Wilhelm Dancă

În ziua de 1 ianuarie 2022, la liturghia de la 12.15 nu au fost prea mulți credincioși la biserică. Unii dintre ei au moțăit cam toată liturghia, inclusiv la predică. Alții s-au mișcat încoace și încolo prin biserică, purtând copii mici în brațe. M-au făcut să mă simt bine și unii, și alții. Bine că au venit! Da, cu acești semi-adormiți și neadormiți am celebrat începutul Anului Nou 2022. În cadrul omiliei am dezvoltat trei idei.

Mai întâi am subliniat semnele Anului Nou 2022. Un semn rău, influența foarte mare a mass mediei în privința religiei creștine. Pe această cale credința riscă să devină o ideologie, o teorie. Și un semn bun, creștinii sunt criticați și persecutați. Anul trecut au murit 22 de misionari, inclusiv laici.

Apoi am arătat că Evanghelia sărbătorii luată din Luca 2, 16-21 ne invită să păstrăm caracterul relațional al credinței. Păstorii sunt înștiințați de îngeri despre noutatea Nașterii Domnului la Betleem. Aceiași păstori transmit în jurul lor vestea bună a Crăciunului. Noi suntem invitați să devenim un fel de „păstori” în zilele noastre. Deci Crăciunul nu este doar sărbătaorea bucuriei, ci și a misiunii încredințate și asumate.

În fine, comentând relația dintre Maria, Mamă și Fecioară și Pruncul Isus am subliniat că trebuie să ne asumăm fecioria interioară și maternitatea sacramentală și să-L dăm lumii pe Isus, astăzi.

În concluzie am comentat alte două gânduri. Primul l-am luat de la Sfântul Augustin. El afirma că „Fericiți sunt cei care Îl văd pe Acela care îi vede!” – „Videntem vedere”. Aici este vorba despre Dumnezeu Tatăl care, prin iubirea Lui neîntreruptă față de oameni, stă cu fața senină îndreptată spre lume. Al doilea din Solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu, Maria care, fiind propusă la început de an caldendaristic, devine un model de privire milostivă față de lume. Și, pe această cale, model de vestire a Nașterii lui Christos Isus, Dumnezeu care mântuiește.

Am încheiat omilia cu versurile lui Mihai Eminescu din poezia „Răsai asupra mea lumină lină”. Am invocat-o pe Maica Sfântă și pururea Fecioară Maria să-și îndrepte spre noi privirea ei „de milă caldă, plină”. Anul Nou 2022 va fi nou dacă vom fi început o viață nouă. Iar viața fiecăruia dintre noi va fi nouă, dacă privirea noastră se va fi intersectat cu privirea Mariei plină de „milă caldă”.

La mulți ani cu sănătate! Cu binecuvântare!

În sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret am vorbit despre divinitatea Pruncului născut la Betleem. De ce? Pentru că suntem după Crăciun și toate sărbătorile pledează prin conținutul lor pentru dumnezeirea Născutului de la Betleem. Dar nu am insistat pe această.

Am dezvoltat un aspect pastoral, și anume unitatea familiei, care se poate întări prin intermediul pelerinajului. Evident, am vorbit nu atât despre pelerinajul în sine, cât mai ales despre spiritualitatea pelerinajului. Am pornit de la faptul că Evanghelia de astăzi descrie pelerinajul Familiei Sfinte la Ierusalim cu ocazia Paștelui.

Am aprofundat trei aspecte legate de pelerinaj. Primul, ținta pelerinajului, al doilea, discernământul și, al treilea, determinarea de a ajunge la scop. Dacă familiile din zilele noastre vor adopta acest tip de spiritualitate, ar fi mai unite. Nu numai ele, ci și parohiile, și Biserica.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea Crăciunului sau a „Nașterii Domnului” din 25 decembrie 2021 am meditat despre misterul renașterii spirituale. Cred că la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” au fost mai mulți ortodocși decât catolici. Aceștia din urmă au luat în serios îndemnul meu din duminica trecută. Atunci am spus: „Crăciunul cu ai tăi, Anul Nou cu cine vrei!” Catolicii care lucrează în București au ascultat îndemnul și au plecat la ai lor. Sau majoritatea dintre ei. Domnul să-i binecuvânteze cu zile frumoase în mijlocul familiei.

Am început meditația făcând o comparație între Geneză 1,1-3 și Ioan 1, 1-3. Punând în oglindă aceste două texte am înțeles că la începutul lumii, când lumea era în dezordine și întuneric, lumina a biruit prin Cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: „să fie lumină” peste haosul, întunericul și golul care stăpânea pământul. Acum, de Crăciun, Dumnezeu Tatăl reface lumea derapată în întunericul păcatelor, prin Cuvântul făcut trup. Crăciunul este repetarea simbolică a Nașterii Domnului pentru fiecare generație din orice timp și loc. De aceea credem că Pruncul Născut la Betleem e început și cauză a reînnoirii spirituale a lumii.

