Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!

Dragi prieteni, Astăzi, 6 mai 2018, parohul catedralei mi-a spus că, după părerea lui, ar fi fost mai puțină lume la biserică. Nu cred. Nu am avut această impresie. Într-adevăr, ziua a fost deosebit de frumoasă – vreme bună, agreabilă, soare blând, temperatură optimă pentru o plimbare în aer liber – cu toate acestea, la liturghia de la 12. 15 la catedrala sf. Iosif din București a fost multă lume. Am observat cum mulți dintre credincioșii prezenți au venit în față, mai aproape de altar, fie pentru a evita forfota de la intrare, fie pentru a...

Dragi prieteni, Azi, 29 aprilie 2018, la liturghia de la 12.15 de la catedrala sf. Iosif din București au fost prezenți numeroși credincioși. Am predicat despre importanța căutării Spiritului unității între noi cei care ne cunoaștem și ne recunoaștem ca discipoli ai lui Isus. Primul pas spre așa ceva este deschiderea inimii către persoanele întâlnite sau văzute la biserică. Lucrul acesta este posibil dacă rămânem în iubirea lui Isus. Printre alte îndemnuri, le-am spus ca după sfânta liturghie să încerce să întârzie puțin în fața bisericii...

Dragi prieteni, Vinerea trecută, 27 aprilie 2018, am celebrat slujba de înmormântare a unui fost vice-președinte al Academiei Române, prof. Dinu C. Giurescu, în prezența a aproximativ cincisprezece membri ai Academiei, printre care se aflau un ex-președinte, acad. Cristian Hera, un ex-secretar general, acad. Victor Voicu, și un actual vice-președinte, acad. Răzvan Theodorescu; acesta din urmă a prezentat un scurt profil biografic și științific al acad. Dinu C. Giurescu la sfârșitul celebrării. De asemenea, au participat mai mulți prieteni, foști discipoli...

Dragi prieteni, În Duminica Bunului Păstor, 22 aprilie 2018, catedrala din București era curată, aerisită, împodobită cu flori, luminată și frumoasă, mai ales pentru că era plină de lume la liturghia de la 12.15. În acest context minunat am meditat împreună condițiile de a fi păstori buni cu referire la noi, în zilele noastre, și cu ochii la Isus Păstorul cel Bun. Din felul în care au participat cei prezenți la liturghie și au ascultat predica am înțeles că, suntem mulți cei ce vrem să fim, fiecare după puterile sale, și căutăm buni păstori...

Dragi prieteni, Calitatea de martor poate fi atribuită cuiva care a participat la un eveniment sau a întâlnit o persoană despre care vorbește mai târziu din proprie inițiativă sau la cererea altora. Așadar, martorul își aduce aminte de evenimentul participat sau persoana întâlnită și povestește altora impresia pe care i-a lăsat-o, experiența pe care a trăit-o, conținutul evenimentului sau al conversației cu persoana văzută. Martorul Învierii se comportă la fel; parcurge drumul urmând direcția ce pornește de la eveniment sau persoană, trece apoi...