Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Convertirea poate fi un răspuns personal la tragediile și la nenorocirile la care suntem martori direcți sau indirecți. Dar lucrul acesta se întâmplă destul de rar. Cum ne dăm seama că are loc așa ceva? Începutul convertirii de la rău la bine se manifestă prin solidaritatea față de victime sau rudele lor. Aceștia înțeleg că li se putea întâmpla și lor același lucru. Își dau seama că viața este fragilă, că este ca un fir de ață care oricând se poate rupe. De aceea părăsesc stilul de viață superficial. Dar câți sunt aceștia? Ne numărăm...

Cine dintre noi nu ar vrea să rămână cât mai mult timp pe Tabor? Asemenea sf. Petru, cred că mulți ar dori să facă una, două, trei colibe și să nu mai coboare de pe muntele manifestării luminoase a lui Christos. În zilele noastre această rămânere fără termen pe Tabor este o tentație frecventă. Fie că este vorba despre Tabor-ul prezenței sacramentale a lui Dumnezeu, fie că este vorba despre muntele prezenței mijlocite de rugăciunea personală sau despre Tabor-ul atmosferei mistice din biserici. Această tentație pune în pericol identitatea noastră...

Ispita este necesară. Spunea Sfântul Anton abate: „Trebuie să fim ispitiți! Altfel, nu vom fi mântuiți!” În rugăciunea „Tatăl nostru” îi cerem deseori lui Dumnezeu: „și nu ne duce pe noi în ispită”. Ce înseamnă asta? Sensul acestei invocații este următorul: Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită! Da, așa este, pentru că ispita nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana. Dumnezeu permite ispita pentru ca să creștem în fidelitatea față de El. Ispita arată dacă viața noastră este centrată pe credința în El sau pe iubirea necontrolată...

Iubirea dușmanilor este considerată de unii dintre noi un fel de ideal utopic sau o formă de boierie spirituală, ori, mai rău, o formă de slăbiciune. Este suficient să deschizi puțin televizorul ca să te convingi de faptul că societatea în care trăim este marcată de ură, dușmănie, învrăjbire, răzbunare. Din păcate nu se aude în spațiul public românesc îndemnul: „iubiți pe dușmanii voștri!”. Sau, se mai aude, totuși, dar numai pe la biserici. Însă și acolo, parcă nu se spune din toată inima că trebuie să-i iubim pe dușmani. Se zice...

Spiritul de sărăcie nu se confundă cu spiritul de consum. Spiritul de sărăcie înseamnă libertate față de lucrurile materiale. Spiritul de sărăcie nu înseamnă disprețuirea bunurilor create. Spiritul de sărăcie nu este totuna cu mizeria, foametea, lipsurile de multe feluri. Spiritul de sărăcie înseamnă stimă față de valorile umane și față de lucrurile create, care sunt primite și transmise altora ca dar al lui Dumnezeu. De curând și România a îmbrățișat spiritul de consum, specific societăților capitaliste dezvoltate. Astfel se dorește...