Am vorbit în prima parte despre convertirea lui J.H. Newman (1801-1890), făcând deosebire între convertirea la Biserică și convertirea la credință. Am subliniat că întâlnirea -moment unic – cu Dumnezeu în rugăciune a fost rodul căutărilor personale. După convertire a rămas cu dorința puternică de a căuta adevărul. Aceasta este trăsătura de bază a vieții lui. J.H. Newman. A constatat cu părere de rău cum sărăcia culturală făcea ravagii mai mari decât cea materială. Mulți dintre contemporanii lui păreau că stau în fotolii și...

Cursul al IV-lea de filosofia religiei are două părți. În prima parte vorbesc despre posibilitatea dialogului dintre filosofie și religie în modernitate pe terenul comun al căutării sensului. În a doua parte ating problema definiției religiei. Am ținut cont de dominația spiritului subiectiv și individualist din modernitate și am făcut deosebire între religie și revelație. Într-adevăr, astăzi, modelele vechi de raportare a filosofiei la religie – mit și logos, credință și rațiune – au intrat din nou pe scena dezbaterilor teoretice, dar cu...

În sărbătoarea „Toți Sfinții”, la liturghia de la 12.15, am vorbit despre fericirea de a fi sfânt sau prieten cu Dumnezeu. Este vorba despre o fericire trăită ca răspuns la chemarea de a deveni sfinți. Într-adevăr, în 1 Pt 1, 16, Domnul spune: „fiți sfinți, căci eu sunt sfânt”. De-a lungul istoriei Bisericii unii au răspuns și au devenit sfinți. S-au apropiat atât de mult de Dumnezeu încât au fost propuși ca modele. Alții au fost invocați ca mijlocitori ai îndurării divine. În fine, alții au fost numiți „prietenii lui Dumnezeu”. Categoria...

În cursul din această seară am prezentat patru modele de interacțiune a credinței cu rațiunea. Primul l-am preluat de la Tertulian, și anume modelul divergenței dintre filosofie și teologie. Al doilea model l-am luat de la Augustin, adică modelul complementarității. Al treilea l-am găsit la Bonaventura, modelul dialogului dintre credință și rațiunea deschisă. Și ultimul l-am identificat la Toma de Aquino, modelul dintre credință și judecata dreaptă (recta ratio). Tertulian (150-220?) susținea că rațiunea și credința nu au nimic în comun,...

În al treilea curs de filosofia religiei am analizat contextul filosofic și religios al modernității. De ce? Pentru că în acest context s-a născut disciplina filosofia religiei. Acum, între sec. XVI și XVIII, am asistat la ruptura dintre credință și rațiune. Cuvântul de ordine în toate planurile de activitate ale ființei umane a fost termenul „autonomie”. Trei filosofi occidentali au jucat un rol deosebit în dezvoltarea conștiinței omului modern. Primul dintre ei este I. Kant (1724-1804), filosof german, părintele filosofiei religiei. Kant a...