ținut o conferință la Academia Română pe tema „Crăciunul între simbol și semn”. După ce am arătat motivele pentru care am ales să vorbesc despre Crăciun în cheia limbajului simbolic, m-am oprit în prima parte la etimologia Crăciunului.

Apoi, am vorbit despre funcția simbolului în articularea misterelor creștine. Pentru a reda conținutul revelației divine elita spirituală din primele comunități creștine a apelat la limbajul simbolic. Nu trebuie să confundăm limbajul și conținutul evenimentelor sacre despre care se vorbește în Biblie.

În a treia parte am trecut la analiza datei, orei și locului Nașterii Domnului. Am subliniat prezența simbolului pentru a indica coordonatele geografice și cronologice ale Nașterii Domnului.

Ultima parte a fost consacrată prezentării câtorva simboluri. Unele sunt de natură păgână și sunt legate de festivitățile solstițiului de iarnă, altele de natură creșintă și se inspiră din Evanghelia Copilăriei lui Isus. În sens creștin simbolurile au rădăcini în Evanghelia după Matei 1-2 și Evanghelia după Luca 1-2.

Am constatat că astăzi simbolul Crăciunului tinde să se reducă la semne ale sărbătorii Nașterii Domnului. Semnele nu au putere de unificare și de cunoaștere. Ele se explică în lumina contextului în care apar.Am pledat pentru revenirea la limbajul simbolic în celebrarea Crăciunului. De asemenea, am sugerat un comportament de Crăciun care să acorde mai multă importanță nu verbului „a avea”, ci „a fi”.

Așadar, să fim ceea ce suntem, dar nu pe jumătate, ci în întregime.

Crăciun binecuvântat!

Ionel Valentin Vlad ar fi împlinit vârsta de 75 de ani în 22 septembrie 2018. Puțin a lipsit ca să ajungă la această frumoasă vârstă. Dumnezeu l-a chemat la sine anul trecut în 24 decembrie 2017. Oamenii spun că a murit înainte de vreme, dar … nu-i așa, omul vede, iar Dumnezeu pre-vede. Ca profesie a fost inginer și fizician. Foarte bun în domeniul lui. A devenit membru al Academiei Române în 1991. Din 2010 și până la moarte a fost președintele Academiei Române. Printre multele lui realizări trebuie remarcată alegerea Papei Francisc ca membru de onoare al Academiei Române. Poate puțin știu că acad. Ionel Valentin Vlad a îmbrățișat religia romano-catolică încă din copilărie, îndrumat de mama sa, și a practicat-o cu devoțiune.

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la naștere, Academia Română a organizat o sesiune de comunicări prezidată de acad. Bogdan Simionescu. Sufletul acestei întâlniri au fost dna profesor Adriana Vlad și fiica lor, dna Ana Vlad. Am acceptat invitația să vorbesc despre Ionel Valentin Vlad atât în numele I.P.S. Ioan Robu, cât și al credincioșilor catolici care l-au cunoscut și prețuit.

În comunicarea pe care am prezentat-o cu această ocazie am subliniat două virtuți morale distinctive ale omului și creștinului Ionel Valentin Vlad: simplitatea și generozitatea. Aceste trăsături derivau dintr-o metafizică implicită care era deschisă fizicii pe care o studia cu pasiune. Tema principală a intervenției mele a fost metafizica luminii dezvoltând, pe scurt, două linii de interpretare dezvoltate în Evul Mediu. Prima este metafizica luminii create (lumen, lat.) care participă la lumina necreată (lux, lat.). Această linie a început cu Plotin și a continuat cu Augustin, Isaac Israeli, Avicena, Grossatesta și Bonaventura. A doua este metafizica luminii ca structură constitutivă a lumii care a început cu Aristotel și a fost dezvoltată de Toma de Aquino. În cazul de față lumina este înțeleasă ca al cincilea element ce structurează cosmosul întreg, deci și omul. Celelalte patru sunt pământul, apa, focul și aerul.

Metafizica luminii a inspirat multe interpretări ale Scripturii. De exemplu, textul din Mt, 12, 31, unde se vorbește despre păcatul împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare, a fost înțeles ca refuz de a primi lumina. Pornind de aici am spus că Ionel Valentin Vlad nu a murit sau nu va muri pentru că nu a păcătuit împotriva luminii.

Detalii găsiți în comunicarea postată mai jos:

Dragi prieteni,

Vinerea trecută, 27 aprilie 2018, am celebrat slujba de înmormântare a unui fost vice-președinte al Academiei Române, prof. Dinu C. Giurescu, în prezența a aproximativ cincisprezece membri ai Academiei, printre care se aflau un ex-președinte, acad. Cristian Hera, un ex-secretar general, acad. Victor Voicu, și un actual vice-președinte, acad. Răzvan Theodorescu; acesta din urmă a prezentat un scurt profil biografic și științific al acad. Dinu C. Giurescu la sfârșitul celebrării. De asemenea, au participat mai mulți prieteni, foști discipoli ai profesorului și câțiva jurnaliști. Nu a fost o înmormântare obișnuită în ochii opiniei publice românești, pentru că am văzut nu prea multe persoane participând la celebrare. Cred că mulți dintre cei ce l-au cunoscut ca muzeograf, profesor de istorie și membru al Academiei Române nu se așteptau ca slujba de înmormântare să aibă loc în Biserica Catolică, mai exact în biserica italiană din București, să fie prezidată de un episcop catolic, mons. Cornel Damian, iar cuvântul de zidire să fie rostit de un preot catolic, membru al Academiei Române (subsemnatul). Pentru liniștea acelora oarecum scandalizați că Dinu C. Giurescu nu a rămas „fiu devotat al Bisericii Ortodoxe”, vă prezint aici, pe scurt, o mărturisire personală a acad. Dinu C. Giurescu despre Biserica în care a crezut. Mă aflam la o ședință obișnuită în aula mare a Academiei Române. Era prin primăvara anului 2014, dacă nu mă înșel. D-l Giurescu s-a apropiat de mine și mi-a șoptit la ureche: „Și eu sunt ca dumneavoastră!”. Neștiind cum să reacționez, în mod evident surprins, l-am întrebat: „Sunteți din Ardeal?”, deși știam că nu este de acolo. Încercam să leg faptul că este catolic de vreo înrudire cumva cu familii greco-catolice. Dar el a adăugat îndată: „Nu, nu sunt din Ardeal, nu sunt greco-catolic, sunt romano-catolic. Am făcut trecerea la Biserica Catolică înainte de a pleca în America într-o biserică catolică de la marginea Bucureștiului”. Ulterior am aflat că, da, făcuse trecerea în Biserica Catolică în 1987, fiind însoțit spiritual de către pr. Martin Cabalaș, paroh la Biserica Catolică „Bucureștii Noi”. Mons. Ioan Robu i-a dat o binecuvântare înainte de a pleca în Statele Unite ale Americii, iar acad. Dinu C. Giurescu a ținut să-mi amintească acest moment din existența sa. Mai multe detalii despre valorile spirituale în care a crezut acad. Dinu C. Giurescu puteți afla ascultând predica de mai jos. Domnul să-i ierte păcatele și să-l facă părtaș, împreună cu prietenii și sfinții săi, de bucuria vieții veșnice! Requiescat in pace!

Mai jos puteți să ascultați predica: