Wilhelm Dancă

Această formulare „pace dezarmată și dezarmantă” îi aparține Papei Leon al XIV-lea. Am aplicat-o la conțintul Evangheliei după Ioan 14, 23-29 din această duminică a Paștelui. Aici Domnul Isus spune: „Pacea mea … nu e ca pacea pe care o dă lumea”.

Am descris pacea dezarmată și dezarmantă. Mai întâi am spus că ea este darul lui Christos înviat pentru noi. Apoi că pacea este Christos însuși. În fine, că pacea înseamnă „rămânerea” Sfintei Treimi în inima aceluia care iubește precum Isus Christos. Dar Evanghelia conține o promisiune a venirii Duhului Sfânt. De aceea, am subliniat că El îi va învăța pe ucenicii din totate timpurile și le va aduce aminte învățătura Domnului.

Aceasta se articulează în trei momente. Primul, în viața Bisericii pe primul loc este sfințenia. Adică prezența Duhului Sfânt în inima ucenicilor. Cum se traduce această prezență? Prin libertate și curaj de a mărturisi Adevărul lui Christos. Al doilea, discipolul este centrat pe voința Domnului, care devine orizontul său de viață. Într-un anumit fel, voința Domnului este pacea și viața acelora care iubesc așa cum ne-a iubit Isus. Al treilea, iubirea asemenea lui Isus înseamnă înainte de toate iertare. De fapt, iertarea este una dintre cele mai înalte forme de iubire. Domnul Isus ne-a arătat lucrul acesta pe Cruce.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Iubirea dintre discipoli „așa cum i-a iubit Christos” este tema meditației din 18 mai 2025. Evanghelia Duminicii e luată din Ioan 13, 31-35. Pe scurt, omilia e o radiografie a iubiri care se inspiră din iubirea Domnului Christos. Am subliniat câteva calități esențiale ale acestei iubiri.

Mai întâi am spus că iubirea este „disciplinată”, în sensul că e preluată din învățătura sau disciplina despre iubire lăsată de Mântuitorul. El a spus: „iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit eu”. Aceasta este piatra pe care se zidește unitatea Bisericii. Apoi am descris aspectul ascetic al iubirii creștine. Adică, iubirea presupune renunțare, suferință, jertfă, lacrimi, dar nu se oprește din cauza relelor pe care le suportă. De asemenea, am vorbit despre caracterul pasional al iubirii. Sfântul Toma de Aquino spune că iubirea înseamnă dorință, pasiune. Acesta e primul sens al iubirii. În relațiile de iubire dintre ucenici ar trebui să existe și sentiment, emoție, pasiune. În fine, iubirea creștină este mereu abundentă, în exces. De ce? Pentru că iubirea nu așteaptă nimic în schimb, legea iubirii creștine fiind să se dăruiască.

Am dat câteva exemple de „discipoli” contemporani care au trăit această iubire. M-am referit la Fericiții Vladimir Ghika, Anton Durcovici și Cardinalul Iuliu Hossu.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Învierea se celebrează 50 de zile. Astăzi, în a III-a Duminică a Paștelui, am comentat Evanghelia după Ioan 21, 1-19.

Am remarcat că apariația lui Isus Înviat are loc într-o zi obișnuită de muncă. Dar, cumva, e o zi aparte. De ce? Pentru că pescuitul celor șapte ucenici, în frunte cu Petru, nu a fost încununat de succes. De asemenea, apariția s-a petrecut într-un loc obișnuit, pentru apostoli, și anume Galileea. Aceste sublinieri au rostul lor. Am vorbit despre ele în meditația de astăzi.

Am spus răspicat că, fără legătura cu Învierea, Biserica se transformă într-un ONG sau un partid cu o anumită ideologie, adică partizană.

Dar ce înseamnă Învierea pentru Biserică? Ne spun cele două personaje principale ale Evangheliei din această Duminică: Petru și Ioan. Petru este simbolul instituției, iar Ioan al charismei. Și unul, și celălalt sunt necesari, vitali, în existența Bisericii. Lucrarea lor este roditoare potrivit iubirii pe care o au față de Christos Înviat.

Petru se îmbracă după ce Ioan îl recunoaște pe Isus Înviat, confirmând ce a spus Ioan: „E Domnul!”. Aici este vorba de un simbol al hainei „iertării” sau „milostivirii”. Această „haină” pune capăt urii, dușmăniilor, violențelor.

Dacă vrem să traducem în practică legătura cu Isus Înviat, să ne îmbrăcăm în iertare. Să iertăm și să ne lăsăm iertați! În cuvinte obișnuite, trăirea Învierii înseamnă să fim drăguți unii cu alțiii sau amabili. Adică, prin Înviere devenim mai umani. E puțin lucru, astăzi? Nu cred.

Detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica „Divina Milostivire” am commentat Evanghelia după Ioan 20, 19-31. Am spus că sunt necesari trei pași pentru a întâlni pe Isus Înviat sau Divina Milostivire. Însă cine are nevoie de milostivire, astăzi? Evident, doar cei care recunosc că sunt păcătoși.
Vorbind despre pași, primul e asumarea responsabilității, mereu și în orice împrejurare.
Alt pas e revigorarea simțului pudorii sau al rușinii.
În fine, ultimul pas e să avem grijă să nu se stingă licărirea speranței, binelui, adevărului și în noi, și în aproapele.
Găsiți alte detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Învierii 2025 am vorbit despre două lucruri legate de Învierea Domnului. În centrul meditației a fost Evanghelia după Ioan 20, 1-9. Mai întâi, am spus pe scurt ce înseamnă Învierea Domnului. Apoi, am căutat, cu ajutorul Mariei Magdalena, a lui Petru și a lui Ioan, să înțelegem cum putem să trăim Învierea lui Christos. Sau, cu alte cuvinte, cum putem să participăm la prezența lui în mijlocul nostru. Am subliniat importanța prezenței Domnului prin „corpul său spiritual”, cum se exprimă Sfântul Paul. De fapt, noi am început spiritualizarea trupului nostru la botez. În fiecare an, Paștele ne aduce aminte de drumul început și de finalul acestui demers, adică Învierea împreună cu Christos.

Detalii în articolul postat mai jos.

Christos a înviat!