Wilhelm Dancă

În Duminica Sfintei Scripturi am vorbit despre necesitatea de a reface identitatea creștină. În primul rând. Abia după aceea putem trece la refacerea unității creștine. Nu trebuie să aduc argumente că identitatea creștină este în disoluție. Se vede cu ochiul liber.

Am argumentat această interpretare cu liturgia Cuvântului de astăzi.

Refacerea trebuie să pornească de la legătura cu Dumnezeu, de aceea să acordăm importanță templului sau bisericii. Apoi trebuie să refacem spiritul comunitar prin promovarea Legii divine și a celei umane. În fine trebuie să cultivăm spiritul de apartenență prin asumarea granițelor sau a limitelor.

Isus vine în întâmpinarea acestor căutări ale omului biblic și spune că toate instituțiile trebuie să fie pentru om. Nu invers. Schimbarea perspectivei a inaugurat-o Isus prin întruparea sa. El a devenit Cuvânt concret și a împlinit ceea ce a spus. Suntem chemați să devenim cuvinte concrete. Să devenim „nazarineni”, chiar dacă vom fi refuzați. Altă cale pentru refacerea identității și unității creștine nu există. Afirmația este valabilă în orizontul Evangheliei de astăzi (Luca 1, 1-4; 4,14-21).

Detalii în articolul postat mai jos.

Nunta din Cana Galileii este a treia Epifanie a Domnului. Primele două au fost steaua de la Betleem și apa Iordanului în care a fost botezat Isus. La nunta din Cana Isus a săvărșit prima minune, a schimbat apa în vin. După ce au văzut primul din cele șapte semne la Ioan, discipolii au crezut în El. Prin aceste minuni Domnul spunea că Împărăția lui Dumnezeu a venit. Nu i-a vindecat pe toți paraliticii, ci pe unul singur. Nu i-a vindecat pe toți orbii, ci pe unul singur. Nu i-a înviat pe toți morții, ci pe unul singur (Lazăr). Nu a înmulțit toate pâinile, ci doar câteva. De ce? Pentru a institui un raport de iubire-încredere cu fiecare om. Această legătură cu Domnul se mai numește credință. În omilia de astăzi m-am oprit la câteva versete din Evanghelia duminicii (Ioan 2, 1-12).

Primul verset a fost acesta: „Nu mai au vin” (Ioan 2,3). Mama lui Isus constată acest lucru. Ea era deja la nuntă. Isus și discipolii au venit ceva mai târziu, a treia zi. În acest context Maria simbolizează Biserica și pe fiecare ucenic al lui Isus. Rolul Mariei și al Bisericii e profetic: văd cine „nu mai are vin”. Vinul simbolizeză bucuria de la nunta lui Dumnezeu cu fiecare om.

Alt verset a fost cel de la sfârșit. „Au coborât la Cafarnaum El, mama lui, frații săi și discipolii” (Ioan 2, 12). La nuntă au venit în altă ordine. Mai întâi, mama, apoi Isus și discipolii. Frații nu apar la început. După săvârșirea minunii apar frații. Astfel, prin mijlocirea Mariei, femeia în care Cuvântul s-a făcut trup, discipolii au devenit frați. Unii dintre participanți au venit la nuntă discipoli și s-au întors frați. Lucrul acesta se așteaptă și de la noi care venim duminica la sfânta liturghie. Chiar dacă venim singuri, discipoli, să ne întoarcem, totuși, discipoli-frați.

