Wilhelm Dancă

Adventul este un timp de meditare asupra modelelor de pregătire pentru Crăciun. Astăzi, în duminica a doua, a fost vorba despre Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru stilul esențialist al vieții trăite în pustiu, el a deventi patronul monahilor. Trăind într-un loc fără nume a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a pregătit venirea Domnului. Același lucru îl fac sau ar trebui să-l facă monahii din zilele noastre.

Am pornit omilia de la textul Evangheliei după Luca 3, 1-6. Am subliniat faptul că Ioan a primit Cuvântul fiindcă s-a îndepărtat de Ierusalim. S-a detașat de luptele pentru putere din imperiu și din Palestina. De asemenea, a luat distanță față de intrigile și relațiile tensionate de la templu. De aceea, privind la el, înțelegem că experiența pustiului este prima condiție pentru un Advent adevărat.

A doua condiție este să pregătim calea Domnului în inima noastră. Dispozițiile sufletești au un rol determinant în celebrarea Nașterii Domnului. Sfântul John Herny Newman spune că în inima fără bunăvoință nu se poate naște Isus. În noaptea de Crăciun îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! Prin urmare, inima bună, înclinația inimii spre bunătate se pregătește în Advent.

A treia condiție se găsește în ultima propoziție din Evanghelia duminicii. Se spune aici că „orice făptură îl va vedea pe Dumnezeu”. Toți oamenii sunt chemați la întâlnirea cu Christos, fără nicio discriminare. Conciliul Vatican II a afirmat caracterul universal al mântuirii. Vezi documentul „Bucurie și speranță” sau „Gaudium et spes”, 22. Astfel, toți oamenii de bunăvoință sunt asociați Misterului pascal prin Duhul Sfânt pe căi doar de Dumnezeu cunoscute. Omul de bunăvoință pregătește calea Domnului în mai multe feluri. De pildă, umple valea frustrărilor, netezește muntele mândriei sau îndreaptă gândurile și relațiile strâmbe.

În Advent suntem invitați să cultivăm anumite dispoziții sufletești. Să nu ratăm invitația! Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În prima duminică din Advent 2021/2022 am vorbit despre pregătirea fizică și existențială pentru Crăciun. Am spus că între lumea materială și lumea spirituală există o strânsă legătură. Astfe, Isus se va naște în noi dacă nu vom lăsa ca inimile noastre să se „îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții” (Luca 21, 34).

Am despărțit cele două recomandări din Evanghelia duminicii după cum urmează.

Prima cere să nu fim îngăduitori cu slăbiciunile trupului. Din păcate indulgența față de dorințele exagerate ale trupului este în spiritul culturii contemporane. De aceea, rezistența nu este ușoară. Mulți capotează și celebrează sărbătorile mai mult în dimensiunea materială decât în cea spirituală. Fiecare are ceva de spus în această privință. Majoritea dintre noi se preocupă să afle unde sau când se taie un porc bun. Sau, unde găsesc țuica cea mai bună, caltaboșii cei mai buni, plăcinte și cozonaci excelenți, vin și așa mai departe.

A doua se referă la „grijile vieții”. Ele pot deveni atât de stresante încât ne fac să lăsăm deopartea participarea la liturghie, rugăciune, întâlnirile cu familia sau cu prietenii. Și acest derapaj numit „agendă de businessman” este în spiritul culturii contemporane. Și în acest caz rezistența este dificilă, dar nu imposibilă.

Adventul îi pregătește pe ucenici să reziste la aceste mode și atracții ale culturii contemporane. Într-adevăr, dacă nu pregătim trupul nostru pentru Crăciun prin renunțare la orice formă de exces, nu putem simți în noi bucuria nașterii Domnului. Isus prin întrupare s-a făcut „trup”, dar nu un trup supus la excesul în toate formele și variantele de viață pământească.

În concluzie, am pledat pentru atenție, trezire, vigilență spirituală, dar pornind de la moderația dorințelor trupului și de la ierarhizarea grijilor zilnice. Numai omul treaz se poate bucura cu adevărat cu ocazia nașterii Domnului.

Advent binecuvântat!

În duminica a II-a din timpul Crăciunului am vorbit la omilie despre misterul Întrupării. Am desprins această temă din Evanghelia Duminicii, prologul sfântului Ioan (In 1, 1-18). Astfel am arătat la început că, din păcate, cuvântul „întrupare” sau „incarnare” nu este cunoscut. Cauzele sunt multe. Întruparea înseamnă că Fiul lui Dumnezeu a luat asupra sa omul întreg, inclusiv slăbiciunile și defectele umane. Apoi am subliniat faptul că Întruparea Fiului este Darul lui Dumnezeu Tatăl făcut omului. Răspunsul acestuia ar trebui să fie dăruirea de sine lui Dumnezeu. Schimbul de daruri la nivel de persoane, nu de lucruri, are loc în cadrul sfintei liturghii. Deschiderea omului spre Dumnezeu se face din inimă, din interior, așa cum se deschide și misterul divin. În al treilea rând am vorbit despre realismul credinței creștine care se fundamentează pe misterul Întrupării. Adică omul crede într-un Dumnezeu care poate fi văzut, auzit, atins. Într-un mod concret credința se trăiește sub forma credincioșiei, adică se trece de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real, existențial. Pentru a pune în practică legătura de viață cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat am propus practica „devoțională” a celor 52 de duminici. Detalii în omilia postată mai jos.

