Wilhelm Dancă

Prieteni, Am fost marți, 28 aprilie 2026, la Iași. Am prezentat o comunicare la sediul filialei Iași a Academiei Române și am vorbit despre primatul spiritualului la Mircea Eliade și Ioan Paul II.

Am atins trei puncte comune între cei doi gânditori.

La primul, am analizat echivalența/ecuația religia=primatul spiritualului=morală=cultură.

La al doilea, am vorbit despre antropologia filosofică de la Mircea Eliade și antropologia integrală de la Ioan Paul II.

La al treilea, am arătat că Mircea Eliade și Ioan Paul II au fost critici ai sistemelor totalitare pe care le-au cunoscut în timpul vieții lor.

În concluzie, am subliniat că Mircea Eliade vorbea despre primatul spiritualului în tinerețe, iar Ioan Paul II folosește pentru prima dată expresia în enciclica „Răscumpărătorul omului”.

Pentru mai mult detalii, deschideți linkul de mai jos.

Nota bene: comunicarea este doar în format audio.

Audiție plăcută!

În Duminica Bunului Păstor am meditat trei lucruri.

Mai întâi, Isus este Poarta oilor, deci El este criteriu de discernământ pentru a intra și a ieși din staul/biserică.

Apoi, relația dintre păstor și turmă este cu două sensuri de mers.

În fine, fiecare creștin practicant este ceea ce este datorită unui păstor practicant.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi, 19 aprilie 2026, am meditat apariția lui Isus înviat celor doi ucenici în drum spre Emaus. Episodul este prezentat de sfântul evanghelist Luca în capitolul 24, 13-35. Destinatarii Evangheliei după Luca erau credincioșii descurajați și amărâți din a doua generație de creștini. Actualitatea mesajului său este indiscutabilă, pentru că, și în zilele noastre, există mulți credincioși derutați și deziluzionați.

Pentru a ieși din criză, am subliniat trei pași.

Primul, să acceptăm că există fapte pozitive sau negative pe care nu le putem explica doar cu ajutorul minții noastre. De pildă, faptul răstignirii și morții Domnului Isus ca fereastră spre Înviere.

Al doilea, avem nevoie de „un al treilea” pentru a înțelege cadrul complet al unui fapt mântuitor. Am subliniat rolul „îngerilor” hermeneuți în a prezenta sensul mormântului gol.

Al treilea, Învierea este un fenomen „saturat” de semnificație, de aceea nu poate fi trăit decât prin credință (J.L. Marion). Fiind un exces de sens, Învierea îl orbește pe cel căruia i se manifestă. În momentul în care ucenicii îl recunosc, adică își dau seama cine este sau știu cine este, Domnul dispare. De ce? Pentru că, încă o dată, Învierea nu poate fi percepută prin cunoaștere, ci prin credință ca încredințare și regăsire a sinelui în mâinile Domnului.

În concluzie, Isus ca „străin” rămâne ca atare în viața ucenicului, oricât de mult s-ar apropia de El. În plus, credința nu este atât o definiție elaborată de rațiunea umană, cât mai ales un drum, adică viață, trăire pătrunsă de iubirea Domnului Înviat.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica a II-a a Paștelui mai este numită Duminica Albă, Duminica Tomei, Duminica Milostivirii Divine. Și, pentru noi care trăim în România, mai poate fi numită Duminica Paștelui Comun. Ținând cont de contextul tensionat din regiune și din Orientul Mijlociu, am dezvoltat tema Milostivirii Divine. De fapt, Îndurarea Divină se manifestă prin darul iertării și al păcii.

Am început să spun că Ioan Paul II a introdus această sărbătoare. El a murit în ajunul Duminicii „Milostivirea Divină”, în 2 aprilie 2005. Astfel Providența divină a confirmat devoțiunea lui față de sfânta Faustina Kowalska și mesajul ei de a răspândi cultul îndurării Divine. Papa Ioan Paul II a canonizat-o pe sfânta Faustina în 30 aprilie 2000. Citând din mesajul ei, a afirmat în timpul omiliei: „Omenirea nu va găsi pacea până când nu se va întoarce cu încredere la divina milostivire”. Apoi, după sfânta liturghie, a spus: „Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea!”

Am sintetizat mesajul lui Ioan Paul II despre Îndurarea Divină, comentând enciclica „Dives în misericordia” din 1980, în trei puncte.

Mai întâi să avem „conștiința” lui Isus, care a venit în lume să răspândească milostivirea divină.

Apoi, să nu fim infatuați, orgolioși, și să primim mila aproapelui și a lui Dumnezeu, care ne vor binele. Să medităm parabola Fiului Risipitor, din Luca 15. De asemenea, să nu fim leneși, indiferenți față de „mizeria” în care trăiește aproapele și să sărim în ajutorul său. De meditat episodul din Grădina Măslinilor, unde Isus le cere ucenicilor să se roage și să fie aproape de El în timpul agoniei. Vezi Luca 22, 40-46.

În fine, pornind de la promisiunea Domnului din predica de pe munte, să dezvoltăm o cultură a milostivirii. În Matei 5, 7, Domnul spune: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!”. Așadar, milostivirea este o relație reciprocă. De aceea promisiunea Domnului se trăiește cu această convingere, și anume că ucenicul, dăruind, va dobândi milostivirea.

În concluzie, am spus că această cultură a îndurării față de aproapele începe în familie și în școală și se trăiește toată viața. Civilizația bazată pe această cultură a iertării divine se bucură de darul păcii. Vrem să trăim în civilizația păcii și să promovăm cultura milostivirii, nu-i așa?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Christos a înviat! Aleluia!