Wilhelm Dancă

În ziua de 8 decembrie catolicii sărbătoresc pe Sfânta Fecioară Maria cu titlul de „Neprihănita Zămislire”. Liturghia de la 12.15 nu a fost participată ca de obicei. Au fost mai puțini credincioși. Pentru că mulți dintre ei au lucrat. De aceea, postez mai jos cuvântul de învățătură.

În prima parte am vorbit despre „Memorandum on Immaculate Conception” al Sfântului John Henry Newman. Am găsit aici patru argumente biblice în favoarea Neprihănitei Zămisliri. Pe scurt, este vorba despre faptul că Maria a fost scutită de păcatul orginar. Evident, având în vedere meritele morții și învierii lui Christos.

În a doua parte am arătat că Maria este un exemplu de asumare a rolului omului în această lume. Maria a fost logodnică, mireasă, mamă și văduvă. Nu a jinduit după alte poziții. Nu a uzurpat alte roluri sau identități antropologice.

Apoi am vorbit despre nevinovăție ca rezultat al absenței păcatului. Sărbătoarea ne invită să ne despărțim de păcat. Sau de a căuta căi de ieșire din structurile de păcat din lume.

În fine am făcut un scurt comentariu la titlul latin „tota pulchra es, Maria”. Frumusețea Mariei este legată de nevinovăție. Este toată frumnoasă pentru frumusețea vine din interior. Această frumusețe e mult mai puternică decât cea exterioară. Frumusețea falsă nu are rușine, este obraznică. Maria este toată frumoasă pentru că este fără de păcat, curată, nevinovată.

La mulți ani binecuvântați tuturor Mariilor, mici și mari! Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Adventul este un timp de meditare asupra modelelor de pregătire pentru Crăciun. Astăzi, în duminica a doua, a fost vorba despre Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru stilul esențialist al vieții trăite în pustiu, el a deventi patronul monahilor. Trăind într-un loc fără nume a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a pregătit venirea Domnului. Același lucru îl fac sau ar trebui să-l facă monahii din zilele noastre.

Am pornit omilia de la textul Evangheliei după Luca 3, 1-6. Am subliniat faptul că Ioan a primit Cuvântul fiindcă s-a îndepărtat de Ierusalim. S-a detașat de luptele pentru putere din imperiu și din Palestina. De asemenea, a luat distanță față de intrigile și relațiile tensionate de la templu. De aceea, privind la el, înțelegem că experiența pustiului este prima condiție pentru un Advent adevărat.

A doua condiție este să pregătim calea Domnului în inima noastră. Dispozițiile sufletești au un rol determinant în celebrarea Nașterii Domnului. Sfântul John Herny Newman spune că în inima fără bunăvoință nu se poate naște Isus. În noaptea de Crăciun îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! Prin urmare, inima bună, înclinația inimii spre bunătate se pregătește în Advent.

A treia condiție se găsește în ultima propoziție din Evanghelia duminicii. Se spune aici că „orice făptură îl va vedea pe Dumnezeu”. Toți oamenii sunt chemați la întâlnirea cu Christos, fără nicio discriminare. Conciliul Vatican II a afirmat caracterul universal al mântuirii. Vezi documentul „Bucurie și speranță” sau „Gaudium et spes”, 22. Astfel, toți oamenii de bunăvoință sunt asociați Misterului pascal prin Duhul Sfânt pe căi doar de Dumnezeu cunoscute. Omul de bunăvoință pregătește calea Domnului în mai multe feluri. De pildă, umple valea frustrărilor, netezește muntele mândriei sau îndreaptă gândurile și relațiile strâmbe.

În Advent suntem invitați să cultivăm anumite dispoziții sufletești. Să nu ratăm invitația! Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Raportul putere și adevăr a fost subiectul principal al meditației în sărbătoarea „Christos Rege”. Am insistat pe faptul că sărbătoarea nu are caracter politic. Am dezvoltat tema puterilor pe care fiecare dintre noi le-a primit încă de la naștere. Pe fundalul meditației a fost tabolul dialogului dintre Pilat și Isus (vezi Ioan 18, 33-37). Subiectul principal e regalitatea sau non regalitatea lui Isus. Ce fel de regalitate a avut Isus?

Prima dintre puteri este puterea de a judeca, de a ierta și de a condamna. Se vede lucrul acesta în familie, și nu numai. În familie, copiii fiind mai fragili și în creștere, sunt judecați, iertați sau corectați de părinți. Dar și în alte locuri se verifică acest adevăr. De pildă, în Biserică, unde absența exercitării acestei puteri are consecințe grave. Aici se observă un fel de lehamite de a lua decizii, de a ieși din rând și de a spune ce e bine și ce e rău. Nu mai vorbesc de societatea civilă unde descurajarea de a nu lua decizii e cultivată sistematic. Bref, astăzi, raportul putere și adevăr se dezechilibrează în favoarea puterii, care devine despotică, insuportabilă.

A doua este puterea de a te compromite. Această putere se întâlnește la exercitantul puterii care își asumă greșelile sau fragilitățile. Cine se preocupă excesiv de propria imagine, de carieră și fuge de compromis ajunge să trăiască într-o lume superficială, falsă.

A treia este puterea de a da mărturie despre adevăr. Pentru asta este nevoie de curaj și încredere în adevăr. Pilat este sceptic, cinic, indiferent și crede că nu există valori de adevăr și de fals. Toți oamenii sunt „o apă și un pământ”. În aceste condiții puterea nu are nevoie de adevăr, fiindcă, nu-i așa, nu există adevăr. De aceea Pilat îl întreabă pe Isus: ce este adevărul? Adevărul deranjează omul puterii, fiindcă ar trebui să spună pe ce cale a ajuns la putere. De pildă, a primit puterea pe calea manipulărilor, a unor lupte meschine pe la spate, a unor comploturi degradante. Avem aici un contraargument. Astfel, cine se îngrijește excesiv de propria imagine și de parcursul carierei a ajuns la putere pe căi murdare.

