Wilhelm Dancă

În prima zi a anului civil, Biserica Catolică celebrează mai multe evenimente mântuitoare. Mai întâi este octava Nașterii Domnului, apoi e circumcizia Pruncului Isus, la opt zile de la naștere. Prin acest ritual se manifestă apartenența Domnului la poporul lui Israel. De asemenea, se celebrează Ziua Mondială a Păcii, care a fost instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967. În fine, se onorează titlurile Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” și de „Maică a Bisericii”. Acest din urmă titlul a fost acordat Mariei de Papa Paul al VI-lea în 1968. M-am oprit la calitățile Sfintei Fecioare de „Mamă a lui Christos” și „Mamă a Bisericii”, care cuprind toate celelalte evenimente celebrate în 1 ianuarie.

Există o legătură între aceste titluri. Am vorbit despre conciliul de la Efes, din 431, și că acolo s-a reformulat adevărul biblic că Maria este „Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Chiril din Alexandria a avut o contribuție importantă la promulgarea acestui adevăr de credință. Prima mențiune în Biblie că Maria este Maica Domnului apare la Luca 1, 43. Aici Elizabeta spune: „Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?”

Actualizarea întrupării Fiului în zilele noastre este urgentă și importantă. De aceea, Papa Paul al VI-lea a numit-o pe Maria „Maica Bisericii”. Adică, pentru a lărgi misterul întrupării la toți oamenii. Ea este aceea care inspiră și modelează o lume nouă, cum spune Paul al VI-lea, o civilizație a iubirii. Ținând cont că trăim într-o societate dezbinată, am propus ca Maria să devină factor de unitate pentru noi. Cum? Trăind și punând în practică dreptatea și adevărul în orizontul iubirii. Astfel, dreptatea și adevărul pot deveni factori de frățietate și de solidaritate autentică. Și încă ceva. Orice întâlnire cu mama este/ar trebui să fie un prilej de bucurie și de unitate. De fapt, bucuria este molipsitoare și poate crea comuniune între copiii unei mame. După întâlnirea cu mama auzim deseori aceste cuvinte: „Mamă, s-aveți grijă!” Acum, la început de an, Maria, Maica Bisericii spune fiecăruia dintre noi: „Mamă, s-aveți grijă!” Adică, să nu uităm să trăim iubirea din/în care ne-am născut.

La mulți ani!

În Duminica a IV-a din Advent am meditat la umilitatea Sfintei Fecioare Maria. Am luat-o pe drept model și condi’ie de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Textele biblice ale Duminicii invită la considerarea lucrurilor mici, modeste, simple. Astfel, Betleem unde se va naște Fiul lui Dumnezeu este o cetate mică. Vezi Miheia 5, 1-4. De asemenea, Sfânta Elisabeta spune în Evanghelia după Luca 1, 43: „de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” Răspunsul Mariei nu a fost proclamat astăzi, dar este cunoscut. Este vorba despre „Magnificat” sau „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul”, vezi Luca 1, 46-55. În această cântare, Maica Domnului spune: „căci a privit la umilința slujitoarei sale” (v. 48) și, pentru că a fost umilă, „mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (v.49). Am explicat că termenul „umilință” vine de la „humus”, care în latină înseamnă pământ. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în trupul Fecioarei, care este din pământ. De fapt, toate trupurile oamenilor sunt din pământ și în pământ se vor întoarce. Dacă nu uităm lucrul acesta, vom avea virtutea umilinței, iar Fiul lui Dumnezeu se va naște și în noi.

Am subliniat două lucruri.

Primul, că umilința Sfintei Fecioare este filosofică. Sfântul Augustin spune că Maria l-a conceput pe Fiul lui Dumnezeu mai întâi cu mintea. A înțeles datorită umilinței care este statutul său în cosmos, adică faptul că este nimic, și tot la fel în lume. Maria a recunoscut că depinde întru totul și în toate de Dumnezeu Cel Atotputernic. Apoi, prin puterea umilinței a făcut discernământ între ceea ce e esențial și detaliile existenței. De aceea, i-a spus îngerului: „Iată slujitoarea Domnului!”.

Al doilea lucru, că umilința Maicii Domnului este psihologică. Aici este vorba despre starea sufletească de punere a propriei ființe la dispoziția Domnului. Slujirea necondiționată a lui Isus face ca Maria să fie prima misionară din istoria Bisericii. De fapt, mergând în vizită la Elizabeta, Maria îl vestește pe Isus familiei preotului Zaharia. Sărbătoarea „Nașterea Domnului” are rost și efecte bune dacă Pruncul Isus se naște în sufletele noastre. Condiția de posibilitate pentru ca acest eveniment să se petreacă este umilitatea. Succesiunea pașilor este următoarea: umilitatea, nașterea lui Isus în suflete și imboldul misionar. Dacă păstrăm această ordine, atunci putem deveni candidați la viața eternă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În „Duminica Bucuriei” din Advent călăuza noastră spre Crăciun a fost sfântul Ioan Botezătorul. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 10-18.

