Wilhelm Dancă

Charles Taylor s-a născut în 1931 la Montreal, Canada. Este un filosof al istoriei ideilor, catolic practicant. De curând a primit premiul Fundației Ratzinger pentru promovarea dialogului dintre credință și rațiune. Am atins următoarele puncte. Mai întâi am ilustrat diferitele presiuni ale modernității asupra experienței credinței, căutând să arăt cum putem depăși provocarea bunăstării umane. Am dezvoltat, pe scurt, istoria complicată a modernității, care este redusă la scheme de înțelegere superificială de statisticile sociologice. Am ilustrat temele specificie reflecției lui Tayolor: timpul, viața obișnuită, interioritate. În contextul cultural al modernității am adresat invitația de a căuta o reformulare a simțulului sacrului, divinului, astăzi. Pe urmele lui Ch. Taylor am propus o spiritualitate nouă hrănită de o iubire și o credință nouă, dar nu în privința conținutului, ci a limbajului. În fine am subliniat faptul că secularizarea continuă, iar omul credincios nu poate deveni autentic decât printr-o convertire la o spiritualitate „modernă”. Aceasta este mai puțin ascetică, instituțională, colectivă, dar mai personală, mai christocentrică și mai atentă la împlinirea omului întreg acum și aici. Cheia înnoirii este iubirea ca participarea la iubirea lui Dumnezeu Treime. De ce? Pentru că doar iubirea este credibilă. Detalii în cursul postat mai jos.

Flannery O’Connor (1925-1964) a fost o scriitoare catolică americană care a scrise romane, povestiri, nuvele, eseuri cu subiecte despre credință și morală. Are o operă impresionantă, aproximativ 70 de lucrări. Toate au fost deja publicate. F. O’Connor se adresează lumii catolice americane din Georgia, S.U.A., pe care o critică pentru, ipocrizie, superificialitate și formalism în trăirea vieții creștine. Vorbește mult despre urgența convertirii. Acest obiectiv nu poate fi atins fără ajutorul imaginației. Drumul convertirii începe cu un șoc, o zdruncinătură existențială.

Adoptând stilul ironic, F. O’Connor a pregătit terenul pentru evanghelizare. Nu a transmis conținuturi de doctrină sau morală. A făcut o pledoarie extraordinară pentru întâlnirea omului cu harul divin. În cadrul acestei experiențe omul poate descoperi dincolo de pojghița existenței banale și superficial iubirea divină care orbește și distruge. În fine, actul de credință este rațional, are rațiunea proprie. Credința este un drum pe un teren accidentat. Credința nu se pierde, ci intră în umbră din cauza afirmării excesive a eului și a uitării darului iubirii lui Dumnezeu. Mai multe detalii în cursul înregistrat și postat mai jos.

Bernard Lonergan (1904-1984) a fost un preot iezuit, filosof și teolog, de origine canadiană, care a regândit temeliile credinței. A fost influențat de „Gramatica consimțământului” lui J.H. Newman pe care a citit-o de șase ori. A fost înrudit ca abordare teologică cu K. Rahner. Fructifică auto-transcendența, aspirațiile și dorințele umane profunde. Teza principală este următoarea: credința se naște din experiența iubirii ca dar din partea lui Dumnezeu. Misiunea teologului seamnă cu aceea a terapeutului: ajută oamenii să-și dea jos ochelarii de cal ai culturii dominante. În inima teologiei se află rugăciunea ca formă de încredințare a propriei vieți lui Dumnezeu. Mai multe detalii în cursul înregistrat și postat mai jos.

În prima parte a cursului despre credință și rațiune de astăzi am subliniat polemica teologică dintre Rahner și Balthasar. Aveau puncte de vedere diferite, destinatari diferiți. Rahner se adresa oamenilor care nu cred. Balthasar vorbea pentru oamenii care cred. Apoi am arătat cele două momente ale drumului credinței la Balthasar. Primul moment se numește experiența frumuseții, iar al doilea experiența libertății ca răspuns la iubirea divină întrupată în Christos. Balthasar respinge intelectualismul, raționalismul, subiectivismul kantian pentru că este lipsit de bucurie. Pune accentul pe experiența de credință ca experiență a omului întreg. Nucleul credinței este zâmbet, surâs ca răspuns la o iubire ce s-a manifestat anterior. Credința este drum, participare la iubirea lui Dumnezeu ce se manifestă în istorie. Mai multe detalii în cursul înregistrat și postat mai jos.

În acest curs am vorbit despre raportul credință și rațiune la filosoful francez Maurice Blondel (1861-1949). Am arătat că, potrivit filosofiei religiei din „L’ Action”, „Scrisoare despre apologetică” și „Istorie și dogmă”, rațiunea conduce omul la pragul credinței, unde adevărul noțional se transformă în adevăr relațional. Bucuria libertății regăsite prin credință care se adresează nu doar minții, ci și inimii și voinței, motivează efortul inimii de a crede în Iubirea divină. Mai multe detalii în înregistrarea postată aici. În curând voi publica următorul curs. Sus inimile!