Wilhelm Dancă

Prieteni,

Am meditat astăzi la câteva lucruri pe care ucenicii lui Isus le vor întâlni de-a lungul timpului până la sfârșitul lumii. Ele se găsesc în discursul Domnului despre lucrurile de pe urmă din Evanghelia după Luca 21, 5-19.

Primul dintre ele se referă la faptul că unii vor răspândi erori în numele Domnului. Sfatul Mântuitorului este scurt și la obiect: „Nu vă luați după ei”. (v.9). Am considerta că merită atenție trei erori din zilele noastre: ideologia gender, clericalismul și laicismul și ipocrizia sacramentală.

Al doilea lucru este „războiul” sau/și „diviziunea” provocate de persoana, învățătura și numele Domnului. Cine trăiește în mod coerent învățătura Domnului va avea soarta lui. Adică va fi „răstignit” de opinia publică sau chiar de cei care îi sunt apropiați. Astăzi se încearcă diluarea rolului mântuitor al lui Christos prin alăturarea numelui său de cel al lui Socrate, Buddha sau Mohamed. Dar să nu-i urmăm pe cei care spun că omul se poate mântui fără Christos. Domnul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Al treilea lucru are legătură cu persecuția. Am spus că persecuția este direct proporțională cu fidelitatea față de Christos. Astăzi, la fel ca în trecut, ucenicii sunt chemați să dea mărturie despre Christos și în tribunalele civile, și în cele religioase. Am dat două exemple de mărturia exemplară din viața Bisericii noastre: Fer. Vladimir Ghika și Fer. Anton Durcovici.

Ce-i de făcut în fața acestor lucruri care sunt și vor fi prezente mereu în istoria Bisericii? Răspunsul e sugerat de Sfântul Paul în 2 Tesaloniceni 3, 7-12: să mâncăm pâinea muncind în liniște. Mai multe detalii în articolul postat mai jos

În sărbătoarea „Dedicarea bazilicii din Lateran” am meditat Evanghelia după Ioan 2, 13-22. Am subliniat trei lucruri.

Mai întâi, să respectăm „zidurile” bisericilor, pentru că ele delimitează un spațiu sacru al prezenței intense a lui Dumnezeu. Ele corespund caracterului spațial al ființei umane. De fapt, omul nu-l poate întâlni pe Dumnezeu doar la nivelul gândurilor sau ideilor, ci pornind de la simțurile exterioare. Astfel putem vorbi despre sensul antropologic al zidurilor unei biserici.

Apoi să adăugăm sensul teologic, care este exprimat de patriarhul Iacob în Geneză 28, 17. După ce a avut revelația îngerilor coborând și urcând pe scara ce duce la cer a spus că locul acela este înfricoșător. De asemenea, că este casa lui Dumnezeu și poarta cerului. Apoi am vorbit despre creștini ca temple ale lui Dumnezeu și prezențe ale Duhului Sfânt. Despre aceste lucru vorbește Sfântul Paul adresându-se corintenilor, dar și nouă, astăzi. Am dezvoltat relația sănătoasă față de corpul propriu și cel al altora. Am criticat situațiile în care trupul devine idol și seduce pe aproapele. Adică, îi confiscă sau reduce libertateatea de a fi.

În fine să ținem cont de chemarea Sfântului Petru de a deveni „pietre vii” în construcția Bisericii. Creștinul-piatră vie are în mod spontan experiența sacrului. Mulți au pierdut simțul divinului, dar au rămas cu un fel nostalgie ce se traduce, uneori, prin critica la adresa bisericii. De exemplu, unii care nu merg la biserică sunt degustați de „negustoriile” de multe feluri ce se propun în sau în jurul bisericii. Creștinul-piatră vie devine un reper pentru omul care caută un sens în lume. Experiența sacrului din interiorul bisericii conferă sens vieții. Să o propunem celor din jur în mod gratuit, adică potrivit „logicii” iubirii lui Christos, piatra din capul unghiului.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

https://youtu.be/3-aAfiVGrTQ