În duminica a III-a din Advent am vorbit iarăși despre sfântul Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare dintre profeți. De data aceasta am făcut o comparație între „Dumnezeu și om” din predica sfântului Ioan Botezătorul și „Dumnezeu și om” din predica și activitatea publică a lui Isus (cf. Mt 11, 2-11). Astfel, la Ioan Botezătorul Dumnezeu este ca un tată aspru. Stă cu securea în mână fiind gata să taie copacul care nu aduce roade. Este foc purificator sau cuptor încins pregătit să ardă pleava păcatelor oamenilor. În fine, Dumnezeu așteaptă de la om un singur lucru, și anume convertirea. Omul la Ioan Botezătorul trebuie certat și, dacă se convertește, iertat.

La Isus Dumnezeu este un tată bun și iertător. Se poartă cu oamenii asemenea găinii care vrea să-și adune puii sub aripile sale (Lc 13, 34). Stă la masă cu toți, indiferent de condiția lor morală, spirituală sau socială. Participă la evenimentele oamenilor obișnuiți și se bucură de lucrurile simple ale vieții. Dumnezeu este iubire (cf. 1 In 4, 16), de aceea îi iartă în mod gratuit pe cei păcătoși. Îi iartă, dar nu pentru că s-au convertit, ci pentru că au primit iubirea lui. Iertarea primită este motivul convertirii. Prin urmare omul la Isus se convertește pentru că mai întâi a fost iertat, nu amenințat sau certat.

Văzând această schimbare de perspectivă, sfântul Ioan a trimis câțiva dintre ucenicii lui să-l întrebe: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” (Mt 11, 3). Nedumerirea provenea din faptul că ideea lui de Dumnezeu și de om nu se potrivea cu ceea ce vestea și înfăptuia Isus. Omul certat și iertat, în cazul lui. Omul iertat și convertit, în cazul lui Isus.

La întrebarea trimișilor, știind bine că faptele sunt mai convingătoare decât cuvintele, Isus le-a zis să-i spună lui Ioan că „orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11, 5). Acestea sunt fapte de iubire divină! Suntem chemați să participăm la ele adăpându-ne din izvorul iubirii, care este Dumnezeu. În felul acesta ne pregătim pentru Crăciun, care este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de om. Ce fel de om vrem să fim? Certat mai întâi și apoi iertat? Sau iertat mai întâi și apoi convertit?

Mai multe detalii în predica postată mai jos.

Epifania sau Arătarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Cu acest titlu, sărbătoarea se celebrează în ziua de 6 ianuarie și dezvoltă tema manifestării divinității lui Isus Christos în fața magilor, a iudeilor și a ucenicilor. În fața magilor epifania a avut loc la Betleem, în fața iudeilor, la botezul lui Isus în Iordan, iar în fața ucenicilor, la nunta din Cana Galileei.

Biserica Catolică de rit latin pune accentul în rugăciunile și lecturile din ziua de 6 ianuarie pe epifania de la Betleem, unde Isus Christos li s-a arătat magilor ca Fiu al Mariei și Fiu al lui Dumnezeu. La liturghia de la 12.15, de la catedrala sf. Iosif din București, în prezența a numeroși credincioși, pornind de la evanghelia zilei (Mt 2, 1-12), am subliniat importanța căutării lui Isus Christos în viața noastră creștină. În momentul de față, unul din cinci locuitorii ai planetei nu au auzit nimic despre Christos. De asemenea, mulți dintre cei care au fost botezați nu mai vin la biserică. Sunt ca un fel de stele stinse, moarte, care nu mai luminează, nu mai răspândesc în jur pacea și iubirea lui Christos.

Epifania mi-a dat prilejul, printre altele, să ridic aceste întrebări: cum putem deveni stele strălucitoare pentru cei din jur? Cum putem lumina calea celor care vor să-l cunoască pe Christos? La cine este Christos mai prezent: la cei care îl au în inima lor în mod formal, ritualist, exterior (au fost cândva botezați și miruiți) sau la cei care îl caută din toată inima (chiar dacă nu fac parte din Biserica lui Christos)? Ce se întâmplă cu cei care îi simt prezența lui Christos în inima lor și în același timp îl caută cu sinceritate?

Darurile magilor sunt un fel de hârtie de turnesol a luminozității noastre creștine. Aur îi oferă lui Christos doar regii, cei stăpâni pe viața lor. Oare noi suntem liberi și stăpâni pe viața noastră? Tămâie îi oferă cei care au simțul rugăciunii și al adorației. Oare noi îl adorăm doar pe Dumnezeu? Nu cumva avem și câțiva dumnezei falși? Smirna poate fi oferită de cel ce cunoaște greutățile vieții omenești. Oare noi suntem dispuși să le acceptăm pentru o cauză mai mare sau preferăm lenea, divertismentul și altele asemenea alunecând într-o viață banală? Despre toate acestea puteți să aflați mai multe ascultând predica postată mai jos. Vă doresc tuturor un An Nou mai bun, cu sănătate, pace și multă binecuvântare!