Wilhelm Dancă

Parabolele evanghelice sunt mereu actuale și pline de învățăminte. Așa este și parabola adminstratorului necinstit din Evanghelia după Luca 16, 1-13. Acesta se remarcă nu prin faptul că fură din averea stăpânului, ci prin aceea că găsește rapid o soluție de supraviețuire onorabilă. Pornind de aici am dezvoltat tre idei mari.

Prima idee a fost despre faptul că viața omului înseamnă relație. M-am oprit la relația cu Dumnezeu și aproapele. În spiritul parabolei meditate, relația se naște din binele pe care îl facem celui nevoiaș, spontan și gratuit, asemenea lui Dumnezeu. Am subliniat că viața fiecăruia dintre noi este un dar, iar noi suntem administratori ai vieții primite. Spune Sfântul Paul: Ce ai omule și nu ai primit? Deci totul în noi este dar sau rod al unor relații, fie pe verticală, fie pe orizontală.

În a doua idee am dezvolat raportul dintre Dumnezeu și mamona, adică zeul banului. Ori de câte ori omul alunecă în cultul idolatru al finanțelor, economiei, se îndepărtează de Dumnezeul vieții. Se comportă ca un administrator necistit sau egoist. Am insistat pe faptul că, în mod paradoxal, dăruind primim. Dăruind din ceea ce trece dincolo de necesarul pentru o viață decentă, deschidem posibilitatea ca omul nevoiaș să se dezvolte.

Prin cea de-a treia idee am deschis orizontul eternității. Am spus că trebuie să fim deschiși și spre construirrea unei locuințe în ceruri. Cum? Oferind ajutor celor săraci din jurul nostru. Administratorul necinstit din Evanghelia zilei ne învață cum să facem. Adică, să fim atenți, inteligenți și să acționăm rapid ori de câte ori putem să facem cuiva un bine. Oricât de mic, binele făcut spontan pentru creșterea aproapelui contează și aici, și în lumea de dincolo.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Adventul a început. În prima duminică a acestui timp de pregătire pentru Crăciun am comentat Marcu 13, 33-37. Este vorba despre o parabolă potrivit căreia un om pleacă într-o călătorie. Însă nu înainte de încredința servitorilor săi casa și puterea de a gestiona treburile. Îi recomandă insistent portarului și, prin el, tuturor servitorilor să fie vigilenți. M-am oprit la trei cuvinte cheie: casa, autoritatea și portarul. Ele cuprind tema principală pe care ucenicii ar trebui să o dezvolte în Advent. Este ceva similar tehnicii din muzica de jazz, dar în registru spiritual.

Casa este un cuvânt care definește și construcția, și comunitatea, familia care trăiește într-o casă. Accentul trebuie pus pe relațiile dintre persoanele din casă. Ele duc la împlinirea destinului persoanelor. Însă, cu o condiție, și anume, dacă trăiesc în orizontul celei de-a doua veniri a Domnului.

„Advent” înseamnă venire. În celebrările noastre nu este vorba atât despre prima sau a doua venire, cât despre intervalul de timp dintre cele două veniri. Acest timp intermediar ne este dat pentru dezvoltarea „identității” de ucenic. Ea se cultivă prin exercițiul autorității responsabile. Domnul care „pleacă într-o călătorie” le dă putere de „creștere” tuturor disicipolilor. Cum se exercită această putere? Prin alegerea responsabilă a binelui. De aceea, toți suntem responsabili de soarta casei. Da, toți responsabili, fie că este vorba despre familie, fie că se discută despre Biserică. Toți suntem împreună răspunzători de ceea ce există în Biserică. Sau, în familii.

Funcția de portar definește cel mai bine misiunea ucenicului în timpul intermediar. Portarul are privirea bună, îi protejează pe cei care sunt în casă. Portarul poate vedea clar, limpede, chiar și în întuneric. Trăim un timp de mari provocări la adresa Bisericii, a familiei. Suntem făcuți pentru Dumnezeu și pentru comuniunea cu El, cu semenii. De aceea, să nu stingem în noi dorul de „țara spirituală” în care ne-am născut. Sau, să nu sufocăm în noi dorința de a fi/trăi în casa Domnului.

Advent binecuvântat!

Bisericile în zilele noastre se golesc. Creștinii par să fie triști și descurajați. Sunt multe cauze care au dus la acest fenomen. M-am oprit la una dintre ele. Și anume, iubirea nu mai este iubită. De fapt, am pornit de la parabola invitaților la nuntă din Matei 22, 1-14.

