Wilhelm Dancă

În sărbătoarea Epifaniei m-am oprit asupra semnelor evenimentului despre care ne vorbește Matei în 2, 1-12. Am ales semnul principal, steaua, și alte două semne legate de stea: magii și darurile.

Am început să vorbesc despre semnul magilor. Ei semnifică deschiderea universală (catolică) a mântuirii inaugurată de nașterea lui Isus Christos. Prezența magilor ne spune că toți oamenii au acces la mântuire. Nu se face nicio discriminare națională, lingvistică, culturală, religioasă. Magii au existat cu adevărat. Erau preoți mezi din partea de sud a Iranului de astăzi. Herodot vorbește despre existența și religia lor, deci cu cinci secole înainte de Christos. În spatele semnelor din Evanghelia Epifaniei există ceva real, istoric. Pentru a înțelege misterul celebrat avem nevoie și de credință, și de rațiune sau de istorie. Nașterea Domnului deschide drumul de unire a tuturor națiunilor, limbilor, tradițiilor și culturilor prin credința în El. Unire nu înseamnă uniformitate, precum cea realizată de tehnologiile de comunicare din zilele noastre. Unitatea realizată de credința în Christos înseamnă unitate în diversitate, nu omogenizare sau uniformizare.

Al doilea semn e legat de darurile oferite de magi. Aurul înseamnă regalitatea Pruncului născut, tămâia trimite la divinitatea lui Isus Christos, iar smirna semnifică natura umană a lui Isus. Prin aceste daruri înțelegem că unitatea neamului omenesc se realizează prin credința în divino-umanitatea lui Christos ca Rege al inimilor. Credința în Isus Christos este sensul legământului încheiat de Dumnezeu cu omenirea prin Noe după potop. De asemenea, credința creștină reprezintă împlinirea credinței lui Abraham, căruia Dumnezeu i-a promis că va fi părintele multor popoare.

Semnul principal e steaua. Despre apariția unei stele deosebite în timpul nașterii lui Isus sunt mai multe dovezi istorice și astronomice. Magii au văzut semnul luminos rezultat al conjuncției planetelor Jupiter și Saturn prin anii 7-4 înainte de Christos. Au urmat drumul stelei și au ajuns la Betleem și l-au adorat pe Pruncul Isus. Există o stea în zilele noastre care poate conduce omenirea la unitate și la adorarea Fiului lui Dumnezeu, iubirea. Iubirea trăită potrivit învățăturii lui Isus. Iubirea lui Dumnezeu din toată inima. Sau/și, iubirea dintre noi, așa cum ne-a iubit Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Să se reverse lumina și bucuria în inimile tuturor acelora care celebrează Epifania Domnului!

În sărbătoarea Crăciunului sau a „Nașterii Domnului” din 25 decembrie 2021 am meditat despre misterul renașterii spirituale. Cred că la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” au fost mai mulți ortodocși decât catolici. Aceștia din urmă au luat în serios îndemnul meu din duminica trecută. Atunci am spus: „Crăciunul cu ai tăi, Anul Nou cu cine vrei!” Catolicii care lucrează în București au ascultat îndemnul și au plecat la ai lor. Sau majoritatea dintre ei. Domnul să-i binecuvânteze cu zile frumoase în mijlocul familiei.

Am început meditația făcând o comparație între Geneză 1,1-3 și Ioan 1, 1-3. Punând în oglindă aceste două texte am înțeles că la începutul lumii, când lumea era în dezordine și întuneric, lumina a biruit prin Cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: „să fie lumină” peste haosul, întunericul și golul care stăpânea pământul. Acum, de Crăciun, Dumnezeu Tatăl reface lumea derapată în întunericul păcatelor, prin Cuvântul făcut trup. Crăciunul este repetarea simbolică a Nașterii Domnului pentru fiecare generație din orice timp și loc. De aceea credem că Pruncul Născut la Betleem e început și cauză a reînnoirii spirituale a lumii.

La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul doar prin Cuvântul său. Acum reface întregul univers prin Cuvântul întrupat. Drumul refacerii sau reînnoirii constă în a păstra legătura cu Persoana Cuvântului întrupat. Oamenii trăiesc când în lumină, cu Dumnezeu, în iubire și frumusețe, când în întuneric, orbecăind într-o viață fragmentată, lipsită de sens. Pentru a intra în lumină și a rămâne în lumină e nevoie de relația cu Persoana Cuvântului întrupat.

