Wilhelm Dancă

A doua meditație de astăzi la Ioan 2, 1-12 a fost dedicată credinței. A fost propusă la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit despre credința în Isus, care s-a manifestat pentru prima dată ca Fiu al lui Dumnezeu la nunta din Cana. Am ținut cont de personajele care participă la semnul săvârșit de Isus. De aceea, am vorbit despre credința mariană, credința ca prietenie cu Isus și credința prietenie între ucenici.

Credința Maicii Domnului este personală, interioară, slujitorială. Vede de la distanță și din vreme momentul de lipsă sau de încercare al aproapelui. Adică credința Mamei lui Isus vede când cineva „nu mai are vin”. Credința ca prietenie cu Isus face ca El să fie mereu prezent în noi. Și invers. Dușmanul iubirii nu este ura, ci obișnuința, spunea W. Shakespeare. Dacă vorbim despre adevăr, dușmanul acestuia nu este eroarea, ci plictiseala. Credința ca prietenie cu Isus poate derapa în obișnuință sau plictiseală. Și atunci nu mai este credință. Credința ca prietenie între ucenici este semnul apartenenței la Biserica lui Isus. Ce se întâmplă astăzi? Ucenicii nu se cunosc, decât în cercuri foarte mici, dacă se cunosc. Mai greu cu prietenia între ucenici, care ar trebui să fie o stare de spirit.

Dacă vrem ca Isus să se manifeste ca Fiu al lui Dumnezeu, să căutăm să avem o credință mariană, de prietenie cu Domnul și cu ucenicii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am meditat astăzi de două ori la Evanghelia după Ioan 2, 1-12. Aici este vorba despre Nunta din Cana Galileei. Prima meditație a fost în cadrul liturghiei de la ora 8. Aceasta a fost transmisă de TVR2. Am prezentat a doua meditație în timpul liturghiei de la 12. 15. După această liturghie am prezentat pe scurt cartea „Meditații la Evanghelia după Ioan”. Este vorba despre volumul VII din seria „Mysterium Christi”.

În introducere la prima meditație am spus că „nunta” la care vine Isus este nunta omului cu divinitatea. Am prezentat semnificația câtorva elemente din Evanghelia despre Nunta din Cana. Apoi m-am oprit și am comentat mai mult: „Nu mai au vin” (Ioan 2, 3). Această constatare îi aparține Mamei lui Isus, prezentă și ea la nuntă. Am spus că vinul obținut prin schimbare apei este simbolul bucuriei în Domnul. Am arătat ce înseamnă să nu mai fie vin la nivel de Biserică, de familie și de viață personală. Bucuria nu se argumentează, ci se trăiește și se transmite prin molipsire.

Detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica „Botezul Domnului” am meditat Evanghelia după Luca 3, 15-16.21-22. Aici este vorba despre botezul pe care l-a primit Domnul la râul Iordan din mâinile lui Ioan Botezătorul. Botezul lui Ioan era un botez purificator și unificator. Botezul său curăța omul de păcate și-l introducea în comunitate. Isus avea nevoie de acest botez? Evident că nu, dar atunci care este semnificația acestei epifanii sau teofanii? În această împrejurare Ioan și poporul venit să se boteze au aflat că Isus este Fiul Tatălui. Am pus în oglindă botezul pe care l-am primit noi când eram mici sau maturi.

Învățăm trei lucruri de la Domnul care se botează în Iordan. Astfel am explicat ce înseamnă să te „îmbraci în Christos”. Sau, să ai stilul său de viață, mentalitatea lui, ori modul său de a fi. Mai întâi solidaritea cu cei păcătoși sau cu oamenii care greșesc. Asemenea Domnului Isus, prin iubire îi putem salva din abisul păcatului. Apoi iubirea ca replică la deviza modernității: gândesc, deci exist (Descartes). Botezul Domnului ne învață altceva: iubesc, deci exist. În fine rugăciunea ca factor de creștere a vieții din botezul primit. Ideea principală este aceasta: cine nu se roagă se des-botează.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Epifaniei Domnului în fața magilor la Betleem am meditat Evanghelia după Matei 2, 1-12. Am spus în introducere că, în această zi, sărbătorim nașterea popoarelor la credința în Isus Christos. Am subliniat trei atitudini față de Christos: căutarea, indiferența și frica.