În fine, a patra putere discutată astăzi a fost puterea de a da altora viață sau moartea. Isus nu doar că a dat viață celorlalți, ci și-a dat viața proprie pentru alții. Părinții participă în raport cu fiii lor la această putere. Evident, fiecare după capacitatea proprie. Pe scurt, mesajul omiliei a fost că omul liber e rege, pentru că gestionează cum se cuvine raportul dintre putere și adevăr. Pe urmele lui Isus, adevărul e adevărul iubirii și al vieții. Când puterea nu ține cont de acest adevăr devine fugă de responsabiltate, cult idolatru al propriei imagini, cinism și indiferență față de binele public. Sunt destule exemple în jurul nostru. Nu m-am oprit asupra lor.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Apocalipsa înseamnă revelare, dezvăluire, timp pentru a descoperi sensul. Nu este vorba despre catastrofe cosmice, cataclisme stelare, război al stelelor. Apocalipsa a fost inaugurată de Isus Christos. Și astăzi suntem în timp de Apocalipsă. Însă reflecția asupra sensului nu este practicată nici la nivel individual, nici la nivel de societate. De ce? Pentru că tuturor le este frică să reflecteze asupra sensului. Se tem să nu descopere că sunt în afara drumului care duce spre țintă.

De la Isus încoace timpul are aceleași coordonate și, ca atare, este apocaliptic, adică invită la reflecție pentru descoperirea sensului.

Timpul apocaliptic este un timp al rătăcirilor din cauza seducătorilor și falsificatorilor. Isus ne avertizează să fim atenți la cei care apar îmbrăcați în haina perfecțiunii sau adevărului.

Timpul apocaliptic este un timp al persecuției. Ucenicii care vor avea curajul să-l considere pe Christos și Cuvântul său criteriul lor de viață vor fi marginalizați.

Timpul apocaliptic este un timp al căderilor. Se vor prăbuși reperele morale, sociale, culturale. Procesul de secularizare din zilele noastre este un exemplu în care vedem „live” cum cad formele învechite de religie, de spiritualitate, de societate etc.

Timpul apocaliptic este un timp al profanării. Nu trebuie să insist asupra acestui aspect. Sacramentele sunt profanate. Persoanele și obiectele sacre sunt profanate. Biserica este profanată, fiind văzută de unii ca un ONG social.

Timpul apocaliptic este un timp al speranței. Isus în Marcu 13, 24-32 spune că după toate aceste momente de criză vom vedea cum înflorește speranța. În termenii lui Isus, speranța este anunțată de mlădița de smochin care, atunci când înverzește, vestește primăvara.

Ce trebuie să facem ca să descoperim sensul într-un timp apocaliptic?

Propuneri de răspuns în articolul postat mai jos.

Banii sunt ochiul diavolului, se spune. Când diavolul clipește din ochi puțini îi rezistă.

Circulă o glumă cu suport în realitate. Întreabă un jurnalist: „Domnule, ai auzit că politicianul cutare a luat mită un milion de euro?” „Da”, răspunde cetățeanul de pe stradă. „Dar dumneata ai lua mită un milion de euro?”. „Da, aș lua, dar cine-mi dă”, a zis intervievatul.

Recent un scandal public a fost declanșat de filmul „Marele Alb” realizat de grupul editorial Recorder. Potrivit filmului, care are deja peste 3 milioane de vizualizări, există suspiciuni cât privește transparența folosirii banilor publici în Biserică. Filmul trebuie urmărit cu ochi critic. Nu discut adevărul sau neadevărul din spatele replicilor din film. Nu analizez faptul că unele fraze sunt trunchiate. Problema e că lumea dă dovadă de mare sensibilitate când vine vorba despre banii din Biserică.

Banii sunt necesari în viața Bisericii. Totutși, uneori blochează sau distrug libertatea ei de slujire. Banii murdari confiscă libertatea slujitorilor lui Dumnezeu. Clar! Ucenicii lui Isus de ieri și de azi știu care este comportamentul corect față de bani. Câteodată uită.

Astăzi am avut ocazia să auzim din nou care este atitudinea lui Isus față de bani. Am ascultat Evanghelia de la Marcu 12, 38-44. În acest fragment este vorba despre oferta văduvei sărace de la templul din Ierusalim. Isus a dat-o ca exemplu pentru a încheia discursurile publice ținute la Ierusalim. Văduva a dat ultimii săi bănuți pentru întreținerea templului și a slujitorilor lui.

Gestul este susținut de trei atitudini de fond. Prima e dezlipirea de bani și, în general, de bunurile materiale. Suntem invitați să fim stăpânii lucrurilor, nu sclavii acestora. A doua e generozitatea prin care creștem în asemănarea cu Dumnezeu cel Bun. Omul generos își lărgește în timp și spațiu prezența, asemenea lui Dumnezeu. A treia e încrederea în Dumnezeu, singura speranță a văduvei sărace. Femeia a dat tot, „holon ton bion”, în greacă. Și-a dat viața întreagă pentru cauza Bisericii și a lui Dumnezeu. Acest gest exprimă încredere totală în Domnul.

L-am citat pe sfântul Filip Neri. Acesta spunea că, dacă ar găsi vreo zece oameni dezlipiți de bunurile materiale, ar schimba lumea. Nu i-a găsit. De aceea, am vorbit astăzi la omilie despre aceste lucruri.

Detalii în articolul postat mai jos.