Wilhelm Dancă

Astăzi, 26 iulie 2020, la catedrala „Sfântul Iosif” din București, la liturghia de la 12.15 am vorbit despre învățătura a trei parabole luate din Mt 13, 44-52. Cheia lor de lectură am găsit-o la finalul pericopei unde am văzut cum cărturarul sau copistul este invitat să devină ucenic. Cum s-ar putea întâmpla așa ceva? Scoțând lucruri noi din cele vechi. Bine. Dar cum?

Analizând primele două parabole, care se referă una la comoara ascunsă într-un ogor și alta la mărgăritarul de mare preț, ucenicul scoate lucruri noi din cele vechi dacă, folosindu-se de propriul discernământ, se decide pentru Evanghelie. Mai bine spus își asumă riscul de a trăi Evanghelia și fără rest. În lumina celei de-a treia parabole, aceasta conține imaginea peștilor de toate felurile adunați în năvod care vor fi selectați la sfârșitul timpului, ucenicul scoate lucruri din cele vechi dacă trăiește bucuria de a fi în năvod, de a fi în Biserică. Bucurie fără murmurări și judecăți de valoare la adresa confraților.

Cum se leagă toate acestea în contextul lumii de azi? Unii dintre ucenici în loc să scoată lucruri noi din cele vechi, le repetă, fac un fel de copy paste. Devin bigoți, fundamentaliști, repetitivi, plicticoși. Nu au imaginație, nu visează o lume mai bună. Îi critică pe cei din jur, se transformă în judecători și nu văd că, de fapt, slăbiciunile sunt la ei, nu la alții. Ucenicul care își asumă Evanghelia ca normă fundamentală de viață emană în jurul său căldura și lumina unui diamant de bunătate. Evident în este în legătură cu iubirea și bunătatea lui Isus. Unde se află acest diamant? În mintea și inima cărturarului sau copistului care a devenit ucenic.

Oare nu a sosit timpul să scoatem lucruri noi din cele vechi? Oare nu a sosit vremea să nu ne mai plângem de alții că sunt răi, necredincioși, neinstruiți etc.? Am dat un exemplu din viața lui Paul Cezanne. Când era copil a salvat pe un tovarăș de joacă de furia și violența altor copii. A doua zi s-a trezit cu un coș de mere de la prietenul salvat. Această faptă l-a marcat toată viața. Ca pictor, la maturitate, a pictat multă natură moartă în care apar coșuri sau vase cu mere. P. Cezanne a transfigurat un gest spontan de bunătate într-o capodoperă. Nu am putea oare să facem și noi la fel? Am încercat? Detalii găsiți în articolul publicat mai jos. Dați pe click pe imaginea alăturată.