Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Anul Nou: 3 piloni pentru a trece din timpul profan în timpul sacru

Cu ocazia Anului Nou mulți oameni se bucură și chiuie de veselie. Oare de ce? Pentru că a mai trecut un an din viața lor? N-aș crede asta. Sau pentru că anul care vine este un dar/o ocazie de mântuire? După cum se manifestă bucuria celor mai mulți dintre ei – la nivel material și distractiv – nu mi se pare că au o asemenea conștiință religioasă. Aici intră în discuție problema trăirii timpului pe verticală sau/și (doar) pe orizontală. Am spus că timpul orizontal este cronologic, profan, iar cel pe verticală este kairologic sau sacru. Am explicat acești doi termeni – cronos și kairos – pentru că, nu-i așa, în prima zi a anului lumea e obosită. Cum așa? Da, în această zi, orice s-ar spune la omilie, oamenii nu reușesc să urmărească firul argumentației pentru că au dormit puțin.

Și totuși … Pornind de la lecturile sărbătorii, am invitat pe cei prezenți în catedrală să treacă de la Cronos la Kairos. Cu alte cuvinte să transforme cele 365 de zile ale anului 2026 în tot atâtea „cărămizi” spirituale pentru zidirea „casei creștine”, care e viața lor.

Primul pilon este Maria. În Evanghelia meditată, Luca 2, 16-21, Maica Domnului cugetă la cele ce se spun despre Pruncul Isus. Maria, Născătoare de Dumnezeu, face un efort de interiorizare a „scandalului ieslei”. Acest gest de credință și memorie este fundamental. Fiecare dintre noi e chemat să transforme zilele „negre” ale anului ce vine în invitații la mai multă credință în Domnul.

Al doilea pilon e numele lui Isus, care înseamnă „Domnul mântuiește”. Sfântul Paul ne îndeamnă să avem mereu pe buze numele lui Isus și să credem că El este Fiul lui Dumnezeu, dacă vrem să ne mântuim. Tradiția orientală a rostirii repetate a numelui lui Isus poate fi luată ca exemplu. Numele lui Isus apare în Noul Testament de 983 de ori. Impresionant!

Al treilea pilon este „binecuvântarea” din cartea Numerilor 6, 22-27. Binecuvântarea este începutul și sfârșitul lucrării de pacificare. A binecuvânta înseamnă a cuvânta bine despre cineva sau asupra cuiva. Gestul binecuvântării nu este rezervat clericilor. Toți oamenii pot să binecuvânteze. Astăzi, în mod special, sunt chemați să binecuvânteze părinții pe copiii și invers. Dar nu numai ei.

Am comentat în final icoana „Poarta Cerului”, care o reprezintă pe Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu cu obrazul lipit de obrazul Pruncului Isus. Privind această icoană, să încercăm să ne substituim Sfintei Fecioare și să ne imaginăm că obrazul nostru atinge obrazul Pruncului născut la Betleem. Ar fi un frumos început de An Nou, nu credeți? În fine, să cugetăm la cele ce se spun despre Prunc împreumă cu Maria și să-i binecuvântăm pe toți oamenii în 2026!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 1 ianuarie 2026