În fine, am subliniat rostul îndemnului Mariei: „Faceți tot ceea ce vă va spune” (Ioan 2, 5). Sunt ultimele cuvinte ale Maicii Domnului pe pământ. Ele rezumă credința noastră creștină. În acest context a crede înseamnă a gândi și a acționa în spiritul Cuvântului întrupat. Și nu oricum, ci spontan, viguros și determinat. Cu această credință putem deveni frați unii cu alții trăind bucuria vinului nou din Împărăția lui Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Epifania Domnului în liturgia latină comportă trei momente. Primul e adorația magilor. Semnul distinctiv al acestei Epifanii este steaua. Am celebrat-o pe 6 ianuarie. Al doilea moment este Botezul Domnului în Iordan. Semnul lui distinctiv este apa. L-am celebrat astăzi, 9 ianuarie 2022. Al treilea moment e Nunta de la Cana Galileii, unde Domnul își manifestă gloria sa. Semnul distinctiv al acestui moment e nunta. Îl vom celebra duminica viitoare, pe 16 ianuarie 2022.

Astăzi am meditat cel de-al doilea moment, Botezul Domnului. Am comentat Evanghelia acestei Epifanii: Luca 3, 15-16.21-22. Am dezvoltat trei invitații la asumarea chemării și identității pe care le comportă botezul nostru.

Prima este să fim și să devenim fii asemenea lui Isus. Fiul ascultă de Tatăl său până la moarte, și încă moartea pe cruce (Filipeni 2, 8-9). Astfel Botezul Domnului e invitație la a reînnoi botezul nostru în baia ascultării Cuvântului Domnului.

A doua invitație constă în asumarea iubirii ca lege a vieții noi în Christos. Cine nu iubește este în afara Legii. Cine iubește se face solidar cu orice om, în special cu omul păcătos și nevoiaș din toate punctele de vedere.

A treia invitație subliniază bucuria lui Dumnezeu că Fiul său este Fiu. Pe urmele lui suntem chemați să fim/să devenim fii în Fiul. Dumnezeu se bucura și de Fiul său, și de fiii în Fiul său. Vom simți această bucurie în măsura în care ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.

În final am adresat credincioșilor din catedrală, care erau mulți, următoarea invitație. Să devină continuatori ai Epifaniei Domnului prin iubire față de cei care trec prin momente grele. Am dat trei exemple din viața sfântului Francisc de Assisi, a sfântului Thomas Morus și a sfintei Ecaterina de Siena.

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Cuvintele cheie ale Epifaniei Domnului sunt trei: steaua, apa și nunta. Până acum am vorbit despre stea și apă. Duminica viitoare voi vorbi despre nuntă.

Pe curând!

În sărbătoarea Epifaniei m-am oprit asupra semnelor evenimentului despre care ne vorbește Matei în 2, 1-12. Am ales semnul principal, steaua, și alte două semne legate de stea: magii și darurile.

Am început să vorbesc despre semnul magilor. Ei semnifică deschiderea universală (catolică) a mântuirii inaugurată de nașterea lui Isus Christos. Prezența magilor ne spune că toți oamenii au acces la mântuire. Nu se face nicio discriminare națională, lingvistică, culturală, religioasă. Magii au existat cu adevărat. Erau preoți mezi din partea de sud a Iranului de astăzi. Herodot vorbește despre existența și religia lor, deci cu cinci secole înainte de Christos. În spatele semnelor din Evanghelia Epifaniei există ceva real, istoric. Pentru a înțelege misterul celebrat avem nevoie și de credință, și de rațiune sau de istorie. Nașterea Domnului deschide drumul de unire a tuturor națiunilor, limbilor, tradițiilor și culturilor prin credința în El. Unire nu înseamnă uniformitate, precum cea realizată de tehnologiile de comunicare din zilele noastre. Unitatea realizată de credința în Christos înseamnă unitate în diversitate, nu omogenizare sau uniformizare.

Al doilea semn e legat de darurile oferite de magi. Aurul înseamnă regalitatea Pruncului născut, tămâia trimite la divinitatea lui Isus Christos, iar smirna semnifică natura umană a lui Isus. Prin aceste daruri înțelegem că unitatea neamului omenesc se realizează prin credința în divino-umanitatea lui Christos ca Rege al inimilor. Credința în Isus Christos este sensul legământului încheiat de Dumnezeu cu omenirea prin Noe după potop. De asemenea, credința creștină reprezintă împlinirea credinței lui Abraham, căruia Dumnezeu i-a promis că va fi părintele multor popoare.

