Wilhelm Dancă

În sărbătoarea Epifaniei, potrivit calendarului romano-catolic, am sărbătorit arătarea Domnului la Sfinții Magi. Am explicat la începutul omiliei istoricul sărbătorii. Astfel, în antichitatea creștină, în ziua de 6 ianuarie erau celebrate trei evenimente revelatoare ale divinității lui Isus. Acestea erau Adorația Magilor, Botezul Domnului și Nunta din Cana Galileii. După reforma liturgică a Conciliului Vatican II cele trei evenimente se celebrează separat.

Evenimentul adorației Magilor ce și-au manfiestat credința în divinitatea Pruncului Isus născut la Betleem conține mai multe provocări. Am desprins trei chemări ținând cont de semnele timpului pe care îl trăim astăzi.

Mai întâi Sfinții Magi sunt modele ale căutării sensului și găsirii vieții împlinite. Pruncul Isus întruchipează iubirea necondiționată a lui Dumnezeu Tatăl față de noi. Sfinții Magi au căutat această iubire săracă, fragilă, care se oferă în continuu pe sine și au găsit-o.

Apoi Sfinții Magi ilustrează profetic că mântuirea aparține tuturor oamenilor, tuturor popoarelor, fără discriminare. Pe urmele lor creștinii de astăzi sunt chemați să instituie dialogul mântuirii cu toți oamenii, indiferent de orientarea lor religioasă/confesională, politică, socială, sexuală etc. Lucrul acesta nu înseamnă că suntem de acord cu păcatele și nelegiuirile publice și/sau personale din jurul nostru. Dar nu putem să tăcem pentru că, în calitate de adoratori ai lui Dumnezeu manifestat în Pruncul Isus, avem ceva de spus fiecărui om în parte. Ce anume? Că iubirea lui Isus față de noi este măsura iubirii față de alții. Trebuie să spunem lucrul acesta mai ales celor ce se simt părăsiți de Dumnezeu și de Biserică.

În fine Sfinții Magi motivează credința în viitorul Bisericii ca și comunitate de credincioși trimiși de Dumnezeu să manifeste în lume iubirea sa. De fapt Biserica este în prelungirea a două trimiteri fundamentale. Prima este trimiterea Fiului, a doua este trimiterea Duhului Sfânt. Astfel Biserica este credibilă nu atât ca instituție sau carisme personale cât mai ales în măsura în care trăiește condiția de „comunitate trimisă” de Dumnezeu Tatăl să arate iubirea Lui în lume.

În concluzie i-am îndemnat pe credincioși să devină prezențe epifanice ale iubirii necondiționate, universale sau „catolice” în lumea de azi. Detalii în omilia postată mai jos.