Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Definiția religiei la Mircea Eliade și Lucian Blaga

„Credință și rațiune” este titlul unui curs care se adresează studenților de la programele de masterat. Cursul presupune cunoștințe elementare despre virtutea credinței la nivel de începătăori. De asemenea, materia de studiu „Fides et ratio” consideră ca fiind cunoscute noțiunile fundamentale de antropologie și epistemologie filosofică. Pentru a porni la drum toți, și cu șanse egale, m-am gândit să prezint la început concepția sfântului Toma de Aquino despre credința teologală. Am fost îndemnat să fac această alegere de faptul...

Punctul de pornire al cursului este situația ambiguă prin care trecere religia astăzi. Într-adevăr, pe de o parte fenomenul religios revine cu putere în spațiul public, iar pe de alta crește indiferența religioasă, și nu doar în comunitățile creștine. Germania este renumită pentru fenomenul complex al „ieșirii din Biserică”. Acest fenomen nu are la bază doar motivații economice. Tot ca punct de pornire am semnalat faptul că trăirea religioasă, astăzi, este provocată de două fenomene religioase noi în context european, și anume pluralismul...

Astăzi, duminică, 25 octombrie 2020, am celebrat sfânta liturghie într-o atmosferă oarecum apăsătoare. Poate din cauza faptului că am trecut de la ora de vară la ora de iarnă. Poate pentru că cerul era înnorat și aerul umed. Poate că oamenii erau îngrijorați de creșterea numărului de infectări printre cetățenii din București. Poate … poate! Și totuși, Evanghelia ne-a zgâlțâit din moleșeala în care căzusem și ne-a strigat  în urechi: Iubește! Iubește-L pe Dumnezeu, iubește-L pe aproapele! Pentru că în el este Dumnezeu...

Cursul al III-lea despre raportul dintre credință și rațiune a avut două părți. În prima parte am finalizat trecerea în revistă a unor teme biblice cu rezonanță filosofică. Astfel, am vorbit despre Dumnezeu „nomoteta” din Sfânta Scriptură și Dumnezeu care se supune legii naturale din filosofia greacă. Legea morală din Biblie este asemănătoare cu legea naturii de la greci. Dar legea morală implică un raport între voința umană și voința divină. Legea naturală nu are acest aspect relațional; trebuie sau este respectată și de Dumnezeu, și...

Filosofia religiei este o disciplină filosofică apărută în Occident în perioada modernității. Se ocupă de raportul dintre filosofie și religie sau dintre reflecția filosofică și experiența religioasă. În cel de-al doilea curs de filosofia religiei am analizat câteva aspecte istorice ale raportului dintre credință și cunoaștere în creștinism. Astfel am văzut cum logosul a fost asumat de creștini în orizontul experienței lor religioase de credință. Raportul dintre mit și logos din lumea antică greacă a devenit în creștinism raport între...