Wilhelm Dancă

Timpul Adventului este un timp de pregătire pentru întâmpinarea, cu bucurie, a Domnului care vine. În această perioadă de pregătire, un moment important e „convertirea”. De fapt, ce înseamnă convertire? Schimbare de direcție în viață? Trecere de la un mod de a fi la un altul? Se poate vorbi despre convertire în timpurile noastre?

Meditând Evanghelia după Matei 3, 1-12 am descoperit că, în vremea lui Ioan Botezătorul, convertirea avea un sens precis. Și anume, convertirea însemna trecerea de la lumea Vechiului Testament la lumea Noului Testament. Prima lume era dominată de atitudine rigidă față de lege, față de ritual și tradiții. A doua e controlată de puterea iubirii, care „relativizează” totul. Prima lume, din cauza respectului exagerat față de lege, obtura drumul spre Dumnezeu. A doua lume, unde iubirea este legea, lasă deoparte detaliile și se concentrează pe lucrurile esențiale. Sfântul Ioan Botezătorul ilustrează acest comportament prin predica și faptele sale.

În lumina Evangheliei din a doua duminică de Advent pare să fie un personaj aspru, exigent și rudimentar. Potrivit lui Iosif Flavius, un scriitor evreu care l-a cunoscut, Ioan Botezătorul era un om bun. Comportamentul său coerent și esențializat îi făcea pe cei din jur să simtă ipocrizia sau falsitatea în care trăiau. Pornind de la exemplul său de viață am identificat trei comportamente care pot deveni criterii pentru convertirea noastră, astăzi. Nu este vorba de trecerea de la iudaizanți la creștini, de la păgâni la creștini sau de la lumea secularizată la lumea lui Dumnezeu. Astăzi se pune problema trecerii de la necredință la credința în Isus Christos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Am identificatat trei gesturi la Ioan Botezătorul care sunt actuale în zilele noastre. Primul, a căuta un „pustiu”, un refugiu, un loc special unde să-l putem asculta doar pe Dumnezeu. Al doilea, să trecem de la zgomotul lumii la liniștea exterioară, apoi la liniștea interioară. Să prețuim tăcerea și să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească. Dacă simțim nevoia, să vorbim și noi, dar mai puțin și mai rar. Dumnezeu să vorbească mai mult. Al treilea, Cuvântul lui Dumnezeu ascultat și meditat să fie transformat în mărturie exterioară. Aici se vede trecerea de la necredință la credință. Dacă Isus Christos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, atunci este contemporanul nostru. El este Dumnezeu care vine, se apropie, cum zice Ioan Botezătorul. Dacă nu avem credință, Isus Christos rămâne un om al istoriei, și nimic mai mult. Această atitudine este specifică neo-arianismului. Din păcate sunt mulți care se comportă cu indiferență față de Christos, pentru că nu au făcut trecerea de la necredință la credință.

Tema pentru acasă este următoarea: în timpul săptămânii care urmează să încercăm să vorbim unii cu alții despre conținutul meditației propuse în această duminică. E mult? E puțin?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.