Semnul principal e steaua. Despre apariția unei stele deosebite în timpul nașterii lui Isus sunt mai multe dovezi istorice și astronomice. Magii au văzut semnul luminos rezultat al conjuncției planetelor Jupiter și Saturn prin anii 7-4 înainte de Christos. Au urmat drumul stelei și au ajuns la Betleem și l-au adorat pe Pruncul Isus. Există o stea în zilele noastre care poate conduce omenirea la unitate și la adorarea Fiului lui Dumnezeu, iubirea. Iubirea trăită potrivit învățăturii lui Isus. Iubirea lui Dumnezeu din toată inima. Sau/și, iubirea dintre noi, așa cum ne-a iubit Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Să se reverse lumina și bucuria în inimile tuturor acelora care celebrează Epifania Domnului!

În duminica a doua după Crăciun am meditat rosturile Întrupării potrivit Prologului Sfântului Ioan 1, 1-18. „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (Iona 1, 14). Este pentru a doua oară când Biserica proclamă această Evanghelie în timpul Crăciunului. De ce această insistență? Pentru a înțelege mai bine miza Întrupării Cuvântului.

Am început omilia subliniind trei mesaje importante pe care le conține acest text biblic despre Nașterea Mântuitorului. Primul e că se deosebește de Evanghelia copilăriei de la Matei și de la Luca, care are un caracter profetic, istoric și geografic. Prologul lui Ioan este mai mistic, mai poetic, dar ne vorbește tot despre Întruprea lui Isus.

Al doilea mesaj este că universul întreg e pătruns de lumina divină și lumina va învinge întunericul. De aici izvorăște bunătatea creației divine și caracterul pozitiv, optimist al religiei creștine.

Al treilea mesaj subliniază caracterul relațional al credinței creștine. Isus este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, iar noi, după și prin Întrupare, suntem constituiți fii în Fiul. Acesta este marele beneficiu al Crăciunului.

Am ilustrat această învățătură cu ajutorul Sfântului Augustin. Potrivit episcopului de Hippona, Isus este „Verbum interius” în sânul Sfintei Treimi și „Vox”, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl în exterior. Prin urmare nu există altă cale spre Dumnezeu decât Cuvântul, care se primește. Nimeni nu-l merită.

Sfântul Toma de Aquino subliniază patru motive pentru care Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14). Primul ca să ne ferească de ispita de a disprețui materia, corpul sau natura, așa cum au învățat Mani și discipolii săi, maniheiștii. Cosmosul este bun, materia este bună, natura este bună în mod radical, fiindcă au fost create de Dumnezeu. Al doilea motiv e pentru a ne dovedi bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu Tatăl să-l trimită în lume pe Fiul său spre mântuirea tuturor. Al treilea motiv e pentru a specifica relația omului cu Dumnezeu, și anume prin, cu și în Christos. Astfel, comuniunea cu Dumnezeu este specifică pentru creștini, adică se realizează prin Christos, care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Al patrulea motiv e avantajul mântuirii umanității prin Nașterea lui Isus Christos din femeie, și anume omenirea devine mai rațională. Aici este vorba despre „raționalitatea” făpturii care e chemată să-l preamărească pe Dumnezeu Creatorul prin propria viață.

Origen explică lucrul acesta afirmând că prin Întruparea Fiului omul a fost eliberat de ceea ce se opune rațiunii sale sau logos-ului său. Mai mult decât atât, omul a devenit mai rațional, mai conform cu adevărul ființei sale, care constă în glorificarea lui Dumnezeu.

În concluzie am arătat că acest adevăr se primește, nu este meritat de niciun un om. Însă primirea, deschiderea inimii este un gest care ne aparține. Să ne pregătim purificând pereții „grajdului” interior în care s-a născut sau se naște Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.