Căutarea este specifică magilor. Îl caută pe Christos cu ajutorul rațiunii/steaua și al credinței/preoții de la Ierusalim. Magii l-au căutat pe Christos pentru că aveau în ei imboldul eternității. Sfântul Augustin comentează zicând: l-au căutat pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu i-a găsit mai întâi.

Indiferența este manifestată de scribii, cărturarii și preoții de la Ierusalim. Aceștia au descoperit unde s-ar putea naște Mesia, adică Betleem, dar desconsiderau orășelul. Indiferența lor a dus la gesturi de mândrie și cinism. Poate că și unii dintre creștinii de astăzi sunt indiferenți. De aceea, cine vrea să afle unde s-a născut Isus să nu-i întrebe pe ucenicii indiferenți.

Frica este atitudinea lui Irod. El se temea de sosirea unui competitor necunoscut la puterea sa regală. Frica este mai distrugătoare decât indiferența, căci Irod a devenit criminal. A ucis pruncii sub doi din Betleem și împrejurimi. Frica de a pierde puterea este perversă. Nu putem fi conduși la Christos de cei cărora le este frică de El.

În concluzie, am spus că metafora vieții noastre este căutarea magilor. Ei au rămas fideli luminii/stelei și au căutat mereu adevărul. Să facem la fel!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am meditat Prologul din Evanghelia după Sfântul Ioan 1, 1-18. Încă o dată în timpul sărbătorilor Nașterii Domnului. De ce? Mai întâi pentru a înțelege ceva din misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Apoi pentru a încerca împreună să devenim și noi fii ai lui Dumnezeu.

Am început cu o considerație asupra Înțelepciunii divine. S-a vorbit despre ea în Vechiul Testament. Dar, la împlinirea timpurilor s-a întrupat în Domnul Isus. Înțelepciunea este Cuvântul, iubirea-relație din Dumnezeu. Cuvântul stă la baza tuturor celor care s-au făcut în acest univers. Inclusiv omul.

Am centrat meditația pe această afirmație: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit în noi” (v. 14). Am spus că trebuie să-l repetem deseori și să ne gândim la ceea ce spunem. De ce? Pentru că ucenicii sunt chemați să manifeste și în exterior credința lor în Cuvântul întrupat. Dar, pentru că la discipoli există o ruptură între interior și exterior, „Cuvântul” cade în gol. Mulți oameni nu țin cont de Dumnezeu-Cuvântul în alegerile lor de viață. Cauzele sunt multe. Am subliniat două dintre ele.

Prima, Cuvântul nu este primit de omul contemporan din cauza Bisericii. Cum așa? Am răspuns folosind metafora soarelui și a lunii. Christos este soarele care luminează Biserica, luna. De aceea, Biserica răspândește lumină, dacă o primește de la Christos. Din păcate, astăzi, multe structuri, practici și rituri ale Bisericii sunt opace. Biserica a pierdut mulți credincioși și pentru că a propus un Dumnezeu fals. Este nevoie de reluarea dialogului cu cei care nu cred.

A doua, Cuvântul nu este primit din cauze personale. Metafora soarelui și a luminii poate fi aplicată și la nivel individual. Astfel, observăm că mulți oameni l-au eliminat pe Dumnezeu din orizontul cunoașterii și al iubirii. Aceste două facultăți umane au ceva în comun cu Dumnezeul cel Viu. Dar, dacă Dumnezeu a murit, atunci și omul a murit.

Lucrurile stau altfel în cazul celor care cred. Ei se bucură de cunoașterea lui Dumnezeu care s-a întrupat. Sfântul Bernard spune că Acela care s-a unit cu noi prin întrupare ne va face să devenim la fel ca El, adică spirit. Sau, asemenea Fiului Unul-născut al Tatălui, plini de har și de adevăr. De ce nu ne bucurăm de acest adevăr de credință? Pe lângă bucuria întrupării Fiului în noi este nevoie și de căutarea manifestării lui. Domnul se manifestă ca adevăr în multe feluri, chiar și în greșeala sau păcatul lumii. Dacă este așa sau nu, să verificăm și să-l căutăm pe Domnul ca adevăr. Apoi, descoperindu-l, să ne bucurăm.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.