Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Absolvenți FTRC trimiși să facă lumea mai bună. Cum?

SFÂNTUL TOMA DE AQUINO DESPRE IUBIREA DUȘMANILOR La întrebarea dacă ține de necesitatea carității ca dușmanii să fie iubiți, sfântul Toma de Aquino a răspuns, zicând că: «trebuie spus că iubirea dușmanilor poate fi cercetată sub trei aspecte. Sub primul aspect, dușmanii să fie iubiți întrucât sunt dușmani; și acest fel este greșit și repugnă carității, fiindcă aceasta înseamnă a iubi răul altuia. Sub al doilea aspect, se poate recunoaște iubirea dușmanilor după natura (lor), dar în mod universal. Și în felul acesta iubirea dușmanilor...

SFÂNTUL AUGUSTIN: DACĂ NE CONVERTIM, SE VA FACE LUMINĂ! (9) „A căzut îngerul tău, a căzut și sufletul omului, și cele două căderi au arătat prăpastia căderii întregii făpturi spirituale în abisul cel întunecos; dacă tu nu ai fi zis: să se facă lumină și lumină nu s-ar fi făcut, și nu s-ar fi lipit de tine atunci întreaga forță rațională supusă cetății tale celei cerești nu și-ar fi găsit odihna întru Duhul tău care se purta pe deasupra într-un mod cu totul neschimbător peste tot ceea ce era schimbător. De altfel, tot un adânc...

SFÂNTUL AUGUSTIN DESPRE BOTEZUL DOMNULUI (14) „Să ascultăm învățătura porumbiței. Ea a luat-o de la Capul său, care este Domnul, și spune: Tu ai botezul dar nu ai iubirea de aproapele, acea iubire care mă face să gânguresc. El răspunde: ce înseamnă că am botezul și nu am iubirea de aproapele? Pot să am sacramentele fără să am iubirea de aproapele? Nu protesta, ci arată-mi cum poate să aibă iubirea de aproapele acela care rupe unitatea. Am botezul, spui tu. Este adevărat, îl ai, dar botezul fără iubirea de aproapele nu-ți servește la nimic,...

SFÂNTUL IOAN PAUL II ESTE PENTRU REFACEREA UNITĂȚII DINTRE CREȘTINII CATOLICI, ORTODOCȘI ȘI PROTESTANȚI DIN ROMÂNIA Către Membrii Conferinței Episcopale Române (vineri 7 mai 1999): Trebuie să ne străduim toți, cu inimă deschisă și perseverență în cadrul dialogului, atât teologic cât și caritativ, cu celelalte Biserici și Comunități creștine, în perspectiva unității tuturor discipolilor lui Cristos. În această privință să nu uităm învățătura Conciliului Vatican II, când subliniază că sufletul mișcării ecumenice îl constituie...

CRISTOLOGIE FILOSOFICĂ Semestrul I 2019/2020 Responsabil curs: Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă Eligibilitate: studenții masteranzi, anul I (FTRC); doctoranzi, anul I (SDF, SDTSR) Structura pentru masteranzi: Curs teoretic 2 ore/ săptămână = 28 ore. Seminar 2 ore / săptămână = 28 ore. Structura pentru doctoranzi SDF/SDTRS: Curs teoretic 1 oră/ săptămână = 14 ore. Seminar 1 oră/ săptămână = 14 ore. Sala 24, et. 2. Vineri, între 16.30 și 19.45 1). Introducere * Xavier Tilliette, Le Christ de la philosophie, Les Editions du Cerf, Paris 1990. * –––––––,...