Wilhelm Dancă

Astăzi, 19 aprilie 2026, am meditat apariția lui Isus înviat celor doi ucenici în drum spre Emaus. Episodul este prezentat de sfântul evanghelist Luca în capitolul 24, 13-35. Destinatarii Evangheliei după Luca erau credincioșii descurajați și amărâți din a doua generație de creștini. Actualitatea mesajului său este indiscutabilă, pentru că, și în zilele noastre, există mulți credincioși derutați și deziluzionați.

Pentru a ieși din criză, am subliniat trei pași.

Primul, să acceptăm că există fapte pozitive sau negative pe care nu le putem explica doar cu ajutorul minții noastre. De pildă, faptul răstignirii și morții Domnului Isus ca fereastră spre Înviere.

Al doilea, avem nevoie de „un al treilea” pentru a înțelege cadrul complet al unui fapt mântuitor. Am subliniat rolul „îngerilor” hermeneuți în a prezenta sensul mormântului gol.

Al treilea, Învierea este un fenomen „saturat” de semnificație, de aceea nu poate fi trăit decât prin credință (J.L. Marion). Fiind un exces de sens, Învierea îl orbește pe cel căruia i se manifestă. În momentul în care ucenicii îl recunosc, adică își dau seama cine este sau știu cine este, Domnul dispare. De ce? Pentru că, încă o dată, Învierea nu poate fi percepută prin cunoaștere, ci prin credință ca încredințare și regăsire a sinelui în mâinile Domnului.

În concluzie, Isus ca „străin” rămâne ca atare în viața ucenicului, oricât de mult s-ar apropia de El. În plus, credința nu este atât o definiție elaborată de rațiunea umană, cât mai ales un drum, adică viață, trăire pătrunsă de iubirea Domnului Înviat.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.