Am pornit de la faptul că Întruparea Domnului este evenimentul prin excelență din istoria omenirii. De aceea, ar trebui să schimbe ceva în umanitatea noastră. Întruparea sau Crăciunul ar trebui să ne facă mai oameni. Contextul duminicii pune accentul pe bucurie, ca invitație, nu ca realitate sau stare de fapt. Suntem invitați la bucuria pe care o trezește faptul că „Domnul este aproape”. Această bucurie-invitație se transformă într-o chemare la convertire. Cu alte cuvinte, bucuria Crăciunului care se apropie devine un comportament de viață. Așadar, în orizontul sărbătorii Nașterii Domnului suntem invitați să ne bucurăm, să ne convertim și să fim mai oameni.

Primul pas al umanizării este tuturor oamenilor. Se traduce prin solidaritate cu acela care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Să nu punem pe primul plan dorințele egoiste din noi. Să-i facem loc aproapelui în viața noastră. Al doilea pas se adresează acelora care au o profesie. Să nu se transforme meseria într-o formă de câștig necinstit. Pe scurt, fiecare este chemat să țină porunca a șaptea: „Să nu furi!” Al treilea pas îi vizează pe cei responsabili cu siguranța statului și a cetățeanului. Ei sunt învestiți cu autoritate, dar aceasta să nu devină violență sau agresivitate, nedreptate. Alți pași sunt: bucuria care schimbă perspectiva asupra relației cu aproapele. Astfel se vede binele din celălalt, oricât de păcătos ar fi. Alt pas: să căutăm un îndrumător spiritual, urmând exemplul celor care l-au găsit pe Ioan Botezătorul. În fine, un alt pas: bucuria convertirii să fie cunoscută de oamenii din jurul nostru. Cum? Prin mai multă bunăvoință, răbdare, îngăduință față de limitele semenilor noștri.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În solemnitatea „Neprihănita Zămislire” am vorbit despre credința Sfintei Fecioare Maria. Am meditat la Evanghelia după Luca 1, 26-38 și am subliniat trei aspecte.

Mai întâi, credința Fecioarei Neprihănite este simplă. Am spus că „cetatea Nazaret” nu era chiar o cetate, ci un sătișor lipsit de importanță. În Vechiul Testament nu se pomenește acest sat, în schimb Betleem este adus în discuție de vreo douăzeci de ori. Credința trebuie trăită discret, în viața obișnuită, fără emfază sau acte de grandomanie.

Apoi, credința Fecioarei Neprihănite este solară, pentru că „a fost plină de har”. Biserica o aclamă „Tota pulchra”, adică „Toată frumoasă”. Frumusețea Mariei este legată de prezența harului în viața ei. Așa este creștinul care caută să trăiască în harul lui Dumnezeu. Am invitat la folosirea culorilor pentru a manifesta credința. Am amintit de redeschiderea catedralei „Notre Dame” din Paris și frumusețea veșmintelor purtate de slujitorii sacri.

În fine, credința Fecioarei Neprihănite este slujitorială. Lucrul acesta e confirmat de răspunsul dat îngerului Gabriel: „Iată slujitoarea Domnului”. Slujirea asemenea Mariei înseamnă să mergi în întâmpinarea nevoilor celorlalți. Slujirea creștină nu este pasivă, ci activă, de aceea are inițiative.

În concluzie, cine o laudă pe Maria îl cinstește pe Isus. Mai mult, acela are credința ei simplă, solară și slujitorială. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Suntem în a doua duminică din Advent, timp de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 1-6 și am subliniat legătura dintre pregătirea sufletească și întâlnirea reală cu Domnul. Sfântul Ioan Botezătorul este un model de urmat în Advent, și nu numai. El este o punte între venirea din trecut și venirea din viitor a Domnului. Ucenicii sunt chemați să devină pod între venirea Mântuitorului la Betleem și venirea lui continuă în viața noastră.

Am aflat de la sfântul Ioan Botezătorul că întâlnirea cu Domnul este reală și presupune câteva condiții și predispoziții. Printre acestea sunt asumarea condiției de păcătos și dispoziția de a îndrepta ceea ce este strâmb.

Referitor la condiții, am remarcat că trăim într-o societate în care întâlnirea lui Christos întâmpină dificultăți. De exemplu, presiunea tradițiilor și obiceiurilor, dependența de creștinismul idealist sau de creștinismul umanist din care lipsește Christos. Am adăugat și atracția creștinsimului magic, ca și cum Christos ar fi un magician.

Pentru a ne elibera de aceste forme de creștinism ideologizat am recommandat „sita rațiunii”. Mai exact, am spus că fără dialogul dintre rațiune și credință nu putem ajunge la întâlnirea reală cu Christos. Am meditat și la puterea discernământului, ca rezultat al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Adventul este un timp perfect pentru a învăța discernământul dintre bine și rău, adevăr și minciună. De asemenea, am vorbit despre nevoia de liniște și de pace sufletească pentru a face exerciții de discernământ.

În fine, dacă vrem să vedem lumina naturală avem nevoie de câteva condiții și dispoziții. Oare nu la fel stau lucrurile și în privința luminii spirituale? Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.