Mesajul principal a fost că Isus ne invită la speranță și responsabilitate. Am descoperit în parabolă trei vești, una bună și două surprinzătoate. Vestea bună e că toți oamenii sunt chemați la nuntă. Adică, să participe la unirea lui Dumnezeu Tatăl cu omenirea în Isus Christos. Prima veste surpriză e că nu toți oamenii primesc invitația. A doua veste surpriză se referă la „haina de nuntă”. Haina în cazul de față este spiritul sărbătorii. Oricum haina trădează starea interioară a omului.

Am vorbit puțin și de Sfânta Tereza de Avila. Ea spune că aripile care îl ridică pe om la Dumnezeu sunt două: teama și iubirea. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Dar, pe măsură ce crește iubirea, teama se micșorează. În cele din urmă rămâne doar iubirea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Viața este darul lui Dumnezeu. Sau, viața ne-a fost dată cu titlu de împrumut. De asemenea, se poate spune că, aici și acum, viața e binele nostru suprem. Dar cum îl administrăm? Oare suntem stăpânii vieții sau slujitorii ei respectuoși, fertili?

Tema „viața cu titlul de împrumut” am descoperit-o în parabola „viticultorilor ucigași”. Vezi Matei 21, 33-43. De fapt, am identificat în parabolă trei nivelui de lectură.

Primul nivel are de-a face cu farizeii și cărturarii din vremea lui Isus. Mai exact, cu arhierii și responsabilii religioși care abuzau de funcția lor. Se considerau stăpânii absoluți ai poporului. Astfel se substituiau lui Dumnezeu. Din cauza acestui abuz, „via Domnului” nu a rodit. Iar în cele din urmă a fost dată altui popor.

Al doilea nivel vizează păstorii Bisericii de ieri și de azi. Din cauza abuzurilor de putere, bisericile au rămas goale. Se întâmplă lucrul acesta în Occident, astăzi, și nu numai. Se va spune, da, -a întâmplat și în trecut în alte zone ale lumii. Nu este suficient. Cum răspundem la această atenționare a lui Isus?

Al treilea nivel se referă la fiecare creștin în parte. Dacă se comportă ca stăpân absolut al propriei vieți, devine steril. De ce? Pentru că alunecă în autoreferențialitate, individualism, egoism. Aceste derapaje îndepărtează omul de fluxul iubirii și al vieții.

Pentru a reduce aceste abuzuri am identificat două remedii la Sfântul Paul. Este vorba despre Scrisoarea către Filipeni 4, 6-9. Apostolul îndeamnă pe ucenicii din Filippi să se roage și să practice ceea ce au văzut la el. Rugăciunea menține credinciosul în contact cu Dumnezeul cel Viu. Iar ceea ce filipenii au văzut la Sfântul Paul era credința lui molipsitoare.

Cum facem să nu fim acuzați de „abuz în serviciu” în raport cu Dumnezeu? Cum facem să primim viața ca dar și să aducem roade?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Discernământul sau înțelepciunea sau priceperea a fost tema meditației din 30 iulie 2023. Am început cu prezentarea celor trei parabole din Matei 13, 44-52. Este vorba despre un agricultor, un negustor și un pescar. Fiecare are discernământ, adică face diferența între bine și rău.

Pornind de aici, Domnul Isus îi invită pe discipoli să asume spiritul discernământului. Acesta este necesar pentru a face parte din împărăția sa. Dar cum să exercităm discernământul astăzi? Suntem invadați de falsuri, produse contrafăcute, magazine online care vând tot felul de iluzii. Trăim într-o lume confuză, fără criterii sau cu multe non valori. Dincolo de ascultarea Cuvântului, participarea la sacramente și rugăciunea personală, mai este ceva.

Trebuie să coborâm cu picioarele în viața reală. Să mergem din nou la piață și să cumpărăm de la ”oameni”, nu de la aparate sau de pe internet. Să începem în familie să practicăm lucrul acesta. Părinții să-i ducă pe copii la piață și să-i învețe arta negocierii. Sau arta evaluării raportului dintre calitate și preț în fața oamenilor vii. Astfel câștigă binele, și în viața cumpărătorului, și în viața vânzătorului.

În planul vieții creștine binele este Christos. El trebuie să aibă întâietatea în toate. L-am dat ca exemplu pe Sfântul Benedict care îl punea pe Christos pe primul plan al existenței. Și-i îndemna pe călugării săi să facă la fel.

Mai multe detalii despre arta guvernării de sine prin discernământ, dar și a societății, în articolul postat mai jos.