Lucrul acesta se poate realiza prin folosirea cuvintelor clare, frumoase, pline de iubire, respect față de aproapele. Cuvântul bun te face bun. Cuvântul rău te face rău. Mai mult, punerea în practică a iubirii face omul mai bun. Omul arată ce și cum este după cum vorbește. Dacă vorbește frumos, are un suflet bun, dacă vorbește urât, are o inimă rea.

Crăciunul este șansa oferită fiecărui om de a se renaște la o viață frumoasă. Pruncul Isus este începutul și cauza renașterii noastre spirituale. Pentru a face ca aceste idei să devină fapte am apelat la câțivia teologi și scriitori preferați. De pildă, Paul Claudel, Karl Barth, Hans Urs von Balthasar și Paul Evdokimov.

De aceea, să-L lăudăm și să-I cântâm și să ne bucurăm!

Zilele trecute am ținut o conferință la Academia Română pe tema „Crăciunul între simbol și semn”. După ce am arătat motivele pentru care am ales să vorbesc despre Crăciun în cheia limbajului simbolic, m-am oprit în prima parte la etimologia Crăciunului.

Apoi, am vorbit despre funcția simbolului în articularea misterelor creștine. Pentru a reda conținutul revelației divine elita spirituală din primele comunități creștine a apelat la limbajul simbolic. Nu trebuie să confundăm limbajul și conținutul evenimentelor sacre despre care se vorbește în Biblie.

În a treia parte am trecut la analiza datei, orei și locului Nașterii Domnului. Am subliniat prezența simbolului pentru a indica coordonatele geografice și cronologice ale Nașterii Domnului.

Ultima parte a fost consacrată prezentării câtorva simboluri. Unele sunt de natură păgână și sunt legate de festivitățile solstițiului de iarnă, altele de natură creșintă și se inspiră din Evanghelia Copilăriei lui Isus. În sens creștin simbolurile au rădăcini în Evanghelia după Matei 1-2 și Evanghelia după Luca 1-2.

Am constatat că astăzi simbolul Crăciunului tinde să se reducă la semne ale sărbătorii Nașterii Domnului. Semnele nu au putere de unificare și de cunoaștere. Ele se explică în lumina contextului în care apar.Am pledat pentru revenirea la limbajul simbolic în celebrarea Crăciunului. De asemenea, am sugerat un comportament de Crăciun care să acorde mai multă importanță nu verbului „a avea”, ci „a fi”.

Așadar, să fim ceea ce suntem, dar nu pe jumătate, ci în întregime.

Crăciun binecuvântat!

Dacă doriți să reascultați dialogul de ieri seară, de la Trinitas TV, deschideți linkul de mai jos.

Titlul acestui dialog era altul, și anume „Calea către Betleemul inimii”. L-am reintitulat din motive tehnice.

Mulțumesc mult dlui Vasile Bănescu, Trinitas TV, pentru invitație.

De asemenea, mulțumesc din inimă dnei Cristina Bogdan, decan al Facultății de litere a Universității din București, pentru găzduire.

Emisiunea a fost transmisă în data de 20 decembrie 2021. Locul unde s-a desfășurat dialogul a fost sala bibliotecii Facultății de litere.

Tema generală a discuției a fost pregătirea condițiilor pentru celebrarea Nașterii Domnului în inimă. Îndemnul a fost acesta: să mergem la Betleemul din inimă!

Sărbătoarea lui Christos să ne fie de folos!

Crăciun binecuvântat!

Astăzi ni s-a propus femeia însărcinată ca model de pregătire pentru Nașterea Domnului. De fapt, în Evanghelia duminicii a IV-a din Advent (Luca 39-48), sunt chiar două femei însărcinate, Maria și Elisabeta. Ele reprezintă două generații de femei, dar legate una de alta. Au calități comune și trăsături specifice.

Ambele sunt femei curajoase, determinate. Maria înfruntă greutățile fizice ale unei călătorii periculoase. Elisabeta rezistă la presiunea psihologică a comunității care o vorbea de rău.

Elisabeta este femeia discernământului. S-a întrebat cum poate să vină la ea Maica Domnului. Apoi, a făcut deosebire în viața Mariei între lucrarea lui Dumnezeu și calitățile personale.

Maria este femeia care trăiește a noua fericire. Fericiți cei care vor crede fără să fi văzut! De aceea să reținem că, la Crăciun, fără credință nu-L vom vedea pe Fiul lui Dumnezeu în fiul Mariei.

Ambele femei ne invită să ne schimbăm perspectiva asupra istoriei. Dumnezeu a ales lumea lipsită de relevanță pentru a se întrupa. Asta înseamnă că Nașterea Domnului va avea loc la periferia existenței. Chiar și astăzi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.