La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul doar prin Cuvântul său. Acum reface întregul univers prin Cuvântul întrupat. Drumul refacerii sau reînnoirii constă în a păstra legătura cu Persoana Cuvântului întrupat. Oamenii trăiesc când în lumină, cu Dumnezeu, în iubire și frumusețe, când în întuneric, orbecăind într-o viață fragmentată, lipsită de sens. Pentru a intra în lumină și a rămâne în lumină e nevoie de relația cu Persoana Cuvântului întrupat.

Lucrul acesta se poate realiza prin folosirea cuvintelor clare, frumoase, pline de iubire, respect față de aproapele. Cuvântul bun te face bun. Cuvântul rău te face rău. Mai mult, punerea în practică a iubirii face omul mai bun. Omul arată ce și cum este după cum vorbește. Dacă vorbește frumos, are un suflet bun, dacă vorbește urât, are o inimă rea.

Crăciunul este șansa oferită fiecărui om de a se renaște la o viață frumoasă. Pruncul Isus este începutul și cauza renașterii noastre spirituale. Pentru a face ca aceste idei să devină fapte am apelat la câțivia teologi și scriitori preferați. De pildă, Paul Claudel, Karl Barth, Hans Urs von Balthasar și Paul Evdokimov.

De aceea, să-L lăudăm și să-I cântâm și să ne bucurăm!

Astăzi ni s-a propus femeia însărcinată ca model de pregătire pentru Nașterea Domnului. De fapt, în Evanghelia duminicii a IV-a din Advent (Luca 39-48), sunt chiar două femei însărcinate, Maria și Elisabeta. Ele reprezintă două generații de femei, dar legate una de alta. Au calități comune și trăsături specifice.

Ambele sunt femei curajoase, determinate. Maria înfruntă greutățile fizice ale unei călătorii periculoase. Elisabeta rezistă la presiunea psihologică a comunității care o vorbea de rău.

Elisabeta este femeia discernământului. S-a întrebat cum poate să vină la ea Maica Domnului. Apoi, a făcut deosebire în viața Mariei între lucrarea lui Dumnezeu și calitățile personale.

Maria este femeia care trăiește a noua fericire. Fericiți cei care vor crede fără să fi văzut! De aceea să reținem că, la Crăciun, fără credință nu-L vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu în fiul Mariei.

Ambele femei ne invită să ne schimbăm perspectiva asupra istoriei. Dumnezeu a ales lumea lipsită de relevanță pentru a se întrupa. Asta înseamnă că Nașterea Domnului va avea loc la periferia existenței. Chiar și astăzi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Bucuria a fost tema dominantă a liturghiei de astăzi, 12.12.21. Biserica a fost plină de lume. M-am bucurat. S-au bucurat și credincioșii că s-au văzut unii cu alții. Dar atmosfera de bucurie a fost într-un anumit fel în contrast cu tema convertirii din Evanghelie (Luca 3, 10-18).

Am încercat să explic că bucuria creștinului este legată de apropierea venirii Domnului. Întruparea este voința lui Dumnezeu Tatăl, Părintele tuturor. De aceea, bucuria venirii Domnului se trăiește în solidaritatea cu toți oamenii. De asemenea, bucuria aceasta înseamnă a vedea ce este pozitiv în viața celorlalți. Pe scurt, bucuria venirii Domnului vindecă omul de egoism sau individualism.

Am arătat apoi că bucuria nu poate fi trăită cum se cuvine, astăzi. Am pierdut simțul sărbătorii. Cauzele sunt multe. Am pierdut bucuria așteptării cuiva, de aceea și exercițiul imaginației este sărac. În aceste condiții trebuie să mergem la biserică, acolo e „spitalul de recuperare” a bucuriei. Aici omul este întreg. Nu doar muncește, doarme și mănâncă. Aici omul cântă, se roagă, uneori, dansează. Recuperarea bucuriei comportă un gest fundamental, și anume să nu transgresăm limita relației cu aproapele. Păcatul este transgresarea acestei limite. Păcatul îi face pe oameni să fie triști.

Limita relației cu aproapele este de mai multe feluri. Una valabilă pentru toți oamenii ține de hrană îi îmbrăcăminte. Astfel, cine are două tunici să dea una celui care nu are. Iar cine are de mâncare să facă la fel (Luca 3, 11). Alta este pentru vameși și, în general, pentru autorități. Și anume, să nu pretindă mai mult decât s-a fixat (Luca 3, 13). Cu alte cuvinte, să nu pretindă șpagă. Ioi, ioi, câte ar fi de spus aici! În fine, ultima, soldații să nu maltrateze pe nimeni și să fie mulțumiți cu solda lor (Luca 3, 14). Din păcate mulți soldați din zilele noastre nu miros a patriotism ci a vânzare de arme. Ba mai mult, miros a bani murdari.

Am vorbit despre faptul că sfântul Ioan Botezătorul indică În Evanghelia de azi pragul de jos. Pragul de sus îl vom găsi în Predica de pe Munte a lui Isus (Matei 5-7). Să încercăm să respectăm barem pragul de jos. Idealul l-am găsit la Maica Tereza de Calcutta. Ea spune că omul care dă cu bucurie dă mai mult! Să îndrăznim să dăm cu bucurie! Să îndrăznim să trăim bucuria așteptării Crăciunului! Roadele convertirii vor veni de la sine.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.