Wilhelm Dancă

Nu putem spune că ne bucurăm mereu. Câteodată uităm, altădată nu știm sau, în fine, poate că nu avem puterea să ne bucurăm. Cauzele sunt multe de la cele materiale până la cele spirituale. De exemplu, astăzi, contextul social actual marcat de austeritate și restricții poate fi una dintre cauzele majore ale absenței bucuriei. Dar bucuria despre care vorbește liturghia duminicii de astăzi este de altă natură. Seamănă cu bucuria părinților care așteaptă un copil.

Sfântul Ioan Botezătorul din evanghelia duminicii ne ajută să ajungem la această bucurie. Să ne asumăm împreună cu el faptul că „nu sunt eu Christos” (In 1, 20). Știm că unii s-au substituit lui Christos și au spus că ei sunt lumina, calea, adevărul, viața. Apoi, să coborâm în inimă trecând de la un Dumnezeu noțional la un Dumnezeu real. Așa ne propune să facem sfântul J.H. Newman. Cum? Cu ajutorul imaginației și al iubirii față de aproapele. Prin imaginație devenim contemporani cu familia sfântâ în drum spre Betleem. Prin iubire ieșim din noi înșine și-l restituim pe aproapele lui însuși. Dacă reușim lucrul acesta atunci în inima noastră se creează atmosfera așteptării în bucurie a Nașterii Domnului. Mai multe detalii în omilia postată mai jos. Bucurați-vă în Domnul!